Viata lui Pi

Autor: Yann Martel
Rating:

Unele carti le citesc cu creionul in mana si agenda in buzunar, ma implica analitic si obiectiv, le desfac si le puric pana cand din carte ramane un maldar de zdrente descusute si deparazitate.

Alte carti ma fura, si dupa ce le termin, stau cu ochii inapoi si inauntru si savurez gustul lor inca proaspat, mancat cu mana, fara furculita si cutit. Asa s-a intamplat cu Viata lui Pi, de Yann Martel. Dupa ce am terminat-o mi-am dat seama ca iar nu mi-am notat nimic pe parcursul ei, care a fost ca o spinare de deal pe care m-am rostogolit, ajungand jos cu genunchii verzi de iarba si un zambet pana la urechi, dupa care zici "mai vreau o data". Dar nu te mai dai.

Asa ca acum, dupa ceva saptamani de decantare, ma intorc la Pi.

Pi, adica Piscine Molitor Patel, botezat dupa bazinul cu acelasi nume din Paris, avea o viata linistita, atat cat poate avea un adolescent caruia i se spunea la scoala "Piss", un copil studios, crescut intr-o gradina zoologica (tatal sau era directorul), religios, si care frecventa asiduu biserica, moscheea si templul, adorandu-i in egala masura pe Isus, Allah si zeitatile indiene, spre exasperarea parintilor si preotilor, care nu inteleg ca Pi nu vrea decat "sa il iubeasca pe Dumnezeu", pentru ca "Bapu Gandhi a spus ca toate religiile sunt adevarate".

Intr-o Indie a anului 1977, plina de framantari politice si economice, condusa de Indira Gandhi, familia lui Pi se hotaraste sa emigreze in Canada, cu catel si purcel. Adica cu toti membrii familiei si cu cativa dintre rezidentii gradinii zoologice de care avea grija tatal lui Pi. Pe un cargo. Care naufragiaza in plin Pacific, iar Pi se gaseste singur intr-o barca de salvare. Adica, singur fara alti oameni, pentru ca barcuta are locatari din plin. Partea a doua a romanului il gaseste pe Pi impartind o salupa de 8 x 3 m cu o zebra, o hiena, un urangutan numit Suc de Portocale si un tigru bengalez numit Richard Parker. Intre acestia au loc urmatoarele reduceri. Hiena ucide si mananca partial zebra; hiena ucide si mananca partial urangutanul, tigrul ucide hiena si ii mananca pe toti. Mai putin pe pustiul de 16 ani care sta terorizat pe o pluta in afara barcii si se uita la masacru.

Viata cu Richard Parker timp de 227 de zile intr-o copaie de lemn nu a fost usoara, in primul rand pentru ca tigrul trebuia hranit, ca sa nu ii vina ideea sa se hraneasca singur cu colocatarul sau biped. Pi face un tur de forta majora in dresajul unui animal in situatii extreme si reuseste sa se impuna ca mascul alfa, profitand de cunostintele privind animalele in captivitate si de cele cateva zale mai sus pe lantul trofic. Lant prin care fostul vegetarian haladuieste, traversand toate "felurile de mancare" marine, fara ezitare, mancand de la alge si crabi la ochi de peste, sange de testoasa, "o amestecatura de bucatele de inima, plamani, ficat, carne, presarata cu fasii de peste, mustind intr-un sos galben de oua si limfa, [...] sa te lingi pe degete"

Intr-o barcuta portocalie, singur sub cerul albastru si pe oceanul verde nu prea ai ce sa faci opt luni. Poti cadea in ghearele disperarii si sa dai drumul firicelului subtire de viata, poti sa te lasi mancat de pisicuta oranj de 300 kg, sau poti sa te tii cu toata fiinta emaciata de sete, foame, singuratate, sare, soare, mare, de speranta. Viata lui Pi pe barca incepe cu rugaciuni dis de dimineata, fara sa stie unde este Mecca, facandu-si cu constiinciozitate rutina de "yoga de canicula pentru beduini", vaneaza pentru el si companionul blanos, si incearca sa isi tina mintea ocupata:

- "Nu ateii imi stau in gat, ci agnosticii. Indoiala este utila pentru un timp. Toata lumea trebuie sa treaca prin gradina Ghetsemani. [...] dar trebuie sa si avansam. Sa alegi indoiala ca filosofie de de viata, e ca si cum ai alege imobilitatea ca mod de transport."

- "Imi imaginez ultimele cuvinte ale unui ateu: "Alb! Alb! I-i-i-iubire! Dumnezeule!" si de pe patul de moarte, saltul in credinta. In vreme ce agnosticul, ramanand fidel ratiunii care il caracterizeaza, [...] ar putea sa incerce sa explice dulcea lumina care il inunda spunand: "E p-p-poate oxigenarea redusa a c-c-creierului" si sa ii lipseasca pana in ultimul moment imaginatia si sa rateze astfel partea cea mai buna a povestii."

- "Noaptea imi vedeam suferinta asa cum era: limitata, insignifianta, si eram calm. Durerea mea nu isi gasea locul nicaieri. Si puteam sa o accept. Lumina zilei ma facea sa protestez: "Nu! Nu! Nu! Suferinta mea conteaza! Vreau sa traiesc! Nu pot sa separ viata mea de cea a universului. Viata e precum gaura cheii*. Cum as putea sa nu ma opresc sa trag cu ochiul? E tot ce am!"

Ultima parte a calatoriei lui Pi se precipita in cateva ciudatenii si intamplari care se rotesc in jurul ideii de hrana, ca mai toata povestea, insa aici notiunea de "ucide ca sa traiesti" este extrem de evidenta, umbrind-o pe cea de "a te hrani ca sa traiesti"... Un alt naufragiat â€"canibalizat de foame -, o insula mobila cu populatie de manguste, apa dulce, hrana, paradis gasit?, alge carnivore, paradis pierdut si in sfarsit... pamant.
*traducerile citatelor fiind facute din franceza, am aflat cu surprindere si amuzament ca "judas", inseamna "gaura cheii", "vizor" sau "ferestruica de observatie", deplasand caracteristici ale omului in utilitatea unui dispozitiv de... spionat. :-) Si sa nu inceapa nimeni cu Evanghelia dupa Iuda.

Reviewer: Zeeny

Citeste cele 20 COMENTARII si spune-ti parerea!

Uimire si cutremur

Autor: Amelie Nothomb

M-au atras ochii verzi ai autoarei Amelie Nothomb prezenta pe coperta volumului primit de la Polirom. Rasfoind paginile mi-am dat seama ca am vazut filmul si asta a facut cartea si mai atractiva. Filmul m-a impresionat prin realismul rupt de cliseele obisnuite când e vorba de Japonia iar cartea mi-a dat prilejul sa revad personajele prinse în absurditatea propriilor clisee.

Socheaza contrastul între poezia numelor (Furtuna de zapada, Padure, Înger) si rigiditatea gândirii. Autoarea smulge zâmbete amare vorbind despre involutia (!) ei în cadrul unei companii japoneze unde initiativa personala se pedepseste iar valoarea se supune ierarhiei astfel ca, sub influenta Sogunului, asteptam sa vad cazând capete sau macar o reala "aruncare în peisaj" de la fereastra devenita refugiu si evadare.

Tot ce urmeaza este doar o continua degradare, rezumata chiar de autoare: "Copil fiind, voiam sa devin Dumnezeu. Foarte repede, am înteles ca ceream prea mult... ...Am fost atunci investita cu misiunea finala: curatarea budelor." Martorii acestei coborâri se remarca prin lipsa de reactie comportându-se "...ca atâtia altii, totodata sclav si calau neîndemânatec al unui sistem care în mod sigur nu-i era pe plac, dar pe care nu l-ar fi denigrat niciodata - din slabiciune si din lipsa de imaginatie."

Reviewer: Glyf

Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!

Pianista

Autor: Elfriede Jelinek
Rating:

Autoarea de origine austriaca Elfriede Jenelik, laureata a Premiului Nobel pentru literatura (2004), se remarca printr-o scriere frusta, dar elaborata, prin nuditatea limbajului lipsit de podoabe inutile, dar mai ales prin claritatea obsesiva a motivatiilor personajelor.

"Pianista" este, fara indoiala, o creatie magnifica, cu un limbaj brutal si o actiune ingrozitoare, ce il face pe cititor sa se infioare. Personajul principal are parte de un destin crud, determinat de relatia nesanatoasa pe care o are cu parintele de acelasi sex.

Din cauza acestui complex al lui Oedip invertit, profesoarei de pian Erika Kohut i se pare imposibila desprinderea de mama sa, pe care o iubeste si o uraste cu aceeasi ardoare, dar in fata careia eroina sfarseste intotdeauna dezarmata si invinsa.

Singura ei tentatie de evadare din iadul domestic in care mama conduce este sortita esecului. Relatia cu un tanar student este zdrobita de incapacitatea femeii de a iubi fara constrangeri. Pe un alt plan, pasiunea pentru note perfecte ii mutileaza iremediabil sufletul. In pofida imperativelor mamei, Erika nu se poate consacra in totalitate pianului, de unde si acutul sentiment de vina pe care nu il poate ostoi decat prin experiente sexuale extreme.

Cartea a fost ecranizata in anul 2001, iar filmul a primit numeroase premii printre care, la Festivalul de la Cannes, premiul juriului, premiul pentru cea mai buna actrita (Isabelle Huppert) si premiul pentru cel mai bun actor (Benoit Magimel).

Reviewer: Laura Magureanu

Citeste cele 7 COMENTARII si spune-ti parerea!

Femei

Autor: Charles Bukowski
Rating:

In cartea Femei de Charles Bukowski este vorba de Hank Chinaski, care este Charles Bukowski. Pentru usurinta referintelor de acum inainte, se va utiliza numele Chinaski pentru personaj si Bukowski pentru autor, insa am vrut sa fie clar faptul ca unul este alter ego-ul celuilalt.

Bukowski si Chinaski au inceput sa scrie tarziu, pe la 40 de ani, dupa ce fusesera postasi. Dupa un divort, amandoi au inceput sa scrie poezie si sa bea, lucru care le-a marcat traseul literar. Acum ne vom departa putin de Bukowski, despre care Chinaski nu a scris inca, si ne vom axa pe Hank Chinaski, despre care Bukowski a scris chiar 2 carti. Femei e una dintre ele. Si in ea e vorba de un poet de 50 de ani si femeile lui. Dupa a patra aparitie feminina incepi sa le pierzi putin sirul, iar dupa a paisprezecea esti deja obisnuit. Si putin ...provocat.

Impresia coplesitoare este de film american prost despre Beat Generation. Scriitor cu viata cvasi ratata si dezlanata, are un succes teribil la cititoare, care se insira pe ata si se raspandesc ca margelele in patul lui Chinaski. Care le culege linistit, obosit, beat, plictisit, mahmur, excitat, uimit, indragostit, cu putine alte variatii. Isi castiga banii din cititul public al poeziilor sale, si ii pierde pe bautura si curse de cai. Personajele care apar in povestea asta bahica sunt si ele de tipic al anilor 70, supurand caracteristici ale unei generatii pierdute, ale unei generatii obosite, boemi ratati, libertini ai vietii, o generatie « sex, drug, booze and " symphonical music »

"- Vrei o curva. Ti-e frica de iubire.
- S-ar putea sa ai dreptate.
-Da-mi macar un sarut. îti cer prea mult?
-Nu.
M-am întins lînga ea, ne-am îmbratisat. Gura ei mirosea a voma. M-a sarutat, am sarutat-o si eu. M-a tinut în brate. M-am desprins cît am putut de blînd.
- Hank, a zis ea, ramîi cu mine! Nu te întoarce la ea! Uite, am picioare frumoase!"
Lui Chinaski nici prin gand nu ii trece ca vrea o curva in loc de iubire, ci se desfata detasat in norocul picat in poala in toamna vietii : sa fie un scriitor adulat de femei dispuse sa i se dea neconditionat (pentru ca Femeile lui Chinaski au calitatea de a nu cere aproape nimic" Sau el are calitatea de a nu a avea nimic). Urmand un precept pe care Bukowski l-a declarat ca fiind un fel de crez artistic, "drink well, write well, fuck well", Chinaski exact asta face. Cel putin pe primele doua, cu excelenta. Acestea nu sunt congruente si cu a treia reteta de viata frumoasa, insa cantitatea si calitatea nu sunt niste lucruri care sa il intereseze pe Chinaski. Decat poate ca o frantura de gand pe trei sferturi beat:

"Apoi s-a pus pe treaba. N-avea absolut nici un fel de tehnica. Nu stia nimic. Era o chestie simpla de supt si miscat capul înainte si înapoi. Ca idee pur grotesca, era în regula. Dar era greu sa-ti faci treaba bazîndu-te doar pe un grotesc pur. Bausem si nu voiam sa-i ranesc sentimentele. "

In ciuda impresiei de monotonie, cartea e plina de viata. Cam aburita si cu gust de voma, cu burta atarnand peste chiloti, putin pornografica si nu prea originala, mecanica si pofticioasa. Sunt rare momentele de o adancime pensiva, stilul variind intre dialoguri scheletice:

"- Inca îl iubesc, Hank. Dar nu mai suport.
- Desigur.
- Nu stii cît de mult înseamna pentru el faptul ca ai venit aici. Obisnuia sa-mi citeasca scrisorile tale.
- Porcoase, a ?
- Nu, amuzante. Ne-ai facut sa rîdem.
- Hai sa ne futem, Cecelia.
- Hank, acum îti faci jocul.
- Esti ca o jucarie grasuta. Lasa-ma sa ma scufund în ea.
- Esti beat, Hank.
-Ai dreptate, las-o balta. "

" momente naratorice fara brizbrizuri scriitoricesti

"Am apucat-o de par si am mai sarutat-o o data, violent. Avea ochii închisi, gura fara viata. M-am urcat iar pe ea. Afara lumea statea pe scarile de incendiu. Cînd soarele începea sa apuna si aparea un pic de umbra, ieseau afara ca sa se racoreasca. Cetatenii New York-ului stateau acolo si beau bere, sifon sau apa la gheata. Indurau si fumau. Doar sa ramîi în viata era o victorie. îsi decorau scarile de incendiu cu plante. Faceau si ei ce puteau."

" si rarele monoloage interne stil constatare

"Era aproape dezamagitor, caci atunci cînd stresul si nebunia dispareau din viata mea zilnica, se parea ca nu prea mai ramînea mare lucru pe care sa te poti baza.

Exista atît de multa tristete, peste tot, chiar si atunci cînd lucrurile functionau. "

* Pe piatra funerara a lui Bukowski scrie « Nu incerca »

Reviewer: Zeeny

Citeste cele 16 COMENTARII si spune-ti parerea!

Lumea este mare si sunt multe de facut

Autor: Kim Woo-Choong
Rating:

Am inceput sa citesc cu optimism cartea ce reprezinta mai mult o autobiografie a lui Kim Woo-Choong, fondatorul si presedintele Concernului Daewoo. Eram curios sa vad cum gandeste un om care are in subordine 100.000 de angajati si o cifra de afaceri de zeci de miliarde de dolari.

Cartea este neromantata, usor de citit, si intesata cu povestioare si pilde tipice asiaticilor. Trebuie sa spun faptul ca, in mod neasteptat, sinceritatea lui Woo-Choong m-a socat. La 50 de ani se considera un om implinit, fericit dar care totusi constientizeaza faptul ca pentru a ajunge unde a ajuns a fost nevoie de niste sacrificii enorme si de o munca sustinuta timp de zeci de ani.

Un "optimist innascut" omul reuseste sa faca ceea ce multi considera a fi imposibil. Transforma munca in pasiune. Atentie! Nu isi alege tipul de munca in functie de pasiunile pe care le are, ci face din munca un stil de viata. Un stil de viata banos, si, mai ales, plin de succese.

Exemplul perfect de om care se naste si creste cu o serie de dezavantaje intr-o Coree aflata in plin razboi, Woo-Choong realizeaza la o varsta frageda ceea ce multi dintre noi nu realizeaza pe parcursul unei vieti intregi: cea mai buna filozofie de viata este aceea care se bazeaza pe ideea de a trai pentru altii. De a ajuta pe cat mai multi oameni din jurul tau, cu ceea ce poti, fara sa te gandesti la faptul ca poate 90% dintre ei te vor uita.

Desi mai mult de trei sferturi din carte poate fi considerata literatura motivationala, exista totusi si pagini ce contin sfaturi practice de management extrase din vasta experienta a coreeanului. Totusi, ideea care persista pe tot parcursul cartii este cea care apare, obsesiv parca, la toti marii oameni: este suficient sa stiti ce vreti sa realizati; Woo-Choong spune chiar: "cred ca as fi putut face orice lucru de care m-as fi apucat; tot ce ar fi fost nevoie sa fac, ar fi fost sa fiu foarte hotarat sa fac lucrul respectiv si l-as fi realizat".

Exista doua motive pentru care cartea primeste doar trei stele. Primul dintre ele este reprezentat de aerul usor comunist al tehnicilor de conducere folosite de Woo-Choong. De fapt, la ce te poti astepta de la un om care conduce de 35 de ani o companie si in tot acest timp, nu reuseste sa gaseasca pe cineva pe care sa-l puna in locul lui? Este genul de manager care ia asupra lui toate sarcinile ce i se par complicate si vrea sa fie expert in toate domeniile in care activeaza. Un model care, desi da rezultate, mie imi displace.

Cel de-al doilea motiv este faptul ca in toata cartea este prezenta ideea de a munci cel putin 16 ore pe zi, timp de 35 de ani, fara NICI O ZI de concediu. Ideea ca numai printr-o astfel de munca se pot realiza lucruri mari. Choong chiar povesteste faptul ca de multe ori a pus afacerea inaintea familiei si ca nu a fost niciodata cu copiii lui in vacanta. Dar se simte fericit si implinit. Nu stiu ce fel de viata ar putea fi asta dar in mod cert nu este genul de viata cu care eu m-as multumi. Si totusi, cunosc oameni pe care ii cred capabili sa faca asta.

Reviewer: Andrei Rosca

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Trilogia Dahak

Autor: David Webber
Rating:

Să încep prin a recunoaşte că mi-a fost tare dor de space-opera" de imperii, nave uriaşe de dimensiunile unei lumii, de spaţiu vast, de lupte interstelare şi cam de tot ceea ce înseamnă un space-opera adevărat. Aşa că atunci când am aflat de David Webber şi de trilogia sa Dahak nici nu a mai fost nevoie de muncă de convingere.

Totul începe foarte simplu. În stilul bunului şi bătrânului Asimov, este luată la ţintă Luna. Şi nici nu apare vreo idee umitor de nouă -� Luna nu este un satelit natural ci o navă părăsită în orbita Pământului în urmă cu zeci de mii de ani. Iar computerul acestei super nave, plictisit de perioada cam lungă pe care a petrecut-o fără un echipaj alege un astronaut aflat într-o misiune pe Lună să-i fie noul căpitan.

Între timp, Pământul este câmpul de luptă pe care s-au înfruntat membrii echipajului navei Dahak aflaţi în două tabere, toţi foşti dezertori ai Imperiului care l-a creeat pe Dahak, dar fiecare cu viziunea sa în ceea ce priveşte modul în care trebuie intervenit în istoria Pământului.

Această situaţie ar fi rămas însă neschimbată dacă de Pământ nu s-ar apropia o flotă extraterestră uriaşă care are un sigur scop - să distrugă orice rasă îndeajuns de evoluată, aflată în această zonă a galaxiei.

Cam de aici pleacă povestea lui Webber şi se duce departe, într-un mod cât se poate de plăcut. Stilul este cursiv şi plăcut, personajele principale - Colin şi Dahak pentru început - sunt bine conturate şi îşi acaparează fără probleme cititorii.

În afară de o engleză veche vorbită de un anumit personaj important, nu pot sa gasesc nici un fel de nod în papură romanelor lui Webber.

După ce am terminat această trilogie nu pot decât să fiu foarte interesat de ce a urmat, mai exact o serie foarte populară (dacă e să ne luam după Amazon.com) a aceluiaşi autor - seria Honor Harrington (mult mai întinsă şi mai aclamată decât trilogia Dahak).
Dar până la Honor, nu pot decât să vă recomand să-l citiţi pe Webber, mai ales dacă space-opera este ceva ce vă place la nebunie.

Reviewer: Dan Radulescu

Spune-ti parerea!

4 luni, 100 de recenzii

***

Astazi, BookBlog.ro a implinit fix 4 luni de la lansare si a ajuns la recenzia cu numarul 100. Multumesc reviewer-ilor BookBlog.ro care au facut acest lucru posibil !

La multi ani ! :)

Andrei Rosca

Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!