- 31 mai 2007
- Ioana Ristea
Steak de ton rosu sau fasole batuta? Ghid insolit cu 33 de restaurante bucurestene
Autor: Sanda Nitescu
Rating: 
Sunt o gurmanda, o pofticioasa ce nu-si poate reprima instinctele. Simt nevoia sa gust din tot ce mi se pare apetisant auditiv si vizual. Pe astfel de considerente, am cumparat aceasta carte. Desi m-a mirat titlul, aveam sa descopar ca este un fel dintr-un meniu fusion (ce combina mancarurile europene cu cele asiatice). Steakul de ton rosu pare foarte imbietor, fasolea batuta, hmm, o privesc cu destula suspiciune !
Ghidul insolit al Sandei Nitescu cuprinde 33 restaurante, carora autoarea (cu studii plastice, stabilita la Paris si membra a Association francaise de la Presse gastronomique et touristique) le-a trecut pragul in timpul verii si iernii 2003-2004. Sunt locuri pe care doamna Nitescu le-a ales la recomandarea prietenilor sau in urma unor cronici pozitive in diverse reviste. Localurile sunt destul de diversificate (atat cat poate permite gustul de exotic al romanului): bucatarie frantuzeasca, italiana, libaneza, indiana, romaneasca sau fusion.
Festinul gustului incepe inca de la intrare. Clienta, fina observatoare, face remarci pertinente cu privire la vechimea casei in care este construit fiecare restaurant, la artificiile manageriale de a profita la maxim de spatiul avut la dispozitie. Sunt descoperite multe retete de succes, bazate exclusiv pe PR si nu pe publicitate, clienta admirandu-i pe cei care se impun fara stridenta, aplaudand originalitatea conceptelor, destoinicia si neastamparul unui manager vizionar. Restaurantul este ca un teatru, toate elementele se completeaza reciproc: culoarea parchetului, forma candelabrelor, uniformele chelnerilor, toate par in perfecta armonie. Evident, nu peste tot: unde este cazul, autoarea desfiinteaza cu delicatete calitatea serviciilor. Dar apreciaza cu finete dozajul perfect intre gustul mancarii, mirosul invaluitor, atmosfera generala si muzica.
Si mancarea" Fie ca este vorba de banalii mici, de "chifle cu sau fara susan, ambele pufoase ca o coapsa de inger", spuma de ton cu lamaie si oregano, fantaisie de fruits de mer aux deux sauces sau filet de canard, reduction Porto et sa saveur de la foret (nota personala : pofta ma cuprinde din nou si musc cu nesat din marul fraged si verde - surogat mizer, vai, al bogatiei parfumate de mai sus), simturile se exalta. De un hedonism gastronomic rafinat, ghidul este un fel de indemn pentru romanul mancacios, amator de senzatii nebanuite, de ierburi, de arome sau condimente, sa mearga sa experimenteze. Purtata de combinatia uneori feerica a felurilor de mancare, a gustului inefabil al vinului din paharul de cristal, autoarea isi permite destinderi literare savuroase : "Curand, muzica se avanta ca o cale larga, despicand vazduhul - fabulos ! Evoca peisagii tropicale, strabatute parca de un tipat de pescarus sau de vreo pasare stranie, ritmice sonoritati de valuri se sparg de mal. Undeva, departe, un clinchet stingher de clopotel".
Clienta urmareste, pe langa calitatea mancarii si a bauturii, a promptitudinii serviciilor, si atmosfera generala din restaurante. Singura, are tot timpul sa priveasca, sa asculte, sa puna intrebari. Pentru a ne potoli pofta, ticluieste scurte prezentari de localuri vestite din Bucurestii vechi, reguli de "buna purtare" la masa ale curteanului secolului al XVII-lea si referiri multiple la tratatul Fiziologia gustului al avocatului gurmand Brillat-Savarin, presarat cu numeroase anecdote gastronomice.
Notele referitoare la filmul Le festin de Babette (in care gustul are capacitatea de a transforma o comunitate) m-au facut sa vreau sa-l vad si m-au dus cu gandul la un altul, Chocolat, pe care l-am "gustat" deja de mai multe ori. Plus ca sunt atatea arome de descoperit, atatea desfatari, magie si vraja ! Pentru ca nu ? "Spiritualitatea omului este mai evidenta in timpul unei mese copioase" (Somerset Maugham).
O recenzie de: Ioana Ristea
- 31 mai 2007
- M. V. Simandan
Laos
Autor: Joe Cummings
Rating: 
Exista o zicatoare care spune ca in Indochina, vietnamezii planteaza orezul, oamenii din Cambodia privesc orezul crescand, iar locuitorii Laosului asculta cum creste orezul.
In urma cu doi ani, in aprilie 2005, am petrecut o saptamana de neuitat in Laos, tara aflata la granita de nord-est a Thailandei. Atunci am cumparat, de la un anticariat din Bangkok, ghidul de calatorie Laos de Joe Cummings, publicat de editura Lonely Planet, una dintre cele mai de incredere edituri in acest domeniu.
In aprilie 2007, cu ocazia unei noi calatorii in Laos, am cautat in bilioteca mea din Thailanda acest ghid de calatorie. L-am gasit cu usurinta in cutia cu carti despre Asia de sud-est. Imaginea de pe traditionala coperta albastra, marca Planetei Singuratice, mi-a reaminit de aventura de acum doi ani din Laos: un material de matase de un rosu sangeriu, cu model de fluturi, anunta o tara in care traditionalul invadeaza viata de zi cu zi. Unul dintre fluturi iti da impresia ca a reusit sa evadeze din modelul matasii, fiind gata sa-si ia zborul, cu aripioarele lui galbene cu dungi negre, ca de zebra, larg deschise. Sub aceasta imagine hipnotizanta, cititorul este anuntat ca urmeaza sa deschida copertile unei tari ale caror "Drumuri sunt rar batute".
Toate ghidurile Planetei Singuratice sunt structurate pe acelasi format. Laos de Joe Cummings nu face exceptie. Prima parte a ghidului curpinde informatii depre istoria, geografia, clima, flora, fauna, guvernul, politica, economia, arta, societatea si religia Laosului. Aceasta parte a ghidului nu contine informatii cruciale pentru turist, dar creioneaza foarte bine contexul geopolitic al tarii in care se deplaseaza calatorul. Eu am parcurs in amanuntime acesta parte a cartii doar la inotarcerea din Laos.
A doua parte a ghidului prezinta informatii cruciale vizitatorului. Atat calatorul experimentat, cat si "incepatorul", gasesc informatiile folositoare despre vize, ambasade si consulate, vama, bani, posta, presa etc. Orice categorie de calatori gaseste ponturi necesare unei calatorii fara necazuri. Reprezentantele sexului frumos sunt informate ca nu au voie sa calatoreasca pe acoperisul autobuzelor, aflandu-se astfel deasurpra barbatilor din interiorul autobuzului si distrugandu-le, prin pozitia lor, statutul spiritual. Sitauatia este similara si in cazul rufelor lasate la uscat: hainele femeilor, in special imbracamintea de corp, nu pot fi atarnate la un nivel mai inalt decat cel al hainelor barbatesti lasate la uscat. Homosexualii si lesbienele sunt liberi sa se intalneasca in public fara a fi stigmatizati de societate, dar demonstratiile de afectiune in public (indiferent de orientarea sexuala) sunt considerate tabu.
A treia parte a cartii prezinta calatorului diferitele optiuni pe care acesta le are referitor la modul de transport la intrarea si la iesirea din Laos. Acest capitolas este urmat de sfaturi legate de trasportul in interiorul Laosului, cu foarte bune ponturi referitoare la modul de negociere al tarifului calatoriilor cu taximetrele jumbo (vehicul pe trei roţi cu copertină, care, in locul volanului, are un ghidon in genul celui de motocicleta).
Urmează partea cea mai des folosita a cartii: informatii despre obiectivele turistice, cazarea, restaurantele, magazinele si atractiile Laosului, impartite pe zone geografice (Capitala Vientiane, nodrul si sudul tarii). Ghidul este de asemenea presarat cu mini-eseuri despre religia, populatia si arta "Regatul unui Million de Elefanti", denumire dupa care mai este cunoscut Laosul.
In cazul in care ajungeti in Laos printr-o excursie organizata de o agentie de turism, nu are rost sa dati banii pe acest ghid. Totul va fi servit frumos pe tava. Laos de Joe Cummings este un instrument crucial doar calatorului care doreste sa experimenteze pe propria piele aceasta tara exotica. Daca vreti sa cunoasteti cu adevarat ce inseamna Laosul, mergeti dupa viza la cea mai apropiata ambasada a Republicii Populare Democrate Laos (una dintre putinele tari cu regim comunist din lume!), cumparati biletul de avion (aproximativ 1000 de euro dus-intors, via Thailanda), achizitionati Laos de Joe Cummings (16.99 USD) si mergeti in Laos sa ascultati cum creste orezul.
O recenzie de: Mihnea Voicu Şimăndan
- 30 mai 2007
- bookblog.ro
- 30 mai 2007
- Cristina Teodorescu
Arta conversatiei
Autor: Ileana Vulpescu
Rating:
Arta Conversaţiei, un roman cu adevărat savuros, o lume aproape radiografiată în întregul ei, o conversaţie în doi despre viaţă. Ileana Vulpescu a reuşit să mă facă să o citesc de mai multe ori, însă nici o scriere a sa nu m-a fascinat precum Arta Conversaţiei şi asta probabil pentru că viaţa unei femei, a Sânzienei Hangan, nu este una obişnuită.
Aici vorbim cu adevărat despre o radiografie crudă a sufletului unei femei doctor, o fiinţă sensibilă, mereu îndrăgostită de bărbaţii dimprejurul ei, o femeie care s-a legat de un scriitor din dragoste oferindu-i acestuia un copil frumos (Maria) şi care atunci când a trebuit să îşi calce mândria şi să-şi lase bărbatul să plece a făcut-o. În Arta Conversaţiei nu avem un stereotip de femeie, dimpotrivă, avem parte de o femeie puternică, crescută de o mamă cultă, trecută prin durere şi lacrimi care încearcă să-şi crească copilul drept şi sincer.
Sânziana Hangan se reîntoarce acasă într-o zi şi întâlneşte o veche iubire de o vară, un om cu care a făcut-o pe Ana şi căruia îi povesteşte simplu viaţa sa. Avem parte aici de imagini haotice, amintiri din copilărie presărate cu regrete pentru iubiri neîmplinite şi nemărturisite, revenirea la mama mereu alături şi povestea iubirii sale cu primul ei soţ. Practic această femeie nu ştie să practice ura, fiind un ideal moral, o Venus alcătuită din cărţi, o intelectuală care nu se lasă călcată în picioare de sistem şi luptă pentru dreptate. Ignoră cu simplitate bârfa, micile şicanele de salon şi aluziile colegilor medici. Ea ajunge doctor prin forţe proprii, prin învăţătură, iar educaţia copiilor ei o face singură după o metodă deja cunoscută: mama sa, Smaranda Hangan.
Ce m-a fascinat la acest roman a fost faptul că a fost scris în perioada comunistă, încă o scriitoare remarcabilă, una care poate fi aşezată alături de Anişoara Odeanu sau Cella Serghi sau Mihail Sebastian şi Radu Tudoran. Pentru mine sunt cu adevărat "epoca de aur" întrucât scrierile lor sunt sincere, pline de viaţă şi mai mult chiar, fiecare roman de atunci poate fi recitit în orice perioadă a vieţii, reuşind să te bucure cu adevărat. Şi câte romane se pot bucura de această apreciere?
O altă fascinaţie asupra Artei Conversatiei este faptul că s-a citit relativ uşor în ciuda înşiruirii de amintiri sporadice ale Sânzienei Hangan. Iar modul de a scrie este personal, cald şi ajungi să simţi fiecare întâmplare nefericită prin care s-a călit această fetiţă, ajunsă acum femeie în floarea vârstei. Finalul romanului este unul neaşteptat, dar desigur fericit, fapt ce o să-l descoperiţi şi dumneavoastră dacă vă încumetaţi să citiţi un roman de 520 de pagini. M-am regăsit în această femeie unică de multe ori, am râs şi am plâns cu ea, am savurat fiecare imagine plină de dragoste cu privire la un bărbat, am înţeles fiecare alegere înţeleaptă. Este cu adevărat o femeie extraordinară. Şi mai mult, Ileana Vulpescu a reuşit să creeze un personaj incoruptibil într-o perioadă coruptă, reuşind să vorbească simplu despre o stare de fapt: corupţia.
Arta Conversaţiei este un roman pe care-l recomand cu căldură oricărui cititor dornic de a cunoaşte o lume trecută, o lume a doctorilor care poate fi sau nu cunoscută publicului, o lume întreagă. Este unul dintre acele romane pe care l-am lăsat cu greu din mână şi pe care l-am aşezat cu grijă în bibliotecă până la următoarea întâlnire. Cu ocazia aceasta urez doamnei Ileana Vulpescu un călduros "La mulţi ani!", chiar dacă ziua acesteia a trecut (21.05.2007). Vă iubim şi vă citim cu drag!
Cat costa cartea Arta conversatiei?
O recenzie de: Cristina Teodorescu
- 30 mai 2007
- bookblog.ro
- 29 mai 2007
- bookblog.ro
BookCrossing #3 – facem schimb de carti
Asa cum scrie si mai sus, duminica, intre orele 14-17, pe strada Arthur Verona. Cautati oameni multi care stau in grupulete si discuta despre carti.
Daca veniti, asteptam confirmari aici sau pe mail. A, da! Si tinand cont de faptul ca este in aer liber puteti veni si cu familia! :)
Vineri-sambata mai punem la punct si restul detaliilor si explicam exact ce se intampla, dar ideea cred ca ati prins-o deja. :)
PS: multumim lui Eros pentru poster!
- 29 mai 2007
- Alin Gogan
Colectionarul
Autor: John Fowles
Rating:
Ma aflu inca o data in fata unei carti despre care a scris in prealabil Ana Maria si voi incerca, asa cum am mai facut de cateva ori, sa aduc unele lucruri in plus fata de ideile prezentate in recenzia ei.
In primul rand, firul narativ se aseamana mai degraba unei nuvele decat unui roman, fiind unul simplu si direct: Frederick o rapeste pe Miranda, o tanara de care este indragostit, in incercarea de a-i arata acesteia sentimentele sale (intr-un mod cel putin bizar, la prima vedere). Lectura este destul de usoara, destul de captivanta la un moment dat, cu toate ca are si minusurile sale.
Cartea reia, pe rand, perspectivele celor doua personaje asupra aceluiasi flux, ambele scrise sub forma de jurnal, insa foarte diferite unul de celalalt. In acest fel, autorul permite o perspectiva deschisa pentru cititor, care are posibilitatea de a judeca liber situatiile create.
In ceea ce priveste pe cei doi protagonisti, in primul rand este evident faptul ca Fred este un personaj inadaptabil social in cel mai serios mod cu putinta (spre deosebire de analizele pentru bacalaureat de genul Stefan Gheorghidiu este tipul intelectualului lucid, inadaptat social, traieste drama incertitudinii etc). Faptul ca acesta castiga o suma mare la loto ar trebui sa ii risipeasca intr-o oarecare masura frustrarile sociale, in schimb el vede acest lucru doar ca pe o posibilitate de a o aduce pe Mianda in lumea sa.
De cealalta parte, Miranda este in multe privinte un personaj mult mai psihologic, prin modul in care reuseste sa analizeze trairile interioare ale lui Fred, in situatia in care se afla sechestrata de acesta. Analiza reflexiva pe care Miranda o realizeaza in jurnalul sau, raportand aspiratiile proprii, ceea ce isi doreste de la viata si relatia pe care o avea cu G.P., un pictor mult mai in varsta, o pun in topul celor mai bine reliefate personaje feminine (din punct de vedere psihologic) din cartile pe care le-am citit pana la data scrierii acestei recenzii.
Fowles reuseste in mod exemplar sa capteze vocea interioara a personajului feminin, lucru pe care, paradoxal poate, nu l-a reusit atat de bine cu cel masculin. Fred nu reuseste sa se cunoasca pe sine nici in situatia in care este pus sa se confrunte cu propriile dorinte.
Finalul este oarecum de asteptat, Fred demonstrand faptul ca este ceea ce si-a ales in mod inconstient prin pasiunea pentru fluturi, si anume un colectionar.
Dintr-un anumit punct de vedere, subiectul ar putea fi vazut ca o alegorie, din perspectiva psihanalizei unei posibile relatii irealizabile, intre indragostitul incurabil (dus aici pana la extrem) si barbatul mult mai in varsta, aparent dezinteresat, care nu poate sa-si arate dragostea pentru simplul motiv ca ea nu exista.
O concluzie?
"(") O calitate pe care femeile o au arareori. Ma refer la faptul ca majoritatea femeilor vor sa se priceapa bine la ceva, au acest gen de fixatie si prin asta inteleg indemanare, perspicacitate, bun gust si mai stiu eu ce. Nu pot sa inteleaga niciodata ca daca cineva are dorinta de a merge pana la limitele extreme ale propriei sale persoane, atunci forma efectiva pe care o capata arta sa isi pierde importanta. (") E ca si vocea. Te obisnuiesti cu vocea ta si o folosesti pentru ca nu ai alta. Ce conteaza cu adevarat e ce spui."
O recenzie de: Alin Gogan