Cateva librarii din Braila

De Braila ma leaga un bunic, doua matusi, un unchi, un nepot, o casa, aminitrea bunicii preferate, gustul celor mai bune eugenii pe care le-am mancat vreodata, o cofetarie si faleza. Dupa o absenta de mai bine de 5 ani mi-am spus ca e cazul sa mai trec si eu pe acolo - l-am sunat pe bunicul, i-am spus ca vin, am aruncat in graba cateva haine in ghiozdan si dusa am fost.

Pentru ca voiam sa ma plimb de una singura prin oras, sa vad cat s-a schimbat si cat mai imi amintesc din ce a fost cand eram eu copil, l-am refuzat politicoasa pe bunicu"™, l-am asigurat ca ma descurc si singura si am pornit la pas, prin centrul orasului. Magazinele m-au lasat absolut rece, dar librariile ma chemau la ele. Cu castile in ureche, ascultand Nouvelle Vague si cu mainile adanc infipte in buzunarele pantalonilor - apara-ma, Doamne, de ispita! - am intrat in cateva librarii. Eram si foarte curioasa sa vad cum sunt aranjate cartile, ce fel de carti se gasesc si, trebuie sa recunosc, voiam sa vad daca sunt mai faine sau nu decat cele de acasa, din Baia Mare.

Am inceput "inspectia" cu Libraria Alfa. Inauntru erau trei vanzatoare - doua vorbeau intre ele, iar una scotea carti din niste cutii. Am salutat si mi-am rotit privirea prin incapere. M-am plimbat de la un raft la altul si am fost socata sa vad cate doua randuri de carti pe acelasi raft. Cum se poate asa ceva? Cum gasesc cititorii cartile pe care le vor, daca sunt ascunse in spatele altor carti? Degeaba au carti bune - aveau, printre altele, si cele mai noi aparitii editoriale - , daca cititorii ajung cu greu la ele. Un alt lucru care m-a facut sa stramb din nas e legat de reduceri. Carti de la Polirom, care pe site le gasesti cu 4lei, aveau tot pretul intreg, de dinainte de reducere - da"™ de ce? Iar ca sa afli pretul e o adevarata aventura: intorci cartea pe toate partile, cauti eticheta cu pretul, nu gasesti nimic, te incrunti, te mai uiti o data la carte si in cele din urma o deschizi ca apoi sa afli un pret scris cu creionul, tocmai pe coperta III.

Pe strada pietonala Mihai Eminescu am mai gasit doua librarii. Una era in curs de renovare si intre timp functiona intr-un alt spatiu de pe bd-ul Independentei - imi pare rau, acolo nu am ajuns, iar cea de-a doua, o librarie no name, micuta si draguta vazuta de afara, inghesuita si cu vanzatoare care se tin scai de tine dupa ce intri, avea multe carti de la Polirom si Cartea Romaneasca, cu cateva titluri de la Humanitas, Rao, Corint si Trei - ai spune ca e librarie Polirom si nu altceva! Ultima oprire a fost la Winmarkt - fostul magazin Dunarea - la standul Teora. Sa ne intelegem: intr-un magazin universal care se intinde pe 4 etaje, am gasit doar un amarat de stand Teora care, ce-i drept, mai avea si niste carti de la Nemira, Curtea Veche si Rao.

Sunt dispusa sa ii mai acord Brailei o sansa. I-am promis bunicului ca la toamna ma duc iar pe la el. O sa ma plimb din nou prin oras si o sa intru si in alte librarii [daca mai sunt :D] si poate ca o sa am parte si de surprize placute. Daca e cineva din Braila care stie o librarie misto, il rog sa-mi lase adresa librarie intr-un comentariu si o sa fac tot posibilul sa ajung si acolo.

Ionuca

Citeste cele 17 COMENTARII si spune-ti parerea!

Bong

Autor: Alexandru Vakulovski
Rating:

/bulibuleator - pipă cu apă folosită în special la fumatul drogurilor
Pizdeţ | Cactuşi albi pentru iubita mea | Bong
Bong e a treia carte din seria Letopizdeţ a lui Alexandru Vakulovski. Review-ul de faţă e o continuare a celor consacrate primelor două volume.

a ahui - a rămâne mască

La una ca asta nu mă aşteptam! 371 de pagini, copertă de carton ilustrată de Tara von Neudorf (vinovat, printre altele, de coperta ultimului album Luna Amară), scoasă la Polirom şi promovată intens la Bookfest. Discutată şi dezbătută.

Că a ieşit la Polirom nu e neapărat un lucru bun - termenii argotici sunt scrişi înclinat, există explicaţii în subsolul paginilor şi la sfârşit e chiar o listă de termeni. Nu ştiu cât de necesar era lucrul ăsta. Stilul rămâne, în principiu, la fel ca în primele două volume. Termenii se înţelegeau din context şi deliciul e tocmai faptul că erau folosiţi în mod natural. O parte din efectul respectiv se pierde.

a se pricali - a fi cuprins de o stare de bine, de veselie

Literatura românească nu era pregătită pentru (sau, cel puţin, nu se aştepta la) aşa ceva. Vakulovski a fost deopotrivă criticat cu argumente savante şi înjurat. Nu ştiu care din variante e de preferat. Cert este că...

Am auzit o anumită critică la multe persoane, atât "cititori de rând", cât şi "oameni de cultură" - V. nu e autentic, schimbă prea brusc registrele.

Chiar aşa! Cum adică, un basarabean beţiv şi drogat să gândească lucid, să scrie, ba mai să şi iubească!?

Ori tocmai împotriva acestui mod de a gândi sunt scrise cărţile sale. Nu e vorba de clişeul cu "hai să renunţăm la prejudecăţi", ci de faptul că nu poţi "reconstitui" identitatea unui om (sau a unui grup, sau a unei societăţi, de altfel) pe baza primei trăsături care-ţi sare în ochi sau îţi este vârâtă pe gât.

Puneam, mai devreme, sintagmele "cititori de rând" şi "oameni de cultură" între ghilimele tocmai pentru că sunt expresii ale aceleiaşi prejudecăţi.

Se distanţează de cultura înaltă, pompoasă, a bătrânilor paranoici care dictează ce e bine şi ce e rău, ce e artă şi ce e vulgaritate ieftină. Dar, la fel de bine, se dezice de cultura cultura de masă, de comercial şi de arta pe bandă rulantă.

athadneac - starea în care începe să dispară efectul drogurilor

Deşi nu prea sunt schimbări ale structurării textului, Bong pare mai organizat, mai logic, mai fluent decât predecesorii. E vorba de acelaşi sistem de planuri care se întrepătrund.

Unul dintre acestea construieşte istoria unui personaj. Prototipul unui ratat. Acestuia i se adresează la persoana a doua, implicând cititorul. Cititorul se identifică personajului. Tu! No future. Alte planuri spun întâmplări, listează sec (sau nu) conversaţii pe email, răbufniri antisociale, manifestari de melancolie, dragoste, dispreţ. Acestea pot fi cu greu separate.

Însă planurile nu trebuie privite separat, ci ca un ansamblu ce formează o stare. Care, în sine, ar putea justifica întreaga serie. Dar nu e singură.

a zdohni - a muri

"Vakulovski este unul dintre puţinii autentici din literatura noastră, el vine cu biciul, haltera şi duşul rece, sper doar să nu intre intelectualii în comă de la supraefort şi invidie ermetică."
Mitoş Micleuşanu în Pana mea nr. 2

(Auto)distrugere.

O recenzie de: Vlad Ursulean

Citeste cele 17 COMENTARII si spune-ti parerea!

Goana dupa cumparaturi la New York

Autor: Sophie Kinsella
Rating:

Da, ati citit bine. Chick lit :) Sper ca nu am sa primesc mailuri de amenintare in urma recenziei mele la "o asemenea carte". Mai ales cand am sa zic ca mie mi-a placut. Pai asta e cultura? Asta e pentru gospodine, pentru fete de bani gata cu pretentii de cititoare, asta e o blasfemie la adresa cartilor. Dar mie mi-a placut. Asta ce spune despre mine? Dar, si mai important, ar trebui sa spuna ceva?

Trebuie precizat ca Goana dupa cumparaturi la New York e al doilea volum; primul se numea simplu Goana dupa cumparaturi, dar nu il mai gasesc prin casa, deci nu mai stiu exact firul actiunii. Le-am citit, mai demult, intr-o zi de vara. Si a fost cea mai relaxanta lectura, din cate imi amintesc, dintre toate lecturile relaxante pe care le-am cautat. A fost exact ca un film de ala, comedie romantica, la care te uiti ca sa uiti. Ca sa te concentrezi pur si simplu pe altceva decat viata reala, pret de cateva ore bune. Si functioneaza, cel putin la mine, de minune. Uneori am asa chef de o carte cu coperta verde aprins, ca asta, insa ma cam impiedica preturile foarte mari.

Pana la urma, despre ce si despre cine e cartea? Despre the modern shopping addicted girl. Cumpara ca sa ii fie bine, cumpara pentru ca hainele sunt irezistibile, cumpara si asorteaza outfituri ca o arta, e hazlie si autoironica, daca esti destul de lipsit de prejudecati sa deschizi cartea, chiar mai si razi pe alocuri. Se indragosteste, se ingroapa in datorii, minte, face fapte bune, se dezindragosteste, sufera. Pare ireal de aeriana si nici de departe cu picioarele pe pamant. Cred si eu, in pantofi Gucci cu toc de 10 cm.

Cel mai mult ma invioreaza, la cartile astea, finalul. Becky, protagonista, regreta ce a facut rau, isi repara datoriile, isi recastiga iubitul si da dovada de inteligenta in rezolvarea unei probleme importante. Ce convenabil :) Coboara, surprinzator, cu picioarele pe pamant, de parca ar vrea sa dea o lectie de viata cititoarelor care se gasesc in situatia ei. Nu stiu cate din ele chiar citesc cartile al caror public tinta sunt. Eu nu fac parte din target, probabil, dar ma distreaza enorm.

Si mi se pare foarte misto fraza de pe ultima coperta: "Goana dupa cumparaturi la New York va ofera inca un motiv sa stati acasa si sa cititi in loc sa va duceti la mall!"

Ii dau 3 stelute, pentru ca eu nu condamn nici un gen de literatura, iar cartea asta isi reprezinta genul intr-o maniera mai putin buna, decat, sa zicem, Bridget Jones.

O recenzie de: Anca Cristina

Citeste cele 11 COMENTARII si spune-ti parerea!

Scrisori din labirint

Autor: Mihai Bârdici
Rating:

Acum câteva zile am avut ocazia să mă întâlnesc cu Mihai Bârdici, un profesor de română de la liceul bucureştean economic de pe Viilor despre care ştiam că se ocupă de multă vreme cu poezia, dar nu îmi parvenise niciun fel de ecou asupra operei sale. I-am cerut într-o doară un volum de versuri, spunându-i că poate voi scrie cândva despre el pe bookblog.ro, dar nu aveam prea mari aşteptări; am primit şi alte cărţi de la tot felul de profi, iar nivelul lor estetic era catastrofal. Mă aşteptam la o poezie cenaclieră, îmbibată de alegorii greoaie şi lungind kilometric tot felul de concepte greoaie. Nimic din toate acestea, deschizând întâmplător volumul o zi mai târziu nu am mai reuşit să-l las din mână până nu i-am dat de capăt. O lectură plăcută, odihnitoare, fără stridenţe, stângăcii, emfaze. Ştiu că este vorba despre un volum de poezii, că acestea nu se citesc aşa ca un roman care îţi anulează realitatea şi totuşi volumul Scrisori din labirint al lui Mihai Bârdici realizează acest miracol. În linii mari poate fi integrat în categoria poeţilor de atmosferă şi de aceea am fost curios să văd ce se ştia despre el pe net - ei bine, nimic, dacă veţi căuta numele lui Mihai Bârdici veţi găsi doar nişte referinţe, ce e drept strălucitoare, realizate de proprii lui elevi de la Viilor. Dar lumea literară îl tace cu desăvârşire, cel puţin în plan virtual. Probabil că are defectul de fi profesor de română, ştie prin urmare cum se mănâncă literatura pe pâine, nu e lipsit de simţ critic şi mai ales nu face texte poetice mecanice în jurul cărora să provoace gălăgii naţionale.

Dar se pare că lumea noastră literară e mai atentă la cei care strigă mai tare, care se adună într-un oarecare grup intitulat cum!, Generaţia X+1 şi care dau impresia unei Junimi pe cale de a se naşte. Valoarea cărţii e lăsată pentru altă dată în favoarea unei aşa-zise amplitudini culturale.

Pentru a nu vorbi în vânt am ales mai multe poezii cu scopul de a alcătui un mozaic al temelor lui Mihai Bârdici din acest volum: zăpada obsedantă şi purificatoare, moartea fratelui, rolul poetului, confuziile.

În poezia "Iarna de lut", într-o reală viziune catastrofică, ninsorile au dispărut, natura visează o zăpadă care apare doar sub forma impură a cenuşii. Tot astfel, şi iubirea ar avea nevoie de primenirea iernii, mai ales de puritatea sa albă, care însă nu mai apare şi de aceea sentimentul căpătă accentele pustiului, amorţirii, minciunii, deghizării. Inima este o pădure pustie, norii-s de fier, iubirea cu lacăte. Ce e drept, la prima lectură poemul mi-a adus aminte de acea ciudată iarnă a lui 2007 fără pic de ninsoare, interpretată discret de poet ca semn al sfârşitului iubirii.

În poemul "Zi de iarnă" fiinţa vaporoasă a iubitei evadează din cameră într-un mod insolit, este cuprinsă de norii cei veniţi cu promoroacă şi flori de gheaţă pentru care nu există pereţi şi dusă încet spre câmp, spre locul tuturor posibilităţilor. Aici iubita va începe un vals fantastic prin valurile de ninsoare. Această rătăcire ritualică aparent sfârşeşte noaptea, iubita revine într-o tăcere agonică, numai că inconştient, dezvăluindu-şi taina rătăcirii aduce cu ea zăpada "care umple câmpul" şi odaia". Astfel este reluat motivul zăpezii, sursă a primenirii şi reculegerii, a armoniei şi dansului patimii. Iar poezia aduce foarte vag cu acea poveste cu fetele de împărat care îşi toceau peste noapte condurii noi-nouţi.

"Martie" - văzută ca luna sfârşitului iernii - este o poezie care m-a făcut să-l definesc pe Mihai Bârdici ca un poet al experienţelor existenţiale cu tentaţii pasteliste. Este omniprezentă o senzaţie de murdărie, de rugină, zăpada purificatoare a devenit o glumă, a rămas sub forma câtorva pete aproape negre, drumurile şi-au pierdut urmele (vizibile, nu-i aşa - pe cărările troienite) şi aspectul lor poetic, de reverie. Este un martie care generează o acută tristeţe şi singurătate încât poetul îşi presimte pieirea "sub norii sângerii". Fără îndoială că un critic grăbit l-ar expedia pe Mihai Bârdici după lectura acestor trei poeme sub constelaţia Bacovia, numai că asta dovedeşte o incapacitate critică funciară, nu sunt în niciun caz de acord ca tot domeniul tristeţii, al deznădejdii, al pesimismului să fie considerat bacovian. Este o extensie forţată şi nedispusă la noi experienţe tematice.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 21 COMENTARII si spune-ti parerea!

Thailanda

Autor: Joe Cummings, Steve Martin
Rating:

In mai mult de patru ani de zile de cand sunt in Thailanda, am vizitat 25 din cele 76 de provincii care alcatuiesc Regatul Thailandez. In majoritatea calatoriilor intreprinse am consultat diferite ghiduri de calatorie. Dar, odata ce m-am mutat din provincia Chonburi in capitala Bangkok, am decis sa imi planuiesc calatoriile, indiferent ca erau ele de o zi sau o saptamana, folosind ghidul turistic Thailanda de Joe Cummings si Steve Martin.

Am cumparat acest ghid de la un anticariat de pe (in)faimoasa Strada Khao San din Bangkok, la un pret de trei ori mai ieftin decat cel cerut in librarii pentru ultima editite a ghidului Thailanda, care se ridica la piperata suma de 1000 Thai baht (75 RON). Este adevarat ca ghidul cumparat de mine era cu o editie in urma fata de Thailanda din librarii, dar stiam din proprie experienta ca preturile sunt in continua fluctuatie, asa ca, chiar si ultima editie a Thailandei avea toate sansele sa prezinte calatorului preturi expirate.

In momentul de fata, pe site-ul oficial al editorului ghidului, Lonely Planet (si in librariile din intreaga Thailanda), este pusa la vanzare a 11-a editie a Thailandei, aparuta pe piata in anul 2005. Interesant de mentionat este faptul ca prima editie a acestui ghid a aparut in 1982, fiind deci republicat (cu modificarile de rigoare) tot la doi ani, iar pe coperta s-a aflat intodeauna numele lui Joe Cummings!

Structura Thailandei este asemanatoare cu cea a Laos-ului, singura diferenta fiind numarul de pagini. Daca Joe Cummings, autorul ambelor ghiduri, a sintetizat toate informatiile necesare unui calator in Laos in 352 de pagini, pentru Thailanda i-au trebuit de doua ori si jumatate mai mult! Acesta diferenta este justificabila si prin faptul ca Regatul Thailandei atrage mai multi vizitatori decat orice alta tara din Asia de Sud-Est. In plus, in Thailanda, oferta in orice domeniu este aproape nelimitata.

Oamenii de marketing specializati pe industria cartilor au constatat ca coperta vinde cartea. Iar editorilor de la Lonely Planet nu le-a scapat acest detaliu. Astfel, coperta Thailandei de Joe Cummings si Steve Martin contine imaginea catorva stupe (monumente funerare in forma de clopot) pe fundalul unui apus rosiatic. Pe una dintre aceste stupe au crescut cateva "buruieni", insinuand astfel ca Thailanda, o tara cu o economie gen "pui de tigru" (care doreste sa devina liderul economic al Asiei de Sud-Est), si-a pastrat misterul trecutului si a facut cu bine fata industrializarii si modernizarii hectice a secolului nostru.

De ce oare nu gasim pe coperta Thailandei imaginea mareata a zgarie-norilor sau a trenului suspendat din Bangkok? Pentru simplul fapt ca majoritatea calatorilor/turistilor vin in "Tara Surasului" pentru a-i descoperi ineditul, acel ceva ce nu se gaseste decat aici, in "Regatul Robelor Galbene". Iar Thailanda de Joe Cummings si Steve Martin este ghidul care te va calauzi si iti va arata "ce sa faci in tara templelor (wat)".

O recenzie de: Mihnea Voicu Şimăndan

Spune-ti parerea!

Furtuna din iulie

Autor: Henry Castillou
Rating:

Dacă de multe ori căldura deranjează, moleşeşte, alteori vara nu mai este un element important pentru lumea în mişcare. Aşa se face că în romanul Furtuna din iulie, scris de Henry Castillou, căldura toropitoare a verii este doar o dantelărie a poveştii de dragoste înfiripate între două personaje principale, dragoste crescută în mijlocul Parisului ocupat de nazişti.

Anne, căsătorită cu Emmanuel Villardier, se îndrăgosteşte de Lucien Naucourt, unul dintre membrii Rezistenţei Franceze. Pe fundalul acestei întâmplări, fratele Annei este prins de ofiţerii SS încercând să fugă din Paris, drept urmare Anne este obligată să devină "informatoarea" lui Gí¼nter Frost pentru a-şi salva fratele de la moarte. Cu toate acestea, personajul principal începe un joc periculos de dezinformare a SS-ului, aliindu-se cu Lucien în lupta lui împotriva ocupaţiei naziste. În acelaşi timp, împotriva nazismului şi a lui Hitler intră şi o parte a armatei germane, inclusiv Gerhard Scheuber, care va deveni aliatul Rezistenţei Franceze. Complotul organizat de membrii armatei germane împotriva lui Hitler este un eşec, iar forţele de ocupaţie din Paris primesc ordin de lichidare a trădătorilor. Povestea are un final fericit, în ciuda aglomerării întâmplărilor.

Furtuna din iulie este un roman atât uşor de citit, cât şi cu părţi care necesită o mai mare concentrare. Dacă cititorul este şi un iubitor de istorie, atunci această carte va fi un deliciu pentru el, şi asta pentru că Henry Castillou a reuşit să împletească ficţiunea cu realitatea istorică. Aş putea spune că în unele părţi Furtuna din iulie este un veritabil document istoric, întrucât faptele prezentate în roman sunt istorie pură, cum ar fi complotul şi încercarea eşuată de ucidere a lui Hitler din 20 iulie. De asemenea, acest roman este şi unul de dragoste, de aceea încadrarea lui într-una dintre categoriile noastre este dificilă.

Anne este o femeie frumoasă şi inteligentă, o adevărată burgheză care s-a căsătorit din dragoste, dar răcirea relaţiilor dintre aceasta şi soţul Emmanuel, precum şi apariţia amantei în căminul conjugal, o conving că viaţa alături de Villardier s-a terminat, iar dragostea ei refulată pentru Lucien poate înflori. Aşa se face că iubirea înfiripată între aceştia trebuie protejată de ochii SS-ului, mai ales pentru că, aşa cum bănuieşte chiar Anne, Gí¼nter Frost nutreşte sentimente pentru ea. Astfel, Anne se vede nevoită să protejeze pe cei iubiţi pe mai multe planuri: pe fratele ei de SS dând informaţii eronate sau incomplete asupra complotului împotriva lui Hitler, iubirea faţă de Lucien nu trebuie aflată de Frost, mai ales pentru că primul făcea parte din Rezistenţa Franceză şi nu în ultimul rând îşi face o datorie din a proteja pe îndrăgostiţii Marie-Laure (fiica vitregă) şi pe Gerhard de naziştii care au ocupat Parisul. Nici nu îmi pot închipui ce presiune se afla asupra Annei încercând să protejeze atâţia oameni dragi, mergând până la a-l înfrunta de fiecare dată pe Frost, arătându-i că nu se lasă intimidată de acesta. Cred că reuşita ei s-a aflat mai ales în faptul că Frost era îndrăgostit de ea, astfel că nu a acţionat niciodată violent faţă de Anne şi nici faţă de protejaţii ei.

Un alt personaj care merită atenţie este Lucien, care o iubeşte pe ascuns pe Anne de mai mulţi ani şi numai când vede că relaţia dintre aceasta şi soţul ei se deteriorează îndrăzneşte să se apropie de ea. Mai mult decât atât, influenţa Annei asupra lui Lucien este enormă, având în vedere faptul că ea îl convinge să contacteze Rezistenţa Franceză pentru a forma o legătură între aceştia şi dizidenţii din interiorul armatei germane care doreau înlăturarea lui Hitler. Legătura dintre Lucien şi Gerhard este la început tensionată, ca mai apoi în final să se lege o prietenie care nu mai are în vedere apartenenţa la vreo armată sau vreo naţiune. Marie-Laure, fiica vitregă a lui Anne este un personaj interesant tocmai datorită apropierii de vârsta lui Anne (amândouă având în jur de 20 şi ceva de ani) şi asta pentru că dacă Anne se luptă pe mai multe fronturi pentru a proteja ceea ce iubeşte, în timp ce Marie-Laure este mai puerilă, îndrăgostită de Gerhard şi fiind preocupată de jocurile tinereţii.

Mi-a plăcut romanul lui Castillou tocmai pentru că a îmbrăţişat două teme pe care le iubesc: istoria şi iubirea. Astfel, dacă pe fundalul poveştii de dragoste dintre Anne şi Lucien se desfăşoară Al Doilea Război Mondial, în sufletul Annei se duce un război de amploarea celui real tocmai pentru că şi aceasta încearcă să împace două tabere astfel încât să îşi maximizeze interesele şi anume să-şi salveze fratele de la moarte şi să supravieţuiască ocupaţiei naziste. Este un roman document, o descriere a ultimilor săptămâni de ocupaţie nazistă asupra Parisului care îşi ducea viaţa într-un mod care se dorea normal în ciuda raţiilor şi a penuriei de gaze ori curent electric. Henry Castillou a reuşit prin scriitura sa să mă aducă în mijlocul Parisului şi să trăiesc alături de Anne şi de celelalte personaje întâmplările extraordinare la care au fost supuşi. Mi-a plăcut de asemenea subtilitatea dragostei dintre Lucien şi Anne, o dragoste care îşi avea rădăcini emoţionale mai mult decât fizice. Recomand cu multă căldură Furtuna din iulie, care cu siguranţă vă va ţine cu sufletul la gură pentru a afla ce au mai făcut personajele şi cât anume din complotul împotriva lui Hitler va afla Gí¼nter în următorul capitol.

O recenzie de: Cristina Teodorescu

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

Cele o suta douazeci de zile ale Sodomei sau Scoala Libertinajului

Autor: Sade
Rating:

Am inceput lectura acestei lucrari mamut cu mult curaj si nonsalanta. Citind primele 20-50 de pagini eram stapanita de un fel de uimire amuzata in ceea ce priveste libertatea limbajului, a scenelor, a gandurilor si chiar a faptului ca asemenea fapte au fost vreodata asternute pe hartie. Trecand de 100 de pagini, amuzamentul a disparut total si eram mai degraba stapanita de senzatia ca deschid insasi cartea ororilor iadului.

Cele o suta douazeci de zile ale Sodomei a fost scrisa de Sade in 37 de zile, in timpul detentiei sale in Bastilia in 1784. Precipitarea evenimentelor se rasfrange direct si asupra romanului: daca in prima parte avem o descriere elaborata a fiecarei zile, ultimele 3 parti sunt transformate doar in niste liste in care sunt insiruite cazne sexuale. Din acelasi motiv regasim de multe ori in text note si trimiteri pentru verificarea unor informatii. Spre disperarea lui Sade, lucrarea este considerata pierduta, dar manuscrisul este gasit si publicat in 1904.

Povestea este simpla (si putin importanta): patru "libertini" ai secolului XVIII se retrag intr-un castel izolat impreuna cu o mica armata de sclavi sexuali. Sade se ocupa de crearea unui program al desfraului, cu un simt organizatoric aproape deplasat. Fiecare zi are un orar fix dupa care se desfasoara activitati bine stabilite, cu caracter ritualic. De asemenea, se face o atenta impartire a atributiilor fiecarei victime, se fixeaza date pentru ceremonii (nunti improvizate, deflorari), se enumera cu rigurozitate chiar si culorile panglicilor care sa distinga supusii.

Serile zilelor Sodomei erau destinate povestitoarelor, care redau la randul lor un adevarat Decameron al deviatilor sexuale. Aceste deviatii, sau "pasiuni", sunt impartite in patru grade (aferente fiecarei parti), in functie de gravitatea lor. Daca printre "pasiunile" de gradul intai cea mai grava este coprofilia, cele de gradul patru se refera exclusiv la bestialitate, torturi si crime.

Cele o suta douazeci de zile ale Sodomei este fara indoiala un roman greu digerabil si sunt sigura ca isi are numerosi critici. Tocmai repetarea incapatanata si crescand in brutalitate a acestor scene sexuale grotesti ii creaza romanului uriasa sa forta moralizatoare. In viziunea lui Sade, libertatea sexuala este data de putere si de forta sadica (de aici si etimologia termenului) de a-l suprima si chinui pe cel slab.

Dar mai mult decat atat, Sade ne face inca sa ne punem numeroase intrebari. Daca aceste scene chiar s-au petrecut? Ar fi avut ocazia, contextul, conjuctura sa se petreaca? Sunt oameni care gasesc placere in asemenea acte? Sunt aceste acte doar rezultatul desfraului secolelor trecute sau s-au perpetuat? Se intampla si in jurul nostru, ascunse dupa jaluzele trase sau geamuri fumurii? Am devenit mai rafinati, mai pervertiti sau mai brutali in preferinte? Si mult mai important decat atat, trecand de la preferinte sexuale la viata cotidiana: cati dintre noi ne exercitam puterea intr-o forma sadica pentru a ne atinge scopurile?

O recenzie de: Ana-Maria Petritran

Citeste cele 28 COMENTARII si spune-ti parerea!