Schimb de carti #5

detalii aici

Spune-ti parerea!

Jurnalul unei fete greu de mulţumit

Autor: Jeni Acterian
Rating:

Jurnalul acestei nemulţumite fete, Jeni Acterian, mi-a fost deschisă de Literatura română în postceauşism a lui Dan C. Mihăilescu, care în volumul dedicat memorialisticii îl considera un ghid excelent pentru atmosfera interbelică şi, mai mult, în entuziasmul cronicăresc îl recomanda ca o carte fundamentală pentru orice prof de română de la liceu.

Jurnalul acesta nu a fost publicat din voinţa autoarei, ea l-a considerat mereu prilejul unor reflecţii exclusiv personale, ci abia după 1989, la mai mult de 30 de ani de la dispariţia sa, de fratele său, Arşavir Acterian. Dan C. Mihăilescu vorbea de o anume vâlvă în jurul acestui jurnal; Doina Uricariu, prefaţatoarea volumului crede că ar avea un loc similar cu Jurnalul lui Mihail Sebastian. Mă rog, i-am lăsat pe critici să aranjeze operele literare în care cutiuţe valorice vor, iar eu după ceva eforturi de obţinere a cărţii - era totuşi reeditată pentru o a doua oară - am găsit cu cale că ar putea fi o bună lectură pentru perioada de la mare.

Aşa că în timp ce grupuleţul cu care hăituiam plajele se bălăcea în apele discutabil de sărate, eu gustam frământările zburdalnicei intelectuale interbelice, având senzaţia că lectura are aparenţa încărcării unei baterii interioare. În puţină vreme, am ajuns să văd în Jeni Acterian un echivalent feminin al lui Mircea Eliade, prin tăria reflecţiilor şi prin cantitatea de pagini citite pe zi - mărturiseşte că trece de mai multe ori de limita de 1000 de pagini pe zi. Sunt ani buni în care stă de vorbă de la egal la egal cu Emil Cioran, Mircea Eliade, Emil Botta, impresionând printr-o cultură redutabilă, ca şi printr-un anume cinism şi neîncredere funciară. Asta datorită faptului că este obsedată de moarte încă de la o vârstă fragedă şi pare înspăimântată că i-ar putea scăpa lucruri esenţiale nelecturându-le. Evident acest crescendo cultural nu o putea duce decât înspre tărâmul filosofiei cu care însă paradoxal nu are prea multe tangenţe, deşi face facultatea de profil din Bucureşti şi aici devine o admiratoare fanatică a lui Nae Ionescu. Este mai degrabă o literată, are un uşor aer salonard, iar distincţia dintre viaţă şi literatură începe să se vadă odată cu angajarea ei în cadrul unei instituţii financiare. Practică o psihologie de fineţe, ajunge să cunoască oamenii într-un mod aproape infailibil şi, din această cauză, pătimeşte mult timp de fetie. Abia la 29 de ani îşi întâlneşte iubirea, pe bizantinologul Alexandru Eliad, un personaj despre care e conştientă că nu o merită, care are o mulţime de cususruri, irezistibil însă fizic, atunci când o onorează cu prezenţa. Este mai degrabă un iubit inventat, aproape tot timpul absent de lângă vâltoarea sentimentală numită Jeni Acterian.

Ultimii doi ani din Jurnal sunt aproape o istorie neîntreruptă a acestei pasiuni şi aici nu mai există senzaţia unei memorialistici oarecare, ci a unui pătimaş roman epistolar. Mă gândeam că în lunga perioadă de care se ocupă jurnalul, 1933 - 1947, ar putea fi distinse două perioade - care să nu urmeze legătura cu istoria, aproape deloc consemnată: una a experienţelor intelectuale, alta a celor sentimentale. Amândouă perioadele încearcă să priceapă realitatea prin exces - de idei sau de sentiment. De aici şi tentaţia dezamăgirii, realitatea este mai inodoră, necioplită, dură, urâtă într-un mod care deseori revoltă sufletul iluzionat şi incandescent al Jeniei.

Stăteam pe plaja potopită de călduri tropicale - şi asta nu într-un sens metaforic - undeva înlăuntrul pielii simţeam cum băşicile bronzului începeau să-şi facă manifestată dantela şi reflectam la ideile acestei dispărute demult jurnaliste. Of, acest termen abia aici se potriveşte, nu ziaristului care nu face cu adevărat un jurnal. Sau iată o rană a termenilor literari, rană care permite să i se zică jurnal şi unui ziar şi unei scrieri memorialistice.

Înainte de a lăsa să se desfăşoare câteva dintre ideile lui Jeni Acterian, aş vrea să dezvolt o mică intuiţie care a plecat de la întrebarea nu foarte inocentă de ce selectez anumite citate dintr-o carte. Ce anume mă face să remarc anumite idei şi nu altele. Mi-au trecut prin minte noţiuni ca infailibilitate, jignire, aroganţă, dar le-am eliminat ca neavând în ultimă instanţă raport direct cu chestiunea, fiind de fapt aspecte ale receptării literare. Am observat însă ulterior că există indirect un anume pattern după care gândesc, că undeva cel puţin la bazele operaţiei de selectare se ascunde o grilă implicită, greu de formulat, o hartă care poate fi parţial vizibilă abia după o psihanaliză literară. În ultimă instanţă ideilor acestei cărţi le caut un loc în tipologii prestabilite, găsind identităţi sau diferenţe, recunoscându-le ca prelucrări ale altor idei mai vechi sau inserându-le în locurile goale de pe hărţi. Raţiunea mea vrea să treacă dincolo de frumuseţea intrinsecă a citatelor şi să le găsească un rost în viitoarea mea existenţă. Ce e de făcut cu toată această înţelegere? Un act de speculă, unul de seducere, o pedagogie sau un alt act artistic? Baza sau decoraţia unei filosofii? Ridic din umeri şi revin la citatele care m-au fascinat la Jeni Acterian: despre artă, despre idei, despre viaţă şi moarte. Ce o să fac cu ele şi căror hărţi ale subconştientului vor aparţine are vreo importanţă numai dacă reuşesc să treacă de sitele uitării.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 11 COMENTARII si spune-ti parerea!

Vama Veche & Rosia Montana

Mi-am luat o vacanta de 16 zile: 6 in Vama Veche, 4 la Rosia Montana, 4 la Bucuresti si 2 pe drumuri. Contrar bunelor mele obiceiuri de pana acum, am citit putin si pe bucatele: 50 de pagini in tren, 10 in metrou, 10 inainte de culcare, inca 60 pe plaja si tot asa.

Nici macar nu am fost inspirata sa notez ce citea lumea pe plaja. Tin minte un Llosa, un Coelho, un Murakami, un Dostoievki, o Ioana Parvulescu, reviste care te invata cum sa iti dai seama daca te insala, cum ai un trup de invidiat, cum sa iti decorezi casa etc, etc, etc, cate-un Cotidianul sau Jurnalul National. In camping era un tip care stiu sigur ca citea ceva de Salinger - am recunoscut coperta si formatul, dar nu am apucat sa vad titlul. La Rosia Montana l-am intrebat pe tipul care citea Insuportabila usuratate a fiintei de Kundera daca ii place cartea si mi-a spus ca lui nu i se pare asa de buna pe cat de laudata e. George, cel care m-a ajutat sa-mi pun cortul, citea Adio, arme! de Hemingway si mai era o tipa care era mereu cu cartea pe genunchi, dar nu am putut sa vad cu ce isi omoara timpul. Un lucru e cert: erau mult mai multi cititori in Vama decat la Rosia Montana.

Dar Rosia castiga la alt capitol: lansari de carte, piese de teatru, Efectul de seara. Tritonic a fost anul acesta editura prezenta la FanFest, iar Catalina George si Ovia Herbert sunt deja la a doua editie. Daca anul trecut si-au prezentat cartile, anul asta ne-au adus Efectul de seara. Imi pare tare rau ca nu am descoperit mai repede aceste intalniri, dar promit sa nu ratez nici o editie incepand din toamna :) Si tot rau imi pare ca nu am fost la seara de poezie cu Miruna Vlada si Octavian Soviany.

In schimb mi-am facut o gramada de nervi cu lansarea Bong-ului, cartea lui Alexandru Vakulovski. "Eu nu-mi recitesc cartile", "nu stiu de ce ar vrea cineva sa citeasca cartea", precum si indemnul, mai in gluma, mai in serios, de a-l injura mi s-au parut total deplasate. Ca sa nu mai spun ca atunci cand Roxa a vrut sa-i cumpere cartea a spus "nu", fara macar sa se uite la ea. Apoi, la instentele prietenei sale, i-a spus ca "vrea prietena mea sa-ti vanda cartea. Discuta cu ea.". Sincer, sper sa nu mai am parte de astfel asemenea lansari de carte si de asemenea scriitori :(

Sambata au fost prezenti la cortul de teatru si literatura Michael Haulica si Bogdan Hrib. Mike si-a lansat cartile Asteptand-o pe Sara si Nu sunt guru, iar Bogdan Hrib a prezentat oferta editoriala Tritonic. Apoi am avut parte de o lectura publica: Mihai Gotiu a citit din Morminte in miscare, cartea la care lucreaza in prezent si care, surpriza, este [si] despre Rosia Montana. Mi-a placut ce am auzit, sper sa pot cumpara cartea cand va aparea.

La Efectul de seara de duminica au fost prezenti cei de la Blazzaj. Nu prea ascult Blazzaj, dar am dus-o tot intr-un ras si m-am simtit excelent in prezenta lor. Chiar sunt niste tipi misto! :)

Acum ca am revenit pe plaiurile baimarene, m-am facut iar fata cuminte, invat pentru restanta, citesc cand apuc si m-am lasat si de seriale. Are you proud of me, Mum? :D

Ionuca

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

Underground sau Un erou al timpului nostru

Autor: Vladimir Makanin
Rating:

Mulţi dintre noi folosesc termenul "underground" atât de des încât îi uităm semnificaţiile iniţiale. Ei bine, Vladimir Makanin a ţinut să ne reamintească ce înseamnă underground-ul în romanul său Underground sau Un erou al timpului nostru. Şi ce putem vedea este viaţa Rusiei post-sovietice, începutul anilor "™90 într-o Rusie aflată în căutarea unei stabilităţi. Care este imaginea pregnantă a underground-ului? Căminele de nefamilişti care sunt locuite de zeci de familii. Iar personajul nostru principal, Petrovici trăieşte pe holurile unui cămin devenit peste noapte bloc, păzind pentru sume derizorii apartamentele celor plecaţi din Moscova.

Încă din primele rânduri aflăm de boschetarul-intelectual Petrovici, scriitor de 55 de ani care păzeşte apartamentele proprietarilor peregrinând pe coridoarele căminului. Makanin a reuşit să reconstituie anii "™90 printr-un limbaj frust oferit lui Petrovici care povesteşte diverse întâmplări actuale amestecate cu amintiri din trecut despre fratele său Venedikt, Venea cel internat la spitalul de boli mintale în urma "tratamentelor" KGB-ului.

Underground-ul este o viaţă trăită după anumite reguli, iar acesta a însemnat înainte de căderea URSS-ului suprimarea artiştilor şi a scriitorilor. Însă, după 1991, şansa le surâde reprimaţilor care scot de sub saltele romanele şi reuşesc să le publice; singurul care rămâne în underground, mândru şi protejând ceea ce înseamnă acest mod de-a fi, este Petrovici. Iar pentru aceasta este fie lăudat şi temut de către cei care au avut succes, fie este privit cu milă de către ceilalţi undeground-işti. Şi cu toate aceste, Petrovici este sincer cu el însuşi: nu vrea să publice, dar nici să mai scrie! Astfel s-a resemnat în starea de fapt.

Plimbările din cămin devin primejdioase pentru un boschetar, fie el şi intelectual, atunci când apartamentele încep să fie cumpărate de către locatari iar frica de a rămâne fără metrii p. (după cum îi numeşte chiar personajul-narator) îl obligă pe Petrovici să părăsească imobilul în care a petrecut mulţi ani din viaţa sa. Însă, înainte de a ajunge la spitalul de psihiatrie comite două crime, una pentru a se salva de la moarte, iar cealaltă pentru a-şi salva onoarea. Crima a doua trezeşte nenumărate coşmaruri pentru că omorârea unui informator al KGB-ului nu era necesară. Ajunge în acelaşi spital cu Venea şi după chinuri îndelungate scapă de acest calvar şi revine pe metrii p. ai căminului mult iubit ca şi cum s-ar fi întors acasă. Pentru că acele coridoare murdare ale căminului erau casa lui, erau viaţa lui. Şi chiar şi Petrovici recunoaşte: coridoarele întunecate şi luni reprezintă viaţa lui, cărări bătute şi totuşi care nu conduc înspre locuri mai însorite. Poate aceasta este şi imaginea Rusiei post-sovietice pentru Makanin, o lume care încă nu şi-a găsit rostul.

Petrovici are întotdeauna o femeie alături, o văduvă ori o femeie matură care are grijă de el fără să ceară altceva decât atenţie şi căldură sufletească. Întâlneşte şi o femeie din vechea gardă a nomenclaturiştilor şi cu toate acestea îi stă alături tocmai pentru că decăderea acesteia îl face să o iubească. Cum singur recunoaşte, Petrovici nu poate iubi decât o femeie decăzută, la fel cum a iubit-o şi pe Veronika.

Makanin a descris o paletă largă de personaje dându-le viaţă din perspectiva lui Petrovici, scriitorul care şi-a pierdut prenumele, dar nici nu mai vrea să-l găsească. Singura persoană faţă de care se simte responsabil este Venedikt, fratele flegmatic pe care nu l-a ajutat nicicum. Iar acum ar dori să-l scoată la lumină. Astfel Petrovici reuşeşte să-l reînvie pentru câteva minute pe pictorul Venea deşi acesta este pierdut pe vecie. Cu adevărat în Underground sau Un erou al timpurilor noastre Makanin a realizat o frescă a societăţii ruse după căderea Uniunii Sovietice, o lume cenuşie, ştearsă, cu probleme de zi cu zi, cu oameni decăzuţi şi murdari. Cu toate acestea nu am putut să nu citesc de la un capăt la celălalt romanul tocmai pentru că am fost atrasă de ce era dincolo de "cortina de fier". Pentru că, indiferent cum era, lumea rusă nu a fost prea minuţios descrisă de către scriitorii timpului, iar Makanin a pus lucrurile în faţa publicului larg aşa cum erau.

Underground sau un erou al timpurilor noastre de Vladimir Makanin este un roman pe care l-aş recomanda oricărui cititor care iubeşte realismul crud. Pentru că tocmai asta a realizat Makanin aici: o bucată de viaţă descrisă minuţios. Iar dacă romanul pare greu la prima vedere, credeţi-mă că vă va prinde imediat şi nu-l veţi mai putea lasă din mână ajungând să doriţi să ştiţi ce s-a întâmplat cu Venedikt, cu Petrovici ori chiar cu prietenii boschetarului-intelectual care rând pe rând dispar.

O recenzie de: Cristina Teodorescu

Citeste cele 7 COMENTARII si spune-ti parerea!

Schimb de Carti la Timisoara!

Bookblog extinde Schimb de Carti si la Timisoara !

Prima intalnire va avea loc in Piata Unirii, la umbra, la racoare, pe terasa Time Cafe-ului (langa Carturesti) pe 2 septembrie, la ora 15.00.

Cum facem? Ne intalnim, aducem cu noi carti dragi, carti pe care vrem sa le impartasim si cu altii. Povestim despre ele, despre noi, ne cunoastem si la plecare luam cu noi o alta carte, cartea care ni s-a parut cea mai interesanta. Si ca sa va faceti o idee despre ce inseamna Schimb de Carti, intrati aici pentru a vedea cum au decurs intalnirile organizate in Bucuresti.

Asadar, va invit pe toti sa veniti duminica sa schimbam carti ! Si luati-va si prietenii cu voi ! :)

Va astept cu drag ,
Ana-Maria

PS: Ca sa stiu cam pe cati sa astept si eventual sa ne dam indicii dupa care sa ne recunoastem, va rog sa-mi lasati fie un comentariu, fie sa-mi scrieti un mail la anamaria @ bookblog.ro. Iar pentru promovare puteti folosi banner-ul de mai jos cu link catre: http://www.bookblog.ro/category/schimbdecarti/feed/

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Clubul de carte – septembrie: Dinti albi

Pe parcursul saptamanii in care am discutat la Clubul de Carte Parfumul de Suskind, ati votat si cartea pe care doriti sa o discutam in luna septembrie.

Votul a fost din nou foarte strans, dar castigator a iesit in cele din urma Dinti Albi de Zadie Smith.
Veti avea timp sa cititi cartea (care are deja si o recenzie pe bookblog) pana pe 21 septembrie.

De asemenea doresc sa va reamintesc ca astept sugestiile voastre in legatura cu ce carti ati mai vrea sa dezbatem la Clubul de Carte - imi puteti lasa mesaje si propunerile voastre vor fi supuse la vot in lunile ce urmeaza.

Spor la citit si ne reintalnim pe 21 septembrie !

Ana-Maria

Citeste cele 5 COMENTARII si spune-ti parerea!

Anglia, Anglia

Autor: Julian Barnes
Rating:

Julian Barnes este unul din acei oameni care au avut norocul de a fi catalogati pe baza unei afirmatii. Declarandu-si atasamentul fata de Franta, scriitorul englez a fost acuzat in tara sa ca este prea putin britanic, in timp ce in Franta este perceput doar ca un scriitor englez. In mod ironic, unul din cele mai interesante romane ale sale se numeste Anglia, Anglia.

Anglia, Anglia este o satira, insa nu una adusa esentei acestei tari sau a modului de viata britanic, ci una adusa situatiei sale contemporane, vazuta din perspectiva lui Barnes ca o decadere fata de valorile morale ale unei natiuni importante in istoria europeana si mondiala.

Romanul urmareste proiectul unei tari alternative, o Anglie in miniatura care este pregatita atat pentru englezi cat si pentru turistii straini.

Vazut din perspectiva unei farse, proiectul propune initial industria turistica a viitorului, miniaturalizarea Vechii Anglii si transpunerea obiectivelor turistice pe o suprafata foarte redusa - si anume pe insula Wight. Magnatul care se afla in spatele intregului proiect, Sir Jack Pitman, spune ca toata ideea se bazeaza pe patriotism si pe faptul ca reproducerea este mai utila si mai indemana decat originalul in orice instanta.

Odata justificata ideea teoretica a proiectului prin destramarea conceptului de autenticitate, se realizeaza un sondaj de opinie care sa produca cele cincizeci de simboluri ale lumii engleze. Printre acestea se numara elemente care urmeaza sa fie replicate in cadrul proiectului, precum familia regala, parlamentul, clubul Manchester United, Robin Hood, micul dejun britanic, serialele de televiziune clasice, ceaiul cu lapte, snobismul, Stonehenge, Alice in Tara Minunilor, berea calda sau un prigor in zapada.

Sir Jack Pitman recreaza astfel pe insula un model al Angliei, care se bazeaza pe o concentrare a istoriei si a culturii. Asadar, in noul palat Buckingham traieste un rege, insa nu se stie (si nici nu prea conteaza) daca acesta este cel original sau nu, iar Robin Hood cutreiera replicile padurilor britanice, insa intra prea mult in pielea personajului pe care il joaca.

Ambitiile lui Sir Jack si ale oamenilor sai nu se opresc doar la nivelul unui parc de distractii. In acest sens, se urmareste crearea unui parlament independent, desprinderea de Marea Britanie si aderarea la Uniunea Europeana ca stat independent, apoi transformarea parcului tematic intr-o replica mai buna decat originalul.

Consecintele acestor actiuni influenteaza negativ vechea Anglie, care degenereaza intr-un viitor sumbru pe care Barnes il sugereaza pentru actuala Anglie.

In afara satirei aduse Angliei contemporane, Barnes ironizeaza societatea de consum, unde reproducerile sunt mai importante decat originalul, precum si politica de turism agresiv, care se intalneste peste tot in lume. Pe langa acestea, autorul urmareste un triunghi format din trei personaje, Sir Jack Pitman, Martha si Paul, care apar pe rand la conducerea proiectului.

Desi am gustat satira adusa economiei bazate pe maximizarea turismului "˜pentru prosti"™, ma simt obligat sa acord romanului 4 stele, in special din cauza grabei cu care Barnes a tratat partea de final a cartii, precum si ocazionala lipsa de organizare a ideilor.

O alta recenzie aici.

O recenzie de: Alin Gogan

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!