- 30 septembrie 2007
- Andrei Rosca
De ce facem bookblog.ro? Care sunt motivele?
Inainte sa plece de la Schimb de Carti, Gabi mi-a plasat o intrebare pe care, la randul lui, o primise de la cineva: de ce facem noi, bookblog.ro, ceea ce facem? care sunt motivele? ce castigam din asta?
Am mormait cateva cuvinte ce ar fi fost extrem de potrivite intr-o conferinta cu scop de PR, tradandu-mi sangele de om de marketing (sau "economist" cum ma mai necajeste Gabi) :) si am promis ca ma gandesc si ii raspund. Am ales, mai apoi, sa pun ceea ce simt in cuvinte, aici, pe blog, intr-o incercare dificila pt mine de a extrage esenta lucrurilor care ne fac sa mergem inainte si sa credem in bookblog.
Sigur ca motivele mari, declarate de mai multe ori, le stiu si le visez. Pe astea le gasiti pe pagina Ce este bookblog. Sunt valabile, sunt pe bune, dar nu surprind esenta.
In ultimii ani am tot lucrat cu oameni. Cu asociati, colaboratori si angajati, pe bani si fara bani, full-time sau pe proiect, de la distanta sau intr-un sediu. Niciodata insa nu am fost mai mandru de echipa mea decat acum. Niciodata nu am simtit mai multa pasiune concentrata in aceeasi directie, niciodata pana la bookblog nu am vazut oameni care sa imi spuna "Andrei, eu nu vreau bani" atunci cand am vrut sa le dau, niciodata pana acum nu am lucrat cu oameni care sa imi ceara sarcini suplimentare si sa se implice din ce in ce mai mult intr-un proiect care nu le aduce foloase materiale.
Sigur ca mi-am folosit toate cunostintele pentru a suda echipa, sigur ca am facut tot posibilul sa transfer cat mai mult din ceea ce cred ca stiu si, absolut sigur, am crezut si cred cu fervoare ca bookblog poate schimba ceva, ca poate influenta oamenii in bine si ca poate ghida dincolo de carti si recenzii. Cu toate astea, bookblog a crescut si va creste in continuare nu datorita mie ci datorita eforturilor unor oameni care, ca si mine, CRED.
Gabi, m-ai intrebat de ce facem asta. As putea sa dau multe raspunsuri si toate ar fi plauzibile: poate ca o facem pentru a castiga notorietate, o facem pentru ca speram ca ne va ajuta sa ne lansam si sa ne atingem niste tinte, o facem pentru ca am inteles ca succesul bookblog este, de fapt, si succesul nostru iar asta ne-ar confirma valoarea.
Sau poate o facem pentru ca scriind despre carti speram ca nu vom uita niciodata cat de mult inseamna pentru noi, o facem pentru ca ne-am dat seama ca bookblog ne poate pune in legatura cu oameni pe care ii iubim fiindca si ei iubesc ceea ce noi adoram, o facem fiindca am simtit un gol intr-un loc pe care l-am fi vrut plin si am hotarat sa il umplem noi, o facem ca sa ne construim o lume in care putem evada de cate ori lumea reala ne doare, o facem pentru ca avem nevoie sa credem ca se poate.
As putea sa dau multe raspunsuri si toate ar fi plauzibile. Cred insa ca exista unul care le include pe toate. Ma intrebi care cred eu ca sunt motivele de a face tot ceea ce facem, ce castigam noi din asta. M-am gandit iar acum iti pot raspunde clar, sigur, fara nicio urma de indoiala: castigam o poveste. Acea poveste dupa care fiecare dintre noi alearga cu disperare toata viata. Aia pentru care merita sa ti-o iei pe nedrept, sa muncesti pana la epuizare si sa crezi cu o consecventa ce sfideaza bunul-simt, cu o pasiune care tinde la fanatism, cu ideea ca daca altii nu au reusit sa o faca, nu inseamna ca nu se poate ci ca ei n-au crezut cu adevarat ca e posibil. Propria poveste. Povestea bookblog.
- 30 septembrie 2007
- bookblog.ro
Schimb de Carti #6 Bucuresti (III)
Via bookgames
Au mai scris pana acum despre SdC Bucuresti
- Gramo pe bookgames
- Miruna
- Laur
Despre Schimb de Carti Timisoara:
- 30 septembrie 2007
- Ionuca
Schimb de Carti 6 – Bucuresti (seara de dupa)
Mi se pare asa de greu sa scriu despre Schimb de Carti (SdC). Pentru mine intalnirile astea inseamna enorm de mult si nu pot nicicum sa fiu obiectiva, sa ma "detasez" si sa fac o analiza "la rece" la ce se intampla acolo.
Nu am fost la ultimele 2 editii si am crezut ca o sa fie putin mai ciudat pana imi intru iar in ritm, dar nu am avut probleme sa ma adaptez :D SdC ia amploare, asta e clar. Daca pana acum lumea lua carti haotic, fiecare pe ce punea mana, acum avem liste pe care trecem cartile pe care le aducem si cele pe care le luam. Cred ca in curand vom angaja pe cineva care sa faca treaba asta pentru noi :))
Iubesc sentimentul pe care SdC mi-l da. Nu e vorba doar de carti, ci si de oameni, de fapt, mai ales de oameni. Unde altundeva poti sa stai la o bere si la o poveste cu Octavian Soviany si sa il asculti cu zambetul pe buze pe Cristian Teodorescu? Dupa cum spuneam in post-ul trecut, am pus stapanire pe Lucky 13. Erau carti peste tot, se discuta despre carti, literatura, critica, oamenii zambeau, iar eu ma tot invarteam pe acolo.
Au fost multi pe care nu i-am cunoscut, dar cu care am vorbit. Au fost persoane cu care mi-ar fi placut sa stau mai mult de vorba si au fost altii pe care abia asteptam sa-i revad sau sa-i cunosc. Si chiar daca am fost cam imprastiati prin tot barul, am socializat, am schimbat zambete si carti, ne-am simtit bine. Iar dupa ce am plecat de acolo, 9 dintre noi am fost in Sheriff"™s sa mancam si sa mai stam la povesti. Si, da, tot despre carti am vorbit :)
Acum sunt hyper si ma intreaba lumea de ce. Dar e de ajuns sa le spun ca am fost la SdC - zambesc toti si stiu ca iar mi-am luat portia de fericire pe luna asta.
- 30 septembrie 2007
- bookblog.ro
Live de la Schimb de Carti #6 Bucuresti
Live de la Schimb de carti 6. Lume multa, ba chiar foarte multa, de fapt, am pus stapanire pe intreg barul :D Se fac liste cu carti, lumea merge si vine de la bar, se discuta aprins despre carti, scriitori, pisici, cafea, ce facem in weekend, ce mai, ne simtim excelent! Cartile sunt multe - si bune!, oamenii zambitori, s-au facute multe poze, ca doar suntem frumosi, iar eu sunt cat se poate de bucuroasa sa fiu din nou la Schimb de carti :)
Ionuca
PS: Da! Stim ca poza aia e stramba dar ni se pare ca da bine la impresie artistica, deci o lasam asa. - Andrei
- 30 septembrie 2007
- Silviu Man
Adio, Europa!
Autor: Ion D. Sarbu
Rating: 
La finalul primului volum din Adio, Europa!, inca mai credeam ca imi pot limita recenzia la cateva consideratii asupra scrisului nebunesc-baroc-suprarealist, un stralucitor si migalos ghiveci de fraze, de teorii, de sintagme, butade, proverbe de-a-ndoaselea si cuvinte aiuritoare. Mostre relevante : "arpacaşă luciditate", "curatenia total coreeana a uniformelor", "Merde, merde, merde. Traiasca Statele Hunite ale Eurasiei!", "a înmelcui", "unde dai si cine crapa", "betonvil", "jilaviadă", "Decarug", "subchelie". La nivel lexical si frazeologic, Ion D. Sarbu e sculptor de finete. Iar asta e doar nivelul minim de perceptie al romanului.
La nivel superior, se afla povestea. Cu un el, un profesor de filosofie - Desideriu Candid, care-si merita cu prisosinta voltairianul nume, "un biet subinginer al subanimei acestor subandroizi ce alcatuiesc suprastructura subculturii panificatiei si vinalcoolului" sau "cel mai mare natang si mai cilibiu pasoptist din cati au supravietuit crimelor si potoapelor ortografice" sau "cretin tomnatic si neologism picat din luna". Cu o ea, sotia lui - Olimpia, divina si dracoasa, unul dintre cele mai fascinante personaje feminine din toata literatura pe care am citit-o - "Nu huli, sunt taranca! Imi fac rugaciunile la negru, in rai voi intra cu carnetul meu rosu imaculat", care in somn miroase "a sulfina, busuioc, levantica. A copilarie la tara, in tara fericita, fara griji, a biserica veche, din lemn afumat.", "parul iubitei mele miroase a gradina, a copilarie".
Sotii Candid se invart, pe orbite diferite, intr-un orasel de provincie ("Isarlâc") - de fapt Craiova - al Romaniei anilor "™70. Un mediu mult prea trist ca sa nu ai nevoie sa razi de el, ceea ce si face nerodul profesor la adresa unui banal afis in care Karl Marx este trecut ca autor stiintifico-fantastic in locul lui Karl " May. Ras inteligent si inocent care declanseaza o intrebare fundamentala pentru calculele mafiotilor zilei si, in genere, pentru toata evolutia edificiului ideologic, si asa stramb si sec : este Karl Marx un autor stiintific, fantastic, stiintifico-fantastic sau nici una din variantele de mai sus? Iar din aceasta problema izbucneste delirul uman, institutional, existential, in care apare ca protagonista toata Securitatea locala, materializata in lichele crancene precum Tutilă Doi, Tutilă Unu, Osmanescu, Ilderim, Caftangiu, doamna Carmen sau Omar Omarovici Kaimakov. E suficient un simplu hohot de ras in public ca reteaua dintre cei de mai sus sa isi piarda stabilitatea, aparent intretinuta de relatii nepotistice, pseudoierarhice, adultere, dispreturi etc. si sa se demareze un joc descreierat in care miza este, pentru sotii Candid, viata, iar pentru ei, puterea.
Cam pe aici ar fi trebuit sa ma opresc, daca as fi avut in vedere numai primul volum. Dar romanul lui Ion D. Sarbu incepe ilfpetrovian, trece prin Orwell si Kafka si se termina bulgakovian. De altfel, am vazut ca in critica literara de la noi s-a sesizat o paralela intre Adio, Europa! si Maestrul si Margarita, fundamentata probabil pe ideea de cuplu asuprit de forte ale Raului, martor si traitor al stihiilor. Dar, exista o mare diferenta intre cele doua romane: in timp ce al lui Bulgakov e o farsa mai mult nebuneasca decat tragica, orchestrata de niste diavoli care nici macar nu actioneaza in nume propriu, in care eroii sunt adusi impreuna catre idealul lor de liniste-impreuna chiar de suita lui Woland, cartea lui Ion D. Sarbu e o farsa tragica profund pamanteasca, in a carei desfasurare abia se vad semnele dumnezeiesti - ceea ce pot face niste comunisti ferventi depaseste cu mult in cruzime inocentele poante ale lui Behemoth sau dialogurile de bufon superb ale lui Koroviev. Exista, totusi, un mare punct comun intre cele doua romane - ideea sublima de dragoste ca singura cale de transcendere a lumii veninoase - ceea ce, din punctul meu de vedere, constituie sensul suprem al cartii, deasupra tuturor speculatiilor de ordin social, politic sau literar (apropo de polemica avuta acum cateva luni cu colegul Gabriel Mirea, referitor la utilizarea instrumentelor criticii literare asupra cartilor marturisitoare).
Ca urmare, nu stiu cata relevanta vor mai avea speculatiile referitoare la personaje, gradatia maiastra a actiunii, inserarea mereu inspirata a unor episoade prin care poti intrevedea printre lacrimi speranta (ma gandesc acum ca speranta se vede numai printre lacrimi), dialogurile de demn urmas de Caragiale sau Gogol, expresivitatea viziunilor - fie ca e vorba de acei ubicui dracusori multicolorati, fie ca e vorba de foarte interesanta discutie a protagonistului cu un" Leibniz la fel de consecvent in teoria celei mai bune dintre lumile posibile, paradigma a impotentei filosofiei in fata delirului politic contemporan etc. Mai multa importanta ar avea poate sa spun ca mi se pare ca Adio, Europa! este singura scriere pe care o cunosc in care dragostea se contrapune, nu urii, ci prostiei, aceasta din urma fiind cel mai sigur preludiu la Apocalipsa" De care in mod sigur Leibniz nu o sa ne scape.
O recenzie de: Silviu Man
- 29 septembrie 2007
- bookblog.ro
Schimb de Carti #6 – Bucuresti
Duminica 30 Septembrie, ora 15
Detalii si/sau update-uri de ultima ora gasiti intotdeauna AICI.
IASI: Take Eat (pe Stefan cel Mare, parter Casa Modei)
TIMISOARA: Erick"™s Coffee House (Piata Unirii, Strada Vasile Alecsandri nr. 4)
- 29 septembrie 2007
- Ionuca
Lansare Zully Mustafa - Strugurii s-au copt in lipsa ei
Pe Zully am cunoscut-o la lansarea ultimei sale cartii pentru copii, Balada capsunilor fara culoare. Nu am vorbit prea multe, dar zambetul si naturaletea ei m-au cucerit :)
Era normal sa astept inca o lansare Zully, mai ales ca acum trecuse de la carti pentru copii la romane. Si inca ce roman! Primele fragmente au fost publicate pe blogul ei, iar titlul a fost ales de catre cititorii blogului in urma unui poll. Dragut, nu? Cartea e cu atat mai interesanta cu cat, dupa cum spune Zully intr-un interviu de pe Metropotam, "80% e realitate, restul sunt proiectiile mele". Si, trebuie sa recunoastem, ne place sa tragem cu ochiul la ce se intampla in viata altora :D
In drum spre Green Hours ma suna Andrei. Nu pot sa-i raspund, dar ii trimit mesaj ca sunt in drum spre o lansare de carte si daca e ceva important vorbim dupa ce ma intorc. Nici nu apuc bine sa cumpar o Cola, cand Andrei, Adi si Alexandra apar si ei in Green H. Oare cum de nu m-am gandit ca o sa fie o lansare cu multi blogger, din moment ce Zully e una "de-a noastra?" :D Asta explica si prezenta celorlalti bloggeri pe care i-am vazut acolo.
Lansarea a inceput cu o jumatate de ora mai tarziu, tocmai bine pentru cei care sunt mereu in intarziere. Bogdan Hrib, directorul editurii Tritonic, a fost moderator, iar Adina Popa - redactor Dream Team, Luisa Neag - redactor Unica, Michael Haulica - redactor-sef Tritonic si, evident, Zully au vorbit despre carte. Tot atunci s-a lansat si proiectul Dream Team Weblog, o colectie de bloguri tematice, despre care puteti afla mai multe aici.
Dupa ce emotiile au trecut si lunga sesiune de autografe s-a incheiat, Zully a stat la taclale cu toti cei care mai ramasesera pe acolo. Cred ca s-a saturat sa tot fie intrebata "cum te simti? Cum ti se pare ca a iesit lansarea?", dar ea continua sa zambeasca; era aceeasi Zully pe care o cunoscusem cu cateva luni in urma si de care mi-a placut din prima clipa.
Ionuca