Haos calm

Autor: Sandro Veronesi
Rating:

Am citit acum câtva timp şi Forţa trecutului, o altă carte scrisă de Sandro Veronesi, autor al cărui stil m-a impresionat foarte mult de atunci, chiar de la primele pagini. Are un anumit fel de a spune lucruri profunde într-un mod extrem de simplu şi uman, cum nu am mai întâlnit la alţi scriitori. Mai mult decât atât, construcţia romanului este una la fel de simplă, intuitivă, uşor de urmărit, şi totodată surprinzătoare, plăcută, memorabilă. De aceea am vrut să citesc şi alte cărţi scrise de el, iar prima a fost Haos calm.

Stare de haos şi de calm

Mi-a plăcut foarte mult titlul fiindcă exprima o stare de linişte amestecată cu gânduri, stare pe care ţi-o transmite şi întreg romanul. O stare de amorţeală aparentă, activă de fapt. Ceea ce se întâmplă este că un bărbat salvează o femeie de la înec, moment în care acasă soţia lui moare, lăsând singura lor fetiţa fără mamă. Nici bărbatul, nici fetiţa, din cauză că reflectă starea tatălui, nu simt nimic, continuându-şi viaţa de parcă nu s-ar fi întâmplat nici o tragedie, conştienţi fiind în acelaşi timp că durerea ar putea să-i lovească în orice moment. Totuşi, acest lucru nu se întâmplă.
[Citeste tot Articolul]

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

Cărţi de vizită

Cărţile ne reprezintă. Ceea ce citim îşi pune amprenta asupra a ceea ce suntem. Carţile ne învaţă, ne oferă perspective noi asupra vieţii, ne-o schimba sau doar ne-o înfrumuseţează, şi este deja mult. În orice caz, devin parte din noi. Suntem într-un fel suma tuturor lecturilor de până acum, aşa cum suntem şi suma tuturor gandurilor, experienţelor sau oamenilor pe care i-am întâlnit.

De aceea, pare uşor de înţeles că biblioteca pe care o avem, conţinând cărţi pe care le-am citit sau pe care le-am cumpărat pentru acest motiv, spune ceva despre noi. Chiar dacă este micuţă sau impunătoare, cu cărţi noi sau mai vechi, aranjată pe domenii, în funcţie de înălţime, anul apariţiei sau culoarea copertei, este biblioteca noastră care poate deveni chiar o carte de vizită.

Iar pentru că vrem să ne cunoaştem, ne-am gândit că ar fi frumos ca acest lucru să se întâmple prin intermediul bibliotecii pe care o avem. Să ne trimiteţi o fotografie cu ea şi o scurtă descriere. Noi vom face aici un loc special unde le vom posta într-o săptămână de acum înainte. Aşa că aveţi la dispoziţie timp până pe 5 septembrie să trimiteţi fotografiile şi câteva cuvinte la iulia[la]bookblog[punct]ro, iar noi le vom posta apoi alaturi de numele vostru si un link catre blog, în cazul în care aveţi.

Later Edit: Proiectul s-a prelungit. Mai multe detalii aici
Să încep eu :)

Biblioteca pe care o am mi-am făcut-o începând cu luarea tuturor cărţilor care erau deja în ea, punându-le în mijlocul camerei şi sortându-le. Am completat apoi cu mai multele cărţi de pe noptieră şi le-am organizat pe câteva secţiuni: poveşti, filosofie, psihologie şi literatură. Mi-a plăcut mult să le aranjez asa cum vreau, pe categorii, cu cărţile cele mai dragi în faţă şi cărţile copilăriei în spate. Până la urmă a devenit un locuşor tare important pentru mine, unde îmi pun şi colecţia de ecusoane, unele cadouri pe care le primesc sau diverse amintiri. Chiar simt că este un aranjament care mă reprezintă. Colorat, un pic haotic pentru cine priveşte din afară, însă cu o ordine interioară foarte bine stabilită :)

Gia

Citeste cele 18 COMENTARII si spune-ti parerea!

Viaţa din visele lui Suhanov

Autor: Olga Grushin
Rating:

Născută la Moscova, fiică a unui cunoscut sociolog, Olga Grushin şi-a petrecut copilăria la Praga. După întoarcerea la Moscova, a studiat istoria artei şi jurnalismul şi a fost primul cetăţean rus care s-a înscris într-un program de patru ani la o universitate americană. A fost interpretă pentru Jimmy Carter, ospătăriţă într-un club de jazz, translator la Banca Mondială şi editor la o bibliotecă a Harvard-ului.

Anatoli Pavlovici Suhanov are o viaţă tihnită, cu dineuri şi petreceri în casele celor mai sus-puse persoane, o soţie frumoasă şi misterioasă, doi copii reuşiţi şi o slujbă, aceea de redactor la o revistă de artă, care poate asigura şi plata unor mici extravaganţe. Prezentul romanului fiinţează în anii "™80, ani teribili ai perioadei sovietice, marcaţi de cenzură, conformism şi o stare generală de teamă constantă; raidurile nocturne au puterea de a instaura acest regim de teroare, iar cei "altfel", acuzaţi de tot felul de activităţi subversive, sunt îngenuncheaţi.
[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

La mulţi ani, Andrei!

Să-ţi fie viaţa plină de zâmbete, de visuri împlinite şi de oameni la fel de speciali ca tine. La mulţi ani, Andrei :) !

Citeste cele 13 COMENTARII si spune-ti parerea!

Scrisori către un tânăr romancier

Autor: Mario Vargas Llosa
Rating:

M-am întrebat tot timpul cât de mult rezonează interpretările cititorului sau ale unui critic literar cu simţirea artistică a scriitorului, care depăşeşte bariera unor reguli prestabilite. Mi-aduc aminte cât de intrigată eram privind acele "sfinte" cărţi de comentarii menite să te pregătească pentru examenele de literatură. Cu fiecare rând pe care îl citeam simţeam cum sub ochii mei are loc o disecţie brutală a respectivei opere literare. Atitudinea ironică pe care am avut-o mereu faţă de aceste "operaţii pe carte deschisă" provenea în primul rând de la convingerea mea că acest mod de abordare a unei creaţii nu face decât să o fărâmiţeze, omiţând elementul cheie al identităţii acesteia.

Scrisorile către un tânăr romancier ale lui Mario Vargas Llosa mi-au atras atenţia din primul moment în care le-am observat odihnindu-se calm pe un raft al unei librării din Bucureşti. De ce? În primul rând pentru că am căutat dintotdeauna nu o interpretare, ci mai degrabă un contur al actului creativ şi formelor acestuia, lucru care mi-a îndreptat atenţia către orice fel de informaţii venite chiar din partea celor ce şi-au conştientizat vocaţia şi au acceptat după cum spunea Flaubert că "a scrie e un fel de a trăi". În al doilea rând mi s-a părut interesantă abordarea lui Llosa, care prin intermediul celor 11 pseudoscrisori către un tânăr imaginar îmbracă sub aceleaşi coperţi acest "curs" de literatură, comunicând de fapt într-un mod mult mai personal cu orice cititor interesat de arta de a scrie.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Comportamentul pisicii

Autor: Arden Moore
Rating:

Când vine vorba de adoptarea de fiinţe necuvântătoare sunt impulsivă şi iraţională. De aceea am ajuns să îmi împart casa cu două exemplare de seamă ale lumii animalelor - un câine hiperactiv şi o pisică mult prea relaxată.

Convieţuirea nu e uşoară, deşi paradoxal ei doi se înţeleg perfect. Problema apare doar atunci când eu sunt forţată să învăţ două limbi străine: una să mă ajute să comunic cu câinele şi alta să mă ajute să povestesc cu pisica. Am făcut eforturi, am avut răbdare, am stat şi am observat şi am exersat ceea ce intuiam eu că este o metodă de comunicare. Pe lângă reuşite, am eşuat de nenumărate ori şi am fost recompensată de către Mara (pisica, pentru că despre ea povestesc acum) cu priviri acide, cu mieunături iritate şi cu mustăţi pleoştite a nemultumire în faţa bolului cu mâncare.
Orice proprietar de pisică ştie cât doare asta.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 14 COMENTARII si spune-ti parerea!

Peace

Autor: Gene Wolfe
Rating:

"Desigur, poveştile bune se scriu singure. Şi cineva vrea să ştie cine sunt scriitorii cu adevărat buni şi cât de mulţi sunt. Nu sunt deloc. Cei mai mulţi scriitori sunt escroci simpatici. Unii dintre ei sunt escroci antipatici."

Citatul lui R.A. Lafferty ridică o problemă mult mai complexă decât veridicitatea naraţiunii. Suntem de acord că toată ficţiunea este o minciună care în final ne oferă un adevăr - putem trage un învăţământ din povestea pe care am citit-o, sau (dacă scriitorul este un escroc simpatic) măcar ne simţim bine când o citim. Mediul este fals dar mesajul este adevărat. Dar ce se întâmplă când şi mesajul este fals?

Neil Gaiman (el însuşi un mare fan al lui Gene Wolfe) spunea că este datoria noastră să spunem poveşti. Însă Wolfe crede că nu este doar o datorie, ci o necesitate. Cărţile lui au adesea în centru naratori dubioşi care îşi varsă amintirile pe hârtie, dintr-o nevoie sau alta. Primul său roman, Peace, este exemplul perfect, iar felul în care Wolfe tratează aici structura narativă şi tema memoriei se va regăsi în toată opera lui ulterioară.
[Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!