Aici se nasc marile cărți – Dan-Liviu Boeriu
Scris de Elena Potocean • 29 October 2013 • in categoria Aici se nasc marile carti
După cum foarte uşor se poate vedea în poză, îmi place să scriu la înghesuială. Nu pot sta liniştit dacă nu simt, mereu, ameninţarea vreunui volum gata să-mi cadă în cap. Vecinătatea asta - a pericolului de a fi plesnit peste scăfârlie de vreun autor serios - e incitantă.
Glumesc, desigur. Biroul meu arată cum arată din lipsă de spaţiu. Rafturile sunt deja pline, pe două rânduri, iar mare parte din biblioteca mea se desfăşoară suveran pe parchet, aşa încât noaptea, când mă îndrept pe întuneric către alte încăperi, mi se mai întâmplă să dau cu piciorul câte unui mare scriitor şi după aceea, fără ca bietul om să aibă vreo vină, să m-apuc să-l înjur, ţopăind (de durere) într-un picior prin hol. În momentele ălea urăsc de moarte ediţiile cartonate, enciclopediile, „operele complete” şi chiar istoriile literare.
Tabieturi nu pot să spun că am. Nu sunt genul de persoană care să accepte cu uşurinţă vreo dependenţă menită să-i complice inutil viaţa. Păi, cum ar fi să nu pot scrie fără un pahar de alcool lângă tastatură, de exemplu? Ar însemna că, pentru a mă apuca de treabă, ar trebui să am mereu în casă câte-o sticlă de vin. Ar trebui să merg să cumpăr, de fiecare dată când se apropie vreun termen limită pentru cronicile mele. Şi, având în vedere lenea care mi-e tatuată în ADN, aş lăsa totul baltă. Din categoria „ciudăţenii legate de scris”, poate că o am pe aceea care nu mă prea lasă să mă apropii de Microsoft Word fără să fac un duş înainte. Fie că e dimineaţă, seară ori amiază, am senzaţia că nu pot scrie dacă nu sunt curat. There, I said it. S-ar putea găsi aici explicaţii frumoase şi onorante, cum ar fi că preţuiesc munca scrisului atât de mult încât mi se pare inadmisibil să mă prezint la datorie într-o ţinută neglijentă. Ete, fleoșc. Când timpul e scurt, accept orice compromis. Sau aproape orice. Ah, da, era să uit: am nevoie, întotdeauna, şi de hârtie şi pix. Nu pot fără ele. Le folosesc pentru mici schiţe, idei, desene cu pisici ori pur şi simplu ca să mâzgălesc ceva în aşteptarea declicului. Şi prefer, ca fundal sonor, fie liniştea, fie cântecul de păsări. Dacă nu-l iau direct de la sursă, există pe youtube înregistrări audio de ore-n şir cu triluri mai mult sau mai puţin exotice. Na, uite, şi eu care ziceam că n-am tabieturi...
Îmi ceri să dau sfaturi. Niciodată nu m-am simţit confortabil să fac lucrul ăsta. Decât, poate, cu prietenul cel mai bun. Dar, dacă insişti, spun aşa: scriitorilor le-aş sugera să scrie despre ceea ce ei cred că ştiu cel mai bine, dar s-o facă întotdeauna având în vedere şi cititorul căruia i se adresează. Iar dacă nu sunt siguri de vreun pasaj, să nu se sfiască să adopte metoda lui Flaubert, care se ridica de pe scaun şi-şi citea cu voce tare rândurile, ca să vadă cum sună rostite, dacă au volum şi ritm. Celor care se îndeletnicesc cu cronica literară le-aş spune că, atunci când scriu despre o carte, e obligatoriu să facă abstracţie totală de autorul volumului. Să nu se gândească nici măcar o secundă la ce va spune scriitorul când va citi cronica. E singura metodă prin care poţi fi sigur că nu amesteci planurile. Nu vorbesc deloc despre obiectivitate pentru că, aşa cum am spus cu altă ocazie, eu nu cred în aşa ceva: cred doar în necesitatea unei sincerităţi totale faţă de propria scară de valori estetice. Şi faţă de propriile obsesii, în măsura în care ele nu devin nocive. Dacă devin, e preferabil să te opreşti. Să pui tastatura-n cui, cum s-ar spune.
Dan-Liviu Boeriu - născut la 11/12/1981, absolvent de Drept (Universitatea de Vest – Timişoara, 2004). Debut cu poezie în revista Familia în 2005. Ulterior am publicat proză în aceeaşi revistă („Colecţionarul de praf” – 2007, „Insomnii diurne” – 2009) şi poezie (2010). Debut cu eseu în Luceafărul („Retorica diferenţei” – 2005).
Am participat la ediţia orădeană a festivalului „Primăvara poeţilor” (2007).
„Columnist” la Jurnal bihorean, deţinător al rubricii săptămânale „Cu cărţile pe faţă” (2007-2008).
Invitat al emisiunilor radiofonice „Mai citeşte o carte!” (Radio Transilvania, realizator Mircea Morariu, 2010) şi „Noii barbari” (Radio România Chişinău, realizator Dumitru Crudu, 2011)
Prezent în antologia Cercul literar de la Oradea (coordonator Marius Miheţ, 2011), cu două grupaje de poeme: return to sender şi twin story.
Scriu (sau am scris) cronică de carte pentru revistele: Suspans, Poesis, Familia, Zona literară, Accente, Revista de suspans.
Popovici spune:
23 November 2015 | 2:45 pm
Am cautat,Camera notarilor publici Oradea si astfel am ajuns la dvs. Sunteti un om minunat,nu am stiut despre aceasta activitate .Va doresc mult succes si sanatate.