bookblog.ro

---

Amintiri din comunism IV

Scris de • 10 May 2010 • in categoria Altele

Scoala primară

Acest termen era folosit în terminologia curentă, denumirea oficială fiind "şcoala elementară" pe care copii o începeau la şapte ani. După patru ani se dădea un examen la care s-a renunţat prin 1962, generaţia mea fiind prima care s-a bucurat să promoveze în clasa a cincea fără examen. Am început clasa întâi la şcoala "cuibul cu barză" pe str.Știrbei Vodă, denumirea încetăţenită în cartier din cauza unei berze care îşi avea cuibul în apropiere în curtea unei biserici din vecinătatea şcolii, dar pe care nu am văzut-o niciodată nemaintorcându-se la cuib de mai mulţi ani înainte să încep eu şcoala. Școala există şi acum în sec.XXI, funcţionând de mai mulţi ani de zile o şcoală de muzică în localul ei. Era prin 1958 şi din cauza multor copii şcoala era foarte aglomerată. Se începuse construcţia unei şcoli noi în cartier, care apoi avea să devină Liceul Cervantes de azi şi în care ar fi trebuit să încep şcoala, dar conform unor obiceiuri autohtone constructorii au întârziat lucrările şi a trebuit ca un an şcolar şi un trimestru să merg la "cuibul cu barză". Această şcoală veche avea totuşi farmecul ei. Era încălzită cu lemne în fiecare clasă fiind sobe alimentate de pe hol de un fochist şi de femeia de serviciu. Pe jos avea duşumele impregnate cu petrol pentru a nu permite dezvoltarea microbilor, dar mirosul de petrol era permanent şi ne obişnuisem cu el. Nu îmi amintesc de prima mea învăţătoare decât numele: Lotreanu. Presupun că era o figură ştearsă şi deşi îmi amintesc anumite întâmplări din clasa întâi în nici una nu apare. Tot ce-mi amintesc e că avea câţiva pârâcioşi care-i spuneau tot ce se petrecea în lipsa ei: cine cu cine s-a mai împins pe hol, cine a aruncat cu pietre peste gard, etc. În curtea şcolii era pietriş şi aveam un gard destul de mare ce ne despărţea de curtea întreprinderii de salubritate a oraşului ce avea intrarea în vale pe strada Berzei (nici numele acesta nu e întâmplător, probabil e legat de aceeaşi barză care avea cuibul pe str.Știrbei vodă), curte foarte mare în care erau parcate la mare distanţă maşinile de stropit strada şi noi în pauze mai aruncam cu pietre peste gard să vedem cine aruncă mai departe, dar nu-mi amintesc să fi ajuns vreo piatră la una din maşini vreodată şi cu toate acestea lucrătorii de acolo reclamaseră la şcoală că în pauze se aruncă pietre peste gard şi femeia de serviciu, Tanti Ana, o femeie în vârstă şi corpolentă nu prididea să alerge după copii răi ameninţându-i cu o faimoasă "mătură cu coadă" care pentru noi o făcea să pară o adevărată vrăjitoare şi a cărei imagine a rămas aşa numeroaselor generaţii de copii până a ieşit la pensie. Din clasa a doua am avut un învăţător, lucru rar pe vremea aceea ca şi acum de altfel, destul de tânăr şi cu veleităţi literare. Îmi amintesc dictările lui lungi din memorie cu tentă politică, dar şi cu acţiuni interesante care ne făceau să cerem noi dictare ca să vedem ce mai urmează. Ne spusese că scrie o carte şi ne dictează din ea. Cartea s-ar fi numit "Carnetul de partid" şi nu ştiu dacă a mai apărut vreodată. Învăţătorul Fleancu mi-a mai rămas în minte printr-o întâmplare. Fiind iarnă aveam o căciulă asemănătoare celor militare căreia îi aplicasem pe frunte o steluţă roşie cum văzusem prin filme. Învătătorul mi-a cerut să o scot şi eu am refuzat şi fiind destul de categoric mi-a cerut să vin cu părinţii la şcoală convingându-i pe aceştia că nu e bine să port însemnele unei armate străine. Aşa era atunci... acum văd o mulţime de tineri cu "US Army" pe haine, fără să scandalizeze pe nimeni. Îmi mai amintesc din acea vreme că învăţam limba română pe texte precum "Lampa lui Ilici" din care aflam că lumina vine de la răsărit sau "Zoia Kosmodemianskaia" texte de propagandă sovietică, nelipsită nici la radio unde emisiuni precum "Vorbeşte Moscova" sau "Să învăţăm limba rusă cântând" se transmiteau zilnic la ore fixe.Televiziune nu exista pe vremea aceea, dar şi după ce a apărut şi la noi se transmiteau şi la TV emisiuni de propagandă sovietică, care nu erau neapărat rele pentru că am putut să o văd dansând pe Maia Pliseţkaia sau pe Nureev, să cunosc ecranizări memorabile după Turgheniev, Puşkin sau Tolstoi... La şcoală învăţam că toţi marii savanţi ai omenirii erau ruşi în frunte cu Miciurin, Pavlov şi Mendeleev, iar educaţia cea mai bună era după metodele lui Makarenko (educaţia colectivului). Scriitorii cei mai mari erau toţi ruşi, limba rusă era cea mai importantă şi obligatorie pentru toată lumea. Mai tîrziu, limba străină a devenit opţională dar nu în funcţie numai de preferinţele elevului ci mai ales după disponibilitatea şcolii respective. Tot din clasa întâi îmi amintesc că din cauza numărului mare de copii se învăţa în trei serii, noi având cursuri doar 3 ore de la 7 la 10 dimineaţa. Și orele de clasă erau micşorate pentru a permite patru ore de lecţii şi pauzele în intervalul orar respectiv. Eram în clasa a doua când într-o dimineaţă ne-am adunat în curtea şcolii şi am mers încolonaţi la noua şcoală, uimitoare prin luminozitate şi curăţenie. Totul fiind nou, era foarte frumos. Era o şcoală etalon pe vremea aceea, având şi sală de sport şi sală de festivităţi, rare la şcolile elementare de atunci. Numai licee precum Lazăr sau Sava din apropiere aveau aşa ceva. Timp de un an de zile la şcoală ne descălţam şi purtam papuci în interior pentru a păstra aspectul nou al şcolii, apoi s-a renunţat la această idee. Băncile erau şi ele acoperite cu huse din acelasi motiv. Fiind la vremea aceea cea mai modernă şcoală din Bucureşti şi evident şi din ţară, era şi o şcoală de protocol, foarte des vizitată în schimb de experienţă. Școala avea şi o clasă specială pentru inspecţii şi dacă se dorea să se asiste la o oră de curs fara a deranja desfăşurarea ei, elevii mergeau acolo şi lecţia se desfăşura normal, dar în perete era un aparat care permitea monitorizarea ei. Nu semăna cu camerele de supraveghere de astăzi, dar presupun că era şi ceva asemănător. Fiind o şcoală modernă se desfăşura aici şi practica pedagogică a unor studenţi şi ni s-a întâmplat ca o oră de muzică să ne fie predată experimental de Cornel Fugaru, student la conservator şi liderul trupei rock Sincron, o noutate pe atunci. La una din serbările şcolare ne-a fost prezentat un tânăr student la actorie foarte talentat căruia i se prevedea o mare perspectivă, ca să-l luăm ca model. Era ...Florin Piersic. Am amintiri frumoase de la acea şcoală. Profesorii erau preocupaţi să ţină lecţii cât mai moderne, de exemplu la muzică un sfert de oră era rezervată audiţiilor muzicale la pick-up cu muzică simfonică explicată de profesor, dar mai aveam şi profesori de modă veche. La matematică de exemplu, aveam un profesor, Ghindă îl chema, aproape de vârsta pensionării care nu se sfia să-i atingă cu rigla pe elevii neştiutori de tabla înmulţirii sau pe cei cu temele nefăcute. Uneori corecţiile astea erau foarte dureroase, dar nu ştiu să fi ajuns cineva la spital în urma lor. Cea mai mare pedeapsă pentru un elev era să fie reclamat directorului de către un profesor. Se întâmpla mai ales pentru cei nerespectuoşi. Directorul nu se sfia să vină în pauză şi să întrebe: cine e Popescu? şi să-l ia la palme pe impricinat in faţa elevilor ca exemplu, să vadă toţi ce păţeşte cel care nu respectă profesorii. Uneori în funcţie de gravitate îl pălmuia până cădea jos, dar de frica lui nimeni nu l-a reclamat vreodată la inspectorat sau nu a ajuns nimeni la medic după aceea.

În vacanţele de vară se organizau la nivel de sector "tabere de curte" pentru elevii care nu puteau merge în tabere şi rămâneau în localitate în perioada vacanţei. Pentru zona noastră locul de întâlnire era la Sava ( i se spunea oficial Liceul Nicolae Bălcescu, dar toată lumea îi spunea Sf.Sava, un liceu celebru şi vechi, din elita liceelor Bucureştene şi azi ca şi atunci când era nr.1). Programul era afişat la toate şcolile din sector şi cine dorea să participe, mergea acolo la ora anunţată. Nu era nimic obligatoriu. Erau organizate zilnic vizite la muzee, vizionări de filme, excursii în împrejurimile Bucureştiului, cu grupuri formate ad-hoc supravegheate de câţiva profesori, folosind transportul în comun sau autobuze puse la dispoziţie de inspectoratele şcolare, participanţii plătind sume simbolice în această situaţie. Toţi veneau cu pacheţelul de acasa şi puteau sta o zi intreagă la Mogoşoaia sau la Cernica, fără nici un fel de probleme. Acolo ne jucam impreună ca în orice tabără...O, tempora...

Dumitru Hristenco

Citeste cele 4 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. PantofiiRosii spune:

    Nu am prins acea perioada,dar din ce am citit aici si am mai auzit de la diferite persoane,invatamantul isi mai dadea interesul in culturalizarea elevilor.

    raspunde

  2. Dan spune:

    Am inceput cl. intaia la scoala nr 152 Cuibul cu barza in 1952. Pe invatatoare o numea Eugenia Ardare. Cu ea am invatat 4 ani pana in 1956 cand am trecul la Lazar. Am amintiri f. placute de pe vremea aceea.

    raspunde

  3. Iuga Mariana spune:

    In 1961 eram eleva in Cl a-l-a La Cuibul cu barza…am atat de putine amintiri,incat mi-a facut placere sa citesc articolul. Pe doamna Susnea,insa nu o pot uita…dansa a fost invatatoarea mea,dansa mi-a pus prima oara tocul cu penita in mana! Chiar si de femeia de servici,Ana imi amintesc dar altceva,imi pare tare rau,parca e o perdea de ceata intre mine si trecutul atat de indepartat!

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro