Bonjour, tristesse
Scris de Ioana Ristea • 12 iulie 2007 • in categoria Altele
Autor: Francoise Sagan
Rating: 
(ediţia în limba engleză)
Banuiesc ca nesiguranta care-mi intarzie asternerea cuvintelor despre aceasta carte vine din aceea ca deja i-am citit pe Frederic Beigbeder si pe mai tanara Lolita Pille care au acelasi spirit boem, acelasi spleen, aceeasi plictiseala in vene ca "incantatorul mic monstru", Francoise Sagan. Cunoscuta mai ales pentru betiile si pariurile ei ("O sa traiesc rau daca nu scriu si o sa scriu prost daca nu traiesc"), luandu-si numele de la un personaj din In cautarea timpului pierdut, si dand ca titlu primului ei roman un vers din Paul Eluard, Francoise Sagan cunoaste un succes scandalos cu aceasta carte scrisa la 18 ani, tradusa dupa aceea in mai multe limbi, permitandu-i sa traiasca viata decadenta pentru care era menita.
Bonjour tristesse vorbeste despre amoralitate, despre lehamite si toropeala de toate felurile. Plictiseala poarta numele de tristete. Razgaiata Cecile isi petrece vacanta de vara in vila tatalui ei, in Mediterana. Acesta ultim, Don Juan de a doua tinerete, este insotit de una din numeroasele lui cuceriri, facila si semi-mondena Elsa. Toti trei traiesc in dulcele spirit decadent pana la sosirea Annei, prietena veche a defunctei mame a Cecilei.
Anne e serioasa, inteligenta, cu prieteni linistiti si la fel de lipsiti de superficialitate. Venirea ei da peste cap lumea Cecilei, de care trage, o impinge spre studiu, o face sa gandeasca. Linistea ei sufleteasca, indiferenta pe care nu se sfieste s-o arate ii dau un aer cautat politicos si indepartat. Frivolitatea sufera, relatia dintre fata si tatal ei, odinioara calda si prieteneasca, se degradeaza. Anne reuseste sa se interpuna intre Raymond si Elsa, facandu-l pe barbat sa si-o doreasca drept sotie. Povestea continua cu o multime de rautati scornite de adolescenta Cecile si terminandu-se tragic pentru una din cele doua femei care-si disputa inima lui Raymond.
Dupa ani petrecuti la manastire, Cecile se lasa in voia apei, soarelui si micilor delicii ale vietii. Gustand din placerea amorului cu un barbat mai mare cu opt ani, pe care, de altfel, il si innebuneste, se dovedeste a fi o senzuala de vocatie: nu numai ca dragostea ii procura reale placeri fizice, dar o si desfata din punct de vedere intelectual; apropierea verbului "a face", material si pozitiv, de cea a cuvantului "dragoste", abstractie poetica, ii ofera savori nebanuite. Agitatia exterioara, adica viata de noapte, fumatul si bautura, chiar de la o asemenea varsta, sunt o premisa obligatorie pentru bunastarea interioara. Facuti din acelasi aluat, tatal si fiica revin la viata superficiala de dinainte. Traiul lor apare ca facil, cu griji si rsponsabilitati care nu par niciodata a fi in intregime ale lor, cu lacrimi si singuratati care nu par niciodata triste, acea tristete onorabila, ci doar plictiseala si dulceata obsedante.
O recenzie de: Ioana Ristea
Citeste cele 14 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Bogdan spune:
ce pathos in cuvintele astea: “barbatii plang si femeile triumfa”. Ma abtin de la orice comentarii, cu toate ca ar trebui desfiintata ideea asta si pe sustinatorii libertinajului femeii.
-
Anca R spune:
… Pe de alta parte, nu avem absolut nimic impotriva libertinajului barbatilor, nu-i asa, Bogdan?… Nu cred ca este corect sa ii numim “sustinatori ai libertinajului femeii” pe cei care isi dau seama ca femeia este totusi, o fiinta careia i-a dat Dumnezeu creier si care are dreptul sa aleaga cum sa isi traiasca viata. Nu mi se pare corect nici a incerca sa ii impui cumva cum sa isi traiasca viata. Atata timp cat nu face rau nimanui si nu jigneste pe nimeni, fiecare fiinta umana are dreptul sa traiasca cum crede de cuviinta.
Si, in afara de asta, nu cred ca operele literare ar trebui desfiintate pentru ca anumiti cititori cred ca ceea ce fac personajele e imoral. Nu asta conteaza, ci calitatea scriiturii si povestea in sine. -
Hellene spune:
Nu e nici un pathos in cuvintele alea. Pur si simplu ma refeream la faptul ca rolurile s-au inversat in vremea in care a fost scrisa cartea. Nu mai vedem printese lacramand pe la ferestre in asteptarea lui Fat-Frumos sau femei pe care barbatii le trateaza ca pe niste sclave. Cat despre sustinerea libertinajului, ce au barbatii in plus fata de femei de nu pot fi egali?
-
Bogdan spune:
De ce trebuie sa vorbim despre sustinerea libertinajului si de ce sa nu vorbim despre excluderea lui in cazul ambelor sexe?
In ceea ce priveste egalitatea dintre sexe, acest lucru este perfect normal si necesar intr-o societate (ma gandesc la Sparta, pe care intotdeauna am vazut-o ca fiind prototipul societatii perfecte), unde femeia avea drepturi egale cu ale barbatului inclusiv drept de proprietate asupra pamanturilor, dar nu despre asta vorbim. Este firesc si drept ca fiecare om sa isi aleaga modul de viata, dar aici intervine intrebarea: cum stie sa isi aleaga modul de viata?
Caci, daca ne referim la timpurile moderne, omul a uitat ca exista un “mod” corect de a trai, care il face sa fie ceea ce este: fiinta umana. Acest mod de viata a existat din cele mai vechi timpuri. Doar perioada moderna l-a repudiat. Femeia ca si barbatul se nasc cu anumite caracteristici si moduri de fiintare strict definite si obligatorii pentru ca fiecare dintre ei sa se afirme ca entitate daruita cu inteligenta, frumusete si spiritualitate. In cazul sexului frumos ceea ce o face in mod extraordinar femeie este capacitatea de a iubi si firea ei conservatoare, iar in cazul sexului puternic ceea ce il face in mod extraordinar barbat este capacitatea lui de sacrificiu si lupta si stapanirea de sine. Desigur ca putem enumera enorm de multe caracteristici pentru ambele categorii. Ceea de ne defineste ca oameni , sunt regulile dupa care alegem sa traim. Si aici pun intrebarea: alegem regulile stabilite de mii de ani ca valabile? sau astea noi, care fac din noi nu oameni, ci mai degraba avortoni?
Alegem sa traim drept in sens stoic, avand morala si etica ca repere fundamentale in viata pentru atingerea virtutii si fericirii, sau alegem libertinajul, ignoranta, moda si prostia?
E simplu. -
Anca R spune:
Nu cred ca a existat vreodata o societate perfecta. Societatea spartana, in ciuda lucrurilor bune care se pot spune despre ea, considera ca este perfect normal sa ucizi un copil cu malformatii. Cred ca exista femei care nu au o fire conservatoare si barbati care nu au spirit de sacrificiu. Departe de a fi un om al timpurilor in care traiesc, consider ca sunt multe, foarte multe lucruri in neregula in ceea ce priveste societatea contemporana. Totusi, putina toleranta nu strica niciodata si doar pentru ca cineva nu vede doar alb si negru si mai vede si multe nuante de gri, asta nu inseamna ca este libertin, ignorant sau prost. Nu este chiar atat de simplu.
-
Bogdan spune:
Bine Anca, nu e simplu, e extrem de simplu. Mai citeste o data comentariul meu, ca mi se pare nu ai inteles bine ce am vrut sa spun. Repet: ceea ce ne defineste ca oameni sunt regulile dupa care alegem sa traim. Nu inteleg ce intelegi prin nuanta de gri, adica sa impacam si capra si varza? nu prea cred.
-
Anca R spune:
Foarte usor e si sa acuzi pe cineva ca e lipsit de capacitate de intelegere atunci cand are o parere diferita. De acord – stabilim reguli dupa care sa ne ghidam in viata. Dar daca se intampla sa ne aflam intr-o situatie cand o anumita regula este pusa sub semnul intrebarii? Raspunsul standard este “Facem ce trebuie”. Dar ce este “ceea ce trebuie”?… Prin “nuante de gri” vreau sa spun ca nu sunt de acord cu gandirea maniheista: bun vs. rau, virtute vs, viciu. Vreau sa spun ca nu cred sa existe doar extreme, ci si multe stadii intermediare.
-
Hellene spune:
Discutia voastra mi se pare ca n-are legatura cu cartea asta. De ce facem apologia libertinajului sau a spartanilor, de ce combatem sau sutinem libertinajul atat de inflacarat cand de fapt este o carte ca oricare alta care vorbeste despre ceva. Aici e recenzia unei carti care vorbeste despre o pustoaica ce traieste foarte libera si nu oricum ci cu ingaduinta tatalui ei. Vremurile se schimba si cartea asta a schmbat putin lumea, la vremea ei. Daca nu mai traim ca spartanii inseamna ca suntem niste ratati toti? Ca nimeni nu mai e demn sa faca umbra pamantului? Din pacate sunt si oameni ca si Cecile si tatal ei si faptul ca Francoise Sagan i-a zugravit nu dauneaza cu nimic.
-
St. Andra spune:
De ce spui “din pacate”? Cu ce ne afecteaza pe noi oamenii astia sau oricare altii? Tocmai diversitatea ofera savoare spectacolului. The world would be such a dull place daca toti am trai dupa sabloane. Traiasca Rockerii, traiasca Manelistii, traiasca Depravatii si Coafezele, Tzeparii si Demagogii…ii iubim pe toti!
Hellene spune:
13 iulie 2007 | 9:31 am
Cartea asta e foarte delicioasa. E printre primele romane care arata femeia in libertinajul ei, in care barbatii plang si femeile triumfa. Militanta a feminismului, Fr. Sagan e una dintre scriitoarele care reuseste sa arunce in lume femeia emancipata si sigura pe ea, femeia careia nu ii mai este nimic interzis.