Cărţile
Scris de Ioana Ristea • 2 noiembrie 2006 • in categoria Altele
Au fost lângă mine de când mă ştiu. Au fost pe rand parteneri de joacă, confidenţi, învăţători. Toţi oamenii care mi-au animat copilăria şi adolescenţa şi care continuă să-mi zdruncine lumea. Am început să citesc relativ devreme şi-mi amintesc că aveam un gust ciudat: îmi plăceau mai mult personajele secundare: adică de ce e aşa important D"™Artagnan, eu îl iubeam pe Aramis! Apoi, ţin minte că mă visam făcând ravagii prin Olimp alături de Hermes, suspinam după Victor şi mă vroiam ca Lucia (deşi eu eram mai mult ca Maria), mâncam din chiseaua cu dulceaţă lângă Olguţa şi plângeam cu sughiţuri când citeam cum moare Evangeline. Mi-e teamă să redeschid toate cărţile astea. Dacă n-o să-mi regăsesc bucuria de altădată? Dacă eroii mei nu mai sunt eroi sau, şi mai rău, nu mai sunt ai mei? Aşa că prefer să-mi aduc aminte doar câtă putere aveau asupra mea.
Şi am mai crescut puţin şi m-am îndrăgostit (fără scăpare) de Hamlet şi Heathcliff, mi-a fost greu să las din mână Magicianul şi a apărut Eliade care-mi spunea că nu sunt singură. În liceu mi-am dat seama că actul lecturii trebuie să fie voit. Împinşi de la spate să citim (bibliografii mai mult sau mai puţin obligatorii), plăcerea este diminuată. Dacă le-aş fi descoperit în timpul meu, poate le-aş fi adorat.
După ce am terminat şcoala, lecturile mi-au fost şi sunt cumva dezlânate. Citesc ce-mi atrage atenţia, totul depinzând de dispoziţie (într-o săptămână, am chef de literatură gen Beigbeder, în următoarea, de sociologie). Citesc dimineaţa, la amiază şi noaptea cu aceeaşi intensitate. Am cărţi de noapte, cărţi de primăvară şi cărţi pe care le asociez cu anumite melodii. Mă rog ca staţiile la metrou să fie mai lungi, îmi place confortul pe care-l simţi lângă o persoană care citeşte ca şi tine şi zâmbesc spre cei care răsfoiesc în mijloacele de transport. Îmi plac corelaţiile care se stabilesc în capul meu între ceea ce citesc şi muzică sau filme. Urăsc să citesc de pe ecranul calculatorului pentru că mi se pare pierdere de vreme şi de resurse şi apoi, îmi plac prea mult semnele de carte ca să mă despart de formatul clasic.
Îmi privesc cărţile pe care le-am cumpărat în ultimul timp şi-mi aduc aminte ce emoţii mi-au dat, ce mirosuri am simţit, ce culori am văzut, ce gust mi-au lăsat. Şi cred că există un singur cuvânt care ar putea reda ce simt în legătură cu ele: "foame", mi-e foame de cărţi, mi-e foame de cuvinte, de personaje, de senzaţii şi aventuri. Şi vreau să rămân flămândă toată viaţa.
Autor: Ioana Ristea
Citeste cele 10 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Bogdan spune:
Asa e. Am citit fiind fortati, sau nu am citit in liceu dintr-un spirit de fronda (ma gandesc cat de nociv poate fi invatamantul obligatoriu, ne forteaza sa invatam aceleasi lucruri, de parca toti am fi egali, sau am avea aceeasi capacitate de intelegere). Si mai tarziu am descoperit ca de ex. Sadoveanu este absolut incantator, Baltagul fiind una din cartile cu care m-am razboit in liceu :P. Mai tarziu am aflat ca de fapt acolo e vorba de mitul lui Isis si Osiris. Si sunt absolut sigur ca eroii acelori ani raman la fel, dar retrairea clipelor de atunci, nu o mai poti gasi. Sunt trepte pe care le parcurgem, iar intoarcerea pe acelasi drum nu mai e posibila, fara sa intram pe taramul mirajului nostalgiei. “Nimeni nu poate sari peste umbra lui” (Sadoveanu-Baltagul)
-
Jen spune:
Mie mi-a devenit groaznic de antipatic V. Voiculescu pentru ca am stat 10000 de ani la Lostrita… nuvela care probabil mi-ar fi placut daca o citeam fara sa o analizez pe toate partile. Ce bine ca le Eliade s-au limitat doar la La tiganci si nu ne-au pus sa cautam simboluri in toate, asa am putut sa ma bucur de ele linistita :)
Am citit toate cartile obligatorii din liceu, majoritatea nu mi-au placut, dar am avut si cateva surprize placute. In programa scolara erau prea multe romane cu tarani, care nu-s chiar pe gustul meu, din pacate, dar scriitori moderni au fost mult mai interesanti.
Cat despre recitit… Am rasfoit de curand Ciresarii si mi-a placut la fel de mult ca pe vremuri. ‘So many books, so little time’ e foarte adevarata, din pacate. Prefer sa citesc carti noi decat sa recitesc cartile din copilarie… Si totusi, poate gasesc Winnetou pe undeva :D
-
Andrei Rosca spune:
Jen, iti dau eu Winnetou :) si inca vreo 40 de carti de Karl May daca vrei :))
-
ionuca spune:
Ah, da! Cu Ciresarii am patruns in lumea cartilor pe cand aveam 6 ani, iar cu La Medeleni m-am indragostit definitiv copilarie. Le-am recitit pe amandoua: Ciresarii vara trecuta, iar La Medeleni inainte de Bac. Unele carti m-au marcat mult prea tare ca sa nu le recitesc over and over again. :)
-
dani spune:
andrei, daca ai carti de karl may din colectia verde[editurile corint si palas]as dori sa ti le cumpar
-
Cosmin Ovidiu spune:
sal’ Andrei,
daca mai ai cumva carti Karl May din colectia cu coperta verde m-ar interesa si pe mine.
cosminovidiu[at]yahoo[dot]com
sau YM ID: cosminovidiumultumiri anticipate,
cosmln -
nicoleta spune:
cartile citite sunt prietenii cu care iti face placere sa te intalnesti oricand…
Gabriel Nita spune:
2 noiembrie 2006 | 1:10 pm
“Mi-e teamă să redeschid toate cărţile astea. Dacă n-o să-mi regăsesc bucuria de altădată? Dacă eroii mei nu mai sunt eroi sau, şi mai rău, nu mai sunt ai mei?”
N-am fost dezamagit niciodata revenind la una din cartile dragi ale copilariei. Nu cred ca ai de ce sa-ti fie teama! :)