Autor: Italo Calvino
Rating:

Cum se numesc pasarile care culeg tot ce e stralucitor? Cotofene? Ei bine, cateodata asa imi aleg si eu cartile. Dupa titlu, dupa port..., asa cum a fost cazul "Castelului destinelor incrucisate", de Italo Calvino. Si am avut si coperta a 4-a sa ma inspire: "ramasi fara grai in urma unor aventuri ciudate, nu-si pot comunica experientele - iubirile, tradarile, luptele, cuceririle - decat prin intermediul unui joc de tarot, ale carui figuri dezvaluie destinele fiecaruia, deopotriva unice si universale". Sa povestesti folosind cartile de tarot" Un fel de .. Pictionary, mima sau sarade. Provocator si interactiv ai spune. Si am cumparat-o.

Spunea Calvino in prezentare ca din momentul in care a vazut clar structura cartii, i-a luat doar o saptamana sa o termine. Mie mi-a luat 2 saptamani. Iar eu o citeam, nu o scriam.

Cele doua jumatati, Castelul si Taverna destinelor incrucisate, sunt construite pe modelul alegoriilor medievale tip Decameronul sau poveste de han tip Canterbury Tales sau Hanu Ancutei. Rezultatul este asa-numita povestire cadru, cu ocazionale alunecari in mise-en-abîme, cand o poveste asimileaza pe alta.. precum cutiile chinezesti, precum papusile rusesti.

Pe scurt, adunati in jurul unei mese, o mana de oameni - incapabili sa scoata sunete articulate - utilizeaza cartile de tarot pentru a-si impartasi povestea.... cam in genul acesta: "Dupa nunta (Cupe), socrii cei cruzi platira un asasin (Toba) sa o duca in padure (Bate) pe mireasa si sa o ucida". Este o activitate de care imi aduc aminte ca abuzam in copilarie, anume construirea fictiunii pe baza imaginilor (de obicei din cartile de colorat ;-) ), care duceau la ore de visat cu ochii deschisi. Insa ceea ce reteaza elanul cititorului este felul determinat in care povestitorul te asigura ca aceasta este interpretarea, luand posibilitatea alegerii, a imaginatiei. Un exemplu:
"Aici trebuie sa banuim ca ea l-a desprins de copac pe frumosul tanar si l-a reanimat in felul leilor, lingandu-l pe obraz." (?!)

Trebuie sa banuim acest lucru? Chiar trebuie? Stilul naratoric de asemenea lasa prea putina libertate de formare a propriei imagini... un alt exemplu graitor de colorat:
"...transfigurata intr-un dans de dragoste, si la orice miscare el descoperea in ea o noua calitate: puternica asemeni unei leoaice, mandra ca o vulturita, mamoasa ca o vaca, suava ca un inger"

Acest experiment semiotic, cum il numeste chiar autorul, in care a intentionat sublinierea importantei formarii si intelegerii sensului (povestea) in functie de codul folosit (pachetul de tarot) sufera din pacate de lipsa de continuitate si de unitate, si da impresia de foarte artificial. Calvino povesteste cum a facut zeci de combinatii pentru a reusi sa aseze pe masa toate cartile din pachet, pentru a-i rezulta pe fiecare coloana, pe fiecare rand, in diagonale, o alta poveste, intr-un careu de "destine incrucisate". De obicei, ca cititor, apreciezi efortul creator. Insa aici nu ai impresia de natural. Este, asa cum spunea un critic, "fructul unei geneze muncite". Fara Inspiratie, ci doar transpiratie. Citirea cartilor de tarot.. cartomantia ca semn semiotic poate fi un subiect fascinant cata vreme se lasa portita indoielii, si nu a certitudinii.

Cartea se incheie cu o mica ars poetica, un crez al autorului despre experimentul sau... Dupa ce reuseste sa treaca prin strecuratoarea cartilor de joc chiar si pe Hamlet si Regele Lear, isi spune propria poveste.. citez fragmentar:
"Doiul de toba pentru mine este un semn al schimbarii, litera S care serpuieste ca sa seminifice ca este pregatita sa semnifice semnificatul, semnul semnificant care are forma unui S pentru ca semnificatiile sale sa capete si ele forma unui S"

Si asta chiar spune totul.

Reviewer: Zeeny