Ceai în Sahara
Scris de Mihaela Butnaru • 9 iunie 2008 • in categoria Altele
Autor: Paul Bowles
Rating: 
Ele tot vor să ia ceaiul în Sahara
Fascinaţia pentru exotism, căutarea acestuia cu metodă sau haotic este una dintre caracteristicile personajelor din romanul Ceai în Sahara (The Sheltering Sky). E un gol care le face să plece din lumea lor politicoasă, decentă, "normală" către spaţii deschise, ameninţător de pure. E un fel de nelinişte care electrizează atmosfera cărţii, trezeşte cititorului fantezii despre propriul ceai în Sahara, propria ficţiune de libertate.
Pentru Port şi Kit Moresby şi însoţitorul lor, Tunner, a fi călători (nu turişti, cum specifică subţire Port) în Africa nu mai e doar o extravaganţă proprie unei generaţii nonşalante, ci o încercare de a se pierde de ei înşişi şi unul de altul. Ca urmare, aerul exotic al cărţii este blocat de un sentiment al disperării, neputinţei şi persecuţiei, care îl apropie pe Paul Bowles de Kafka. Există în drumul din ce în ce mai prăpăstios al celor trei personaje întîlniri constante cu un cuplu straniu, mamă şi fiu, ambii de o depravare isteric-obscenă, apariţii sumbre. Aceştia, împreună cu aerul irespirabil, camerele insalubre, sărăcia expusă adîncesc disperarea şi groaza călătorilor.
Sufletul este partea cea mai obosită a trupului
Nici în interiorul cuplului Moresby lucrurile nu par a fi ordonate. Fericirea lor în Africa e atît de cumplită, încît trebuie să dispară, e atît de extremă, încît trebuie normalizată. Astfel apar un tren hodorogit şi o aventură de noapte, o povestitoare enigmatică şi-o dansatoare oarbă, vinovăţia şi teama. Fiecare personaj alunecă tot mai mult în sine, devine mai puţin dependent de lume, mai îndepărtat şi mai singur.
Ideea care rămîne este că relaţiile între oameni se construiesc pe baza a două lucruri: dependenţa unuia faţă de celălalt/ceilalţi şi necunoaşterea propriei fiinţe. Cu alte cuvinte, cu cît te întorci spre tine, cu atît slăbesc legăturile cu lumea, controlul şi, în final, trăitul. Viaţa nu-i posibilă fără o necesară şi fericită ignoranţă - aceasta ar fi morala poveştii, dacă ar exista o intenţie moralizatoare.
Era capătul liniei
Aventura africană a celor trei americani nu este însă folosită drept schelet pentru a demonstra o teză. Port, Kit şi Tunner sfîrşesc prin a se destrăma, personaje vii, hăituite de nefericire, împătimite în nefericire. Este imposibil de trecut cu vederea ideea că personajele o merită, că aşa trebuie să fie, precum şi felul în care autorul le fixează în sensibilitatea cititorului. Drumul lui Kit către alienare, liniştea goală din ultimele pagini ale cărţii par cinematografice, atacuri afective în care personajul iese din carte şi-ţi bîntuie mintea. Măcar pentru acest motiv, filmul The Sheltering Sky (1990) ar trebui încercat.
Oricum, a vorbi despre carte altfel decît în termeni afectivi este nedrept: îi ia tocmai elementul cel mai puternic, atmosfera, teroarea fascinantă prin care treci împreună cu personajele. Poezia barbară a Africii lui Bowles, întunecimile minţii omeneşti, rateurile în relaţii, golul care apare brusc sub un edificiu de motive şi cauze logice nu pot fi puse sub sticlă şi disecate fără a-şi pierde din intensitate. Numai numindu-le şi le-am redus, le-am făcut inofensive. De aceea spun, cartea e de citit. Pentru amatorii de roman noir, pentru aventurierii închipuiţi, pentru o zi satisfăcută de vară, pentru nelinişti.
Scrisă de Mihaela Butnaru
Citeste cele 21 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Mihaela Butnaru spune:
Lidia şi Teo, mă bucur, sper să găsiţi cartea şi să reveniţi cu impresii :)
Camelia, mai este o recenzie la Sus, deasupra lumii, tot a lui Bowles. -
mvs spune:
Da, intradevar, exista o diferenta enorma intre ‘calator’ si ‘turist’. Turistul ajunge intr-o tara straina prin intermediul unei agentii de turism care-i pune la dispozitie toate comoditatile necesare. Un calator se da jos din avion, se uita in stanga si in dreapta, scoate ghidul de calatorie din geanta, se scarpina in cap si isi zice “Ok, unde era pensiunea aia?”
-
Mihaela Butnaru spune:
Anca, da, La Humanitas, Raftul întîi.
Gabi, mulţumesc :)
Mihnea, cam aşa ceva. Iar turistul se gîndeşte cum să se întoarcă mai repede acasă, unde va arăta tonele de poze făcute şi va povesti cunoştinţelor aventurile sale. -
mvs spune:
Practic, de multe ori un turist doar vrea sa bifeze niste puncte turisice pe harta si apoi sa le zica prietenilor, “Da, am fost si acolo. Ce, nu ma crezi? Uite, asta-s eu in fotografie!” Calatorul poate gaseste mai mult timp sa stea de vorba cu localnicii, sa invete cateva cuvinte in limbi straine, sa asimileze civilizatii noi.
Citisem undeva ca turistul isi cheltuie majoritatea banilor pe hoteluri de lux si restaurante fancy iar astfel venitul ajunge tot in mana bogatilor. In schimb, caltorul (backpacker-ul), din start considerat ceva mai sarac, cu un buget mic, cheltuie bani care ajung la cei care au intradevar nevoie de micul profit produs de pensiunea cu 3 camere si o baie comuna sau restaurantul de strada de unde, de pe urma unei farfurii de orez, bucatarul castiga doar cativa centi (cum se intampla in Thailanda).
-
Jen spune:
cred ca e un pic de exagerare in ce ai citit tu… eu am fost turist, dar tocmai pentru ca vroiam sa cheltuiesc mai putin. de multe ori, la circuitele organizate preturile sunt mai mici decat daca ai da tu banii pe hoteluri si benzina/tren. dar, intr-adevar, asa nu apuci sa vezi decat chestiile clasice ‘de turisti’ (muzeul x, castelul y, fuga la hotel ca maine plecam devreme).
din pacate, de multe ori varianta ‘turist’ e mai simpla. eu una am fost in ucraina de curand in calatorie, dar am avut un mare avantaj: o prietena care sta acolo de 2 ani si stie rusa. n-as avea curaj sa plec intr-o tara in care oamenii nu stiu engleza si a caror limba n-o inteleg… cred ca stresul ar fi mai mare decat distractia.
un avantaj al turismului organizat e ca vezi lucrurile importante si poti sa iti fixezi locuri in care sa revii candva, pe cont propriu (eu asa fac… dar inca n-am reusit sa revin :P).
-
Mihaela Butnaru spune:
Dar există şi ideea aceea, susţinută de unii psiholingvişti, că diferenţele dintre limbile vorbite sunt superficiale. Dacă ţinem cont şi de importanţa nonverbalului, am zice că putem să nu cunoaştem limba rusă, finlandeză, oricare, “ne-om înţelege noi cumva”. Bine, mie nu mi-a reuşit prea bine chestia asta :D
Cred că dacă nu ai un prieten sau mai mulţi care să te ghideze, varianta turistică este, pragmatic, de preferat. Altfel, şi eu mi-aş dori să mă duc în Africa, fără rezervare sau vreun plan. Dar cred că nu se poate, paradoxal, ceea ce ne îmbunătăţeşte viaţa (confortul, siguranţa, libertăţile deloc de ignorat) ne limitează.
Mihnea, m-am gîndit că este şi o altă utilitate a pozelor din vacanţe: cînd le priveşti se reactivează şi înlănţuie amintirile despre oraşul respectiv, atmosferă, întîmplări, pe care altfel le-ai regăsi cu mai mare efort.
-
mvs spune:
Referitor la lima vorbita de localnici: Vizionati filmul “Mr. Bean’s Holiday”! E de ajuns sa sti doua cuvinte: ‘da’ si ‘nu’!
Pentru a calatori in orice tara nu-ti trebuie neaparat un prieten care louieste acolo! Iti trebuie ghidul turistic Lonely Planet. Asta-i prietenul calatorilor!
Eu am fost de doua ori cu autobuzul in Laos (tara aflata pe locul 23 in lista celor mai sarace tari din lume) fara rezervare la hotel, fara bilet de intoarcere, fara a cunoaste limba. A fost una din cele mai bogate experiente de calatorie din viata mea.
Am avut la mine doar ghidul http://www.bookblog.ro/altele/laos/ , un rucsac mic si niste bani (nu enorm de multi).
Tot asa am vrut sa merg si in Vietnam, dar am picat pe scari!
-
Aytana spune:
F frumoasa recenzia.Mihaela nu se dezminte.Felicitari!
Desi iubesc Africa si am citit aceasta carte anul trecut pe o plaja din Tunisia am fost dezamagita de scriitura lui Bowles.A fost plictisitoare,fara sa ofere prea multe informatii si nu are acel CEVA care sa te prinda.Dar e doar o parere personala,eu asa am perceput-o. -
Aytana spune:
@mvs
Multumesc pentru recomandare.Din pacate vad ca nu prea sunt traduse in romana iar acest astept imi cam limiteaza alegerea. :(
Intentionez sa te deranjez cu un mesaj privat.Mi-am bagat putin nasul in blogul tau si am observat ca esti intr-o tara in care intentionez sa ajung de Revelion. :)imi cer scuze pentru off topic.Am regretat azi la un moment dat ca am scris un comentariu atat de dur.Am mai spus sunt fascinata de locatiile acestea speciale si hotarata sa le si explorez atat cat pot.Si cand dau peste o carte care descrie o astfel de locatie ma astept sa regasesc in ea macar o bucatica din parfumul ei real.
-
Mihaela Butnaru spune:
Mihnea, admirabil! Aş vrea şi eu…
Aytana, mie nu mi s-a părut dur comentariul. Mă gîndeam doar că un roman care vrea să prindă exotismul, necunoscutul, diferitul pare altfel citit într-un apartament înconjurat de pustiu asfaltat :)
Mulţumesc de apreciere! Eu am găsit şi diferenţa dintre călătoriile povestite şi cele scrise (fără a vorbi de ficţiune): nu se prea pot scrie verva şi strălucirea celui care-ţi povesteşte. -
oana spune:
Am citi cartea acum 10 ani, de la biblioteca, si este extrem de fascinanta. Filmul e aproape la fel de bun (Debra Winger si John Malkovich sunt extrem de potriviti pentru aceste roluri).Acum caut sa cumpar romanul dar nu-l gasesc la nici o librarie, acesta e singurl meu regret. Dar mai insist.
Recenzia Mihaelei este buna si puncteaza punctele forte ale cartii. Poate trebuia sa faca si o comparatie cu filmul.
Lidia spune:
9 iunie 2008 | 3:33 pm
Pare atat de interesanta aceasta carte! Vreau si eu…:)