Autor: Luis Fernando Verissimo
Rating:

"...o proba, un examen final, ca sa stie cine va primi titlul de maestru bucatar de fugu (nota: fugu = peste otravitor japonez). Fiecare elev testeaza pe un voluntar fugu-ul proaspat pescuit pe care l-a pregatit pentru proba. Daca pestele e prost pregatit, voluntarul moare pe loc in cateva minute.
- Si elevul?
- Repeta anul."

O termini in 2 ore. E un fel de nuvela mai degraba decat un roman. O recomand tuturor degustatorilor si epicurienilor, acei hedonisti ai gustului si pentru care filosofia trece - la propriu -prin stomac. Dar Epicur a fost un hedonist rafinat. Nazuinta lui spre fericire insemna o practica sobra si rationala a placerilor, nu amoralitate.

Personajele din clubul chiftelutei nu sunt amorali.. decat poate atunci cand imagineaza povesti cu Zenaide si Zulmira, siamezele lesbiene. Sunt doar niste gurmanzi deliciosi, care isi vad festinurile lunare transformate intr-un soi de ruleta ruseasca. Dar, exact ca in Ruletistul lui Cartarescu, ei nu pariaza pe sansa de a scapa, ci mizeaza impotriva lor. Cartea este un fel de "Zece negri mititei" gastronomic. 10 prieteni au obiceiul de a tine in fiecare luna un dineu somptuos, menit sa le astampere foamea continua si pofta de delicatesuri. Pana cand apare un bucatar nou si dupa fiecare masa are loc un deces" Fascinant mi se pare mecanismul care ii tine in joc. Motivatia este complet gresita, adica asa cum o percep ei. Au senzatia ca "asa se cuvine" sa se intample ("..pacatul ce ne-a placut sa-l facem ni-i pedeapsa"). Ca in filmul Se7en, in care oameni erau ucisi cu titlul de exemplificare a cate unui pacat capital, dupa fiecare dineu sarpele apare imbietor din mar cu ultima portie din bunatatile serii, stiind ca cineva nu va rezista. Si acea persoana este aleasa. Sesizand o parte din sistem, membrilor Clubului, decimati la fiecare luna, li se pare ca au intrat intr-un mecanism de repunere a ordinii in lume manuit de un inger "executor" (un Azrael cu trambita de aur si spada ascutita) si merg la taiere precum mieii spre noaptea de pasti. Si asta pentru ca li se ofera una din cele mai dulci disperari: sa stii cu exactitate cand ai sa mori. Dupa cea mai buna masa din viata ta.

Intru sprijinul mai erudit al constructiei cu schelet politist ni se pipereaza discursul la persoana I cu citate din King Lear, din care laitmotivul ar fi "As flies to wanton boys are we to the gods; they kill us for their sport", a carui relevanta este evidenta abia la sfarsitul cartii, pe care n-am s-o stric intr-atat incat sa spun chiar cum se termina.

Pentru omul modern, iute si lacom, cautator de placere, de comfort, de "de luxe" sau poate pentru om pur si simplu, climaxul complet neapoteotic ofera un fel de "eutanasie festiva", de Vanilla Skies constand in "aventuri mortale, extazuri finale, extreme fatale, orgasmuri zenitale, congestii monumentale cui vrea mai mult , tot mai mult, si mai mult, mai mult, mai mult.."

Reviewer: Zeeny