Autor: Teodor Scorţescu
Rating:

Cine ar mai citi, în zilele noastre, o astfel de carte, un astfel de autor? Şi nu pentru ca ar fi scris intr-o perioadă foarte indepărtată ( pe la 1900), ci pentru că e cvasinecunoscut, iar titlul nu "inspira" nimic. Totul sună atat de demodat si miroase a casă veche si a dulceată zaharisită, a cafea turceasca şi a" somn chemat de nu stiu ce pendulă.

Dar, mie imi plac prozatorii minori. Au un fond, un "ce", o tuşă, un mod de a surprinde trăirea, flash-uri fascinante. Este si cazul romanului de faţă, pe care, fără probleme, l-am putea încadra în tiparele romanului citadin, interbelic. Dar farmecul, savoarea lui nu vine din încadrarea în tipare sau în savante repere ale axiologiei literare, ci transpare dintr-un stângaci spleen, un mal de sií¨cle întârziat, personalizat.

Ca personaj central, de altfel si cel mai bine conturat, este Studentul, invariabil în drept, nonconformist, cât ii permit vremurile, "dedându-se" la meditaţii metafizice (mai mereu nereuşite), "nutrind" o iubire imprecisă faţă de o femeie interesantă (aproape unică în literatura română), căsătorită şi ratată, sofisticată şi melancolică, plictisită existenţial,cu doruri pariziene.

Concina prădată este o pata de culoare în peisajul literar moldovean al momentului, între idilice, sentimentale scrieri. Romanul lui Scorţescu deschide perspectiva nelinistii în orizontul atmosferei "incomode" nu de factura celei asa-numitului "roman al provinciei negre", dar nici relaxată, dulceagă, ca romanele gen Ionel Teodoreanu.

Este ceea ce individualizează autorul, acel "ce" la care ma refeream, care constituie structura de rezistenţă a edificiului sensorial-meditativ al nehotarârii, inerţiei, nostalgiei mai degrabă decât al implacabilului.

Ca atmosferă generala, decadentă, poate ar mai fi un roman cu care ar merita paralela: Craii de Curtea Veche de Mateiu Caragiale, dar nu trebuie uitat cadrul de desfaşurare diferit - Iaşul şi Bucureştiul - şi de aici o schimbare esenţială de tonalitate. Sub raportul regretelor, "tanjirii", personajele Concinei sunt cu un pas inapoi "Crailor". Primii visează mai întâi la Bucureşti şi după aceea la" Paris. Au fel de ierarhie a viselor si dorinţelor.

Titlul e o provocare. El rămânea o enigmă şi pentru Mircea Eliade, care, în 1940, se exprima în Revista Fundaţiilor Regale: "poate numai cei care cunosc acest joc de cărţi al bunicilor noştri vor putea surprinde în conduita personajelor domnului Scorţescu cine ştie ce absconsă simetrie inspirată de canoanele străvechiului joc".

O recenzie de: Oana Mezanote