bookblog.ro

Cartepedia
---
...

Cruciadele

Scris de • 4 April 2009 • in categoria Altele

Autor: Ilie Grămadă
Rating:Ilie Grămadă- Cruciadele rating - recenzii carti

Ilie Grămadă- Cruciadele- recenzie

Când e vorba de istoria cruciadelor, cartea lui Ilie Grămadă, intitulată sugestiv Cruciadele este una dintre cele mai bune surse de documentare despre cele opt cruciade medievale (+ cea a copiilor). În continuare, voi puncta pe scurt, câteva dintre cele mai importante aspecte ale cruciadelor şi a epocii în care acestea au avut loc.

Sfârşitul lumii

O dată cu apropierea anului 1000, călugării aduceau la cunoştinţa celor care doreau să asculte, că anul 1000 înseamnă sfârşitul lumii, iar păcatele oamenilor sunt atât de mari încât cu greu le vor putea răscumpăra. Astfel, clericii se vor ruga pentru păcătoşi, iar oamenii care au fost darnici cu biserica vor scăpa de păcate. Prezicerile călugărilor erau într-o oarecare măsură justificate. În jurul anului 970, o secetă cumplită se abate asupra Europei de apus. În secolul al XI-lea, între 1087 şi 1095, fuseseră 26 de ani de secetă şi foamete, iar in anul 1089 ciuma şi alte epidemii zguduiesc Europa.

Feudalismul

Domeniul feudal se compunea din două părţi: rezerva seniorială şi o parte pe care feudalul o dădea în folosinţă ţăranilor în schimbul anumitor obligaţii. Pentru a nu se fărâmiţa feudele, practica juridică era cea a moştenitorului unic. Sistemul primogeniturii - fiul cel mai mare moştenea întreaga proprietate - fiind larg răspândit. Oraşele care au luat naştere în secolul al XI-lea sunt centre ale meseriilor şi comerţului. În toate ţările catolice exista decima (zeciuiala), o dare generală către biserică, ce se plătea, de obicei în natură. Biserica romano-catolică a fost în evul mediu un factor principal de susţinere a feudalismului, fiind practic cea mai mare putere în lumea feudală.

Cruciadele = lozinci religioase, fond laic

Expediţiile care se vor organiza spre ţările din răsăritul Mării Mediterane sub lozinci religioase vor avea un fond cu totul laic şi vor fi cunoscute în istorie sub numele de cruciade. Primele două mari categorii sociale care au participat masiv la cruciade au fost feudalii şi ţărănimea, dar fiecare clasă socială pornea în expediţiile spre Răsărit din interese materiale bine determinate. Numărul nobililor participanţi la cruciade a fost destul de mare, iar unii regi au luat pe seama lor întreaga expediţie, cum ar fi cazul cruciadelor a şaptea şi a opta.

Pentru a-i atrage pe ţărani în expediţiile cruciate, ţăranilor li se promitea: că averea şi familiile lor vor fi protejate de biserică în timpul cât ei se vor afla în expediţii; că vor fi scutiţi de plata datoriilor; iar, atâta vreme cât se găseau sub arme, şerbii vor fi eliberaţi de sub stăpânirea feudalilor.

Cavalerii

Ca urare a reformei militare făcute de Henric Păsărarul (919-936), numărul micilor feudali (adică al cavalerilor) crescuse considerabil în apusul Europei, mai ales în Germania. Henric a reusit să creeze o numeroasă cavalerie cu ajutorul căreia a luptat împotriva feudalilor maghiari care atacau Germania. Reforma lui militară a constat în acordarea titlului de cavaler oricărui oştean care venea să lupte călare. Astfel s-a creat o numeroasă populaţie de cavaleri, ridicată din rândurile populaţiei nenobile.

Cronologia cruciadelor

- Cruciada I (1096-1099)
- Cruciada a II-a (1147-1148)
- Cruciada a III-a (1189-1192)
- Cruciada a IV-a (1202-1204)
- Cruciada copiilor ? (1212)
- Cruciada a V-a (1217-1221)
- Cruciada a VI-a (1228-1229)
- Cruciada a VII-a (1248-1250)
- Cruciada a VIII-a (1270)

Cruciadele
de Ilie Grămadă este probabil una dintre cele mai bune cărţi despre cruciadele evului mediu scrisă de un istoric român.

Scris de Mihnea Voicu Şimăndan

Acest articol are 1 COMENTARIU. Spune-ti parerea!

  1. Pingback: Ce am mai publicat pe alte bloguri | Drept la ţintă

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro