Autor: Bimba Landmann
Rating:
Editură: Vellant

Fiind băiet nu cutreieram păduri, deoarece trăiam la oraş, ci lecturam Legendele Olimpului. Nu ştiu câte ore am petrecut citind despre zeii şi eroii greci. Probabil că au fost multe, deoarece încă îmi mai amintesc multe dintre legende azi, după aproape două decenii. Farmecul legendelor stă probabil în abilitatea lor de a fi reinterpretate în diferite momentele ale vieţii, după necesităţi. Pentru copii sunt aventuri extraordinare cu monştrii şi eroi, pentru adulţi sunt tragedii cu înţelesuri complexe.

Destinul lui Ahile poate fi văzut şi el din numeroase perspective. La originea sa este o carte pentru copii ceva mai mari, dar şi un pretext pentru a specula asupra destinului şi liberului arbitru. Copiii s-ar putea sa se bucure mai mult de carte, deoarece ilustraţiile abundente le vor pune cu siguranţă imaginaţia la încercare.

Bimba Landmann urmăreşte viaţa lui Ahile, din momentul în care Zeus şi Poseidon o privesc cu gânduri necurate pe Thetys, până aproape de finalul Războiului Troian. Întrebarea fundamentală este "Cine a hotărât soarta lui Ahile? Zeii? Sau el însuşi?". Răspunsul este destul de complicat, chiar şi pentru oamenii mari.

În momentul în care Ahile se naşte, "Moirele îi dăruiesc un nou destin" (spune nou deoarece el se naşte fiul lui Peleu, nu din Zeus sau Poseidon cum ar fi trebuit). Thetys însă îl scaldă în Stix, făcându-l nemuritor (mai puţin la călcâi, după cum ştim cu toţii). Din momentul acesta deja nu mai ştim dacă Thetys acţionează din propria voinţă sau urmează planul zeilor. Punctul critic pare a fi momentul în care Ahile pleacă să lupte alături de Agamemnon, el alegând calea gloriei în locul unei vieţi liniştite şi neremarcabile, deşi mama sa îl previne că nu se va mai întoarce viu (cu toate că tot ea l-a făcut nemuritor).

Momentul definitoriu pentru Ahile, aşa cum este prezentat aici, este clipa în care prietenul său Patrocle este ucis de Hector, iar el nu mai poate trăi de jale. "O, mamă, inima nu-mi dă pace să trăiesc până ce pe Patrocle nu-l voi răzbuna prin moartea lui Hector". Ahile ştie că moartea lui Hector va atrage şi moarte sa, dar nu poate trăi fără să-şi vadă prietenul răzbunat. Se pare că, în final, condiţia umană este cea care-l învinge pe Ahile. În mod ironic, tot un defect uman - incapacitatea de a lua decizii corecte - îl pune în această situaţie pe Ahile, după ce-l lasă pe Patrocle să zburde în armura sa, deşi era foarte probabil să fie ucis.

Lăsând această dezbatere la o parte, trebuie să remarc stilul în care este desenată cartea, deoarece este cel puţin neobişnuit. Încă de pe prima pagină apare o reprezentare foarte inspirată a scutului lui Ahie, cu Soarele, Luna şi Pământul pe el, aşa cum este descris şi în Iliada. Personajele sunt alungite şi făcute să pară mai deosebite decât oamenii normali, zeii sunt reprezentaţi prin capete imense care blochează tot orizontul, soldaţii sunt doar armuri identice lipsite de personalitate. Evenimentele se petrec în acelaşi timp, pe toata pagina, iar cele importante sunt marcate pe câte două pagini, toate personajele dansând parcă după o muzică neauzită. Însă versurile originale sunt traduse din italiană şi per total simplificate pentru copii, rezultatul fiind insipid în comparaţie cu textul Iliadei.

Mi-a făcut plăcere să urmăresc povestea lui Ahile prin prisma imaginaţiei lui Bimba Landmann. Chiar dacă ştiam ce se întâmpla, mi s-a părut mult mai interesant să găsesc simbolurile ascunse în ilustraţiile autoarei. Cred că orice copil cu ceva imaginaţie ar fi fascinat de această carte, câtă vreme are un adult care să stea lângă el şi să dea culoare părţilor mai frumoase din Iliada sau să îi arate micile detalii ascunse în desene.

Scris de Cristi Mitran