bookblog.ro

---

Elogiu bookaholicilor

Scris de • 4 February 2008 • in categoria Altele

Mi se pare din ce în ce mai greu să interacţionez cu oameni pe care nu îi ştiu dinainte, cu oameni care îmi sunt complet necunoscuţi. Ce să le spun? Ce să îi întreb? Ce avem în comun? Aş rămâne o singuratică şi o antisocială dacă nu ar fi "netul".

În ultimul an am cunoscut lume exclusiv de pe internet: bloguri, forumuri, site-uri. Nu mi se pare deloc ciudat modul în care i-am cunoscut pe toţi aceşti oameni, ci faptul că am ajuns să îi consider prietenii mei. Sunt atâtea lucruri care ne leagă, atâtea pasiuni comune, încât pot îi simt mai apropiaţi decât alţii pe care îi ştiu in real life de ani buni de zile.

Dar, dintre toţi aceşti net friends, cei mai dragi îmi sunt bookaholicii. Sunt tare bucuroasă că, într-un final, am găsit oameni care îmi înţeleg şi îmi împărtăşesc micile obsesii literare. Îmi sunt dragi prietenii mei pentru că pot să vorbesc oricât despre ultima descoperire în materie de cărţi, iar ei nu se plictisesc ascultându-mă; pentru că citesc mai mult decât mine; pentru că îmi împrumută cărţi; pentru că împrumută cărţi de la mine şi mereu mi le aduc înapoi; pentru că vin cu mine la lansări de carte; pentru că putem vorbi ore-n şir despre noi apariţii, târguri de carte şi festivaluri de literatură, fără să simţim nevoia să schimbăm subiectul; pentru că îmi suportă obsesiile pentru anumiţi scriitori; pentru că merem împreună prin librării, iar dacă rămân fără bani, îmi împrumută ei, nu încearcă să mă aducă înapoi cu picioarele pe pământ când vreau să îmi cumpăr mai multe cărţi decât e "sănătos"; pentru că citim aceleaşi bloguri şi reviste literare; pentru că ne întâlnim la Schimb de cărţi; pentru că, deşi nu stăm în acelaşi oraş, ne vizităm cât de des putem; pentru că ştiu să aprecieze un ceai bun; pentru că îmi dau portocale.

Îmi sunt dragi prietenii mei bookaholici şi zău că alţii mai buni nici că aş putea avea!

Scris de Ionuca





Citeste cele 14 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Sala spune:

    Indepartarea mea de carte a inceput in 1995, cand mi-am virat adolescenta de la manuale si alte carti legate de scoala spre periodice (mai ales ziare). E adevarat ca la varsta aceea fragila politica ma interesa mai putin decat pe adulti, desi acesta era subiectul care abunda. Apoi, studiile si profesia m-au trimis la publicatii pe orice fel de suport (hartie sau electronic) si m-au indepartat si mai mult de literatura. Iar din 2000 am devenit treptat prizoniera internetului. Daca se mai intampla sa pun mana pe o carte, mai mult o rasfoiesc. Am reinceput sa citesc beletristica, dar acum termin o astfel de carte in luni de zile (una mi-a luat chiar 1 an!). Ma compar cu un consumator de fast-food si nu stiu ce ma va mai putea smulge din acest marasm…Ca si multi altii, cred ca evolutia mea ar putea fi vazuta ca o derulare inversa a filmului umanitatii: de la homo sapiens sapiens la maimuta care topaie in patru labe.

    raspunde

  2. dskla spune:

    Jumanji sau despre Antibookaholie

    La un moment dat am zis că trebuie să fac un blog antibookaholic. Nu ştiu cum îl voi structura, cu ce voi începe. Ideea e că trebuie început cumva. Să scriu despre Cărţile Rele. Despre Cărţile De Care Să Te Fereşti. Despre Cărţile pe care trebuie să le eviţi. Paginile otrăvite. Frazele din care ţâşnesc râuri de purpură. Cuvintele, cerneala lor ca un sânge tăcut. Soarele mort al cuvintelor.

    Mă gândesc în primul rând la I, la tricoul ei cu Băiuţeii, la entuziasmul şi voracitatea ei livrescă. La alţii, la iureşul lor teribil. Copii ai Cărţii. Poate o să-mi fac şi eu într-o zi un tricou, unul cu Exuvii, deşi evident că voi părea doar un tip ridicol, în vârstă, cu unghii late şi fără păr, vorba lui Socrate. Evident că voi părea ciudăţel, gândiţi-vă la coperta Nemira,…, dar poate că e de datoria mea să fac asta.

    Nu glumesc. Nu încerc să fiu fun. În nici un caz. Nu încerc să ocup spaţiu, şi să abat discuţiile. Încerc să fiu grav. Chiar prevenitor. Mi se pare o chestiune de responsabilitate. Cred că lumea bookaholică e totuşi primejdioasă. Că trebuie să fii circumspect. Dacă citeşti puţin eşti în siguranţă. Dacă nu citeşti eşti chiar în siguranţă. Sunt animat de intenţii nobile, aşa cum sunt eroii din Sin City, levitând clar-obscur într-un univers tăios, crud, pe jumătate impuri, pe jumătate la fel de răi ca întunericul ce-i zămislea cu patos. Încerc să mă fac util în Lan. Să fiu bun.

    Eu privesc foarte atent lucrurile. Pentru că există totdeauna ceva primejdios în muzica lor. Sunt paşi împleticiţi de beţiv ce urcă scările. Sunt şoapte. Când eram copil îmi plăcea aşa. Ţopăiam ferice. Uneori însă lucrurile mi se păreau cam complicate. Dar totuşi îi invidiam pe adulţi pentru că aveam impresia că au o inimă în plus. O inimă care bate mai rar şi simplifică lucrurile. Aşteptam să-mi crească acest cord special. Mă trezeam dimineaţa şi-mă pipăiam cu emoţie sub osul stern. Ascultam în linişte ritmurile celeilalte inimi pentru care mă rugasem seara. Înger, îngeraşul meu…Dacă aş fi ştiut că Simplificarea e un mit, probabil aş fi refuzat să mă maturizez.

    Acum, spuneam, odată ce tot am ajuns Aici, privesc atent lucrurile, uneori încordat. Pentru că în spatele lucrurilor – a tuturor lucrurilor, a celor simple şi a celor colorate, a celor vechi, a celor ce se mişcă în baza unui resort ascuns, a celor tăcute sau plângăcioase – stau totdeauna alte lucruri, alte chipuri, alte cotloane se nasc din obscuritatea aceea iniţială atât de inocentă în aparenţa ei lucitoare şi de care noi ne încântăm. Matrioşka se va desface infinit, şi odată ce ştii asta e mai bine să fii prudent şi să-ţi ţii mâinile acasă.

    Aşa că îmi ridic reverele şi privesc totdeauna circumspect în urmă. Lentilele fumurii ascund ochi reci, clari, încordaţi. Miopia va dezvălui doar umbre, unduiri, spaime fără glas. Port ochelari căci vreau să fiu o fiinţă a clarităţii, o lamă de oţel vâjiind în noapte. Iată, de exemplu, oamenii. Oamenii şi degetele lor de cuarţ ce trag de cărţi cu voluptate sau meschinărie, le scot din raft, brutal, le deschid aşa cum deschizi conservele. Şoptesc între ei. Uneori totul e cumva vulgar. Nu totdeauna, doar uneori. Eu nu discut cu ei. Nimeni nu poate discuta cu ei ceva real. Oamenii din cărţi mi s-au părut totdeauna mai verosimili, mai cărnoşi. Ca bucăţica aceea de brânză grasă şi moale pe care mama mă obliga să o mănânc odată la două zile, când eram copil. Hai, spunea, papo. Pe toată. O iubeam atât de mult încât păpam fără murmur. Dar oamenii reali îmi sună uneori ciudat. Hohland, îmi vine să spun, mereu, ca un tic. Mă rog…

    Odată, când am prins un moment propice în librărie m-am aşezat ciuci. Ştiţi ce e ălă ciuci. Mă făceam că, ştiţi, caut o carte în rafturile de jos, acolo unde stau de regulă cărţile grase, cu titluri grase, puternice ca nişte hipopotami. M-am aşezat ciuci şi am închis ochii. Cred că nimeni nu mă baga în seamă. Undeva în stânga mea auzeam o carte foşnind în palmele unei fetiţe de 8 ani. Era un foşnet de cristale, rar, neasemuit de tandru. Dar totuşi cred că o uram. Era un fel ciudat de ură, ca un alcool dulce, plăcut. Asta poate pentru simplul motiv că eu nu mai aveam 8 ani, şi mă enerva asta. Era cel mai frumos copil din lume, totuşi. Eram cel mai îngrozitor adult din întreaga istorie a Decăderii. Atunci, în poziţia ciuci, cu ochii închişi, mi-am dat seama că Hawking are perfectă dreptate, că universul se dilată, şi că datorită acestei realităţi cosmice lucrurile stau ascunse unele în altele, unele peste altele, unele după altele, ca şi cărţile în rafturi, duble, triple, că de fapt toată îngrămădirea aceasta colosală, imposibil de gândit în termeni logici e doar o consecinţă a unei Voinţe cosmice obscure şi leneşe, a unui Dumnezeu care cască şi se tolăneşte. Deus otiosus.

    Apoi, acolo, în librărie, mi-am dat seama că de fapt e doar o Zonă a Posibilităţilor. Desigur, şi a Opţiunilor. Aşa cum sunt multe alte asemenea zone. Puţine locuri sunt în care să nu fie aşa, cu dus-întors, cu sus, supra-sus, jos, foarte-jos, cu etaje, cu rafturi înghiţind alte rafturi. Puţine Locuri Clare. Fără Opţiuni. În Librărie aşa stau lucrurile doar că la o scară mult mai feroce. În măsura în care eşti suficient de copt să-ţi asumi asta, poţi dezghioca păpuşicile de porţelan. Dar trebuie să fii un Dur ca să reuşeşti cu adevărat. Dacă eşti un Lax, eşti pierdut. Poţi rătăci infinit. Poţi să te pierzi. Eu sunt un Dur. Nu am emoţii. Singura mea inimă e de piatră. Nu deschid niciodată o carte care zumzăie. Nu ating niciodată o Ciudăţea care unduieşte. Nu mă las atras, doborât, înşelat. Aici e un Stomac care te înghite dacă nu eşti atent, îmi spun. Totdeauna fac un pas în spate şi privesc dârz. Cântăresc. Decid. Sunt Matur. Nu pot fi luat niciodată prin surprindere. Pentru că aici eşti ca în Jumanji, nu ştii niciodată unde te vor arunca zarurile.

    raspunde

  3. Ionuca spune:

    @ Sala: of, mi-e asa de greu sa cred ce spui :( Cartile sunt ceva minunat. Nu, nu concep ca exista oamenii care odata ce au iubit cartile, acum citesc o carte pe luna. E prea trist!!!

    @ dskla: minunat, ca de obicei :)

    Stii ceva? Tricoul cu Exuvii e urmatorul pe lista mea, doar ca inca nu am gasit tricoul potrivit :))

    Cat despre cantarit si a fi matur… ei bine, eu am liste si listute, imi notez carti din Dilemateca si de pe bloguri, dar cand ajung in librarii, cumpar impulsiv. Nici eu nu stiu de ce tin cont: pur si simplu cumpar. Apoi cand le citesc vad daca am fost inspirata sau nu :)

    raspunde

  4. puck spune:

    Eu zic sa i-o coacem lui dskla. Ionuca, te gandesti la ce ma gandesc si eu?

    raspunde

  5. Ionuca spune:

    Acum ca mi-ai spus, stiu :)) Si raspunsul e DA :D

    raspunde

  6. dlskla spune:

    deci nici nu pot sa cred, cind vad nasterea unei conspiratii, tresar…si eu care azi incercam sa negociez cu pisicile sa le pozez, ca am facut rost de un digital…desi ele, pisicile ma trateaza absolut cu deferenta, aproape levitind din cauza vanitatii lor lenese…nu pot sa cred…va trebui sa apelez la Belane, la strategiile lui evazive, fulgeratoare, subtile…nu pot sa cred

    raspunde

  7. Eu zic să îl sechestrăm şi obligăm să scrie o carte. Cea mai carte :) E vrăjitoresc stilul ăsta, insidios, cuceritor, fascinant…

    raspunde

  8. dlskla spune:

    multumiri MB, eu voiam doar sa va spun ca ar fi frumos sa scriem TOTI, adica nu chiar pe obligatea,ci dupa inima fiecaruia, o Cartea, micile povestiri ale fiecaruia despre aventurile sale, sa le zic asa, cu o carte sau alta, adica povesti cu eroi carti si suberoi noi…asta voiam sa spun in acest aer conspirationard si bookaholic magic pe care voi reusiti sa l creati cu o gratie desavirsita si asta ma atrage aici…fosnetul degetelor voastre ating]nd hartia…hei, ce ziceti de idee? eu as fi gata, nu as putea fi luat cu lopata

    raspunde

  9. Ionuca spune:

    Bine, dar tu incepi! :) Si unde e poza promisa??? :P

    raspunde

  10. dlskla spune:

    dar cum incep? postez aici? am o scurta povestire gen Prima carte. Jur ca nu apar pisicile si stau cu digitalul la pinda. e frig si acoperisul rece, si sunt oameni care ademenesc pisicile si ele, infidele, vin aici doar la plaja. Dar promisiune e promisiune, nu uit. Deci?

    raspunde

  11. Ionuca spune:

    Pai, pune-o la tine pe blog si lasa link. Citim, comentam si continuam :)

    Bine, atunci o sa am rabdare sa stea domnisoarele la pozat :)

    raspunde

  12. delaskela spune:

    am inteles, sa traiti!

    raspunde

  13. dlskla spune:

    am postat poveste, dar se pare ca fara mare succes…de fapt, cred ca in entuziasmul meu postjuvenil de provensal povestas am uitat ca fiecare mai are si treburi, asa ca macar daca nu voi reusi sa stirnesc povestiri, o las acolo postata si nedefinitivata, sa o vedeti, si pina la urma o voi amplifica in particulier si o voi lega de altele, sa vad ce iese… nu toate ideile sunt pisici…domnisoarele de care promisesem realmente asa stau lucrurile, dispar infidele spre zone mai prielnice lor, apartamente cu pensionari inimosi si lenti, curtile din jur unde sfideaza catelusii galagiosi, insa cum se face soare revin pe acoperis, aici, si le voi prinde la pozat…promis…

    raspunde

  14. Ionuca spune:

    Uf, timpul asta ma omoara! Dar nu uit de promisiunea facuta. O sa scriu si eu, candva, mai incolo :)

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro