Ferdinand I. Intemeietorul Romaniei Mari
Autor: Eugen Wolbe
Rating: 
Cartea de faţă face parte din excelenta colecţie "Casa Regală" a editurii Humanitas şi este, la fel ca şi biografia lui Carol I, o carte "de epocă" (dacă îmi este permis să-i spun aşa). Publicată pentru prima dată în 1938, lucrarea lui Eugen Wolbe ajunge la noi târziu, dar mai bine aşa decât niciodată.
Fiind scrisă de un apropiat al Casei Regale în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, cartea păcătuieşte pe alocuri, fiind partizană în anumite chestiuni sau ignorând total anumite aspecte ale acelor timpuri. Totuşi tocmai acest partizanat o face o lectură foarte interesantă si acaparantă.
Ferdinand I a rămas în istorie ca întemeietorul României mari. Cam asta este tot ce a ajuns la generaţia mea (dacă a ajuns şi atât). Dar în spatele titlului şi al numelui s-a ascuns o persoană care merită cunoscută, măcar prin ochii lui Eugen Wolbe.
Spre diferenţă de Carol I care a luat în mâni frâiele unei naţiuni tinere alături de care s-a avântat în necunoscut, Ferdinand a fost crescut şi pregătit pentru rolul de rege al României. Într-un fel, tânărul Nando şi-a acceptat cu o oarecare resemnare soarta şi ca un teuton adevărat a făcut tot ce i-a stat în putinţă să-şi ducă la îndeplinire menirea. Distanţei şi răcelii lui Carol I i s-au opus căldura şi timiditatea lui Ferdinand, iar voinţei neclintite a bătrânului rege i s-a opus o şovăială de înţeles uneori.
Cu toate acestea Ferdinand a reuşit să treacă peste unele dintre cele mai grele momente din istoria României moderne. De la un război pe care nu şi l-a dorit până la o unire, vis al unui întreg popor, Ferdinand s-a achitat de toate îndatoririle cu brio. Este adevărat ca în toată această ecuaţie complicată a intervenit şi o femeie cu adevărat excepţională - regia Maria - una poate dintre cele mai fascinante figuri din istoria românească - din cate mi-a fost dat să întâlnesc.
Despre toate acestea şi mult mai multe veţi putea citi în rândurile cărţii lui Wolbe. Şi să nu fiţi dezamăgiţi că anumite lucruri sunt lăsate în umbră, aceasta nu se doreşte o istorie critică ci mai degrabă un omagiu adus lui Ferdinand I. Iar din acest punct de vedere este o reuşită totală. Dincolo de cei 50 de ani în care istoria regală a României a fost doar o notă de subsol, asemenea cărţi nu pot decât să vină şi să închidă răni adânci. Nu pot decât să recomand această carte, o lectură necesară pentru toţi cei care vor sa-şi înţeleagă măcar un pic mai bine trecutul.
Reviewer: Dan Radulescu
Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
O lucrare admirabila ce reconstituie documentat si cu talent viata zbuciumata a celui numit Ferdinand cel Leal!





azazeello spune:
23 noiembrie 2006 | 8:19 pm
o da! nu am citit aceasta carte ….in schimb penultima carte citita arata identic-de aspect e vb_ si se intituleaza carol 1 de hohenzolern ….eu o recomand si p aceea!