bookblog.ro

---

Fragment în avanpremieră din romanul Părinți, de Diana Bădica, în curs de apariție în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom

Scris de • 12 March 2019 • in categoria Altele

Diana Bădica
Părinți
Domeniu: Literatură română - Viaţă de familie
Colecție: EGO. PROZĂ
Număr pagini: 312
ISBN: 978-973-46-2008-1
Tip ediție: broșată
Format: 130x200
An apariție: 2019
-fragment-

Într-o zi l-am rugat să mă ia cu el pe bloc.

— Ce, tu eşti băiat?! a zis el.

L-am rugat de zeci de ori, dar a ţinut-o una şi bună

că o fată n-are ce căuta pe bloc. Nu înţelegea de unde îmi venise ideea asta şi nici ce mă aşteptam să găsesc acolo. I-aş fi spus sincer ce credeam, că, dacă mă ridicam pe vârfuri, atingeam cerul, dar nu aveam chef. Urcatul pe bloc era o chestiune între mine şi bunicul. Care cer se află în noi, dacă eu îl vedeam tot timpul deasupra capului? Trebuia să aflu adevărul şi să i-l împărtăşesc şi lui, să fim amândoi de aceeaşi parte a lumii. Bunica spunea că cerul e pătura lui Dumnezeu. Trebuia să fie mai mult. Ridicam privirea şi mă răsuceam pe călcâie, mă învârteam după soare, iar cerul rămânea tot acolo, sus, unde ajungeau păsările, avioanele şi norii, deasupra antenelor proiectate de tata.

Într-o duminică, pe când mama se pregătea să facă curat, tata m-a întrebat dacă mai vreau să urc pe bloc. I-aş fi sărit de gât, aş fi ţipat, dar am strâns încet pumnul în semn de victorie şi nu m-am arătat impresionată de propunere. Până la ultimul etaj am mers în urma lui, mi se pusese un nod în gât. Între palierul etajului patru şi acoperişul blocului atârna o scară la capătul căreia se afla o trapă. Asta era scara noastră spre cer. M-a luat în braţe şi am urcat treptele din fier, a împins trapa verde-ruginiu şi l-am văzut: mai albastru decât ochii mei, mai albastru decât carpeta din antreu a bunicilor.

Tata a zis hopa şi m-a aşezat pe nişte borduri. Reuşisem. L-am aşteptat până a urcat şi el, m-a luat de mână şi am mers pe locul vecinului de la apartamentul 15. Într-o parte era o fâşie de smoală turnată ca o mochetă, iar în rest, pietriş. Nu m-a lăsat să mă îndepărtez. Ce se întâmpla? De ce nu dădusem cu capul de el? Care era cerul meu şi care era cerul lumii? Tata monta scheletul argintiu în janta cu nisip, mişcându-se cu grijă, ca atunci când sădeşti o floare.

— Vezi, dacă nu s-a întâmplat să fii băiat, zicea, te învăţam să faci antene, mergeam la pescuit. Ce să te înveţe maică-ta? Nici cu Florinel n-a fost să fie… Da’ pe el îl făceam fotbalist, îl băga tata la juniori. Dobrin îl făceam.

Cunoşteam planurile astea. M-am ridicat pe vârfuri. M-am prefăcut că îmi e somn, deşi nu dormisem niciodată la prânz. Îmi întindeam corpul care devenea tot mai mare, mâinile mi se lungeau spre urmele avioanelor, tălpile mi se arcuiau ca semiluna de peste satul bunicilor, dar tot nu atingeam cerul. Îmi mişcam degetele încercând să apuc norii, să ating ceva! Cât de sus să fi fost? Îmi sugeam burta, buricul aproape mi se lipise de şira spinării, îmi ţineam respiraţia, greutatea corpului mi se lăsase în unghii, dar tot nu se întâmpla nimic. Oricât de mult m-aş fi alungit, sus era ca jos. Aş fi sărit de pe bloc ca de pe trambulină, aş fi vrut să uit. Totul era o bazaconie – lumea, mama şi tata, Florinel!

***

„Diana Bădica este prozatoarea pe care o așteptam de multă vreme: cea mai tragică a generației sale și totodată cea mai comică. Rareori cineva poate surprinde atâta viață într-o singură carte.” (Marius Chivu)

„Povestea Ioanei Negrilă, protagonista acestui roman, este marcată de două evenimente traumatizante. În copilărie, boala fratelui ei mai mic o privează de atenția părinților, făcând-o să se simtă neglijată. După moartea lui Florinel, în perioada adolescenței, atunci când lucrurile par să reintre în normal, părinții se despart. Urmarea este că, ajunsă la maturitate, Ioana trăiește singură, convinsă că orice încercare de a-și întemeia o familie este sortită eșecului. Cititorului nu-i va scăpa, firește, faptul că datele biografice ale personajului coincid cu cele ale autoarei. Narațiunea la persoana întîi îi va sugera, în plus, că schimbarea de nume e menită să prezinte ca ficțiune o experiență de viață strict autentică. Ar fi însă o greșeală să reducem romanul la faptele de la care a pornit. În primul rând, ca povestitoare, Ioana nu se confundă cu personajul omonim, ea istorisind cu vervă anecdote despre nenumărate alte personaje. În al doilea rând, există, de fapt, nu una, ci trei „Ioane” cu voci distincte: fetița naivă, adolescenta orgolioasă și femeia matură, care își rememorează viața. Principala calitate a romanului, remarcabilă pentru un debut, constă în această extraordinară mobilitate a punctului de vedere. Caracterul autobiografic rămâne important, dar se cere înțeles ca o construcție-de-sine în care, paradoxal, personajul preia inițiativa.” (Ovidiu Verdeș)

 

Diana Bădica (n. 1985, Slatina) a absolvit facultățile de Psihologie și Științele Educației și Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București. În 2012 a participat la primul curs de creative writing ținut de Florin Iaru și Marius Chivu. A colaborat la romanul colectiv Moș Crăciun & Co. (Editura ART, 2012) și a debutat cu volumul de poezie Enșpe mii de dimineți (Casa de pariuri literare, 2014). A publicat proză scurtă în revistele IocanFamilia și Observator cultural, precum și articole în Dilema veche și Decât o Revistă.

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro