Autor: Vladimir Ghika
Rating:

Cred ca o simpla privire aruncata pe biografia Monseniorului Vladimir Ghika este suficienta pentru a putea reabilita doi dintre termenii pe care modernitatea i-a devalorizat cu entuziasm: "caritatea" si "solidaritatea". In prezent, acestia fac obiectul unor emisiuni grotesti (dar aseptice, "civilizate", sa ne intelegem) in care, daca nu esti pus sa ţopăi zglobiu pentru mama care sufera de o boala incurabila, trebuie macar sa descrii cu varf si indesat cate unei doamne zambitoare (respectabile, fireste) care e legatura exacta dintre ulcerul tau, septicemia bunicului decedat de cativa ani, pensia care nu iti ajunge si odrasla ta nesimtita din Canada, care nu a catadicsit sa dea un semn de viata de 25 de ani, dar acum ranjeste satisfacuta in fata camerelor de luat vederi, cu un aer modest de martir. Carevasazica, iubirea de aproape e redusa la o morala defecta, funesta, materie prima pentru business, iar binele, spre eventuala disperare postuma a lui Tolstoi, cuantificabil in puncte de rating si in procente electorale"

Vladimir Ghika, fiul lui Ion si al Alexandrinei Ghika, se naste crestin-ortodox in 1873*. Studiile si le face in Franta, la Toulouse, unde isi ia si licenta in drept. Urmeaza apoi stiintele politice la Paris, unde se intereseaza si de literatura, filosofie, medicina, istorie si stiinte exacte. In 1902, trece la catolicism, iar trei ani mai tarziu isi ia doctoratul in teologie la Roma. In 1906 se intoarce in Romania, unde, alaturi de mama sa, de Principesa Maria si de Dr. Nicolae Paulescu fondeaza primul spital gratuit din tara pentru nevoiasi, un azil de batrani, un orfelinat, servicii de dispensare si ambulanta. In 1907, organizeaza ambulante pentru victimele rascoalei, oferind, pentru grefă, piele din propriul trup(!). In 1914, il gasim in Paris, ingrijind ranitii. La sfarsitul anilor 1920, merge sa traiasca pentru o perioada in cel mai mizer cartier al capitalei Frantei - Villejuif, apropiindu-se de lumea declasatilor, orfanilor, raufacatorilor si bolnavilor. Calatoreste in diverse in misiuni de caritate in Sidney, Dublin, Tokyo, Buenos Aires, Manilla si Budapesta. (Papa Pius al XI-lea l-a gratificat cu titlul neoficial de "mare vagabond apostolic"). In 1939, reorganizeaza leprozeria de la Isaccea, cu personal medical francez, devenind duhovnicul asezamanatului. In 1952, este arestat de comunistii romani pentru "tradare si spionaj in favoarea Vaticanului". Moare in 1954, la Jilava, in stare de extrema epuizare. **

Cum scrie un om care a trait cu atata pasiune? Liber. Mgr. Ghika are un discurs personal comparabil in frumusete si autonomie cu N. Steinhardt, Nikolai Berdiaev, Mircea Vulcanescu sau Miguel de Unamuno. Cautarile lui, fie ca fac referire la Dumnezeu, la lume, la pacat, la moarte, la rai sau la virtute, sunt efervescenţe proaspete ale spiritului, parca "neconditionate" de vreun principiu a priori, de vreo dogma sau teorie. Cartea este o antologie de lumini intermitente ale gandului revelator - de altfel, cele cateva sute de aforisme care o compun au fost scrise la repezeala (in mod cert fara intentia de a fi publicate) de-a lungul vietii pe bucatele de hartie sau pe fragmente de plicuri, intr-o forma uneori eliptica pana la ininteligibilitate. Iata cateva mostre nu de geniu, ci de har"

"Universul are forma sufletului, mai mult chiar decat are sufletul forma Universului."

"Ne tragem in linie directa din bucuria lui Dumnezeu."

"Impodobim cu denumirea de 'civilizatie' drumul parcurs de omenire de la omul cavernelor pana la omul tavernelor."

"Primul adevar si prima certitudine: Eu nu sunt prin mine insumi."

"uneori ca niste versete de poem mare si nestiut:

(Creatia): "Samanta unui singur fulger, intr-o nebuloasa."

(despre Univers): "Nimbul pe care-l inscriu orbitele astrilor."

(darurile): "Comori in libertate care vin spre noi."

(iadul): "Solul - jaratic, apa - lava, aerul - flacara, dar si fum incins, nori de scantei, trăsnete intortocheate, facute ghem."

Uneori, Monseniorul trece, tot cu usurinta, de la contemplatia diafana la analiza critica. Iata cum se poate vorbi, spre exemplu, despre unul din cele mai inexpresive (si prin asta, cele mai mai periculoase) concepte din schilodita scara de valori a contemporanilor (ai lui si ai nostri) - toleranta:

"Asemanatoare unei injurii care nu mai inseamna nimic - daca odinioara insemnase totusi ceva - toleranta, prin definitie, este o insulta adusa realitatii precum si o depreciere adusa inteligentei. Departe de a fi o virtute, ea nu consfinteste decat indiferenta si neputinta."

Sau despre caritate, inteleasa in profunzime, ca antinomica sus-numitei:

"Orice opera de caritate - fara sa ne dam seama - este o opera care implica imensitatea."

Cartea din care am citat este, in mod paradoxal (si deci, sublim) deopotriva a revelatiei si a misterului. Raportarea la ea nu se face conceptual, pe criterii rigide, prin grile fixe de percepere si interpretare, ci in flux, printr-o continua reintoarcere si redescoperire. Actul lecturii devine, asadar, nu unul de simpla aderare ideatica, ci de intrepatrundere metafizica, iar Monseniorul Vladimir Ghika, din aparent autor, ajunge prieten intru spirit si, cum frumos spunea Pierre Hayet, "locatar al sufletului meu".

* date biografice mentionate de d-na Doina Cornea (traducatoarea mai multor volume ale Mgr. Ghika in limba romana) in cartea Ultimele marturii, apartinand aceluiasi autor, editura Dacia, 1997.

** scrierile Mgr. Ghika sunt de gasit si pe web la www.vladimirghika.ro, alaturi de documente, fotografii inedite si chiar cateva din "biletelele" de care vorbeam mai sus.

Scrisa de Silviu Man