Numele complet este Order of the Golden Dawn in the Outer (Ordinul Aurorei de Aur în Exterior) şi se prezenta ca o “societate de ocultişti care studiază cea mai înaltă magie practică”, iar în cadrul ei femeile erau admise în aceeaşi manieră ca şi bărbaţii. Avea trei oficiali principali: Imperator, Praemonstrator şi Cancellarius. O anume legătură era între G.D. şi Societatea Rosicruciana din Anglia, prima fiind cumva un “inel exterior” al celeilalte, cu pretenţii esoterice mai înalte. Cu aceasta din urmă, Societatea Teosofică a lui Blavatsky avea relaţii cordiale. Informaţiile privind aceste coterii semnificative sunt enunţate de către Mac-Gregor Mathers, în revista Lucifer din iulie 1889, individul fiind secretar al Societăţii Rosicruciene.

O ramură pariziană a G.D. are chiar un membru care concomitent aparţine şi Societăţii Teosofice, semn suplimentar că nu există un conflict între cele două adunări. Între 1899 şi 1903 Dl. şi Dna. Mac-Gregor încearcă la Paris, împreună cu scriitorul Jules Bois, membru al Golden Dawn, nu fără ceva succes de audienţă în anumite medii, restaurarea cultului zeiţei Isis, amănunt interesant pentru supa esotericistă în care plutesc elementele enumerate. Detaliu deloc anodin, madam Mac-Gregor este sora filosofului Bergson, cel cu cele două surse ale moralei şi ale religiei, ale cărui teorii new age sunt foarte asemănătoare cu cele promovate de Societatea Teosofică, după cum remarcă Georges Pécoul în Les Lettres, 1920.

Bun. Ce avem noi aici şi de ce este semnificativă înrudirea dintre G.D. şi Societatea Teosofică? Pentru cine nu ştie, această din urmă grupare a reprezentat, împreună cu spiritismul de sorginte nord-americană, începutul falselor forme de spiritualitate cu impact masiv în lumea euro-americană. Versiunile mai noi au căpătat numele de new age, pentru că, asemeni protoformelor spiritistă şi teosofică, au un mesaj în răspăr cu cel al religiilor tradiţionale, predicând apariţia unei noi epoci de exuberanţă spirituală şi materială. Printre altele, “datorăm” aberaţiilor teosofiste vulgarizarea metafizicii indiene la un nivel potrivit capacităţii de înţelegere a euroamericanului mediu, cu preţul evident al mutilării acesteia până într-atât încât nu mai păstrează cu originalul decât vagi înrudiri lexicale. Erezia “reîncarnaţionistă” este una dintre făcăturile la care azi se raportează ignoranţa metafizică a omului “cult”.

Cum spuneam, Golden Dawn nu este o bilă albă pentru Meyrink.

Nu sustin Golden Dawn, dar nici nu pot combate miscarea (deocamdata). Era un element “picant” al recenziei mele. Hai sa iti zic altul si mai picant: din Golden Dawn a facut parte si Aleister Crowley. El a iesit dispretuitor din GD, declarand ca e o miscare inepta si fara substrat. Daca ma gandesc bine, el facea acelasi repros ca si tine: ca e o grupare de fantasti fara nici un fundament esoteric clar. Dar sa nu uitam ca el se auto-intitula Marea Bestie.

daca Gustav Meyrink a fost sau nu un bun cunoscator al Kaballei (atentie, asta ar fi mare lucru, pentru ca implica o dimensiune “practica” a cunoasterii care tie nu are cum sa-ti scape!) nu sunt in masura sa ma pronunt. Va fi fost, de ce nu?

Insa argumentul cu Golden Dawn e mai degraba nepotrivit. Gruparea cu pricina era una de ezoteristi de trei lulele, trei surcele, aplecati spre fantastic mai degraba decat spre cunoasterea autentica. Din randurile ei a iesit la o vreme Bram Stoker, creatorul lui “Dracula”. Cei doi au fost asadar colegi… Desigur, nimeni nu este responsabil pentru ce face celalalt, dar in ambele cazuri avem aceeasi influenta “spirituala”, nu?

Legat de Golem, sunt de acord cu tine, este o carte care merita citita si reflectata. Dupa un parcurs teoretic in Kabbala, altfel ramanem doar cu literatura…