Autor: Ioan Petru Culianu
Rating:

Am pornit întru lectura acestui roman, prevenită că se va asemăna foarte mult cu Numele Trandafirului. Cum acesta din urmă a avut o mare înrâurire asupra mea, m-am bucurat. Urma să găsesc o poveste pasionantă, ce avea să mă ţină cu sufletul la gură în aşteptarea revelării misterelor.

Cartea lui Culianu este, în fapt, o punte între romanul lui Eco şi cel al mult mai popularului Dan Brown. În legătură cu autorul american, Culianu a folosit şi el o reţetă cu priză la public: un etern student britanic soseşte la Florenţa, în vremuri de restrişte, pentru a-şi reîntâlni un vechi prieten. Însă acesta din urmă moare în chiar ziua sosirii lui, ucis în chip misterios. Pe acelaşi calapod, urmează o serie de crime în care victimele sunt asasinate în ziua care corespunde planetelor ce le guvernează soarta. Toate aceste crime se vădesc în relaţie foarte strânsă cu tabloul lui Sandro Botticelli La Primavera. Pânza ascunde un secret monstru care ameninţă integritatea mai-marilor cetăţii, hotărâţi s-o distrugă.

De la Eco, Culianu a introdus în romanul său exact acele pasaje (răspândite pe zeci de pagini) care fac lectura greoaie pentru un public nespecializat, neavizat. Astfel, avem de-a face cu ample analize astrologice, dialoguri filosofice unde figura lui Platon apare ca leitmotiv şi vaste descrieri ale proceselor alchimice.

Naratorul este, de departe, cel mai important personaj al romanului, cititorul simţindu-se de la început până la sfârşit adevăratul confesor al acestuia. Şi totuşi, se desprinde o figură parcă şi mai proeminentă, cea a doctorului d"™Altavilla, caracterizat de o logică imbatabilă, înzestrat cu o uşurinţă uimitoare de a mânui spada şi cu o ţinută pe măsură, amintind parcă de călugărul-detectiv din Numele Trandafirului.

Deşi uneori greu de urmărit, Jocul de smarald este o provocare pentru cei pasionaţi de mistere, ezoterism, magie sau alchimie. Intriga e palpitantă iar referirile la astrologie, savuroase. Aflat la întretăierea genului kitsch şi a lucrărilor erudite, romanul lui Ioan Petru Culianu reafirmă cu tărie încrederea în valoarea personalităţii umane.

O recenzie de: Ioana Ristea