Jocul lui Ender
Scris de bookblog.ro • 27 iunie 2006 • in categoria Altele, SF/Fantasy
Autor: Orson Scott Card
Rating:
Intr-o lume a viitorului, cand nasterile sunt controlate iar o familie nu poate avea mai mult de 2 copii decat in situatii cu totul speciale, Andrew Wiggin ( Ender ) este un Tert ( al treilea copil ).
Lumea se afla sub continua amenintare a unor insecte extraterestre ( Buggers ), care incercasera deja sa cucereasca Pamantul in Prima si A Doua Invazie, cand numai genialitatea unui comandant de flota spatiala salvase planeta de la exterminare.
Terorizat de fratele mai mare, Peter, inteligenta si rautate intr-o singura persoana, si consolat si protejat de sora mai mare, Valentine, Ender traieste cosmarul de a fi Tert si inca monitorizat de autoritati la varsta de 6 ani.
Cand se decide sa nu mai fie monitorizat, Ender se gaseste in situatia critica de a se apara pentru a nu fi o victima in fata unuia dintre colegii de clasa, pe care reuseste sa il invinga in lupta, chiar daca fizicul nu il ajuta deloc.
Pentru ca lupta pentru supravietuire reprezenta testul final pentru Ender, el este luat la Scoala de Lupta in spatiu, unde se dovedeste a fi un elev genial si unde avanseaza clasele mai repede decat toti colegii sai.
Capacitatile sale deosebite atrag ura unora dintre colegi, iar Ender este pus din nou in situatia de a se apara pentru a supravietui si din nou reuseste sa il invinga pe adversarul sau folosindu-se de inteligenta.
Pentru ca este antrenat sa fie comandantul flotei care sa apere planeta in cea de-a Traia Invazie, Ender este victima unor tactici agresive, care nu ii dau posibiliatatea de a avea vreodata un prieten sau de a astepta orice tip de ajutor din partea altora. Este invatat sa se descurce intotdeauna pe cont propriu, singura consolare a lui fiind amintirea Valentinei, sora mult iubita pe care o lasase pe Pamant.
Ajungand la Scoala de Comanda, Ender se dovedeste a fi cu adevarat extraordinar, si fara macar sa stie, comanda flota pamanteana si distruge lumea gandacilor, crezand in tot acest timp ca joaca un joc, ca se antreneaza pentru mai tarziu.
Pana in momentul in care invinge, Ender este agresat in mod constant din punct de vedere psihic, asupra sa exercitandu-se o presiune puternica pentru a-l provoca sa nu piarda nici o lupta. Si Ender nu pierde nici o lupta.
Cand afla insa ca a comandat exterminarea unei specii, Ender este distrus, realizand ca este un criminal fara voie.
In tot timpul in care Ender se afla la scoala de lupta, Peter viseaza sa conduca lumea, si este ajutat de Valentine in acest sens, fata descoperind ca dorinta aceasta il face pe Peter mai putin rau. Totodata, Valentine simte ca il tradeaza pe Ender, si la un moment dat chiar o face, lasandu-se folosita de conducatorul scolii de lupta care ii cere sa il ambitioneze pe Ender.
In fine, ce se va intampla cu Ender va trebui sa aflati singuri...
Cartea este a castigat premiile Hugo si Nebula in "™86 respectiv "™85, fiind foarte controversata, intrucat ataca ideea de "criminal inocent".
In afara de Ender insusi, personajele romanului nu il considera pe Ender nici o clipa un criminal, ba chiar dimpotriva, este considerat un erou. Ender insa este foarte nefericit si va incerca sa -si gaseasca linistea departe de Pamant, pe o planeta construita char de specia pe care a distrus-o.
In afara de intensitatea cu care se citeste cartea, m-a impresionat forta personajului lui Ender, care desi intotdeauna nefericit , gaseste puterea de a continua si de a fi tot timpul in frunte... Pe langa aceasta insa, copilul care este Ender aproape ca starneste mila prin faptul ca desi antrenat sa fie singur, tanjeste dupa impratisarea calda a mamei sau a Valentinei, sau pur si simplu dupa un prieten.
Reviewer: Anca
Citeste cele 33 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Anca spune:
:) Eu cred ca este intr-adevar . De fapt, cred ca este mult mai interesanta decat pot eu sa descriu…
-
zeeny spune:
nu sunt un fan prea sustinut al literaturii sf, dar imi amintesc ca am imprumutat cartea asta de la cineva pe la 16-17 ani si am ramas cu gura cascata citind-o..
anul trecut am mai facut rost de carti din seria Ender, dar nu le-am citit. Asa cum n-am recitit-o nici pe prima. Daca nu o sa mai fie la fel? Daca o sa o pierd?
-
Jen spune:
Eu le-am citit la o varsta ceva mai inaintata de 16-17 ani, si (culmea) mi-au placut toate. Parerea destul de incetatenita printre ‘fani’ e ca numai primul volum, hai primele doua, merita oboseala, si de acolo e apa de ploaie. Mie mi-au placut primele patru (seria originala), si-al cincilea, de care zice Dan (care practic e Ender’s Game repovestita din perspectiva lui Bean). Mai incolo intr-adevar cartile devin chiar plictisitoare…
-
Anca spune:
Hmmm…eu am citit numai “Jocul lui Ender” :(, dar de 2 ori…odata cand eram mai mica si acum inca o data…mi-a placut la fel de mult acum ca si atunci. Deci..trebuie sa citesc si restul… Abia astept!
-
boyarul spune:
Anca, oamenii de mai sus au dreptate. Jocul lui Ender e cea mai reusita din trilogia aparuta la noi. Apoi lucrurile scad in intensitate in “Vorbitor in numele mortilor” ca sa devina cam apa de ploaie in “Xenoicid”.
Oricum, Orson Scott Card are o bulina alba de la mine. -
Laura spune:
“Jocul lui Ender” este o carte dura. Jocul de-a razboiul, propriu oricarui baiat, devine o unealta in mana celor maturi, dispusi sa sacrifice totul pentru supravietuire. Viata lui Ender si a celorlalti copii nu are valoare decat daca castiga jocul.
Am citit cartea pe la 17 ani, impresionata, in primul rand, de intensitatea trairilor, dar si de actiune. In final, victoria lui Ender este si infrangerea lui. In final, Ender pierde.
Dar se va revansa in celelalte carti. -
anca spune:
Nu stiu ce se va intampla in continuare, dar ai perfecta dreptate. Este oarecum infricosator sa iti imaginezi copilaria fiului /fiicei tale asemanatoare celei descrise, a lui Ender. Si cand te gandesti cati copii sunt dependenti de calculator si de jocuri de tipul celor pe care le juca Ender …
-
Jen spune:
hai sa nu exageram, una e sa te joci pe calculator, alta e sa fii crescut special pentru asta. copiii ‘nostri’ n-or sa se lupte niciodata cu extraterestrii, si n-o sa fie genii in strategie la 6 ani.
ce e trist e ca probabil exista destui copii care au parte de o copilarie ca a lui ender, sau chiar mai rau… de copii care au frati care ii chinuiesc la copii care trebuie sa lucreze de la varste de-astea fragede. doar contextul e altul…
p.s. dupa parerea mea, merita sa citesti si celelalte 3 carti din seria originala (chiar daca multi fani spun ca nu se ridica la nivelul primeia, mie mi-au placut). nemira are seria la oferta speciala, la ei pe site, pana duminica, daca te intereseaza.
-
Andrei Rosca spune:
Jen, nu tin neaparat sa te contrazic. Dar in ceea ce priveste geniul strategic al pustilor din Romania iti pot spune ca acum 2 ani am vazut un concurs de Counter Strike (la nivel destul de inalt) castigat de un pusti care nu stiu daca avea mai mult de 6 ani. Ii pusesera 2 perne pe scaun ca sa ajunga la tastatura si fratele lui ii citea pe ecran cum il cheama pe cel care l-a omorat. So…
-
Jen spune:
de acord, dar ce spuneam eu ca povestea din ender e fictiva, pustiul ala al tau juca un joc pe calculator si nu va avea niciodata ‘ocazia’ sa omoare extraterestri. plus ca tare nu cred ca ajunsese la nivelul de cunostinte al lui ender, care in definitiv era un copil-minune crescut special pentru asta.
discutia asta cu jocurile pe calculator e genul care se poate intinde pe zeci de pagini, si n-are rost… oricum, eu sunt influentata de faptul ca de cativa ani buni stau numai printre gameri, care, contrar stereotipurilor, nu stau 24/7 cu ochii lipiti in monitor si n-au iesit cu pusca pe strada (dar de acord, 6 ani e mult prea putin sa fii expert in CS.. la varsta aia copilul nu prea are discernamant si e responsabilitatea parintilor sa nu-l lase toata ziua la calculator)
-
boyarul spune:
Jen, Andrei are dreptate.
E adevarat ca unui pustiulica CS’ist nu i se va ivi “ocazia” de a lupta cu fiinte din alte galaxii. Insa inlocuieste sefii lui Ender cu americanii (sa zicem) si alinenii cu irakienii (tot la fel de fictiv). So?Si eu m-am speriat (in sens pozitiv) de cata strategie stie un pustiulica ce abia ajunge la tastatura…
-
Laura spune:
Trebuie sa tinem cont de faptul ca Ender nu este crescut special pentru lupta, nu este unicul care participa la jocuri, toti cei aflati in “scoala” ii pot lua locul oricand. Metoda de antrenament este foarte “umana”, dat fiind iminentul pericol al unei anihilari totale a speciei noastre de catre extraterestri. Din punctul de vedere al unui strateg, solutia gasita, cea de a folosi copii, este extraordinar de buna. Copiii sunt foarte usor adaptabili, gandesc dincolo de limitele si barierele unui adult. Copiii sunt rai, reprezinta cel mai apropiat stadiu de un animal, cu instinctele netocite de societate, nu cunosc diferenta dintre bine si rau, sunt, din toate punctele de vedere, luptatorii cibernetici perfecti.
Nu pot sa acuz pe nimeni pentru soarta lui Ender, el este o unealta de aparare care isi indeplineste scopul. Problema este ca Ender are suflet. Cartea este geniala pentru ca ne prezinta sufletul lui, asa cum nimeni din cei apropiati lui nu il cunoaste.
Este o lupta intre suflet si minte, intre pragmatism si sentimente. -
Anca spune:
Este, si se creeaza o apropiere intre cititor si Ender, pentru ca el nu are prieteni , iti starneste compasiunea si te simti unicul lui apropiat.
-
Rucsandra spune:
Cartea este descrisa de cei de mai sus foarte bine. Dupa parerea mea multi au surprins foarte bine personalitatea lui Ender si intentiile lui Orson Scott Card. Ceea ce doresc sa adaug este ca nu trebuie ratate nici Vorbitor in numele mortilor, nici Xenocid si nici Copiii Mintii ( Umbra lui Ender si Umbra Hegemonului inca nu le-am citit). Nici una din aceste carti nu este mai prejos decat celelalte doar ca Jocu lui Ender este, daca vreti, mai induiosatoare, se apropie mai mult de suflet si probabil din aceasta cauza este mai digerabila. Dar ideile socio-religioaso-politice expuse in celelalte sunt de mare valoare; chiar as putea spune ca se apropie putin de Frank Herbert la capitolul filosofie si profunzime a ideilor si a perceptiei lumii asa cum este si nu asa cum ne este “servita” de liderii lumii.
-
Elena spune:
Eu am citit doar primele trei carti “jocul lui Ender”, “Vorbitor in numele mortilor”,”Xenocid”… Si ma intrebam, de fapt cum s-a terminat ultimul capitol, au distrus din nou gandaci? sau nu?k eu nu prea am inteles….wil u enlighten me?
-
Jen spune:
Ce o sa spun acum sunt spoilere pentru Copiii mintii, asa ca ai grija. Cartile sunt legate destul de (foarte) strans, asa ca recomandarea mea ar fi sa o cumperi si sa o citesti. Pe scurt, pana la urma nu sunt distrusi toti gandacii, dar se intampla tot felul de chestii pe parcurs. Din cate tin eu minte, Xenocidul se termina cu Flota venind spre Lusitania si o lasa in aer, nu? Se imbarliga destul de tare actiunea in Copii mintii, dar pana la urma are happy end..
-
Elena spune:
Deci “Copii minti” este a 4 a carte? Si nu este un fel de repovestire a primelor trei carti? Acuma m-ai facut curioasa… ce fel de happy-end la “Copii minti”?
-
Jen spune:
Da, e a patra carte. Ce zici tu, cu repovestirea, este seria Shadows, in care actiunea se intampla mai mult sau mai putin in paralel cu cea din Jocul lui Ender etc. Happy end… uf, sincer nici eu nu mai tin minte exact. Uite ce zice Wikipedia: In the end, Ender’s aiúa leaves his body and previous life behind to live in Peter, and Jane is granted possession of Val’s body. Jane falls in love with Miro, and Peter with Si Wang-mu. Peter’s efforts finally come to fruition, and the destruction of Lusitania is averted.
-
Ionuca spune:
8-| Literatura SF nu ma atrage chiar deloc. Dar am fost fortata sa citesc “Jocul lui Ender” si am ramas impresionata de cat de buna poate sa fie o carte SF. Totusi, nu m-a motivat in nici un fel sa mai citesc si alte carti de genul asta, nici macar continuarea povestii lui Ender. Ciudat, nu?
-
Andrei Rosca spune:
Come on, Jen. Stii foarte bine ca exista o gramada de idei preconcepute in legatura cu sf-ul… nu stiu de ce te miri asa.
-
arhidan spune:
Cartea este o imagine a imaginatiei, dar realitatea este mai dura decat imaginatia. Nu credeti?
Idea ca un pasionat al jocurilor pe computer este comandant real de flota poate fi aplicata cu succes si in zilele noastre, nu? Pana la urma strategiile sunt dezvoltate de cei care stiu foarte multe amanunte si le pot analiza intr-un timp cat mai scurt. Oare cati manageri sunt niste stategi adevarati? -
MiRu spune:
SUUUUUPPPEEEER!!!Deci e cea mai super carte(cu 4 volume citite pana acum…pe la 15-16ani)
O ador pur si simplu….parca totushy nu avea acelashi farmec in Vorbitor pt k Ender nu mai era un copil si situatia a devenit mai serioasa dar se intampla asa de multe lucruri incat pierzi sirul cand vrei sa povesteshty…(credeti-ma am incercat de multe ori)..cert e ca vi-i le recomand din toata inima…..sunt total si iremediabil la sufletul meu…. -
KarmaComa spune:
tocmai am citit Umbra lui Ender si Umbra Hegemonului si sunt extraordinare. sunt de parere ca e cea mai buna saga conceputa vreodata si din cate am inteles eu sunt 9 volume in tottal dar pana acum s-au publicat la noi doar 6
-
freakygirl spune:
eu am citit numai jocl lui ender:(si cred k am citit-o la varsta necesara..desi nu-mi plac sf. E chiar nice..abia ast sa le incep pe celelalte…pup:p
-
Alin spune:
Ender’s Game e o carte care mi-a placut (sincer nici nu ma asteptam la atat de multe din partea ei, nu stiu de ce).
probabil o sa-i fac o recenzie in curand, cu niste completari la a ta.o singura chestie, acum ca am citit cartea, mi se pare ca in recenzia ta ai povestit prea mult din ce se intampla, iar fraza “In fine, ce se va intampla cu Ender va trebui sa aflati singuri…” nu are rost. practic ai povestit (pe scurt) ce se intampla pana la ultimul capitol :)
-
Mircea spune:
Cartea e superba, dar sa nu uitam ca autorul a intentionat doar ca aceasta carte sa fie introducerea la “Vorbitor in numele mortilor”. Asa ca eu recomand tuturor sa nu se opreasca la aceasta carte, ci sa le citeasca pe toate. Seria umbrelor e doar pt fani, dar recomand o pauza inainte sa va apucati de ea, altfel devine obositor cititul (din cauza redundantei)
stan gabriel spune:
27 iunie 2006 | 9:03 pm
nice one Anca, pare destul de interesanta cartea