bookblog.ro

---

Lahes

Scris de • 22 February 2009 • in categoria Altele

Autor: Platon
Rating: Platon - Lahes rating - recenzii carti

Platon - Lahes - recenzie carti

Pace şi bine!

În numeroasele spectacole de circ văzute cu voie sau din obligaţii familiale, am întâlnit şi numărul jongleurului de mingi de fotbal. Personajul era în stare să se contorsioneze în mod dificil cât timp ţinea mingea pe picior, pe genunchi, pe cap, să joace cu unul, două, trei, patru baloane simultan ca într-o jonglerie cu beţe, mă rog, ziceai că parcă avea o piele cu lipici. Un singur lucru îi lipsea în toată această măreţie: aura fotbalistului. Era doar un om care învârtea aproape magic o sferă intenţionat având forma unei mingi de fotbal, dar era în acelaşi timp departe de acest sport. Te întrebai dacă ştie atâtea trucuri, oare de ce nu s-a impus şi în echipa naţională, de ce nu ştie nimeni dintre microbişti de el? Şi realizai că practicarea unui sport nu presupune numai stăpânirea instrumentului specific, ci şi o bună strategie, rezistenţă, viclenie procedurală şi ascultarea deplină a antrenorului.

O altă conexiune m-a dus la sălile cu karate apărute precum ciupercile în ultimii ani. Specialişti cu o mulţime de dani ne asigură că la terminarea cursurilor vom fi imbatabili, vom executa la perfecţie procedeele de jiujitsu, vom cunoaşte acea păsărească japonizantă din karate, ne vom însuşi disciplina şi spiritul acestei îndeletniciri, ne vom transforma interior şi hei, ce marotă modernă, vom scăpa de stres. Aceşti guru sunt gata să-şi demonstreze îndemânarea, să spargă cărămizi, să trimită pumni şi picioare cu viteze ameţitoare ori să ne arate cum încheieturile moi ale corpului pot deveni de granit. Şi totuşi acestor zei cu centură neagră le lipseşte acelaşi prestigiu de care vorbeam mai sus. În afara disciplinei lor, nu ajută în niciun fel la menţinerea ordinii în oraş, nu auzi de ei venind să potolească niscaiva turbulenţi, vandali, nemernici. Din perspectivă civică karatiştii se dovedesc doar ceva diplome lipsite de semnificaţie mâine, o grămadă de cunoştinţe măcinând până la urmă în gol.

Circarul de mingi era doar spectacol, karatistul promite în schimb şi disciplinarea sufletului, conectarea la un spirit şi o energie cosmică. Este aici paradoxul găsirii liniştii prin violenţă. Mă gândeam că maeştrii bătăii cu membre dincolo de orice deontologie profesională dacă ştiu atâtea lovituri mortale, oare n-or cunoaşte şi câteva să-i potolească pe agresivii de lângă noi? Sunt o mulţime de oameni care au nevoie de ajutorul lor acum.

Astfel de gânduri îmi apăreau în timp ce citeam Lahes, un dialog al lui Platon mai puţin prizat, poate şi din cauza faptului că personajul nostru Socrate este ţinut mai retras, tema pare uşor neinteresantă, despre curaj, este şi un dialog subţire, de vreo 20 de pagini, o joacă de citit într-o jumătate de oră.

Totuşi acest dialog începe cu o dilemă cu nimic mai slabă decât a altor dialoguri. Este sau nu necesară educaţia? Tinerii trebuie lăsaţi în voia lor, de pildă să se joace cu săptămânile Crysis, CS ori Wow sau să meargă la niscaiva adulţi care să le furnizeze o educaţie armonioasă? Azi răspunsul a devenit evident pentru cei mai mulţi părinţi şi într-o manieră clară pentru stat care obligă adulţii să-şi petreacă odraslele la şcoală. Dar este cu adevărat şcoala locul unde copilul devine mai bun? Oare toţi absolvenţii consideră şcoala doar o primă etapă de învăţare din viaţa lor şi continuă ulterior cu alte forme de autoperfecţionare? Cu siguranţă nu, după ce constatăm numărul uriaş de tineri care au pus cartea în cui încă din ultimii ani şcolari, care refuză orice nouă învăţare şi cred doar în forme hedoniste de genul contează ce mănânc, ce beau, ce posed.

Multlăudata şcoală, poate cea mai birocratică instituţie a societăţii, raportează pentru liniştea cetăţenilor doar rezultatele pozitive, premianţii olimpici, savanţii şi oamenii de frunte care i-au călcat pragul, eficienţa remarcabilă a anumitor cadre didactice. Dar ascunde cu grijă sub preş faptul că majoritatea elevilor şi profilor se comportă mediocru, le lipseşte orice chef de pregătire în continuare, în timpul liber sau în viaţă, declară după terminarea şcolii că le-au displăcut toate materiile şi, în general, nu au înţeles nimic.

Pentru care motiv se întâmplă aşa? Să enumerăm câteva cauze. În primul rând elevului i se induce starea de turmă. Este pus într-un colectiv de 30 de fiinţe adunate pe criteriul vârstei şi al unei vagi opţiuni a sa ori a părinţilor, i se impun o grămadă de materii asupra cărora el ori propria familie nu au niciun control, apar la clasă o mulţime de tipi care se pretind specialişti în domeniu, dar nu au fost în stare să se impună prin nimic în faţa comunităţii în afara unui şir oarecare de diplome, şcoala devine un serviciu epuizant, sunt între 6 - 8 ore zilnic la care se adaugă alte 3 - 4 ore acasă teme. Şi uite cum intenţiile şcolii se duc pe apa sâmbetii că stai să te întrebi oare de ce să chinuim tinerii şi să nu-i lăsăm să se bucure de vârsta aceea minunată a adolescenţei.

Această problemă o au şi cei patru părinţi din dialogul Lahes al lui Platon. Doi dintre ei sunt bătrâni, Melesis şi Lysimachos, ceilalţi doi, Lahes şi Nicias au cam 50 de ani şi sunt cunoscuţi şi discipoli de-ai lui Socrate, un tinerel care merge pe 30 de ani. Acest grup a asistat la demonstraţiile unui profesor de arme foarte îndemânatic şi care le-a stârnit admiraţia. De aceea le-a năzărit ideea ca poate merită să fie educaţi de acest om odraslele personajelor noastre. Nicias este convins că tinerii ar învăţa o mulţime de lucruri - nu numai cum să se folosească de diferite arme, dar ar şti să se apere în orice ocazie, ar putea accede la arta tacticii şi a strategiei, având perspectiva astfel de a conduce părţi importante din armată. Mai ales s-ar desprinde să fie curajoşi şi mândri în faţa duşmanilor.

Nicias vorbeşte ca în prospectele unei academii militare, dar asta să fie realitatea? Lahes, cel care i se va opune permanent în tot dialogul, crede că nu există o artă de a-ţi însuşi folosirea armelor şi emite paradoxul următor: Dacă nu e învăţătură, atunci avem de-a face cu o înşelătorie, dacă este totuşi învăţătură, dar nu merită osteneala, atunci ce rost are s-o înveţi? (Şi mă gândeam cum sunt o mulţime din micii karatişti care nu au niciodată ocazia să se bată dacă nu sunt agresivi ei înşişi! Sau câte cunoştinţe inutile aflăm de la şcoală!!) Apoi aminteşte de Sparta, cetatea în care locuitorii sunt obsedaţi de lupte, dar spre care niciunul dintre profesorii de arme nu merge, probabil fiindcă ar fi imediat demascat. Şi îşi sfârşeşte punctul de vedere cu acest reproş pe care l-am făcut şi eu circarului de mingi, maeştrilor de karate, celor mai mulţi profesori - nu s-au distins în bătăliile reale ale societăţii - în fotbal, în menţinerea ordinii, în îndreptarea morală ori ştiinţifică a societăţii.

Mai mult, era cunoscut un episod comic despre acel maestru de arme, Sterilos care într-o bătălie navală îşi înfipsese suliţa fără să vrea în corabia duşmană, a trebuit să alerge să o recupereze toată puntea propriei corăbii şi fusese cât pe-aici să fie smuls de pe punte de acea armă buclucaşă. Ajunsese el, ditamai maestrul de râsul ambelor corăbii, şi întâmplarea făcuse ulterior ocolul Atenei. Oare putea fi un asemenea om demn de încrederea capitală pe care i-o acordau aceşti părinţi cu stare?

Cum lui Socrate i se acordă rapid rolul de prim judecător, i se cere să arbitreze cele două poziţii în conflict şi ce va decide el, aia se va face. Filosoful nostru cel tinerel se supără însă spunând că un părinte nu trebuie să se ia după gura lumii, ci să meargă la un specialist a cărui părere ar cântări mai mult decât ei patru la un loc. De aceea acest dialog va fi de fapt examinarea faptului dacă printre ei se găseşte cu adevărat un specialist în educaţie, dar şi o sumară metodă cum ar putea fi găsită o asemenea comoară.

Un specialist ar trebui fie să aibă profesori buni, fie realizări proprii importante şi în ambele cazuri e important să arate ce oameni a reuşit să-i schimbe în bine. Lipsa acestor criterii din C.V. duce la nulitatea părerilor asupra subiectului. Socrate mărturiseşte că nu a avut un profesor bun, i-au lipsit banii pentru a-l plăti şi nici nu e în stare să descopere singur această artă. Dar poate că oamenii de lângă el, mult mai bogaţi să fi avut astfel de educatori şi să poată da sfaturi despre educaţie şi de aceea le dă cuvântul.

După ce atrage atenţia asupra lui Socrate ca persoana care poate să scoată şi sinele din om şi să-l oblige să-şi cântărească viaţa trecută, Nicias crede că experienţa maieutică îi va fi de folos toată viaţa. Totul este să vrem să învăţăm. De aceea prevesteşte că discuţia va trece de la subiectul celor tineri la ei înşişi.

Lahes, eternul contrazicător, spune că putem vorbi de un educator dacă i se acordă faptele cu vorbele şi mai ales dacă este un om de bine şi cu caracter integru, criterii în opinia sa mult mai importante decât vârsta sau faima. (Despre ce şcoală putem noi afirma azi că are numai oameni de bine, integri, armonioşi cu cuvântul şi cu fapta? Până la urmă pe mâna căror dezaxaţi ne lăsăm copiii!)

Socrate intervine în discuţie cu tactica sa de recapitulare a ideilor de la care s-a plecat. Ce virtute presupune ştiinţa armelor? Cum vorbitorii ceilalţi se declară neputincioşi să spună ce e virtutea, vor alege să studieze numai o parte a ei, cea privitoare la curaj.

De aici urmează un set de definiţii furnizate fie de Lahes, fie de Nicias asupra curajului.

1. Lahes - " Curajul presupune a avea voinţa de a rămâne în rânduri şi a-i respinge pe duşmani fără s-o rupi la fugă." "

Corecţiile lui Socrate urmează imediat: uneori se dovedesc curajoşi şi cei care se retrag, cum erau de exemplu sciţii care simulau deseori retragerea pentru a-şi surprinde adversarul sau spartanii care în bătălia de la Plateea i-au învins printr-o astfel de stratagemă pe perşi.

De asemenea menţionează ca persoane curajoase nu numai firile militare, ci şi pe cei care înfruntă marea, boala, sărăcia, furtunile politice, poftele, plăcerile.

2. Lahes - "Curajul presupune o anumită dârzenie (rezistenţă) a sufletului".

Orice definiţie în faţa lui Socrate îşi dovedeşte rapid imperfecţiunea. Astfel nu orice dârzenie (rezistenţă) este totuna cu curajul, ci numai cea însoţită de chibzuinţă care oferă spectacolul unui lucru frumos. Lahes simte că i se blochează mintea, nu mai ştie ce definiţie să dea, dar Socrate îi arată că e un act de curaj şi în a explora ce e curajul, că trebuie să fie dârz, (rezistent) în continuarea discuţiei. Acum intervine oponentul său:

3.Nicias - "Curajul este ştiinţa pericolelor şi a semnelor încurajatoare, atât la război cât şi în orice altă privinţă".

De data asta vor fi contre din două părţi. Întâi Lahes îi spune că medicii cunosc pericolele, deşi nu sunt curajoşi. Prin această definiţie par curajoşi doar prezicătorii.

Socrate pentru a nu se duce discuţia spre ceartă atacă mai molcom din altă direcţie. Atrage atenţia că din această perspectivă pot fi curajoase şi animalele. Nicias îşi corectează de aceea definiţia făcând distincţia pe de-o parte a prevederii şi curajului de care au parte foarte puţini şi pe de alta a cutezanţei, îndrăznelii, lipsei de frică de care au parte cei mai mulţi, inclusiv animalele. După el ajung curajoşi numai cei în stare să gândească.

Socrate intervine cu propriile sale opţiuni. Arată că a recunoscut în afirmaţiile lui Nicias modul de a gândi al sofistului Prodicos, cel care a stabilit numeroase nuanţe asupra numelor ajungând să scrie un tratat de sinonime. Revine din nou recapitulativ cu percepţia curajului doar ca o parte a virtuţii alături de înţelepciune ori dreptate. Face apoi distincţia între pericole, cele care provoacă teama care la rândul ei provine din lucrurile ce or să vină şi semnele încurajatoare care vor aduce evenimente ce nu vor fi rele. Şi după ce atrage atenţia că avem o singură ştiinţă, nu una împărţită la viitor, trecut, prezent, constată că definiţia lui Nicias vorbeşte doar despre partea viitoare a curajului.

4. Socrate - "Curajul este ştiinţa care cuprinde tot binele şi tot răul oricând ar fi ele gata să se întâmple."

Constată că virtuosul este cel care are cunoştinţă de tot ce e bine şi rău, e înţelept, drept, pios. Numai că definiţia sa vorbeşte de fapt de virtute, iar nu de una din părţile virtuţii, curajul. Astfel încât ajunge la concluzia că toţi cei trei participanţi activi ai discursului eşuează în căutarea lor. Socrate nu vrea să-şi ducă la sfârşit ideile, ne lasă în aporie şi fiindcă va primi oferta de a-i educa pe copiii lui Lysimachis şi Melesias. Este portiţa lui de scăpare prin care poate declina propunerea arătând că nici el nu a ieşit din încurcătura discuţiei. Recomandă totuşi înainte de a căuta un maestru bun pentru copiii noştri să găsim unul pentru noi înşine. Cum lipsa de rezolvare finală se observă imediat, am aflat din nota introductivă a dialogului scrisă de Dan Sluşanski că această scriere face parte din dialogurile aporetice care urmăreau nedumerirea publicului şi răspândirea metodei socratice.

Revenind la gândurile care m-au frământat în timpul lecturii dialogului, constat că aş putea privi şi invers. De ce dintre fotbaliştii de succes nu ajunge niciunul să facă demonstraţii cu mingea după terminarea carierei? De ce dintre luptătorii adulaţi de toată ţara apar aşa puţin antrenori de calitate? De ce şcoala care se declară nu numai formativă, dar şi educativă are atâtea eşecuri practice? Cât de relevante sunt acele olimpiade când în fiecare an sunt împărţite premiile la 10 licee din ţară! Ce ne facem cu toate celelalte mii de instituţii şcolare? Am senzaţia că un profesor de la o şcoală no name are de foarte puţine ori în viaţă parte de un elev cu talent excepţional pe care să-l educe. Vremurile antice păreau ideale - adolescenţii aveau doar trei discipline: gramatică, muzică şi gimnastică. Sunt visul oricărui elev leneş de azi. Şi care e situaţia în licee: se face o oră de sport pe săptămână, de două ori pe lună câte o oră de muzică, cât despre gramatică s-a scos cu totul. Ritmul, armonia şi corectitudinea nu mai au ce căuta în educaţia noastră!

Ceva de genu"™

Scrisă de Gabriel Mirea

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Ovidiu Miron spune:

    Domn’ profesor, in principiu abordati o idee deosebit de interesanta si puneti problema intr-un mod incomod, dar constructiv si nascator de progres. :)

    Practicantii de arte martiale nu se pot bate precum niste golani care aplica taxe de protectie si beneficiaza de tacerea si complicitatea politiei si autoritatilor. Exista un regulament intern, dar si o prevedere legala care te pune intr-o postura dificila ca si practicant de arte martiale implicat intr-un conflict corporal.

    Ai nevoie de martori care sa sustina in mod cert faptul ca nu esti tu de vina, ca nu de la tine a pornit scena de violenta. E delicat si subiectiv. Te legi practic la cap fara sa te doara.

    Iti reamintesc faptul ca politia e platita sa faca asta din banii pe care noi ii dam la bugetul de stat. Si in asemenea situatii “organele legii” intorc spatele.

    Da, ai dreptate in privinta scolii. Pe de alta parte nu sunt de acord nici cu aceasta pornire generala impotriva ei. E in regula sa constientizam faptul ca scoala nu e un garant al succesului, dar nici sa aruncam cu noroi in institutia sa(n-am spus ca tu faci asta :P ) .

    Faptul ca nu se mai studiaza gramatica e usor observabil zi de zi in orice mijloc de transport in comun.

    raspunde

  2. d_3fect spune:

    …de asemenea, şi pe unele bloguri adie un vânt uscat care face să mai dispară din litere, din virgule, etc.

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro