Esti aici: bookblog.ro » Altele, Evenimente » Lansare Femeia care a uitat să nască, Ina Ilie

Lansare Femeia care a uitat să nască, Ina Ilie

January 29th, 2009 | Altele, Evenimente | Print This Post

Pe Ina o ştiam, ca mai toată lumea, cred, de la Atomic. Mi-aduc aminte chiar că-mi plăcea părul scurt şi zâmbetul frumos. Aşa că aseară, intrigată puţin de titlul cărţii ei, am ajuns în ceainăria de la Cărtureşti, la lansarea cărţii Femeia care a uitat să nască (editura Curtea Veche). Un eveniment citadin (cartea a apărut în colecţia Urban) şi exclusiv feminin (la un moment dat, aproape de uşă se instalase un domn la vreo 50 de ani care se uita mirat la marea de femei din ceainărie şi când i s-a spus că este un eveniment destinat numai femeilor, s-a retras un pas în spate, şi a privit înţelegător ca şi cum nu mai avea nevoie de alte explicaţii).
lansare ina ilie

lansare ina ilie

A fost evident totuşi că se miza pe complicitate, deoarece atunci când cartea pe care ai scris-o vorbeşte despre feminitate şi slăbiciuni, iubire şi descoperirea maternităţii, ai nevoie ca în jur să ai persoane capabile să empatizeze. Cartea conţine 14 povestiri (ultima, a spus Ina, e „adevărată”, e Iubirea), iar povestea ei începe de la o idilă terminată furtunos. Încurajată de un prieten, a continuat să scrie. Despre însuşi actul scrierii, Ina Ilie a spus că pentru ea a fost un exerciţiu de sinceritate, prin cărţi, oamenii sunt mai oneşti pentru că ceea ce dezvăluie despre ei înşişi rămâne scris. Mie mi-a plăcut tocmai datorită acestei sincerităţi. Ina Ilie nu a încercat să fie altfel decât este, a recunoscut cu francheţe că îi este bine ca femeie, sensibilă, delicată şi în armonie cu eul ei interior.

lansare ina ilie

lansare ina ilie

Seara a fost completată de o scurtă piesă de teatru, realizată de doi actori din trupa Passe Partout DP, timp în care s-au putut savura cornuleţe făcute în casă şi ceai aromat.

Ioana Ristea

Ce rating acorzi cartii?
0 voturi | Voteaza si tu!
Ce rating acorzi articolului?
0 voturi | Voteaza si tu!

Lasa un comentariu

Name (required)

Email (required)

Website