Autor: Mircea Eliade
Rating:

Fascinaţia misterului. Modul cum întâmplările obişnuite pot deveni legendare sau miraje pentru căutătorii de comori. Simboluri care guvernează anumite vieţi - aceste fascinante trei graţii închipuite la greci drept zeităţile minore (Aglaia, Euphrosyne şi Thalia) ce o însoţeau pe Afrodita. Erau considerate personificări ale frumuseţii, şarmului şi prieteniei.

În scrierile sale, Eliade utilizează în mod obişnuit folosirea perspectivelor multiple, există mai multe planuri reale şi cel puţin unul cu caracter fantastic, în care regăsim o ipoteză sau ipostază halucinantă. În nuvela Les trois grâces unul dintre personaje, Frusina, redescoperă periodicitatea vieţii, alternanţa între tinereţe şi bătrâneţe, între vitalitate şi ofilire cu ajutorul unui ser magic.

Din informaţiile istoriei nuvelei, aflăm de un anume doctor Tătaru care ar fi descoperit în anii "™60 un ser eficace contra cancerului. Cum această boală s-a dovedit refractară tuturor încercărilor de elucidare a cercetătorilor - şi oare va putea fi vreodată eradicată? - în jurul ei se poate ţese o aură de mister şi de ipoteze stranii. Mircea Eliade a simţit aceste posibile implicaţii ale cancerului şi propune o teorie psihologică prin intermediul doctorului Tătaru.

În rai, s-ar părea, neoplasmul avea rol regenerator, întinerind periodic organismul. Comiterea păcatului originar ar fi dus la uitarea acestei funcţii de către neoplasm şi acum proliferarea acestui tip de celule duce la avarierea iremediabilă a organismului. Aici intervenea rolul doctorului Tătaru care descoperise un ser prin care realiza un proces de anamneză a celulelor de origine cancerigenă pentru a avea acces la funcţia originară. Autorităţile comuniste, la începutul anilor 60 i-au pus la dispoziţie un institut pentru cercetări preliminare, dar din motive necunoscute experimentul a fost oprit după trei săptămâni. Totuşi reuşise să vindece complet de cancer trei paciente bătrâne cu nume predestinate, Aglae, Frusinel (Euphrosyne) şi Italia (Thalia), dar tratamentul era încă incomplet. În următorii ani imperfecţiunile vor fi resimţite de cele trei femei prin faptul că întinereau odată cu venirea primăverii până la vârsta de 35 de ani, iar la începutul toamnei redeveneau babe de 70 de ani.

Frusinel, singura martoră care poate fi regăsită un deceniu mai târziu se dovedeşte în sezonul său de tinereţe o femeie uşoară care ajunge din greşeală să-şi ucidă binefăcătorul, astfel conturându-se în text motivul creaţiei care se întoarce împotriva creatorului. Această periodicitate a personajului Frusinei aduce fără îndoială aminte de Persefona, zeiţa recoltei la greci, care trăia jumătate de an pe pământ, iar cealaltă jumătate în Tartar, în calitate de soţie a lui Hades şi repeta acelaşi ciclu de întuneric şi lumină, de fertilitate abundentă şi sterilitate, de speranţă şi deznădejde, de viaţă şi moarte.

Aceste idei ale teoriei doctorului Aurelian Tătaru sunt reconstituite de către prietenul său, biologul Zalomit, un visător care şi-a pierdut mirajul pentru poezie odată cu publicarea unui unic volum, "Maculatele corole". Mircea Eliade utilizează tehnica naraţiunii "împreună cu", astfel încât aflăm date despre reconstituirea morţii lui Tătaru şi a cercetărilor sale asupra cancerului prin intermediul lui Zalomit. Structura nuvelei alternează în plan temporal trecutul experienţei lui Tătaru şi prezentul cercetărilor neoficiale ale lui Zalomit.

Autorităţile comuniste, cele care interziseră experienţele iniţiale acuzându-le de obscurantism, aflând că există preocupări similare în SUA şi Rusia, doresc acum să recupereze cercetările, însă prea târziu, fiindcă tocmai murise iniţiatorul lor. De aceea folosindu-se de mijloace poliţieneşti (microfonul ascuns, percheziţia, ancheta paralelă) vor căuta să-l spioneze pe Zalomit pentru a găsi indicii promiţătoare din care un alt cercetător să poată reconstitui serul magic.

Ce se întâmplă până la sfârşit, las ocazia cititorului să-şi dea seama, amintind însă ca momente narative interesante, zbânţuielile erotice neaşteptate ale Frusinei cea rea de muscă, confesiunile conspirative ale părintelui Calinic, dispariţia ultimei fiole cu elixirul magic.

Trebuie remarcată simetria începutului şi a finalului care plasează toate întâmplările sub semnul unui vis dificil astfel de izolat de elementele reale. Simbolul celor trei graţii pe de altă parte cuprinde o suită de semnificaţii care acoperă nu numai cele trei paciente neoplastice, cât şi trei colege din tinereţe ale lui Zalomit, poreclite Les trois grasses ori trei vile cochete din localitatea elveţiană Vevey.

La final, ţin să remarc asociaţia indirectă a personajelor care servesc comunismul cu un anume tip de ofiţeri fascişti, amatori de fineţuri, persoane aparent rafinate şi amatoare de artă de calitate. În această nuvelă avem un personaj similar în persoana anchetatorului Emanuel Albini, cititor de poezie, el însuşi un fost poet în adolescenţă şi implicat în cercetări misterioase. Acest procedeu a apropierii miliţienilor comunişti de zona misterului se regăseşte şi în alte nuvele eliadeşti (Pe Strada Mântuleasa ori Tinereţe fără de tinereţe de exemplu), dar trecerea pragului dincolo, în zona iniţierii le este refuzată datorită procedeelor barbare şi a convingerilor ateiste.

De altfel, însuşi Mircea Eliade caută să înlăture scepticismul cititorului contemporan prin înfăşurarea unor mituri eterne (căutarea tinereţii veşnice) în faldurile unor pseudodoctrine ştiinţifice, în raţionamente infailibile şi în descoperiri uluitoare. În fond scrierile lui Eliade corespund unei anumite nevoi a societăţii de azi de a regăsi misterul după ce a fost vânat cu îndârjire din toate zonele existenţei. Eliade sugerează în această problemă existenţa unui plan al realităţii în care lucrurile nu mai merg doar pe calea raţiunii, ci sunt acţionate de forţe inexplicabile pe care ştiinţa le defăimează azi sau le ignoră.

O recenzie de: Gabriel Adrian Mirea