Autor: Livius Ciocârlie
Rating:

Valéry? Mare scriitor francez. Simbolist întîrziat. Clasat, clasicizat, estetizat. Iată cîteva etichete pentru Valéry. Pare aşezat bine la locul lui, identificabil şi de cei care-l studiază şi de cei care, ca mine, doar au auzit. De ce ar scrie cineva despre Paul Valéry? E prima întrebare firească. De ce ar citi cineva o carte care alunecă pe Caietele lui Valéry? - a doua întrebare.

La prima răspunde Livius Ciocârlie din primele pagini: porneşte de la Valéry, nu scrie despre el. Şi nu e atît un el (un scriitor din altă epocă), cît mai multe feţe ale lui. Valéry ca un actor în faţa oglinzilor, imposibile unghiuri din care apare, contradicţii, idei sclipitoare, afirmaţii arogante, banalităţi, prostii.

Pentru a doua întrebare, cel mai potrivit răspuns ar fi un pachet de citate (dacă ar fi posibil să selectez fără senzaţia că trebuie arătată toată cartea). Citate din Valéry, citate din Ciocârlie conversînd cu Valéry prin secole. Fascinant mi se pare felul în care scriitorul francez este adus în prezent, citit cu ochi contemporani, cu mintea modernului, cercetătoare şi nemiloasă; fascinant e şi felul în care Valéry trece testul modernităţii. Pornind de la rîndurile sale, scrise cam acum o sută de ani, poţi gîndi realitatea în multele sale posibilităţi: de la fapte mărunte la teorii despre existenţa în real, de la realul poetic la frica de poezie, de la rostul literaturii la patologia românismului.

Nu înseamnă că scrierea e un amestec de teme în contrazicere - deşi de ce nu ar fi? Realitatea e un amestec contradictoriu -, cartea e unitară în fragmentarul ei. La orice pagină aş deschide-o, e de citit, chiar împotriva senzaţiei că am păşit în spaţiul personal, în jurnalul cuiva. Nu ştiu dacă jurnalul de idei nu e cumva mai intim decît cel care conţine notaţii aşa-zis personale, dacă scrierea unei idei nu cere omului ceva mai interior decît interiorul, iar cititorilor o înţelegere care depăşeşte parcurgerea textului, care înseamnă şi experienţă individuală şi obiectivare.

Pornind de la Valéry te face să participi, entuziasmat de idei în care crezi şi tu, uimit de o întoarcere elegantă a logicii împotriva logicii, lăsat în urmă de interpretări prea subtile, care te fac să cauţi, să studiezi, să reciteşti. Parcă am devenit funcţionarul lui Valéry, scrie undeva Livius Ciocârlie. Citind fără prejudecăţi, ajungi funcţionarul acestei cărţi. Faci mai mult pentru ea decît să o răsfoieşti. Reactiveazi un tip de gîndire poate acum taxat rapid drept inutil, un moft preţios, anume gîndirea asupra propriei gîndiri.

E drept, perceperea lui Valéry devine posibilă altfel decît prin etichete, prinde viaţă, trup, personalitate; de asemenea, Livius Ciocârlie e mai mult decît un nume pe copertă şi un eu abstract. Mai important mi se pare însă jocul mental rezultat din întîlnirea lor, cel în care te afli singur şi te observi cum gîndeşti... pornind de la alţii.

Scrisă de Mihaela Butnaru