Portret al cititorului în tinereţe
Scris de Mihaela Butnaru • 16 octombrie 2006 • in categoria Altele
Cum mă uitam eu cu drag la cărţile neterminate şi cochetam cu ideea de a scrie despre poezie/eseu, mi-a revenit curiozitatea: cine e cititorul (ideal)? Vreau să cred că la el, boala cărţilor nu macină, nu scurmă, nu pulsează, nu îl epuizează; că îl cîştigă tăcut, fără ca el să aprobe, fără să aleagă. Îl văd aşa:
"¢ E în centrul lumii şi nimeni nu îi mută convingerea că toate cărţile pe care le-a citit au fost scrise pentru el. Iar cele pe care nu le-a dus pînă la capăt, la care a căscat sau ridicat o sprînceană au fost ori pregătite altor oameni, ori altui timp. Nu se grăbeşte, nu caută cu ochii aprinşi, cărţile lui vin singure. Şi am spus ale lui, ca să nu îşi mai facă autorii iluzia că pot controla materialul după ce îl lasă în lume.
"¢ E concret şi înfumurat, incorect, părtinitor, nepăsător la ierarhii, clasicizări şi sisteme de clasificare. Găseşte constatările "nu se mai citeşte poezie", "nu se mai citeşte deloc", "pe tineri/bătrîni/voi oricum nu îi/vă interesează" la fel de false şi inutile cum sunt frazele despre starea vremii sau starea naţiunii.
"¢ Niciodată nu ştie cîţi ani are. Cînd îl citeşte pe Fitzgerald, simte că are 25; cînd o citeşte pe Woolf, mai are un an pînă să împlinească 60; cînd citeşte jurnalul lui Kafka, parcă e un copil care ia pe ascuns agenda unui om mare. Azi are 40 şi siguranţa că fiecare carte o să îi prelungească viaţa pînă la ilustrarea clară a cuvîntului matusalemic.
"¢ E romantic şi se ascunde; face crize cînd cineva îi cere o carte cu împrumut şi nu o mai aduce înapoi; se entuziasmează şi deprimă citind biografii; se supără cînd cineva e atît de sigur şi îndatoritor încît susţine diferenţa între "cărţile astea" şi "viaţa reală". Uneori nu poate spune care e mai real: un capitol din Faulkner sau un om care vinde struguri în piaţă.
"¢ Nu înţelege presiunea care se face asupra ne-cititorilor, apelul la "obiecte culturale" şi explicaţii superioare despre cît de bine îţi face un munte de cărţi. Nu, un munte de cărţi nu îţi face bine, te bîntuie, intră sub piele, îţi umple mintea de întrebări, se dărîmă peste tine. Te trezeşti de unul singur, fără să ştii dacă nu cumva ce ţi se întîmplă în "viaţa reală" a fost deja scris, publicat şi citit, spune el.
În fine, aş încheia emfatic cu o frază pusă frumos despre ficţiuni, realităţi şi legături personale, dar poate aţi observat un lucru: portretul cititorului are multe goluri, cere nuanţări şi completări personale, aş spune eu. Cum sunteţi? Cum citiţi? Ce fixuri legate de cărţi aveţi?
Autor: Mihaela Butnaru
Citeste cele 9 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
Laura spune:
Mihaela, pe mine, una, cred ca m-ai nimerit. Si mi-a placut enorm parafraza din titlu. :)
-
Gabriel Nita spune:
Cititorul meu ideal e unul cat se poate de prozaic. Nu e musai o fire romantica si cavalereasca, nu e supraomul lui Nietzsche, n-are stofa de critic literar si nici macar figura aparte de geniu nu are. Poate purta ochelari (niciodata de cal!), la fel de bine si lentile de contact… ba chiar s-au vazut cititori ideali si cu vederea buna! :)
Cititorul ideal e un cititor care are puncte de reper. Trepte pe care a urcat. Drumuri pe care le-a gasit de unul singur. Nu judeca dupa normele unui manual sau ale unui profesor, sau ale unui curent, sau ale unei epoci, sau ale unei mode, sau ale unei morale. Are preferinte, gusturi si afinitati; antipatii si amintiri neplacute, deopotriva. Create in timp, personale, nu preluate de la altcineva.
Cititorul ideal e cineva care nu a uitat ca a inceput sa citeasca pentru a se distra. Ca la inceput fiecare carte se confunda cu o poveste. Una singura. Mai apoi, fiecare carte a devenit o multitudine de povesti. Trei, patru, zece… Mai apoi, un numar de pagini. Doua sute, trei sute… In cele din urma, un numar si mai mare de fraze si cuvinte. Mii… Apoi, brusc, nici macar unu: parte a unei opere, parte a unui intreg nelamurit. Unele carti au devenit o provocare pentru el, altele – bune prietene. Dar din cand in cand cititorul ideal citeste pur si simplu din placarea de a citi. Povestea.
Cititorul ideal, a spus-o cineva undeva, a citit toate cartile pentru copii. E periculos sa sari peste ele. De asemenea, o spune altcineva altundeva, a trecut si peste faza in care avea raspunsuri la orice. Acum stai de vorba cu el si descoperi ca are mai multe intrebari decat raspunsuri. Chiar stai uneori si te intrebi la ce i-au folosit toate bucoavnele alea ale lui.
Cititorul ideal citeste de placere.
Cititorul ideal traieste acut sentimentul dublului. Lumea sa nu e unica posibila; ceea ce a trait si simtit el au mai trait si simtit si altii; unele din ganduri le-a regasit exprimate de altii, unele sentimente si clipe intime, inexplicabile si nepovestibile, le intuieste, tot neexplicate, tot nepovestite, in paginile altora.
Cititorul ideal nu e infumurat, pentru ca nu are nici un motiv sa fie. De altfel, el e o persona destul de intelegatoare. Ii intelege chiar si pe cei care tipa in toate zarile ca de ce nu se mai citeste. Desi problema e gresit pusa…
-
puck spune:
am fost un soarece de biblioteca. in vacante citeam si cate o carte pe zi. mergeam la biblioteca si mi le alegeam singura, cate 3, 4 din stiulri diferite. si mai am o vorba: anumite carti ‘vin’ la mine si avem apoi o relatie speciala.
acum citesc mai putin pentru ca sunt obosita de la lucru. si citesc in paralel ebooks cu paper books, nu conteaza. si am mai invatat eu de al niste prieteni ceva: cartil sunt facute sa circule -
carmen spune:
Cititorul ideal este cel care nu lasa cartea sa gandeasca pentru el, este cel care nu refuza nici o lectura pentru ca nu stiu cui nu i-a placut, ci prefera sa-si faca propria parere, este cel care se regaseste in toate lecturile dar nu se identifica cu nica una…
Bine, si trebuie pusa si intrebarea? Ideal pentru cine? -
Lilian spune:
Caut si eu niste idei la tema data, petru ca am un eseu la tema aceasta si cam putin as putea spune despre un cititor ideal…
Gabriel Nita spune:
16 octombrie 2006 | 1:22 pm
E clar, nu doar ca nu-s cititorul ideal, asta n-avea oricum nevoie de nici o lamurire, dar nici macar cititor simplu se pare ca nu-s. Nu bifez afirmativ nici macar o singura bulina din lista Mihaelei. :( Deh… batranetile…