Autor: Marguerite Yourcenar
Rating:

Marguerite Yourcenar este o scriitoare foarte celebra si premiata. De fapt, poate e mai important de spus ca Marguerite Yourcenar e, in primul rand, femeie. O femeie care a scris de-a lungul vietii si cateva povesti inspirate din traditiile si folclorul rasaritene, reunite sub numele de Povestiri orientale. Suflul misterios, muzical pe care il au Povestirile" este o consecinta directa a faptului ca Yourcenar e femeie si ca stie sa adulmece cu misterul ei misterul lumilor descrise. Pur si simplu, mi-e greu sa le vad scrise de mana unui barbat - ar fi ca si cum James Clavell ar fi autorul Insemnarilor de capatai.

Daca i-as putea adauga un subtitlu volumului de fata, ar fi urmatorul: "Zece haiku-uri in proza", fiindca e fascinanta naturaletea laconica cu care sunt schitate povesti si personaje din spatiul asta - "Orient", in definitia caruia se aduna laolalta Serbia, Grecia, China, Albania, Bulgaria si Japonia. Citind aceste nici o suta cincizeci de pagini ramai uluit de tezaurul urias al traditiilor si culturilor orientale, tezaur pe care aceasta femeie-scriitoare il identifica sub praful uitarii sau ignorantei moderne, intuindu-i valoarea, il prelucreaza cu rafinament si il transpune intr-o proza dezlegata de orice pacate ale zorzoanelor si intortocherilor. Simplitatea savuroasa a Povestirilor... (sustinuta si de traducerea lui Petru Cretia) redemonstreaza adevarul ca o opera este reusita nu atunci cand nu mai e nimic de adaugat, ci cand nu mai e nimic in surplus- parere emisa, printre altii, si de Brancusi ori Saint-Exupery.

Personal, nu pot sa iau cartea altfel decat ca pe o lectie sau ca pe un semnal, desi poate nu s-a vrut a fi. Un semnal pentru Apus, care, de la lansarea volumului, s-ar fi putut intoarce putin inspre propriile filoane folclorice, daca nu chiar si spre cele din Est. Pentru orice scriitor (si mai ales scriitoare), o lectie de gratie, luciditate si forta de a esentializa. Nu ar fi chiar rau daca autoarele priapice de azi, ale caror istorisiri ar fi relevante mai degraba pentru studii de endocrinologie decat pentru literatura, ar "imprumuta" ceva din tinuta narativa princiara a Margueritei Yourcenar. Pentru noi, pentru Estul salbatic contemporan, ar fi un bun semnal de reintoarcere la trecut (fara nuante pasuniste) si de reimprospatare a unor mituri pe care (post)modernitatea ori le uita definitiv, ori le preia defectuos, ca in recentul si tristul caz de "resuscitare" a Mioritei.

O recenzie de: Silviu Man