bookblog.ro

Preţ de o clipă

Scris de M. V. Simandan • 28 martie 2009 • in categoria Altele

Autor: Daniel Lăcătuş
Rating: Daniel Lăcătuş Preţ de o clipă rating - recenzii carti

Daniel Lăcătuş Preţ de o clipă- recenzie

"Sunt un simplu on
trăiesc în armonie
cu natura."


Occidentul a fost întotdeauna fascinat de cultura şi civilizaţia Orientului, în special cea japoneză. Fie că e vorba de literatură, de arte marţiale, de tehnologie, de istorie sau de poezie, vesticii au arătat un interes deosebit tuturor aspectelor culturii nipone. Iar, odată cu deschiderea porţilor României după decembrie 1989, scena culturală românească a început, încet, încet, să prezinte şi aspecte legate de cultura niponă.

Astfel, au fost puse bazele unor diferite asociaţii, societăţi şi fundaţii care au ca scop propagare civilizaţiei şi culturii nipone. Printre acestea putem aminti Fundaţia Nipponica din Bucureşti, Centru de Artă şi Cultură Japoneză din Cluj-Napoca, precum şi numeroase asociaţii de arte marţiale. Pe lângă acestea, marile universităţi din ţară au deschis cursuri de limbă japoneză, iar studenţilor pasionaţi de fenomenul nipon li s-a oferit şansa de a studia în Ţara Soarelui Răsare. De notat sunt şi cele câteva website-uri şi grupuri de discuţie online care au reuşit să adune iubitorii români de haiku într-un forum comun.

Printre iubitorii culturii nipone se află şi Daniel Lăcătuş, un tânăr hunedorean, pasionat de haiku, autorul volumlui Preţ de o clipă. O formă a poeziei specifice japonezilor, un haiku este alcătuit din trei versuri, totalizând exact 17 silabe. Daniel Lăcătuş respectă cu sfiinţenie rigorile nipone, construind fiecare din versurile sale din numărul corect de silabe (5-7-5). De asemnea, poetul abordează tematici specifice poeziei haiku, concentrându-şi cuvintele în descrierea naturii înconjurătoare şi a legăturii omului cu aceasta.

Prin acest volum, a cărui poezii sunt traduse în patru limbi de circulaţie internaţională (engleză, franceză, spaniolă şi italiană), Daniel Lăcătuş reprezintă cu onoare nu doar arta haiku ci şi comunitatea de poeţi contemporani din România care a găsit în poezia niponă un refugiu sufletesc.

"Cântecul nopţii
în tăcerea tainică
o ciocârlie."


Scris de Mihnea Voicu Şimăndan

Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Raluca Ea spune:

    Poate vrei sa spui 5-7-5 silabe

    raspunde

  2. Pingback: “Preţ de o clipă” de Daniel Lacătuş | Drept la ţintă

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro