bookblog.ro

---

Protagoras

Scris de • 1 March 2009 • in categoria Altele

Autor: Platon
Rating: Platon - Protagoras rating - recenzii carti

Platon - Protagoras - recenzie carti

Pace şi bine!

Dark zone

Într-un ziar din ţară mi s-a dedicat o jumătate de articol acid. Am aflat că am o lectură "naivă" - ca în faţa unui roman poliţist - care poate fi inclusă printre formele nefericite de destin ale cărţilor lui Platon, că sunt un harnic rezumator şi că toate concluziile mele nu pot fi decât "filosofice!" Că nu sunt pătruns până la măduva lecturii de importanţa acestui autor clasic şi nu am ştiinţa cum trebuie citit un text de o asemenea anvergură. Ce mai, alte posibile lecturi decât cea canonică sunt o adevărată blasfemie şi vai cine a ajuns să-l citească pe Platon - un oarecare de pe-un blog.

Povestea cu rezumatul

E posibil ca scrierile mele despre dialogurile lui Platon să stea sub semnul facilităţii şi al jucărelelor, de aceea n-am să fac teoria conspectului ori rezumatului şi să confrunt cu ceea ce am scris, adică numeroasele conexiuni, actualizările, intenţiile. Problema cu dialogurile lui Platon este până unde se poate merge cu condensarea ideilor. Trebuie păstrat algoritmul de judecată - eu aşa am considerat că fascinează un articol - sau pur şi simplu doar enunţ conceptul cu toate nuanţele achiziţionate pe parcursul dialogului. Mi s-a părut interesant să arăt şi tatonările, definiţiile aproximative, dificultăţile cu care ne confruntăm în teritoriul oral al fiinţei.

Apoi e problema autorităţii

.

1. Eu, un oarecare, cum îmi permit să-l recenzez pe Platon? Au făcut-o doar nume celebre în domeniu, ce ar mai fi de zis! Doar vreo chichiţă neinteresantă, superfluă. Platon e deja clasificat, totul e pus în sertar şi conservat cu mult praf. Despre acest filosof există nenumărate cărţi. I s-a studiat orice mişcare, orice gând, au fost izolate ferm ideile sale de cele ale lui Socrate. Problema mea este că în ciuda acestor măreţe realizări culturale nu aud aproape deloc de acest filosof în jurul meu. Sunt repetate cel mult o suită de poncife din Platon, dar raţionamentele, învăţăturile sale, vitalitatea nu sunt cunoscute de nicio persoană din anturajul personal. Înseamnă că am cunoscuţi de slabă factură, ar trebui să-mi schimb viaţa şi să caut numai profi universitari de filozofie. Sau să-mi accept prima formă de autoritate dată de oamenii ce au căpătat încredere în interpretările mele.

2. Am constatat că filosofia a ajuns azi mai degrabă sofistică, vorbeşte aproape de orice altceva decât de om (de existenţă, voinţă, cosmologie). Filosoful nu se mai află în mijlocul oamenilor, nu mai e o posibilă instanţă sau oglindă la care să vină diverşi particulari, ci s-a retras în spatele unei catedre şi se pronunţă aidoma unui oracol, cu subînţelesuri. Virtutea, idealul său, a ajuns ignorată (şi în anumite contexte trivializată). Deşi în câmpul său semantic presupune prezenţa adevărului, binelui, dreptăţii, curajului şi credinţei, totuşi modernitatea e lansată într-un foarte puternic atac contra ei. De aceea iată o a doua autoritate dată de o misiune sinucigaşă - găsirea măcar a unui început de drum înspre virtute (prin desfăşurarea uşor largă a dialogurilor platoniciene). În fond, Socrate discută de aceleaşi probleme cu care ne confruntăm azi - averea, sănătatea, gândirea, alegerea dintre bine şi rău.

3. Dar ce înseamnă a fi în mijlocul oamenilor? E oare totuna cu a fi un fel de muzicant de stradă sau un orator de parc? Îmi pare că miza cea mare nu este de a enunţa o învăţătură, ci de a-l face pe celălalt s-o asimileze prin descoperire proprie şi astfel s-o poarte spre un alt context. În mijlocul căror oameni? Cei de la facultăţile ori instituţiile de profil? Printre cei care au făcut şi parţial filozofie? Printre autodidacţii filosofiei sau printre cei care amestecă filosofia cu alte lecturi? Să vorbesc numai de cei pasionaţi de filosofie sau de toţi acei atraşi de virtute?? Filosofia trebuie restrânsă la un cerc de iniţiaţi cu păsăreasca auxiliară sau adusă în diferite forme în faţa unui public numeros??? Tinerii desconsideră filosofia fiindcă pare fără niciun viitor. Dar să fie cunoaşterea adevărului, binelui şi frumosului o formă de inutilitate! Nu cumva din cauza abstracţiunilor pierdem infinitatea şi frumuseţea exemplelor concrete!!

Poate că e filosof cel care posedă deopotrivă arta exemplelor şi arta abstracţiunilor. Care ne poartă delicat când în realitate, când în idee. Care fascinează şi în poveste şi în raţionamentul arid. E în stare să ne facă un început bun cum să ajungem cetăţeni demni ori gospodari de soi. Iată un al treilea argument al autorităţii. Dorinţa de a înţelege aceste dialoguri m-a dus la interpretări nebănuite, la o traducere într-un articol. Sper să fi avut măcar uneori o lectură corectă. Dacă nu, asta e. Să încerce altul mai bine pregătit. Cea mai neagră zodie a unei cărţi este de a nu mai fi citită. Fiecare nouă lectură îi conferă sens. Şi fiecare comentariu îi dă o valoare. De aceea la întrebări răuvoitoare de genul cine îmi dă dreptul să recenzez un anumit text, prima şi singura justificare trebuie să fie aceasta: LECTURA.

Rezumatul conştiincios

Personaje cu roluri mai importante

Dialogul Protagoras este unul de demascare a sofisticii. Socrate relatează discuţia pe care a avut-o în casa unui atenian bogat, Hippias, cu cel mai de seamă sofist al vremii, Protagoras, venit într-o scurtă vizită. La întâlnire a mers împreună cu Hippocrates, un entuziast gata să plătească oricât pentru a fi primit la învăţătură de acel sofist.

Neîncrederea în sofişti

Pe drum Socrate îi atrage atenţia prietenului său energic că riscă să-şi primejduiască sufletul, deoarece nu a cerut nimănui sfatul dacă merită să frecventezi sofiştii şi nici nu are habar de fapt ce poate oferi Protagoras. Socrate percepe sofiştii ca pe nişte traficanţi de învăţături, lipsiţi de cunoaşterea a ceea ce e bun şi rău pentru suflet. Faptul e foarte grav fiindcă pentru învăţături nu există protecţie şi acestea uneori pot păgubi grav.

Protagoras, înconjurat de un roi de tineri care-i sorbeau orice cuvânt, îl primeşte cu bunăvoinţă pe Socrate care îi cere asigurări că îi va da posibilitatea lui Hippocrates să ajungă cineva în cetate. Cum cercetarea promite o discuţie lungă, toţi oaspeţii se retrag într-o încăpere potrivită pentru a-i auzi pe cei doi oameni de seamă.

Un CV de sofist

Protagoras îşi deschide pledoaria afirmând că sofistica durează de multă vreme, într-o formă deghizată, şi poate fi identificată în poezie, muzică, gimnastică. El însă îşi recunoaşte deschis apartenenţa la sofistică, de aceea se laudă că poate învăţa pe oricine din public să sporească zilnic în virtute. Cum Socrate vrea să afle la ce învăţătură se referă, Protagoras după ce se deosebeşte de ceilalţi sofişti care ofereau învăţături împotriva voinţei tinerilor, precum matematica, astronomia, muzica, promite asimilarea deprinderii de organizare bună a gospodăriei şi a cetăţii, respectiv transformarea tinerilor în buni cetăţeni. Părea exact de ce avea nevoie Hippocrates.

>Se poate oare învăţa virtutea?

Discursul cel lung protagoreic

Protagoras este meşter în adormirea adversarului, aşa că va realiza o expunere lungă. Pleacă de la mitul înzestrării fiinţelor de către titanii Epimeteu şi Prometeu. Primul a dat daruri din belşug tuturor animalelor, uitând de om. Cel de-al doilea a furat în schimb "dibăcia meşteşugărească a lui Hefaistos şi a Atenei dimpreună cu focul." Zeus a trimis ulterior pentru a-i aduna pe oameni în cetăţi liantul dreptăţii şi al ruşinii. După această pildă, sofistul afirmă că virtutea se poate învăţa, altfel nu ar avea rost pedepsirea nedrepţilor. Cel care pedepseşte o face pentru a preîntâmpina, pentru a da exemplu. Arată că virtutea este rostul prin care funcţionează cetatea şi de aceea ea e transmisă copiilor de către toţi cetăţenii. Dar cei mai virtuoşi, după el s-ar dovedi oamenii bogaţi, deoarece ar avea mijloace numeroase pentru o bună educaţie. Evident, toţi atenienii în raport cu nişte oameni sălbatici ar putea transmite virtutea, dar unii o fac mai bine şi de aceea îşi merită onorariul uriaş.

Cearta continuă

Socrate îi cere lui Protagoras să răspundă scurt şi din această cauză de mai multe ori sofistul va dori să abandoneze discuţia. Vor ajunge o vreme la schimbări de rol. Socrate nu mai vrea să facă nicio concesie, nu acceptă argumente de genul dacă tu vrei, respectiv ipoteticul şi condiţionalul. Adversarul său cere o plată considerabilă, aşa că trebuie să-şi etaleze mărimea cunoştinţelor. Numai intervenţia celor din auditoriu îl va determina pe Protagoras să rămână până la capăt deoarece e conştient că joacă o partidă pierdută. Să adaug că răzbate dinspre spectatori remarca lui Alcibiade care îl laudă pe Socrate ca expert în arta întrebărilor şi a răspunsurilor sau remarca lui Hippias care îi socoteşte pe bărbaţii din adunare rude după fire, deoarece sunt fiinţe ce caută bucurii intelectuale.

Părţile virtuţii

Protagoras a afirmat că virtutea cuprinde mai multe părţi, anume dreptatea, chibzuinţa, pietatea, înţelepciunea şi curajul. Socrate întreabă dacă sunt părţi diferite între ele sau sinonime pentru virtute? Par a fi la fel cum sunt părţile feţei în raport cu faţa întreagă. Dar posedăm oare numai anumite părţi ale virtuţii sau prezenţa uneia trimite şi la celelalte. Dreptatea să fie şi pioasă? Pietatea şi dreaptă?

Cum nu se înţeleg asupra relaţiei dintre părţi, Socrate stabileşte prezenţa unei singure perechi de contrarii pentru fiecare lucru. Numai că nechibzuinţa dovedeşte că ar avea două opuse, înţelepciunea şi chibzuinţa, de unde ar putea rezulta că acelea două ar fi similare, la fel cu pietatea şi dreptatea.

Iată unul dintre raţionamentele sale:

Oare oamenii chibzuiţi comit nedreptatea? Dar a fi chibzuit înseamnă a delibera bine. Rezultă paradoxul că nu poţi delibera bine comiţând ceva rău. De aici rezultă că a chibzui e totuna cu a face ceva folositor.

>O scurtă trântă sub semnul poeziei

e greu să fii bun".

Astfel doar cel bun poate deveni rău, nu şi cel rău care este aşa de la început. Acesta stârneşte permanent ceartă printre apropiaţii săi, pe când cel bun caută să-i înţeleagă şi eventual să-i iubească. După ce punctează astfel de idei, Socrate afirmă că discuţiile despre poezie i se par lucruri simple şi, de altfel, acestea suscită totdeauna păreri contradictorii, de aceea îi cere sofistului să revină la părerea iniţială.

Problema curajului

Lucrurile trebuiau lămurite deoarece de câte ori ne vine o idee avem nevoie de clarificarea sa deplină ori cine ne-ar putea ajuta dacă nu un dascăl de virtute?

Protagoras, după multe codeli, afirmă că patru părţi ale virtuţii sunt asemănătoare, dar cea de-a cincea, privitoare la curaj, este deosebită.

Socrate face imediat distincţia între curajoşi şi îndrăzneţi. Primii ştiu când să acţioneze fără primejdie, au cunoştinţa binelui şi a răului. Protagoras se împotriveşte afirmând că sunt oameni care, deşi cunosc cele bune, le fac pe celelalte, afirmând că au fost învinşi de plăcere sau durere. Se ajunge la distincţia dintre plăceri momentane şi necazuri de durată (Ex: mâncarea şi boala de stomac), între dureri momentane şi avantaje de durată (Ex: tratamentul dureros şi vindecarea). Dar dacă facem acte bune în vederea unora plăcute, atunci putem considera că plăcerea e totuna cu binele şi atunci nu mai putem afirma că ne lăsăm învinşi de bine pentru a face fapte rele. Nici de plăcere pentru a face fapte neplăcute. Omul curajos alege în funcţie de un criteriu proporţional, respectiv dacă lucrurile plăcute covârşesc pe cele neplăcute. Îndrăzneţul se află sub efectul aparenţei, se ia după lucruri care par mari de aproape şi mici de departe, pe când curajosul foloseşte tehnica măsurătorii, compară mărimea lucrurilor raportându-le la altele de acelaşi fel. Dar tehnica presupune apelul la ştiinţă. De unde va rezulta noua definiţie că omul învins de plăcere se lasă de fapt învins de neştiinţă. Omul curajos în schimb cunoaşte ce e primejdios şi ce nu şi acţionează asigurându-şi o bună siguranţă.

Poziţii finale

Cum Socrate a demonstrat că toate cele cinci părţi ale virtuţii sunt asemănătoare, conchide că virtutea pare să fie totuna cu învăţarea unei ştiinţe, adică poate fi învăţată, în timp ce Protagoras pare să afirme că este orice altceva şi deci îi susţine poziţia lui iniţială, anume că virtutea nu poate fi învăţată.

Cum cei doi au ajuns să-şi inverseze rolurile şi Protagoras nu mai vrea să continue, Socrate, după ce se declară nemulţumit că nu a examinat natura virtuţii, părăseşte adunarea rudelor după fire.

Ce a arătat indirect filosoful atenian?

Lui Hippocrates şi nouă implicit. Faptul că Protagoras care se lăuda cu predarea virtuţii, cea necesară pentru a fi un om de seamă, nu ştie nici măcar care sunt relaţiile dintre părţile virtuţii. Deşi face apel la poeme, nu e în stare să dea o asemănare corectă a modului cum sunt organizate părţile în raport cu virtutea. Tatonează şi e nevoit să-şi contrazică spusele. Profesorul de virtute nu ştie multe despre cum funcţionează interiorul virtuţii şi prin urmare nu are control asupra învăţăturii sale, îndreptăţindu-i presimţirea lui Socrate că este doar un negustor de învăţături cărora nu le cunoaşte aspectele utile sau dăunătoare.

Dialogul lui Platon este o pildă de a ne feri de oamenii îndoielnici care ne pot fura uşor mintea cu discursuri lungi, fără miez. Aceştia promit buna organizare a ţării sau a căminului, dar nu au habar de ce e nevoie pentru asta. Şi dacă virtutea e totuna cu dreptatea, pietatea, chibzuinţa, binele şi curajul, asta înseamnă că sunt foarte multe persoane amatoare de filozofie fără s-o ştie. De aceea filozofia trebuie să iasă în stradă. Să proclame virtutea ţelul urgent al cetăţenilor. Liantul tuturora, cel care ne face să nu rătăcim ca nişte sălbatici.

Care sunt ideile mele evident nefilosofice

* Dilema prezentării unui dialog din Platon - păstrarea unui algoritm sau doar

enunţarea unei idei nuanţate

* Prima formă de autoritate este dată de cunoscuţii mei depărtaţi complet de aceste

scrieri antice

* Filosofia a ajuns azi într-un grad foarte mare sofistică, nu se mai ocupă de

cunoaşterea sinelui, a pasat pe nevăzute această îndeletnicire psihologiei şi acum ne vorbeşte exact de ceea ce dispreţuia până şi Protagoras - filosofia matematicii, a ştiinţelor, a existenţei

* Filosofia s-a retras din mijlocul oamenilor în spatele catedrei. Este o goană

disperată pentru a găsi vreun aspect neînsemnat care nu a fost spus de autorii dintr-o lungă bibliografie în loc de a căuta bolile spirituale ale celor de lângă noi. Dacă filosofia nu ne ajută să fim mai buni, atunci nu merită să fie.

* Filosofia poate să se adreseze tuturor celor care caută virtutea într-una dintre

variantele sale, nu numai iniţiaţilor. Ea devine eficace atunci când îmbină abstracţiunea cu infinitatea exemplelor.

* Şi o idee preluată din teoria lecturii: în modernitate accentul se mută

de pe sensul cărţii pe sensul instituit de cititor. Adevărata zodie neagră a unei cărţi o reprezintă lipsa interesului de a mai fi deschisă. Cum eu nu sunt Kant, desigur că voi trezi şi o nuanţă de dezamăgire cunoscuţilor sau cititorilor proprii. Dacă însă îi fac să iasă din orizontul îngust al îndeletnicirii lor şi să citească măcar câteva pagini platonice, nici nu mai contează gândurile mele. Cartea a ieşit la suprafaţă pentru o nouă generaţie.

Ceva de genu"™

Un oarecare Gabriel Adrian Mirea





Citeste cele 3 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. secession spune:

    Foarte corect spus: LECTURA dă ”dreptul” la recenzare şi nu deprinderea limbii ”păsăreşti”-infatuate din facultăţile de filosofie.

    Ştia el, Cioran, de ce râdea de ”sistemici”.

    raspunde

  2. Dana spune:

    Sincera sa fiu ‘uitasem’ de Platon. Daca nu existau insemnatrile tale de pe bookblog cred ca ramanea uitat de-a binelea.
    Iti multumesc pentru ca mi l-ai readus in minte, datorita tie il recitesc, uitasem cat e de ‘savuros’.

    raspunde

  3. nicolescu spune:

    La 20 de ani am crezut ca citind filosofii europeni imi voi gasi mai usor drumul in viata.Logica lor nu avea nimic in comun cu practica vietii mele.Atunci… la ce era buna?
    (i-am citit pentru ca “autoritatile” le proslaveau,le recomandau).
    La 30 de ani am descoperit Orientul-taoism,confucianism,budism,zen,artele martiale…Si diferenta dintre sport si arte martiale e diferenta dintre Europa si Asia sau diferenta dintre viata=practica in filosofia occidentala sila ganditorii Orientului.Drumul vietii mi-a devenit de atunci mai cu Rost,am inteles ca Occidentul are probleme si Orientul are taine…

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro