Tales of Mystery and Imagination
Scris de Raluca Alexe • 12 iunie 2008 • in categoria Altele
Autor: Edgar Allan Poe
Rating: 
(ediţia în limba engleză)
Acum ceva timp am avut în manualul de engleză un fragment destul de mare din The Tell-Tale Heart (tradusă la noi Inima care îşi spune taina). Învăţam despre stilul gotic, poveşti de groază, fantome" şi la momentul respectiv fragmentul mi-a placut foarte mult. Evident nu destul de mult, pentru că povestea întreagă am citit-o după vreun an sau doi. Următoarea întâlnire cu Poe am avut-o abia la facultate si iată-mă de vreo câteva luni întorcându-i proza scurtă pe o parte şi pe alta.
Ce-i drept, The Tell-Tale Heart nu a fost chiar ce mă aşteptam- aş fi vrut cred vreun cadavru dând în lături uşa de la cavou, sau vreo fantomă într-o casă părăsită unde vreun amărât este nevoit să îşi petreacă noaptea, asta înţelesesem eu că scrie Poe. În schimb, omul din poveste urăşte ochiul de sticlă al unui bătrânel la care altfel ţine destul de mult, ajunge să nu îl mai suporte, îl omoară, ascunde bucăţile de cadavru sub duşumea, doar că atunci când vine poliţia îl apucă mustrările de conştiinţă şi i se pare că aude bătând inima bătrânelului. Nimic nemaipomenit de terifiant, şi cum la vremea aceea nu mă ghidam după principiul "nu poţi judeca un autor după un singur titlu", nu am mai încercat să citesc şi altceva.
Dacă aş fi încercat aş fi avut o surpriză. Pentru că în Prăbuşirea casei Usher aş fi găsit şi un cadavru (mă rog, de fapt Madeline nu e chiar moartă) care iese din criptă, aş fi găsit în Ligeia şi o fantomă care apare într-o mănăstire veche, în noaptea când a doua soţie a naratorului moare, catacombe, pendule uriaşe cu margine ascuţită care coboară din tavan. Le-am descoperit însă acum şi cred ca au avut asupra mea aproape acelaşi efect pe care l-ar fi avut în timpul liceului.
Asta se întamplă pentru că poveştile lui Poe nu sunt poveşti de speriat copiii mici. Nu se bazează prea mult pe imagini vizuale de impact, aşa cum o fac multe din cărţile de groază de azi (şi de după perdea apăru un cadavru într-o stare avansată de descompunere" [insert imagini scârboase aici]) ci pe descrieri minuţioase de locuri, de senzaţii şi de sunete. Tocmai când de la atâta descriere ai început să ai vedenii, abia atunci apare şi cadavrul :) .
E ca şi cum ai privi atent o porţiune din covorul din sufragerie (adică cele de pe vremuri, cu multe flori şi forme abstracte). Te concentrezi asupra ei, şi după câteva minute parcă formele abstracte devin concrete, parcă unele încep să se mişte. Evident, tu ştii că nu se poate să se mişte şi că de vină este faptul că eşti aşa atent; şi tocmai când te-ai convins că este doar imaginaţia ta, îţi apare clar că "pe covorul auriu, chiar sub puternica lumină ce se revărsa din candelabru, era o umbră - angelică, nelamurită şi fragilă - aşa cum ar putea să fie umbra unei umbre."
Acesta este Poe - rasist, snob, dependent de opiu, alcoolic, paranoic, isteric. Să fi fost propria persoană sursă de inspiraţie pentru momentele de maximă încordare psihică descrise? Se prea poate. Şi dacă a fost aşa, şi sunteţi curioşi să încercaţi pentru o clipă senzaţii pe care se poate să le fi încercat Poe, citiţi Ligeia pentru a treia oară la 4 dimineaţa" :)
Scrisă de Raluca Alexe
Citeste cele 16 COMENTARII si spune-ti parerea!
-
emma spune:
foarte faina recenzia . o alegere minunata .
ai stiut ca toate aceste viziuni macabre ale lui – poe – isi au izvorul in bestiala sa teama de a fi ingropat de viu ? a suferit de katalepsie .
pe de alta parte excesele pe care le-a trait imperecheate cu nefastele intamplari din sfera privata respectiv familiara …au facut din poe – chiar daca suna ironic – un mare scriitor . charles baudelaire il rasfata intr-o maniera amicala – numindu(l)- der – fürst des grauens . el a fost chiar intemeiatorul modernelor (pe acele vremuri) povesti cu detectivi . chiar nu stiu exact cate din operele sale au fost ecranizate – dar sunt desigur nenumarate. -
Raluca spune:
Lidia, eu zic ca povestile lui Poe sunt o experienta interesanta, ar trebui sa le incerci :) – oricum, daca citesti 1 poveste, la pranz, nu cred ca o sa te sperii foarte tare :)
Emma, multumesc :) . Poe nu era cataleptic, insa boala asta si mai ales posibilitatea de a fi ingropat de viu din cauza ei l-au fascinat. De altfel are si o poveste scurta care se numeste “Ingropat de viu”.
Si da, era de asteptat ca viata sa (problemele pe care le avea, mai exact) sa ii influenteze opera. Bine ca nu a influentat-o in rau :) .
-
emma spune:
raluca : nu doresc sa te contrazic – doar – sa te corectez . POE – a suferit de katalepsie si a fost posedat in mod obsesiv de idea de a fi ingropat de viu – urmare a unei morti clinice .
sursa este absolut sigura : WISSENSBIBLIOTHEK der BERTELSMANN MEDIA AG !!!
p.s. sper ca nu o iei personal . cunostintele tale iti fac onoare fara umbra de indoiala .
salutari amicale !
-
emma spune:
raluca :inseamna biblioteca de cunoastere (wissen) si bertelsmann este konzern-ul international .
katalepsie – ( cu radacina in greaca katalepsi) are aceiasi semnificatie ca si in romana – catalepsie.
trebuie sa ma crezi caci – tipii astia de la bertelsmann sunt un multi – miliarden konzern si biblioteca lor este super . nu si-ar permite sa raspandeasca informatii false . dar se pot face recherche chiar in baltimore respectiv maryland .dar atat de miscatoare nu poate fi informatia:) -
bibliotecar spune:
Edgar Allan Poe was by all accounts one of the most talented of American storytellers, with many of his tales based on characters with episodic unconsciousness, confusion, and paranoia. Similar episodic behavior is well known to have taken place in Poe’s life as well, and is generally attributed to alcohol or drug abuse. There is considerable evidence, however, that Poe suffered not from simple substance abuse but from complex partial seizures, possibly followed by prolonged confusion and postictal psychosis. Complex partial seizures were not well described in Poe’s time, which could explain a misdiagnosis. Alternatively, he may have suffered from complex partial epilepsy which was complicated or caused by substance abuse. In any case, his personal experiences clearly influenced many of his major works. He represents a fascinating case of a neurological condition in a talented individual, who was then able to use his experiences to give deeper meaning and poignancy to his art.
Bogousslavsky J, Boller F (eds): Neurological Disorders in Famous Artists
-
Silviu Man spune:
ei, totusi, zic ca sperietura e doar primul nivel cand il citesti pe Poe… :)
-
Sasha spune:
Cat de putina relevanta are daca Poe era sau nu rasist, alcoolic si/ sau dependent de droguri… Mie mi se pare un autor bunicel, adevarat ca ma impresioneaza mai mult poeziile sale decat povestile de groaza.
Daca esti curioasa in legatura cu Poe, iti recomand The Poe Shadow de Matthew Pearl (autorul Clubului Dante), unde se relateaza in maniera deja cunoscuta de cititorii lui Pearl, modul in care Poe a murit in Baltimore, 1849 -
Raluca spune:
Sasha, are relevanta in contextul in care lucrurile astea (daca sunt adevarate, pentru ca Poe este un personaj extrem de controversat) i-au influentat opera.
Am vazut la bookfest coperta de la cartea asta pe un tricou al unui vanzator de la Humanitas. Am vrut sa ma intorc sa o cumpar, dar nu am mai avut timp. Daca e Mathew Pearl, banuiesc ca a adoptat varianta crimei din interes… electoral, nu?
-
Raluca spune:
bibliotecar: am citit si eu articolul acela. Si acolo nu spune nimic de catalepsie… Oricum, si daca era cataleptic si daca nu era, nu are foarte multa importanta :) .
Silviu, adevarat, acesta nu este singurul nivel la care trebuie perceput (drept autor de povesti de groaza), dar cred ca asta a fost scopul principal, de a speria, (atins prin tehnicile de care am vorbit si pe care le-a exploatat cu succes).
-
Sasha spune:
hahah vrei sa-ti povestesc cartea? never! te las sa descoperi singurica. eu din nefericire sunt prea grabita sa astept humanitasul sa traduca si am luat-o direct in engleza… diferenta e enorma.
eu zic ca nu are legatura. nu e un scriitor valoros pt ca era un drogat cum baudelaire nu e un poet bun pt ca era un afemeiat. van gogh era dus cu pluta, asta nu inseamna ca picturile lui nu sunt o capodopera… iar nichita stanescu bea de stingea, nu poti sa-i judeci dupa viata lor de oameni… judeca-i dupa opere si dupa viata lor de nemuritori.
-
Raluca spune:
Da Sasha, inteleg ce zici tu, dar abuzul lui de opiu de exemplu, (informatie oricum contestata de unii) apare si in povestiri; la fel si delirurile pe care se spune ca le avea. Cred ca sunt putine cazuri in care opera unui artist (si ma refer aici la teme, la motive) nu este influentata de viata sa personala. Ceea ce este un lucru bun de cele mai multe ori- cred ca scrii mult mai bine despre lucruri pe care le cunosti.
Nu este valoros din cauza ca era drogat si tot ce am zis. Dar clar asta i-a influentat opera si in plus, aceasta influenta a fost de bun augur :) .
:) Atunci voi lua cartea sa o citesc. Da, stiu si eu ca, din pacate, diferentele la traducere sunt mari la prea multe carti… :(
-
dan spune:
Felicitari pentru articol. As dori insa sa semnalez faptul ca, in lumea stiintifica, este universal recunoscut si acceptat faptul ca Poe nu era dependent de droguri si nici cataleptic, acestea fiind zvonuri lansate dupa moartea lui de unul din dusmanii lui, care i-a falsificat scrisorile, lucru repede dovedit. Din nefercire insa, dorinta de senzational se pare ca perpetueaza astfel de mituri, asa ca au tot fost reluate calomniile respective, creandu-se o legenda inselatoare… Astfel, aceasta ajuge sa fie crezuta de oameni de buna credinta, care au avut acces la sursele respective mai degraba decat la cele stiintifice…
Jen spune:
12 iunie 2008 | 2:56 pm
eu am citit nuvelele lui poe (mai exact editia romaneasca din colectia ‘romanul sec. xx’ parca) cand eram copil mai mare, pe la 12-13 ani, si m-au speriat destul de tare. dar nu destul cat sa nu le recitesc de curand si sa imi placa si mai mult :D