Perindându-mă prin Ţara Poeziei cu puţine flori şi numeroase mocirle, mi-am adus aminte de o scriere în care un personaj hidos obişnuia să-şi chinuie victimele cu recitarea de poeme. Aveau de ales: ori să fie ştrangulate, ori să asculte legate de fotolii nişte poeme groaznice care provoacă un chin tot mai mare cu fiecare vers. Erau atât de neinteligibile încât nici cele mai luminate minţi din Univers nu le-ar fi putut găsi vreun sens. Ba mai mult, autorul sublinia că respectivul poet avea un succes negativ ieşit din comun: ascultătorii săi la sfârşitul lecturii fie înnebuneau, fie le crăpa inima de furie, fie începeau să capete ticuri groteşti. [citeste articolul complet]