bookblog.ro

---

Ultima legiune

Scris de • 16 July 2006 • in categoria Altele

Autor: Valerio Massimo Manfredi
Rating:

(ediţia în limba engleză)
Valerio Massimo Manfredi Ultima legiunePoveste a unui grup de luptatori, fosti membrii ai uneia dintre ultimele legiuni romane, cartea este interesanta în primul rând prin prisma perioadei zugravite. Prabusirea imperiului roman este cu siguranta unul dintre evenimentele de turnura ale istoriei europene.

Fiind un spatiu temporal care a dat nastere multor legende, Manfredi si-a permis o mare libertate, jucându-se cu povestea regelui Arthur si faptele istorice legate de unul dintre ultimii împarati ai Romei. Acesta, un copilandru pe numele sau Romulus este îndepartat cu cruzime de destinul sau de a conduce Roma, rapit de o capetenie barbara, Odoacru.

În acelasi timp o ultima legiune romana este zdrobita de barbari în lupta, doar o parte din soldatii romani fiind lasati în viata pentru a fi vânduti ca sclavi.

Dintre soldatii legiunii romane, Aurelius este singurul care ramâne în libertate. Împins de dorinta de a-si elibera împaratul dar si de datoria sa ca ultim soldat al Romei, Aurelius porneste într-o lupta care pare fara de posibilitate de izbânda. În drumul sau el se întalneste cu Livia si cu o parte din camarazii sai de arme, alaturi de care Romulus, ultimul împarat, îsi va cauta linistea, departe de puterea barbarului Odoacru.

Scrisa în acelasi stil stângaci precum "Alexandru cel Mare", "Ultima legiune" va fi o lectura dificila pentru un cititor exigent. Stilul (sau traducerea) cartii lui Manfredi este greu de digerat, singurul lucru care poate sa faca un cititor pretentios sa treaca cu privirea aceste inconveniente fiind pasiunea cu care este zugravita actiunea si mai ales fundalul fascinant al acesteia.

Cu îngaduinta, acest roman poate fi vazut mai degraba ca o schita destinata sa devina scenariu de film. Cu Russel Crowe si Keira Knightley în rolurile lui Aurelius si Livia, ar fi cu siguranta un succes. Ar fi un film caruia nu-i lipseste nimic dar din nefericire nu este o carte stralucita din multe puncte de vedere. Totusi, daca povestea lui Alexandru cel Mare v-a placut, atunci "Ultima legiune" va fi si ea o lectura interesanta.

Reviewer: Dan Radulescu





Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Felicitări pentru dorinţa de a citi şi a împărtăşi cunoaşterea.

    raspunde

  2. MadRider spune:

    Absolut superb acest autor italian. Chiar aceasta carte “Ultima Legiune” citita acum mai mult de 10 ani m-a facut sa ma indragostesc de romanul istoric cu subiect greco-roman si sa-mi doresc mai nou sa scriu si eu unul…

    raspunde

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro