Am dezbătut, am făcut liste intermediare, am citit răspunsurile voastre de mai multe ori şi într-un final (dramatic aş putea spune) am ajuns la o concluzie. Deşi toate răspunsurile au fost frumoase, a trebuit să alegem doar două dintre ele, pentru cele două premii pe care le aveam de dat.

Şi, pentru a nu mai prelungi suspansul, trâmbiţez numele celor doi câştigători: Alexandra (cea cu anotimpurile :D ) şi Florin Puşcaş. Azi publicăm "istoria" Alexandrei, iar mâine pe cea a lui Florin.

Vom publica însă şi sâmbătă ceva, asta pentru că povestea cărţilor citite de Vlad Lazăr în cei 8 ani de lectură ne-a smuls câteva zâmbete. Vrem să îl încurajăm să citească în continuare, aşa că el primeşte tot o carte de istorie, însă despre secolul 19: În intimitatea secolului 19, de Ioana Pârvulescu.

Le mulţumesc celor care şi-au adus aminte pentru noi de cărţile care i-au impresionat. Concursurile însă nu s-au terminat, nici cărţile, iar ocazii de a fi câştigători vor mai apărea :) .

Va las cu povestirea Alexandrei:

Anotimpul 1: Colectionarul - John Fowles
Anotimpul 2: Dragostea in vremea holerei - Gabriel Garcia Marquez
Anotimpul 3: Aforisme - Lucian Blaga
Anotimpul 4: Jocul cu margele de sticla - Hermann Hesse

Mi-a fost greu sa aleg aceste carti, sunt multe altele pe care le iubesc, totusi cred ca acestea sunt cartile care, atat prin mesajul lor, cat si prin momentul la care le-am citit, m-au schimbat cel mai mult.

In anotimpul intai, omuletul era tanar, egoist, timid, se impiedica de viata mai mult pentru ca nu ii vedea mladitele care i se urcau incolacite pe trup, ingreunandu-i miscarile. Viata pentru el, dimpotriva, era o vasta adunare de amintiri, carti, persoane, desene, pietre, haine, ghiozdane, calatorii. Viata era ceva ce se aminteste, nu se traieste. O piesa de colectie, cum ar veni. Confesiunile amicului sau, entomologul nebun, l-au facut sa vada brusc haul care i se casca la picioare, un hau bizar alcatuit dintr-o vasta adunare de amintiri, carti, persoane... deasupra caruia era tinut de niste biete mladite. Ce oroare - sa descoperi ca ai lucruri in comun cu un monstru, sa te vezi prin ochii Mirandei, sa intelegi ca si tu esti un "colectionar"! (Si totusi, ce privilegiu sa iti fie aratat acest lucru de catre John Fowles!) Personajele din "Colectionarul" si-au gasit in omulet cititorul model in adancurile caruia sa patrunda, sa rascoleasca tot, sa ii umple identitatea, fara ca ele, in ciuda monologurilor directe, sa se lase descoperite in totalitate.

Prima lectie: Viata NU este o colectie. A colectiona inseamna a muri de viu.

Dupa ce a invatat sa pretuiasca clipa, omuletul a citit, intr-o vara, "Dragostea in vremea holerei". Un roman despre dragoste - si ce? sunt atatea altele, ce tema uzata! Dar iata cum Marquez arata, din nou, cate functiuni si nuante poate avea acest simplu cuvant. M-am indragostit de atmosfera, fiecare pagina mi s-a parut o poezie, as fi recitit-o de mii si mii de ori, fara sa ma plictisesc, de fiecare data descoperind un nou amanunt care sa pulseze de viata si incantare - de la mirosuri pestilentiale pana la cersetori care scot in din buzunare puisori de gaina - un spectacol pe care nimeni nu il vedea, in afara de Fermina Daza si de mine (datorita acestei scene sunt convinsa ca imi era predestinat sa citesc aceasta carte).

A doua lectie: Viata este parfum si atmosfera si acele detalii, acele clipe ca niste puisori plapanzi - poti calca pe ele fara sa simti sau poti sa te minunezi de spectacol.

Asa ajungem la anotimpul trei, omuletului deja a inceput sa ii bata inima, si, de la atata batut in nestire, se simte insingurat si trist. Atunci, ca prin miracol, ii pica in mana "Aforismele" lui Lucian Blaga. Ce minte luminata, parca fiecare cugetare este noua, si totusi rasuna cu ceva dinauntru, ceva deja citit, invatat, trait, cunoscut... Este tare bine sa te mangaie pe crestet o lumina precum cea a lui Blaga, in cea mai intunecata ora. La orice pagina, la orice ora din zi sau noapte, la orice ceas de insingurare sau tristete as deschide aceasta carte, ma face sa zambesc si sa realizez instantaneu maretia vietii si a universului. Cum sa nu fie totul o minune, daca cineva a gandit cu multa vreme inainte toate framantarile mele, si le-a pus intr-o carte ca pe raspunsuri la niste intrebari pe care nu am indraznit macar sa le rostesc?

A treia lectie: Viata este minune si mister. Asa sa ramana.

In al patrulea anotimp, omuletul incearca sa devina om in imparatia cu arhitectura perfecta precum un fulg de nea a lui Hesse. Sunt convinsa ca nu am inteles nici pe departe toate simbolurile ascunse in aceasta constructie colosala, dar, din nou, personajele si-au gasit in mine acel cititor model pe care sa il rupa, sa il mototoleasca si sa il rescrie din nou, ca pe o pagina din jurnalul unei zile care n-a fost traita la adevarata valoare. "Jocul cu margele de sticla" a fost ca o lacrima care mi-a curatat sufletul de impuritati. Si totusi, atentie, umbre si monstri exista pretutindeni, chiar daca manifestarea lor nu este exploziva precum in "Colectionarul". Desi o carte a luminii, taman cercetarea umbrelor aduce, asa cum ne spune si Jung, gasirea aurului.

A patra lectie: Viata este culoare, ea trebuie traita si vazuta in lumina potrivita si in intunericul potrivit. Viata este calatoria catre centru, cautarea de sine.

Acum, omuletul nu stie daca a ajuns inca om. Dar incearca sa poarte cu sine aceste lectii, anotimp dupa anotimp, an dupa an. Ultima lectie: Viata este o calatorie, precum o carte.