Traseul acestui studiu va fi dintre acelea cu nu foarte multă silinţă, fără cazna ipotetico-deductivului ci cu lejeritatea empirico-analiticului - un termen academic şi pedant pentru ceea ce odinioară se numea, dacă mai ţineţi minte, un conspect - termen la rândul lui mofturos pentru ceea ce era de fapt copiatul din manual. La drept vorbind, aici vom copia din câteva cărţi ceea ce este necesar pentru a înţelege experienţe văzute/trăite/simţite/cunoscute etc. În fapt, ne vom limita la două exemple, dintre care primul de-o suspectă imoralitate.

Venind din Braşov în Bucureştii anilor 2007, am simţit (atenţie, urmează o exagerare) ceea ce probabil gepizii au simţit atunci când au venit pentru prima oară în Dacia anului 250 d.Hr. Înfloresc, desigur, însă nu foarte mult. Şi gepizii erau "înceţii" vremii, "ardelenii" grupurilor barbare - gepanta înseamnă în gotică încet, molcom - iar unii cred că numele de Ardeal provine de la numele celebrului lor conducător Ardaric, care s-a supărat la un moment dat tare de tot pe huni învingându-i decisiv pe fii lui Atilla la Nedao (Ungaria de astăzi). Să menţionăm că această răzleaţă ipoteză trebuie uitată numaidecât, din moment ce vechiul fino-ugric erdÅ‘ în maghiară înseamnă pădure, iar erdÅ‘ elÅ‘ > Erdély > Ardeal înseamnă dinaintea pădurii. Dar destul despre ei, să ne întoarcem la mine.

Partea imorală este că voi aduce în discuţie un alt text scris de mine. Să ajungi să te citezi la câţiva anişori şi înainte să o facă alţii este o dovadă de candidă, blamabilă autopreţuire. În 2007, scriam îmbufnat într-un mini-text anti-bucureştean următoarele:

Citeşte mai departe pe Secţiunea de ştiinţe umaniste şi religie