Acest articol poate fi citit doar de catre vizitatorii inregistrati pe bookblog.ro, care s-au logat in prealabil. Daca sunteti inregistrati, logati si aveti probleme sau nelamuriri folositi cu incredere formularul de contact. Chiar va rugam sa ne spuneti daca sunt probleme. Raspundem la fiecare mesaj!

["]

Când eram mică nu prea înţelegeam conceptul de "prefaţă" şi, culmea, nu am fost curioasă să întreb ce înseamnă, ce ar trebui să găsesc acolo. Conştiincioasă, încercam să o citesc de fiecare dată când, deschizând nerăbdătoare paginile unei cărţi, o găseam, parcă făcându-mi în sâc: "Nu încă, povestea mai are de aşteptat." Nu reuşeam însă să trec de primele trei pagini. Recunosc, doar cu o urmă de ruşine, că până în ziua de azi nu am citit în întregime decât o singură prefaţă (înainte de a parcurge cartea), şi asta pentru că aveam nevoie de analiza de acolo.

Îmi mai aduc aminte că, mai târziu, la ora de literatură, doamna dirigintă a lăudat un coleg pentru că făcuse un comentariu pertinent, bazat pe ce citise în prefaţa cărţii pe care o discutam: "Sunt puţini cei care citesc prefaţa, şi uite ce lucruri interesante pierd". Această laudă m-a motivat şi pe mine să citesc acea prefaţă. Jumătate din ea, mai mult nu am avut răbdare.

Mă întreb, prin urmare, care este scopul inserării acestui text la începutul unei cărţi, pentru că eu una nu îl văd. Să fie însa clar la ce fel de prefaţă mă refer: nu mă refer la cele câteva cuvinte ale autorului (care apar, de altfel, cu titlul Cuvânt înainte) şi nici la informaţiile despre viaţa lui (al căror titlu include cuvântul biografie). Mă refer strict la cele 20 de pagini de analiză şi rezumat a ceea ce urmează să citesti.

Cum să citeşti o analiză la o nuvelă (de exemplu) în care nu ştii ce se întâmplă? La ce îmi foloseşte să aflu că atunci când unul din personaje este pe cale să comită o crimă (Fir-ar! Ä‚la era punctul culminant! Nu vroiam să îl aflu înainte de intrigă!) autorul foloseşte în mod inovativ motivul şarpelui? Sau că ultimele cuvinte ale victimei (Super, am citit şi nuvela asta - doar ştiu tot ce se întâmplă în ea, inclusiv sfârşitul, nu?) ar trebui să fie înţelese nu ca o lamentare ci ca o ameninţare? Practic ţi se dau de la început nişte "şabloane" prin care să citeşti opera respectivă. Când ajungi la momentul pomenit în prefaţă ştii deja care este interpretarea "corectă".

De aici apar trei probleme:
1) Mi-e teamă că aceste şabloane sunt pe modelul "2 în 1": îţi dau de la început un model de cum trebuie să citeşti dar şi cum trebuie să "trăieşti" cartea. Propria viziune nici nu mai apucă să se formeze.
2) Nu ar trebui să facem singuri exerciţiul interpretării? Cum ne dezvoltăm gândirea, nu intuind singuri semnificaţii? Nici măcar nu poţi combate analiza respectivă, să faci puţină polemică interioară, pentru că nu numai ca nu ai o părere proprie, dar nici măcar nu ai citit opera respectivă.
3) Te mulţumeşti cu prefaţa. Până la urmă, ai rezumatul (strecurat printre prezentări de teme, motive şi simboluri) şi ai interpretarea. Şi prefaţa e chiar mai bună decât un referat de pe internet. Ca să nu mai vorbim despre faptul că după 20 de pagini de comentariu literar nu mai ai chef să mai citeşti şi ce urmează. În contextul în care se doreşte promovarea lecturii, de ce nu este prefaţa postfaţă?

Prin urmare, voi continua să citesc prefaţa după ce termin de citit cartea. Risc să pierd prea puţine lucruri faţă de ce aş pierde dacă aş urma cursul "natural".

Câţi dintre voi faceţi la fel ca mine?

Scris de Raluca Alexe