Esti aici: bookblog.ro » Articole Speciale » Când am fost ţărani cu ţăranul
Când am fost ţărani cu ţăranul
Isterie în târg: cultura moare, dar nu predă. Sub auspiciile depresionare ale unei toamne ceţoase, nişte minţi poate nu la fel de înceţoşate, dar cam rătăcite, sugerează printr-un docoment oficial înlocuirea mobilierului (şi expoziţiei) existent la Muzeul Ţăranului Român, odată cu terminarea lucrărilor de consolidare care se preconizează anul viitor. Imediat după apariţia docomentului cu pricina, cu uluitoare repezeală, piariştii Muzeului pornesc o petiţie – ah, salvatoarele petiţii! – prin care să atragă atenţia opiniunii publice asupra nedreptăţii ce stă se abată peste mult prea premiatul lăcaş de cultură tradiţională. Deh, metodă nouă pentru expoziţie veche. Şi cu o la fel de uluitoare repeziciune oamenii s-au solidarizat în interesul muzeului. Ce mânie, câtă supărare şi vervă întru apărarea moşternirii milenare. Dar, din punctul meu de vedere, e ceva putred în toată această afacere.
Undeva, prin întortocheatele cărări ale puterii, vreun individ s-a sictirit de “succesul” muzeului şi cu ajutorul bâtei, face valuri-valuri. Să fie contextul manevrei politice şi un pretext pentru a discuta potenţialul Muzeului? De ce nu? Deşi această tentativă poate sugera o doză de ipocrize şi lene. Să fi avut nevoie de un “context” pentru a discuta destinul muzeului, chiar dacă am observat demult ce se întâmplă acolo? Bâta, sub formă de raport al unor experţi, sugerează diverse. Dintre aceste diverse, voi selecta trei recomandări: re-considerarea liniei muzeale actuale, desfiinţarea Clubului Ţăranului şi a Târgului Ţăranului.
(Citeşte mai mult pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie)
) 
Romania, eterna si fascinanta.
Salvati ţăranii. La Muzeu cu ei!