Astfel, ne-am văzut cu toţii la fereală de umede consideraţii despre “charisma marelui romancier”, privirile-i blânde sau tăioase, degetele-i lungi, neastâmpărate – cum a scris o duduie în Dilema veche despre tatuatul Peixoto…

Prin urmare, departe de a regreta “întâlnirea” fizică cu un scriitor celebru, îmi pare bine că a fost cineva acolo spre informarea mea, un observator de încredere ca dl Mitran. Mă simt mai câştigat citind şi recitind această însemnare decât belind ochii după o vedetă literară.

Adevăratul ‘rendez-vous’ cu un autor are loc în cărţi. Restul e show şi show off. Mai ales dacă ne gândim la întrebările tâmpite puse de privilegiaţii aflaţi la faţa locului: “Vă place România?”, “Cu cine votaţi în turul II?”, “Aţi auzit de Gică Hagi?”, “Cum reuşiţi să articulaţi atât de cursiv în lb engleză?” (sigur, exagerez). Dar nici cu inutila paradă de teorie literară, de care niciodată d-na Simona Sora (prezentă şi dumneaei) nu poate scăpa, nu mi-e ruşine…