bookblog.ro

---

Ileana Vulpescu: „În cărţile mele este atâta tristeţe câtă este şi în viaţă”

Scris de • 15 December 2010 • in categoria Articole Speciale, Recomandari

Am fost nerăbdătoare să ajung la locuinţa doamnei Ileana Vulpescu şi sa încep interviul. Era vorba şi de curiozitate personala pentru voiam să cunosc omul prin mintea căruia mi se părea că deja umblasem atunci cînd am citit Arta conversaţiei, De amor, de amar de inimă albastră, Arta compromisului şi preferata mea, Rămas-bun casei părinteşti.

Am avut norocul să întîlnesc o persoană comunicativă care a dorit să ne lase să pătrundem în spatele cortinei, acolo unde totul începe în faţa unei foi albe de hîrtie. Convieţuind cu mii de cărţi, scriitoare nu se ascunde în spatele romanelor sale ci priveşte scrisul ca pe ceva firesc, care face parte din viaţă.

Andreea Chebac: Cînd şi dacă v-aţi propus să deveniţi scriitoare ?

Ileana Vulpescu: Am scris fără să-mi propun neapărat să devin scriitoare, fără să mă gîndesc să fac o profesie din scris pentru că eu lucram la Institutul de Lingvistică din Bucureşti. Deci pîinea mea de-acolo venea. Nu mi-am propus niciodată să scriu ceva într-un anumit timp. Mi-am zis, cînd un subiect o să mă ardă pe suflet încît să vreau să-l scriu, o să-l scriu.

A.C.: La ce vîrstă aţi debutat ?

I.V.: Prima mea carte a apărut la 37 de ani. Am început să scriu de pe cînd eram studentă şi m-am prezentat la diverse publicaţii cu ceea ce scrisesem, dar niciodată n-a convenit. Prima dată am publicat în 1966, o nuvelă în revista „Familia“. Şi de-atunci, fără să-mi propun un timp anume, am ajuns acum la 11 cărţi, ceea ce nu este mult deloc pentru o viaţă aşa de lungă, pentru că eu mă apropii cu paşi repezi de 80 de ani.

A.C.: A fi scriitor e un lucru pe care îl alegi sau scrii pentru că simţi ?

I.V.: Nu este o chestiune programată. Eu socot că trebuie să te naşti cu ceva anume pentru orice dacă e vorba să te înscrii între cei puţini aleşi. Te îndeamnă ceva din interior, nu este neapărat „mi-am propus să devin nu-ştiu-ce“.

A.C.: Ce are deosebit un scriitor faţă de restul lumii ?

I.V.: Cred că mai multă atenţie în faţa vieţii, mai multă preocupare să pătrundă în psihologia altora, pentru că un personaj într-o carte, ca să fie credibil, trebuie totuşi să prezinte un adevăr psihologic pentru cititor.

A.C.: Faptul ca aţi fost scriitoare v-a schimbat viaţa ?

I.V.: N-aş putea să spun. Niciodată n-am frecventat cenacluri literare, n-am frecventat medii artistice, puţinii mei prieteni nu proveneau din domeniul artelor. Singurele momente cînd am fost mai apropiată de lumea scriitorilor a fost cînd am mîncat la cantina scriitorilor; şi atunci, vrînd-nevrînd ne vedeam cu toţii acolo.

A.C.: Cum se naşte un roman ? Care e scînteia care vă face să scrieţi un roman ?

I.V.: La un moment dat se adună ceva în tine. Scrisul este ca o ţeavă de eşapament la un automobil. Şi în tine se acumulează lucruri pe care la un moment dat simţi nevoia să le spui. Mai întîi, ca să te descarci tu şi apoi din speranţa că ajungi la inima cititorului, pentru că în fond ăsta este scopul: să comunici. Scriitorilor care spun „pe mine nu mă interesează ce spun cititorii“ eu le-aş pune următoarea întrebare: atunci de ce mai publicaţi ?

A.C.: Care este geneza unui roman ? Cum scrieţi un roman: cîteva ore pe zi, atunci cînd vă simţiţi inspirată ?

I.V.: N-aş putea să spun că sînt o fiinţă extrem de planificată în direcţia asta pentru că eu am avut întotdeauna o gospodărie pe cap, am avut o slujbă, copil, piaţă . . . şi am scris printre picături. Nu fac parte dintre cei care-şi propun neapărat un program fix. Singura mea disciplină este: am început, trebuie să termin. În primul rînd, în proza lungă — cum este romanul — trebuie să ai de la început structura stabilită. Călinescu spunea „un roman este scris înainte de a-l începe“. Este foarte adevărat că pe parcurs te mai trag personajele spre altceva decît ce le-ai menit tu de la început. Şi atunci capătă ele viaţă.

A.C.: Aveţi un personaj sau o carte preferată din tot ceea ce aţi scris ?

I.V.: N-am un personaj preferat, am o carte preferată care este Sărută pământul acesta. La romanul ăsta am pornit pentru că am citit-o pe Marguerite Yourcenar Memoriile lui Hadrian, şi m-a frapat acolo o scenă: Hadrian a participat la cel de-al doilea război în Dacia cu unchiul său, Traian, şi este şocat că intrînd în sala tronului lui Decebal toţi demnitarii erau morţi, fiecare în scaunul pe care-l ocupase în timpul vieţii: se otrăviseră. Mi-a rămas scena asta întipărită în minte şi de-aici mi-a venit ideea de-a scrie această carte cu acţiunea în 106 d. Hr., la căderea Daciei sub romani.

A.C.: Aţi spus că scrieţi pentru public. Cum vă reprezentaţi publicul pentru care scrieţi ?

I.V.: Îmi închipui publicul format din oameni ca mine. Eu vreau să găsesc într-o carte ceva care să mă impresioneze şi pe care să-l ţin minte; să-mi placă, dar să mă şi informeze. Sînt pentru lucrul simplu, exprimat direct ca omul să-l înţeleagă. Nu sînt pentru „elitisme“ în nici un domeniu al vieţii. De ce să vrei să restrângi totul numai la un grup de oameni ? Eu spun că arta trebuie să se adreseze tuturor oamenilor.

A.C.: Dar scrieţi în special pentru femei ?

I.V.: Nu neapărat pentru femei. Dar, fiind femeie, probabil că n-am reuşit să-mi depăşesc condiţia. Însă nu mă întristează cu nimic că e socotită „ literatură pentru femei“, ca şi cum femeile ar fi o specie diferită şi nu tot oameni.

A.C.: Ce idee constantă găsim în romanele dumneavoastră, ceva ce aţi pus în fiecare roman ?

I.V.: O anumită rectitudine morală. Ştiu că există şi oameni care au avut o anumită conduită şi pe care au păstrat-o. Am încercat în fiecare roman să exprim adevărul unor oameni, adevărul unor personaje privite prin ochii mei. Şi încă un lucru: îmi aduc aminte că Titus Popovici când a citit romanul Rămas-bun casei părinteşti a spus :”Dragă Ileana, dar e atîta tristeţe, e atît de îngrozitor de multă tristeţe“. După care am scris Arta conversaţiei şi i-am spus cînd i-am dat cartea lui Titus Popovici: Titus, uite, am măritat-o pe Sînziana Hangan de dragul tău. În cărţile mele este atîta tristeţe cîtă este şi în viaţă, mie mi s-ar părea fals să fac pe optimista.

A.C.: De obicei personajul principal este o femeie. De ce ?

I.V.: Îmi este mai uşor să-mi transpun sentimentele într-un personaj femeie. Întotdeauna am ales să pătrund în psihologia unei femei, mai mult decît în cea a bărbaţilor.

[va urma]

* In acest interviu au fost folosite regulile gramaticale dorite de doamna I. Vulpescu.





Citeste cele 21 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. YZ spune:

    Oare ce-o mai face poetul Romulus Vulpescu, soţul ei? Oare câţi mai ţin minte numele lui? Păcat că nu şi-a mai reeditat poeziile decât prea rar şi atunci prost marketate – din moment ce Şerban Foarţă a putut să aibă succes, de ce n-ar fi putut şi Romulus Vulpescu, care are câteva poezii foarte “foarţiene”, multe dintre ele scrise înainte ca Foarţă să fi debutat.

    raspunde

  2. Marilena spune:

    Un interviu reusit… nici nu se putea altfel cu asemenea interlocutor. Multumesc ca mi-ati amintit de niste carti care imi sunt tare dragi, dar de care uitasem.

    raspunde

  3. floare spune:

    Ma bucur ca va reamintiti de scriitori in viata si ca va acordati timp pentru a le aloca momente placute in paginile dumneavoastra. Abea astept sa gasesc in fiecare saptamana sau zi cate un interviu al marilor nostri, si poate indrazniti sa intervievati pe rand si actorii.
    Succes si va multumesc.

    raspunde

  4. Andra Silivestru spune:

    Felicitari, Andreea! ;)

    raspunde

  5. doru irimia spune:

    Intr-adevar, felicitari andreei chebac pentru acest interviu reusit. Un jurnalist care nu uita valorile acestei tari uitate de lume, oricat de “tristi” ar fi artistii ei, asa cum declara ei insisi, merita toata aprecierea. Doamna Ileana Vulpescu, cu toate ca nu ma pot declara un fan al dumneaei, si asta nu pentru ca nu i-as aprecia talentul, ci poate pentru ca nu ma simt foarte confortabil intr-un stil de a scrie atat de feminin, este cu siguranta o scriitoare consacrata si foarte apreciata, care si-a castigat acest statut punandu-si experienta vietii la picioarele talentului. Spun acest lucru deoarece, dupa cum declara chiar dumneaei, prima carte a aparut la o varsta respectabila, in ciuda faptului ca din perioada studentiei a incercat sa se afirme. Regret oarecum aceasta tristete despre care ne vorbeste, eu fiind o fire vesela, dar pe de alta parte, stim cu totii ca toate lucrurile cu adevarat bune se nasc din suferinta. Din nefericire, acea suferinta se cere imperativ a fi a noastra. Inca un lucru asupra caruia ma simt atras de a vorbi sunt personajele. Avand in vedere ca personajul principal din aproape, si spun aproape deoarece nu am citit toate cartile si refuz sa cred ca nu vor mai fi si altele, toate cartile se incapataneaza a fi femeie, ma duce cu gandul la cuvintele lui Henry Beyle Stendhal, si anume: “sa iubesti inseamna sa doresti, sa vezi, sa atingi, sa simti, cu toate simturile deodata”. In consecinta ii multumim doamnei Ileana Vulpescu pentru ca a refuzat un posibil premiu Nobel, ramanand in Romania, sa ne infrumuseteze vietile prin asemenea carti, neplecand in tari straine, de unde ne-ar fi venit mai greu sa aflam detalii despre viata sau cartile dumneaei.

    raspunde

  6. Vulpitza spune:

    Felicitari pentru interviu. Ileana Vulpescu este marea mea dragoste pana acum :)

    raspunde

  7. Pingback: Ileana Vulpescu: „În fiecare personaj e ceva din tine” | bookblog.ro

  8. Pingback: Despre insingurare, batranete si alte avataruri… | ioana75

  9. Mihaela Silvia Magureanu spune:

    In clasa a Vll a am auzit vorbindu-se despre Arta conversatiei de la doamna bibliotecara Sabina Vasilescu din Horezu -Valcea.Peste ani am reusit sa citesc cartea si de atunci o tot recitesc.Doamna bibliotecara este o Sanziana de care imi aduc cu bucurie aminte.Doamna Ileana Vulpescu este altarul meu de adevar spre care ma indrept mereu.V-am urmarit ieri in Confesiuni-este atata bun simt in tot ceea ce spuneti si faceti ca nu am cum sa nu va iubesc.

    raspunde

  10. Sanda spune:

    Pur si simplu o iubeac pe Ileana Vulpescu di adancul inimii. Cand ma simt coplesitq de viata si-mi vine sa-mi casapesc semenii si pe mine, recitesc “Arta Conversatiei” si-mi trece. Pacat ca nu vrea sa apara la televizor, sa ne invete limba romana si demnitatea, arta de a te accepta si de a-i acepta pe ceilalti asa cum sunt. Cum nu stiu cand e ziua domniei sale, imi permit sa-i trimit un gand bun si plin de respect pentru aceasta Mare Doamna. Si, daca imi permite si un sarut.

    raspunde

  11. COCA spune:

    O mare,mare doamna a literaturii romanesti,multumesc ptr clipele de liniste pe care mi le-a daruit citind cartile sale,televiziunile intoxica aceasta tara cu silicoane,manelisti,lume interlopa de cea mai proasta factura,ar trebuii sa infiinteze un program macar de o ora saptamanal,unde unii ar invata sa vorbeasca corect romaneste…
    In rest…multumim ILEANA VULPESCU!!!1

    raspunde

  12. emilia spune:

    Stimata Ileana Vulpescu, ma consider o norocoasa ca sunt contemporana cu Domnia Voastra, am citit toate cartile pe care le-ati scris , le consider triste, dar reale, ma regasesc in ele la fel ca alte femei care au citit cartile dumneavoastra; de ce nu ne faceti o bucurie si sa apareti intr-o emisiune , macar saptaptamanal, unde sa deschideti pofta de cultura buna si frumoasa generatiei de azi…..daca stiti cata bucurie , dulce-amara, simt cand citesc cartile dumneavoastra…..

    raspunde

  13. Anda Dragoi spune:

    Condoleante familiei Vulpescu. Ai plecat maestre si noua ne va fi greu fara frumusetea sufletului dvoastra. Dzeu sa va odihneasca! Stimata doamna Vulpescu, sa fiti tare,pt ca noi ne rugam pt amandoi.

    raspunde

  14. dani spune:

    Imi pare rau ca citesc atat de putine interviuri cu dumneaei…nu mi se par carti triste ci doar ca reflecta viata si surprinde extrem de bine realitatea ei…cartile pe care le scrie ni se adreseaza tuturor fiindca redau extrem de bine esenta vietii asa cum nu multi scriitori o pot face..Imi pare rau ca o fiinta ca domnia sa a trebuit sa treaca prin grele incercari!

    raspunde

  15. GABRIELA-ELENA COTARTA spune:

    ILEANA VULPESCU- O MARE DOAMNA A ROMANIEI. UN OM DE CULTURA, DE MARE FINETE. MI-ATI MINGAIAT SUFLETUL CU ROMANELE DUMNEAVOASTRA. BUNUL DUMNEZEU SA VA AIBA IN PAZA, SA VA DEA PUTERE SA MAI SCRIETI, SA NE INCINTATI.VA DORESC DIN SUFLET PUTERE SA TRECETI PESTE TOATE.

    raspunde

  16. Pingback: Top 5 Ileana Vulpescu

  17. Apar la sfarsit “va urma”…Unde este partea a doua a interviului?

    raspunde

  18. Viorica Gubernat spune:

    Mult iubita doamna , ca am citit toate cartile Dvs. publicate pana in prezent nu este ceva deosebit , e chiar normal sa fie asa , dar ca pe fiecare dintre acestea le-am recitit de cate 4-5 ori si ca , atunci cand vreau sa-mi creez o anumita stare de spirit pun mana pe cate una dintre ele si n-o las pana n-o termin – asta chiar mi se pare a fi ceva deosebit ! Cel mai drag dintre romanele Dvs. imi este “De-amor,de-amar, de inima albastra” , neinsemnand ca pe celelalte le iubesc mai putin . Va marturisesc ca astept o noua aparitie si ca am tot introspectat piata in acest sens. Mai vreau sa gasesc o Sanziana ,o Florina , o Argentina , o Suzana , cu toate neamurile lor pana la a saptea spita ! Doresc din suflet sa aveti parte de sanatate , de liniste sufleteasca si … de tot ce mai este necesar pentru a incepe o noua scriere . Pentru mine cartile Dvs. au caracter de Biblie !!!

    raspunde

  19. Aurelia spune:

    Am citit cartea Arta conversatiei a doamnei Ileana Vulpescu cred ca acum cel putin 30 de ani. La vremea respectiva si chiar si acum nu cred ca exista o carte mai buna a literaturii contemporane. Crud de buna. Din pacate nu o mai am in biblioteca ca as reciti-o. Doamna este un mare talent al nostru, al romanilor. Felicitari doamna Ileana Vulpescu pentru ceea ce ne daruiti noua romanilor obisnuiti si banali.

    raspunde

  20. Pingback: S-a întâmplat în 21 mai 1932 – Jurnal FM

  21. Pingback: S-a întâmplat în 21 mai 1932 - Jurnal Spiritual

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro