Acest articol poate fi citit doar de catre vizitatorii inregistrati pe bookblog.ro, care s-au logat in prealabil. Daca sunteti inregistrati, logati si aveti probleme sau nelamuriri folositi cu incredere formularul de contact. Chiar va rugam sa ne spuneti daca sunt probleme. Raspundem la fiecare mesaj!

["]

Nu cred ca gresesc cand spun ca fiecare din noi a avut la un moment dat un model, o persoana care l-a impresionat peste masura si despre care a spus: "Asa vreau sa fiu si eu". E drept ca de cele mai multe ori admiram doar anumite trasaturi ale persoanelor pe care le numim "modele", cu atat mai mult cu cat se prea poate sa nu le cunoastem in intregime. Partea buna, chiar daca nu le cunoastem, este ca aceste persoane exista, faptele lor pot fi verificate, contestate, judecate (nu in sensul negativ), sunt persoane care au trecut cu succes peste diferite obstacole, acumuland astfel o importanta experienta de viata.

Aceste modele "apar" cand avem deja o oarecare putere de discernamant, cand putem face diferenta intre bine si rau, dar, la fel de important, cand incepem sa intram in contact cu lumea inconjuratoare, cand aflam despre ce fac oamenii, cand vedem la televizor stiri, filme sau citim reviste de tot felul. Ce se intampla insa inainte de perioada asta? "Pe vremea mea"" :)

Pe vremea mea, inainte de aceasta perioada citeam, la fel ca multi alti colegi de generatie, astfel ca m-am trezit admirand sau detestand (tradus prin "nu-mi place de el, ca e rau") personaje de carti, singurii "oameni" (in afara de cei apropiati) pe care ii puteam cunoaste.

Primul model de care imi aduc aminte a fost, cine altcineva, Contele de Monte-Cristo. Imi aduc aminte destul de clar faptul ca admiratia mea fata de acesta intra in conflict cu ce invatasem despre razbunare, si anume ca esti mai destept daca nu o practici. Mai mult decat atat, ma gandeam ca e destul de trist ca el isi petrece atata timp din viata razbunandu-se, in loc sa fie si el fericit ca scapase. Dupa cateva volume insa mi-am dat seama ca admiram la el hotararea cu care facea ceea ce isi propusese (isi urmarea scopul, adica) si cat de calculat era. Eram fascinata de cat de bine anticipa miscarile "adversarilor" sai. Peste imaginea lui Edmond Dantí¨s s-au suprapus apoi alte imagini, reale sau fantastice.

Insa ce ma intreb eu acum este: E bine sa avem drept modele personaje din carti? Cat de verosimile sunt acestea? Cum spuneam si la inceput, o persoana reala care iti serveste drept model a sarit peste aceleasi obstacole cu care poate te confrunti si tu. Drept urmare stii ca nu sunt de netrecut si ca le poti sari la randul tau. Insa nu poti sti cat adevar este intr-un personaj anume si daca ce a facut intr-o carte poate fi facut si in viata reala.

Pe de alta parte, veti spune - si pe buna dreptate - personajele sunt inspirate din viata reala de cele mai multe ori. Sa luam de exemplu cazul Contelui de Monte-Cristo: Dumas a gasit in arhivele politiei cazul unui anume Franí§ois Picaud, pantofar, inchis pe nedrept pentru spionaj, care, iesit din inchisoare, imbogatit peste noapte si deghizat, a inceput sa isi omoare dusmanii. Pe aproape, insa nu tocmai modelul de hotarare care este personajul caruia i-a servit drept model.

Un contra-exemplu ar fi Eugí¨ne Franí§ois Vidocq, un fost puscarias devenit seful politiei din Paris. Pe langa ca a aparut in Comedia umana a lui Balzac cu trei nume diferite (Vautrin, Jaques Collin, Abbé Herrera) i-a servit drept model si lui Hugo pentru Jean Valjean si Javert, din Mizerabilii. Cine a fost impresionat de felul cum se poate schimba un personaj ca Jean Valjean, a avut noroc, pentru ca aceasta avea un corespondent in realitate.

Revenind la intrebarea pe care mi-o puneam ceva mai inainte, cu ocazia meditarii asupra acestui articol am ajuns la concluzia ca, inspirat sau nu din realitate, un model "fantastic" nu este mai prejos decat unul real. Ma gandesc ca daca iti serveste drept model un personaj ale carui fapte extraordinare sunt greu de transpus in viata reala, atunci, incercand sa-i semeni, poti ajunge macar la jumatatea valorii acestuia. Ceea ce, cred eu, este suficient :)

Scrisa de Raluca Alexe