În loc de introducere

Trivialitatea limbajului cotidian este o evidenţă care ne însoţeşte clipă de clipă. Pretenţia afişată a manualelor sau instanţelor care veghează la moralitatea publică este tot mai ipocrită în discurs şi mai ineficace în practică. De foarte mult timp spaţiul public nu se mai sfieşte să admită vorbirea vulgară, trivială în orchestra sa. Anti-calofilia lexiconului public nu mai este demult o derogare de la o normă de politeţe, ci un binevenit în actul exprimării noastre. Noi înşine, de la simpli vorbitori şi cititori până la figuri de renume, politicieni, artişti şi scriitori am ajuns să cultivăm normalitatea cuvântului injurios. De un aspect aparte se bucură trivialitatea oamenilor culţi - mulţi dintre ei exersându-şi pana prin intermediul obscenităţii. Pretenţiei naive că rafinamentul înlătură trivialitatea i se râde în nas zilnic. Şi aici ajungem la întrebarea eseului de faţă: de ce vorbesc/scriu intelectualii (mai ales intelectualii) atât de urât?

Argumentarea mea va parcurge un traseu sacadat de la general şi abstract spre particular şi concret. De la importanţa limbajului pentru raporturile sociale, la relaţia dintre lascivitatea limbajului şi libertate pentru a ne ocupa de cazul românesc.

[Citeşte mai mult pe secţiunea de Ştiinţe umaniste şi religie]