Autor: Juan Marse
Rating:

Astăzi vă propun să răsfoim unul dintre romanele scriitorului spaniol Juan Marsé şi anume Cozi de şopârlă, roman tradus în română la editura Polirom în anul 2003. Romanul l-am luat cu mine la mare şi vă spun sincer că este scris într-un mod captivant şi asta pentru că naratorul este nici mai mult, nici mai puţin decât un fetus care aşteaptă să se nască.

În Cozi de şopârlă, naratorul nenăscut încă vorbeşte când cu fratele său David, când cu mama "roşcata". Tatăl lipseşte cu desăvârşire din peisaj, cel puţin din planul real, putând să fie mereu înviat prin imaginaţia lui David. Acesta din urmă mereu îşi visează tatăl atunci când stă pe marginea râpei din spatele casei şi vorbeşte mereu cu acesta. Dar tatăl băiatului nu este singurul personaj înviat de către acesta, mai sunt şi aviatorul din posterul lipit pe perete sau alte personaje care deşi există, sunt interpretate şi răs-interpretate de mintea copilului. Un personaj care îi stă alături băiatului întotdeauna este câinele bătrân şi orb Chispa, care deşi este eutanasiat, continuă să existe pentru copil pentru a-l ajuta. Moartea lui Chispa va continua să-l bântuie pe David până când acesta va muri.

Povestea romanului se petrece în Barcelona de după războiul civil, când noua ordine apasă pe umerii locuitorilor, iar dispariţiile bărbaţilor din Rezistenţă sunt la ordinea zilei. La fel şi tatăl lui David, fost combatant al Rezistenţei fuge într-o noapte prin râpa din spatele vilei luate în chirie rănindu-se. După acest episod, atât David cât şi fetusul în aşteptare nu o să-şi mai vadă tatăl niciodată. Între timp, "roşcata", mama băieţilor cunoaşte pe inspectorul Galván care încearcă să afle unde se află soţul acesteia, fără succes însă. Pe parcursul întrevederilor tot mai dese dintre inspectorul de poliţie şi soţia lui Victor Bartra se leagă o idilă nevinovată nedusă la capăt niciodată de nici unul dintre personaje. Paulino, prietenul lui David este un copil abuzat de către unchiul său. Cei doi prieteni deseori stăteau în râpă şi tăiau cozile şopârlelor pentru a face un unguent miraculos pentru boala lui Paulino. Mama lui David ajunge la spital să nască însă nu supravieţuieşte travaliului, lăsându-i pe cei doi băieţi fără nici un sprijin. Aceştia vor fi preluaţi de mătuşa lor care va avea grijă de bebeluşul cu probleme, dar îl va ajuta şi pe David să se maturizeze.

Cozi de şopârlă este un roman tulburător, despre o lume pe care abia am descoperit-o, una complet diferită de Spania pe care o cunoaştem marea majoritate, este o ţară frământată de probleme financiare, politice şi sociale, iar cei doi băieţi se văd nevoiţi să crească într-o asemenea lume. Poate motivul pentru care David îşi inventează personaje cu care vorbeşte este acela de a uita şi de a se sustrage cotidianului prea dramatic pentru el. Juan Marsé a reuşit să scrie un roman cu date din biografia sa, pentru că aşa cum mi-am dat seama pe parcursul lecturii, fetusul mult aşteptat este chiar autorul. De aceea cred că Marsé scrie în manieră naturalistă, frustă, existenţialistă. Nimic nu este trecut prin procesul de înfrumuseţare. Spania în care a crescut el este una în care copii sunt fie abuzaţi, fie uitaţi pe maidan, iar bărbaţii sunt fie în căutarea unui loc de muncă, fie sunt suspectaţi de a fi împotriva noului regim. Iar David luptă împotriva regimului prin ura sa faţă de inspectorul Galván pe care-l consideră vinovat de moartea câinelui Chispa.

Recomand cu multă căldură acest roman dramă, o istorie a unei vieţi povestite şi trăite în diverse povestiri imaginare, o dramă ce se desfăşoară în faţa ochilor cititorilor fără să simţi apăsarea acesteia tocmai datorită stilului în care a fost scrisă, cu pasaje umoristice, cu momente de relaxare la film, etc. Un alt motiv pentru care apreciez acest roman este şi exteriorul, ambalajul în care a fost "învelit". Cozi de şopârlă face parte din Biblioteca Polirom iar coperta este sugestivă. Iar cine este familiarizat cu această colecţie ştie că formatul este uşor de citit şi transportat. Îi ofer 5 steluţe pentru faptul că Marsé a reuşit să mă facă să-l citesc într-o singură noapte pe nerăsuflate, aşteptând întoarcerea lui Victor Bartra ori o desfăşurare a "idilei" dintre inspector şi "roşcată". Recunosc că mi-a părut rău să părăsesc lumea lui Juan şi a lui David, poate doream să ştiu mai multe despre ei, însă, ca întotdeauna trebuie să îmi iau rămas bun de la personaje pentru a putea ajunge şi la alţi cititori. Spor la citit!

O recenzie de: Cristina Teodorescu