1. Dan Puric a spus odata : “Incetati sa mai credeti in imaginarul diavolului de tip clasic – cu coarne, coada si copite. Acum diavolul a evoluat si el – e om de stiinta, cercetator…” – dovada descreieratii aia de care vorbesti, dovada acei feroce ignoranti de teapa lui Dan Brown etc.

2. ai sa razi pe sub mustata poate cand am sa-ti spun ca marele sociolog francez, Emile Durkheim considera crima (lato sensu – adica orice gen de delict, nu numai omorurile) un factor de … sanatate sociala. adica acelasi gen de rationament pagubos – ca daca exista in fiecare om o farama de rau, inseamna ca e in natura lui, deci e normal. a nu se intelege ca Durkheim pretindea ca fenomenul criminal sa fie bine mersi lasat in pace fiindca e “normal”, dar este inadmisibila o atare determinare cauzala a acestuia. Periculoasa prin interpretarile ulterioare care i se pot da…

E vorba doar de un demon anonim!

Ilie : Intuiesti un lucru fundamental : ne-nesimtirea lui Unamuno. Chiar scrie la un moment dat, intr-o nota, “pudoarea m-a salvat”. Incapatanarea asta de a nu intra cu bocancii in Biserica, de a considera credinta drept ceva la care sa te ridici tu, nu care sa se coboare la tine pentru a-ti folosi drept justificare pentru vanitate sunt uluitoare. nevoia a crede curat(!), cati o simtim?

“Din cauza asta angoasa rationalistului NU este productiva. ” – e vorba de miza, in fond. nelinistea (hai sa folosim termenul asta mai firesc decat teposul “angoasa”) a fost semnul luptei lui Unamuno, insa cautarile i-au fost cu substanta prin faptul ca a cautat inspre sus, nu pe orizontala. Nelinistea rationalistului poate fi si ea un semn al prezentei nenumite a lui Dumnezeu care ii da de stire despre El, dar daca se desfasoara pe orizontala, nu poate avea rezultat mangaietor – te impiedici de pereti in loc sa cauti sa iesi prin tavan :)

Vorbea Cristian Tabara mai demult despre o gravura, cred, cu un om si cu un alt “om”, ceva mai special. ei bine, acest “om” ii spunea celuilalt : “nu-ti fie teama, eu sunt nimeni.” Ghici cine era? In fond, ce e mai logic si mai benefic intr-un razboi decat sa te camuflezi perfect pentru a putea lovi atunci cand victima se va misca prea mult in perimetrul ales de tine?

“demon anonim” – cred ca nici tu nu esti constient pe deplin ce sintagma fantastica ai scris. tine-o minte,ca eu am retinut-o deja! :)

“La 33 de ani, porneste o lupta infricosatoare cu sine insusi, cu ispitele si ratiunea lui enorma si pustiitoare din care se nasc marturisirile naucitoare ale Jurnalului intim si Agoniei crestinismului. Va incepe sa-i fie teama (si ce fertila teama! Teama de Dumnezeu a lui Unamuno este roditoare, nu e angoasa neproductiva).”

Misticii spun ca dracul are mai multa ratiune decat omul. Dar nu are decat ratiune, atat! Cred ca ai surprins aici marea reusita a lui Unamuno – “(si ce fertila teama! Teama de Dumnezeu a lui Unamuno este roditoare, nu e angoasa neproductiva).” AICI E MARE ADEVAR! Aud tot felul de aberatii ca: “Angoasa metafizica este o lupta cu demonul”. Nu este asa. Angoasa metafizica nu este o lupta cu demonul, ci este aderarea la insusi modul de “a fi” al demonului. Si daca aderi la ceva nu mai poti sa te lupti cu acel ceva. Cred ca e logic. Din cauza asta angoasa rationalistului NU este productiva. Cu demonul poti sa te lupti numai atunci cand incerci sa participi cu fiinta ta la un anume urcus spre Dumnezeu prin credinta si rugaciune. D-abia atunci incepi sa te lupti cu demonul deoarece, el avand mai multa ratiune decat un om, incearca sa faca orice pentru a te departa de Dumnezeu. Din acest motiv realitatea dracului in lume este astazi minimalizata, daca nu chiar camuflata de-a binelea de fata oamanilor prin tot felul de ideologii si placeri. Asta este cea mai mare ratiune a dracului – el face omul sa creada ca nu exista, ca libertatea inseamna zdrobirea limitelor. Dar oamanii nu vad.

De exemplu: daca ii spui unui om ca in timp ce un tanar isi face in fiecare seara rugaciunea si are o anumita deprindere cu rugaciunea, acest tanat aude cum ii bate cineva in usa sau in geam, prostul va incepe sa rada. El, saracul, e deja furat de ratiunea demonului, el crede ca nu exista drac, si astfel nu are cum sa-i desluseasca actiunea pentru ca nu e in stare sa se lupte cu dracul, nu e in stare sa se situeze pe o pozitie contrara lui.

Cred ca Unamuno si-a dat seama de asta. In haul ratiunii lui, el si-a dat seama ca a ascuns un demon anonim impotriva caruia nu putea sa lupte decat prin rugaciune si lacrimi. Din pacate, putini isi dau seama de asta si au un asemenea curaj catre Dumnezeu si impotrivire asupra diavolului.

Pentru cei mmulti, timpul, vremea, moda sau ideologia bat existenta in sine. E mai cooooooool, ai? :-) Dar cum am spus, dracul are mai multa ratiune decat omul si nelinistea metafizica este insusi demonul.