Esti aici: bookblog.ro » Biografii/Memorii, Zeeny » Mircea Cartarescu
Mircea Cartarescu
Am remarcat recent ca dupa ce acum cativa ani era ‘trendy’ sa il citesti pe Cartarescu, acum esti catalogat snob daca iti place.. Mie imi este foarte drag… dupa Rushdie si Marquez il asez mereu pe Cartarescu… pentru ca Marquez a fost primul iar Rushdie ma face sa zambesc. De ce imi plac acesti trei scriitori? pentru ca au exact acelasi gen de fictiune, folosesc in linii mari aceleasi tertipuri scriitoricesti, facand parte din acelasi curent, minunata inventie sud-americana a lui Borges, realismul magic!.. pe scurt, si dupa cum ii spune numele, in realismul prozei – de multe ori dus pana la un naturalism extremist – sunt intreţesute elemente fantastice… sunt niste scriitori de povesti pentru
oameni mari.
Clar nu este o lectura pentru oricine. Este un gen destul de dificil de digerat din varii motive:
-in primul rand se indoaie sub povara subiectivitatii. Proza lui este in mare parte autobiografica, plina de euri narative, fie masculine, fie feminine, insa avand toate in comun inclinatia de a se intoarce catre copilarie si adolescenta, o perioada extrem de prolifica pentru Cartarescu. Observatiile fin psihologice sunt cel mai adesea sufocate de elementele fantastice, specifice jocurilor copilariei, dar intr-o abordare noua, putin sinistra, usor malefica, sub o continua amenintare care planeaza neclar, fara forma de multe ori, asupra personajelor, si care il fac pentru multi nedigerabil.
-firul logic este greu de urmarit, uneori inexistent. Contrariile se intersecteaza la tot pasul, firescul cu straniul, frumosul cu uratul (manifesta pe alocuri un anticalofilism, nu prin stil, ci prin substanta, o respingere a frumosului de o senzualitate bolnavicioasa), realul cu fantasma, binele cu raul, divinul cu maleficul, operatie care la un moment dat bulverseaza scriitorul neavizat care fie isi da drumul cu capul inainte in vartej renuntand sa se mai agate de orice lucru aparent stabil, lasandu-se purtat spre capatul curcubeului, fie renunta sa incerce sa descalceasca aberatiile parca izvorate din mintea unui consumator de opiu… si inchide cartea.
-simbolistica este un alt element care poate sa nu fie pe placul unei gandiri ce urmeaza liniile drepte. Proza lui Cartarescu musteste de simboluri, laitmotive, elemente recurente… cea mai puternica mi se pare imaginea fluturelui, care face dealtfel si obiectul trilogiei “Orbitor” si se regaseste si in alte lucrari.
-proza lui cartarescu este un melanj dezorganizat (la prima si cea mai frecventa vedere) de mitologie, simbolistica, psihanaliza, amintiri, stiintifico-fantastic, poezie, abisuri cosmice si gheene ale iadului, ezoterism si arlechin, psihedelic, demonic si angelic. Lectura prozei lui Cartarescu nu face altceva decat sa intinda cupa infama cu “sterlici de miere” cititorului nevinovat ca un miel, prinzandu-l apoi, precum arahnoida din “REM”, infasurandu-l in itele prozei fantastice si ale unei minti stralucite, apoi consumandu-l.
Este intr-adevar contraindicat celor slabi de inger.
Zeeny
Şi eu mă simt ca în miere cînd îndrăznesc să îl citesc, mă gîndesc cîtodată (cu ciudă pe Cărtărescu) că doar o tuşă i-ar fi fost necesară să aibă forţa de a fascina fără a sufoca.
Cred că are monopol pe simbolul “fluture”
Mda, “Iisus lupta cu soarta si nu primea paharul”. Numai ca cititorul lui Cartarescu nu poate fi la fel de inocent si pur ca Mantuitorul, e nevoie de o complicitate cu Mircea pentru a-l putea intelegel. Multi i-au pus eticheta de postmodern, eu nu sunt de acord. Spiritul ludic care transpare din scriitura lui nu o face ezoterica, nu e nevoie de o initiere pentru a discerne sensurile creatiei cartaresciene. E nevoie, in schimb, de disponibilitate pentru revolutie. O revolutie emotionala, o noua viziune a sentimentelor, cum se exprima un modernist veritabil, Nichita Stanescu, dar si o revolutie axiologica. Scriitura lui Cartarescu implica o revizuire a valorilor, o metamorfoza axiologica. O comparatie frivola ar fi aceea cu un desen animat dedicat adultilor.
Viziunea inedita asupra lumii e impusa de perceptia diferita a autorului. Spre deosebire de alti autori, el e ceva mai biologic, daca se poate spune asa, perceptia la el e mai mult senzoriala decat intelectuala. Trecerea de la o perceptie conventionala, atribuita traditional cititorului, la cea atipica, a autorului, presupune un soc, un flux puternic de inedit, de nou, de diferit, un soc care sa impuna o regandire a abordarii, a punctelor de vedere asupra creatiei. Este vorba de acelasi soc pe care scriitorii tineri il concretizeaza in limbaj trivial (vezi Letopizdet, Bagau etc.), doar ca la Cartarescu pana si aceasta alterare de perceptie este intelectualizata. Maestrul nu vrea sa isi asume riscul ca temele, ideile sau universurile pe care le evoca sa cada in derizoriu. Poate e las, uneori, dar Cartarescu are totusi tupeul sa propuna o revolutie (vezi, spre edificare, Travesti sau nuvelele sale). Iar asta nu e putin lucru din partea unui “postmodern autosuficient incuiat in turnul lui de fildes”.
Te referi la distanţa pe care o ia cititorul faţă de operă?(şi apoi faţă de propriile prejudecăţi literare, aşteptări…) Sunt de acord cu disponibilitatea pentru revoluţie, da;poate deloc surprinzător, m-a provocat mult “Jurnalul”, am anticipat întîmplări în “Nostalgia” şi mă bate un gînd să îl (re)citesc pe autor. Se poate spune că îţi dă starea să fii tu însuţi “povestaş”, deşi nu e primul.
Paranteză: încă se discută cu privire la termen în sine- postmodern, de multe ori peiorativ.
oh, you know, Wo…. cred ca nu de cititori ca noi are nevoie cartarescu.. imagineaza-ti pe cineva care vrea sa puna prima oara pe o carte de-a lui.. si da peste niste carcotasi comentatori ca noi.. nu da oare bir cu fugitii?
ar trebui sa citim mai mult cu sufletul decat cu mintea.. s-ar castiga mai multe suflete asa.
Cit de distrus poti fi ca sa-l citesti pe Cartarescu… Aveti in voi un simt al valorii… ceva de-a dreptul deosebit! Jos fesu’!
Ba, Woland! Ba, ghiavole! Esti intelept… nevoie mare! M-ai dat pe spate! “…Cartarescu are totusi tupeul sa propuna o revolutie.” Mai ramine s-o infaptuiasca indivizi ca voi. Amin.
Voie buna!
Andrei S, dupa cate vezi ti-am aprobat comentariul dar am sa te rog sa vorbesti ceva mai frumos; asta daca ai ceva de spus. Daca nu ai nimic de zis, poate ca tacerea ar fi o solutie mai buna. Repet: al doilea comentariu nu mai trece daca este scris in acelasi stil.
In regula. Luind nitel la periat badarania de mai sus (i.e. “Ba, [...]“) zic doar ca “Woland si diavol”… ma rog, stii si tu unde bat, catre ce personagii; nu s-a dorit o jignire mai mare decit cea infaptuita. In rest… n-am proliferat injurii, nu?
Destul cu infumurarea, sa trecem la carti si autori. Imi place initiativa bookblog, ideea e buna. Dar in egala masura nu pot sa nu reactionez (uneori violent) cind vad oameni (tineri) admirind mostre de scriitura comerciala, de-alde Carturescu, Coelho, Llosa, Marquez si altii ca ei. Da, imi poti argunemta ca valorile noastre sunt diferite; nu m-ar deranja citusi de putin remarca. O literatura sanatoasa se cladeste pe un acut simt critic si analitic. Cind o sa aud ca un roman de-ale lui Goethe ori vreo scriitura semnata Kant, sau Nietzsche vor ajunge best-seller, poate ca atunci imi voi reconsidera parerea despre mediul uman inconjurator. Sunt alte modele de eruditie inspre care lumea si-ar putea indrepta cuminte atentia… daca, bineinteles isi si doreste asa ceva.
In primul rand iti multumesc pentru deschiderea de care ai dat dovada si pentru modul in care ai pus problema. Am mai zis-o de cel putin trei ori numai pe acest site. Nu imi place Coelho si e mult prea comercial pentru gustul meu DAR cred ca e mai bine ca oamenii sa citeasca Coelho decat sa nu citeasca altceva decat Libertatea.
Rezon! O deschidere de minte cu o carte e mereu binevenita unei rasfoieli tabloide!
Eu nu l-aş pune pe Coelho pe aceeaşi listă cu Marquez şi Llosa, deşi te refereai probabil la volumele vîndute. Încropeala filozofică nu are nimic a face cu disponibilitatea pentru magic sau cu vertijul, cu “darul povestirii”, cum spunea un bătrîn. Unii îl au, alţii oferă surogate.
Cît despre citit cu sufletul, tare îmi e teamă că e o doar un mod de a spune. Şi tot un mod de a spune: nu are nimeni destul suflet să reziste la atîtea poveşti.
Ar trebui sa imi fac timp sa trec mai des pe aici. Nu imi inchipuiam ca poate arunca cineva cu rosii stricate pentru ca citesc o carte si povestesc altora despre ea.
“distrus” zici…. eleganta exprimare. de-a dreptul valoroasa… sau poate simtul meu al valorii este putin distorsionat
Eu am inceput sa-l citesc pe Cartarescu odata cu “Pururi tanar infasurat in pixeli”. Am dat peste un autor care vorbea despre lucruri cat se poate de banale, de accesibile tuturor, dar intr-un mod in care iti era clar ca tu nu vei putea face niciodata acest lucru.
Am inceput sa-l indragesc felul in care scrie, temele abordate, acea siguranta pe care ti-o dau lucrurile cunoscute. Vorbeste despre un Bucuresti pe care abia astept sa-l cunosc, vorbeste despre curusuri de la facultate, despre jocuri pe computer, despre secolul in care traim.
Recunosc ca nuvelele lui sunt ceva mi greu de “digerat”, dar odata ce a ajuns sa-ti placa, iti place pana la capat.
Este normal sa fie si pareri contra, dar ma bucur ca fac parte din categoria “distrusilor” care il citesc pe Cartarescu, nu pentru ca e pe val, nu pentru ca e la moda, ci pentru ca ii place.
prima impresie pe care mi-a facut-o cartarescu a fost ca povesteste lucruri care mi s-au intamplat mie. pe asta si mizeaza el. pe lucruri marunte, care ni s-au intamplat tuturor. pentru ca, nu asta inseamna sa scrii cartea-cartilor, cartea in care se regasesc 100 de oameni din 100?
probabil ca asta il face comercial, desi, daca deschizi paginile cartii, descoperi o altfel de lume decat pe aceea pe care o descoperi din comentariile de peste tot.
numai cine nu i-a citit cartile isi poate da cu parerea atat de usor despre cartile lui. eu, sincer am revenit de multe ori la cartile lui, iar propozitia geniala, cum ca el scrie povesti pentru oameni mari, nu poate fi decat foarte adevarata.
incercati macar prima lui poveste, paianjeni de pamant, de care sunt sigur ca nimei n-a auzit, deci ce spuneam de cei care nu l-au citit…? sa-si dea cu parerea in continuare.
salutare tuturor
cartarescu e un magician al cuvintelor… e un fel de arghezi ce se avanta in folosirea unor expresii mestesugite.. construieste o noua limba romana!
de ce nu prezinta nimeni carti de-ale lui cartarescu? nu am gasit nicio recenzie pana acum pe bookblog…
* cititorul neavizat