bookblog.ro

---

Biografii de scriitori: Anaïs Nin – Artistul. Femeia

Scris de • 17 April 2013 • in categoria Biografii de scriitori

resized_Poza Anais Nin

Mi-am dorit să scriu despre Anaïs Nin din momentul în care am început să citesc Henry și June, primul volum din Jurnalul dragostei, în care scriitoarea descrie debutul relației pasionale cu Henry Miller. M-au impresionat franchețea și intensitatea cu care pune pe hârtie fiecare trăire.

Anaïs – Artistul intelectual

Spirit latin, Anaïs Nin s-a născut în Franţa, într-o familie cu rădăcini cubaneze şi daneze. Jurnalul, care este o oglindă a vieții scriitoarei, a luat ființă ca reacție emoțională la abandonul tatălui, pe care copila Anaïs îl adora. Primele însemnari în carnetul personal au fost făcute la vârsta de 11 ani, în timpul calatoriei spre Statele Unite, unde familia încerca să-și reclădească viața dupa plecarea lui Joaquín Nin.

Anaïs este un personaj exotic, complex, plin de subtilități. Cea mai cunoscută scriitură a sa este Jurnalul, publicat inițial în varianta cenzurată, alături de proza erotică - o premieră între femeile scriitoare, în acest sens. Anaïs a fost una dintre primele scriitoare care au explorat scrierea erotică și cea care a deschis drumul pentru autoarele acestui gen de literatură. Prima sa lucrare publicată a fost un studiu asupra lui D.H. Lawrence.

Anaïs – Femeia pasională

Din păcate, am constatat că scriitoarea este cunoscută mai degrabă pentru postura de amantă a lui Henry Miller, decât pentru contribuția literară. Poveștii de dragoste dintre cei doi îi este acordat un spațiu semnificativ in Jurnal. Anaïs este cea care a făcut posibilă publicarea romanului de debut al lui Miller, Tropicul Cancerului, iar el a declanșat trezirea ei ca femeie - cu Henry a cunoscut pasiunea.

Henry Miller, despre Anaïs: „Dintre toate femeile pe care le-am cunoscut, nici una nu se apropie de Anaïs Nin prin grație și frumusețe. O aristocrată. Dar și o scriitoare cu talent extraordinar. Ea aparține acum întregii lumi.” `

„Nu voi putea vorbi niciodată destul despre influența pe care am avut-o unul asupra celuilalt - eu asupra desăvârșirii operei lui Henry, el asupra materiei, substanței, vitalității operei mele. El mi-a dat impulsul, iar eu i-am dat adâncimile”, scrie Anaïs în paginile Jurnalului.

Anaïs a trăit o viață bogată, atât din punct de vedere artistic, cât și emoțional, tinzând către o cunoaștere profundă a sinelui. Căuta desăvârșirea ca femeie și ca scriitor, experimentând dragostea în nenumărate forme – „cvadruplicitățile mele în dragoste", cum le numește. La 20 de ani se căsătorește cu bancherul Hugh Guiler, cuplul mutându-se la Paris, la un an după nuntă. Hugh a reprezentat una dintre constantele vieții tumultoase a scriitoarei, care a trăit numeroase povești de dragoste cu scriitori, artiști, psihanaliști (Henry Miller, Otto Rank, Antonin Artaud, Edmund Wilson).

Dincolo de Paris

Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Anaïs si Hugh sunt nevoiți să părăsească casa din Louveciennes și să se întoarcă în State. Acolo, Anaïs resimte lipsa mediului artistic european, dar continuă să scrie și lucrează ocazional ca psihanalist, model sau actriță.

În America îl cunoaște pe tânărul Rupert Pole, cu care se căsătorește, deși rămâne în continuare măritată cu Hugh. Din motive fiscale e nevoită ulterior să divorțeze de Rupert, dar trăiește cu el până la moartea ei. Rupert devine executor literar al scriitoarei și este cel care îi publică Jurnalul în varianta necenzurată, după ce persoanele publice care îi populau paginile încetează din viață.

Citesc volumul doi al Jurnalului, Incest, și pe măsură ce scriu acest articol sunt tentată să dezvălui orice detaliu nou pe care îl aflu despre Anaïs. Ceea ce mă ține prinsă de carte este faptul că scrie cu intensitatea cu care trăiește. Pe final, vă las cu un citat ce cred că surprinde esența scriitoarei.

„It's all right for a woman to be, above all, human. I am a woman first of all." (The Diary of Anaïs Nin, vol. I, 1966)

Teodora

Foto: http://theselittlewords.com

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Manu spune:

    Am descoperit-o pe Anais Nin la Paris. In casa in care am locuit timp de zece zile am gasit unul dintre volumele jurnalului ei, volum scris mult dupa despartirea de Henry Miller. Erau franturi despre Paris si despre Henry Miller, iar pe masura ce citeam imi doream cu ardoare sa descopar Parisul lor si sa-l citesc pe Henry Miller, pe care l-am vazut pentru prima data prin ochii ei. Asa ca pentru mine Anais Nin a reprezentat poarta de intrare intr-un univers magic, un amalgam de Paris, iubire, pasiune pentru scris si Henry Miller.

    raspunde

  2. Pingback: La plimbare prin blogosferă (41) | Evantaiul Memoriei

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro