Dacă ar fi să îmi aleg o perioadă din trecut în care să pot călători, cred că aș alege începutul de secol XX, mai exact anii '20. Hemingway, Fitzgerald, Joyce, Miller sunt numai câțiva dintre scriitorii pe care i-aș putea citi, așteptând cu sufletul la gură următoarea lor carte.

Dintre aceștia, curiozitatea mea s-a îndreptat în special către Francis Scott Fitzgerald. Recunosc că ecranizarea din 2013 a cărții sale de referință, Marele Gatsby, mi-a influențat această alegere și m-a făcut să mă întreb: cât de mult Gatsby este în Fitzgerald? Cât de mult Fitzgerald e în Gatsby?

Pentru început, ambii sunt de origine modestă și au o puternică dorință de îmbogățire. Tatăl lui Scott devine șomer când băiatul avea 12 ani și sursa principală de venit era o moștenire primită de mama acestuia. Începe facultatea la Princeton, dar preocupările literare îi scad interesul pentru învățătură, astfel că nu își finalizează studiile. După ce execută stagiul militar, începe să își construiască visul de a deveni un mare scriitor și de a se îmbogăți.

Primul roman, This side of paradise (cu titlul inițial The Romantic Egotist) a fost scris la 19 ani, în timp ce Fitzgerald era în armată și se temea că va fi trimis să lupte în Primul Război Mondial. Editura Scribners a acceptat să i-l publice, trei ani mai târziu, după revizuire, când a devenit printre cele mai cunoscute cărți ale anului.

Zelda

În 1918 o cunoaște pe Zelda Sayre, cea care avea să-i fie soție și muză. Zelda era o tânără frumoasă, cu o personalitate puternică, îi plăcea să flirteze și își dorea un bărbat cu o condiție materială bună. Se potrivea perfect modelului de femeie supra-numită „flapper", definitoriu pentru acea perioadă, ridicat la rang de personaj literar - femeia rebelă, emancipată, frivolă, la modă.

Despre Zelda aș putea scrie un articol de sine stătător. Scrie, dansează, pictează. Din câte am citit, influența ei asupra creației lui Fitzgerald a fost semnificativă; toate personajele feminine îi seamănă Zeldei, iar multe secvențe din romanele lui sunt oglindirea experiențelor prin care cei doi au trecut, fie că e vorba de o petrecere extravagantă, o noapte de beție și dezmăț, sau certuri interminabile. Căci pe cât de multă pasiune există între cei doi, pe atât de multă controversă și suferință. Viața tumultoasă, caracterizată adeseori de excese și-a pus amprenta asupra destinului celor doi.

Marea dorință a lui Fitzgerald era să scrie romane și să se îmbogățească din scris, dar din cele patru (cu titlu original, This Side of Paradise, The Beautiful and Damned, The Great Gtasby, Tender Is the Night), doar primul s-a bucurat de un mare succes financiar. Marele Gatsby nu a fost foarte bine primit de public, poate pentru că, așa cum am citit undeva, nimeni nu își dorea să citească o carte care punea în lumină viciile epocii. Astfel că își căuta și alte surse de câștig, scriind scenarii de film, sau povestiri „comerciale", în ziare și reviste ca Saturday Evening Post și Esquire.

Hemingway

Relația dintre Fitzgerald și Hemingway este un alt aspect interesant de explorat. Inițial am fost tentată să o numesc legătură de prietenie, dar se pare că a fost una cu suișuri și coborâșuri. S-au cunoscut în Paris, pe vremea când Fitzgerald se bucura de faima primului său roman și Marele Gatsby era în curs de publicare. Hemingway era încă un scriitor obscur, dar ale cărui povestiri au primit aprecierea lui Fitzgerald, astfel încât acesta l-a recomandat pe Ernest editorului său. După ce Hemingway a început să-și consolideze reputația de mare scriitor, relația lor s-a răcit. În plus, Hemingway nu aproba relația cu Zelda, care i se părea nocivă pentru Scott și îl acuza pe acesta de servilism față de gusturile publicului.

„The Crack-up”

Pe măsură ce înaintează în vârstă, Fitzgerald devine din ce în ce mai dependent de alcool. Nu se mai bucură de succes la fel ca la debut, Zelda este mai mult internată în spital, situația financiară e din ce în ce mai precară. Această perioadă de declin a anilor 30 este reflectată într-o serie de trei eseuri publicate în Esquire, la începutul lui 1936 (primul dintre acestea intitulându-se „The Crack-up” – Prăbușirea” ). La doar câțiva ani după, în 1940, la vârsta de 44 de ani, moare în urma unui atac de cord.

Cred că Fitzgerald se încadrează în categoria scriitorilor care sunt cu adevărat celebri și apreciați mai degrabă postum, decât atunci când erau în viață. Prin urmare, dacă sunteți interesați de mai multe detalii despre viața acestuia puteți găsi numeroase cărți, filme, interviuri dedicate. Pentru mine, el este un exponent și un cronicar al epocii Jazz, cu o fascinație aparte.
Foto 1, Foto 2, Foto