bookblog.ro

„De ce scriem” – evreii și visul american

Titlu: De ce scriem
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2018
Traducere:
Numar pagini: 636
ISBN: 978-973-46-7594-4
Cumpara cartea

„Plăcerea pură a jocului și seriozitatea mortală sunt prietenii mei cei mai buni: cu ei îmi fac întotdeauna plimbarea la sfârșitul zilei. Dar sunt în relații bune și cu plăcerea mortală a jocului, și cu plăcerea jucăușă a jocului, și cu plăcerea jocului serios, și cu seriozitatea serioasă, și cu puritatea pură. Numai că ultima nu-mi oferă nimic, doar îmi frânge inima și mă lasă fără grai.”

Nu sunt o fană a filmului Lista lui Schindler și de Philip Roth auzisem tangențial. Nu m-a interesat până acum așa-zisa problemă evreiască și deși am admis în sinea mea că Holocaustul a fost o tragedie grotescă în care cruzimea a depășit orice putere de imaginație, nu am studiat în detaliu fenomenul și am evitat filmele văicărețe, deși îndreptățite care se învârt în jurul acestei teme. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Lumea din ițele unui păpușar

Titlu: Teatrul lui Sabbath
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2013
Traducere:
Numar pagini: 520
ISBN: 978-973-46-3889-5
Cumpara cartea

Am început să citesc romanul lui Philip Roth fără să mă interesez înainte cine e scriitorul sau care îi e subiectul, fiind mânată de o curiozitate copilărească, de tipul celei care te îndeamnă să pui mâna pe plita încinsă. Cam așa a fost și experiența lecturării „Teatrului lui Sabbath”, un joc de-a închisul și deschisul cărții, de retragere și revenire în mijlocul universului său degradat. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

M-am măritat cu un comunist

Titlu: M-am măritat cu un comunist
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2004
Traducere:
Numar pagini: 451
ISBN: 973-681-489-0

(ediţia în limba engleză)

Încearcă să nu ucizi

"Întreaga lui viaţă Ira căutase o cale de a nu ucide pe cineva. După ce s-a întors acasă din Iran, toată viaţa lui a fost o strădanie de a dezamorsa acea pornire violentă." Ira Ringold (sau Iron Rinn, pe numele său "de scenă") - actor amator, amant focos, puţin mitoman, evreu susceptibil şi degrabă săritoriu la harţă ideologică, a crescut şi s-a format fără a se fi "bucurat" de modelul îndrumător sau de opresiunea autorităţii paterne. Unii şuşoteau că dramatica lui soartă s-ar putea să i se fi tras chiar de la asemănarea izbitoare (accentuată odată cu anii) cu vizionarul preşedinte Abe Lincoln, al 16-lea la număr în istoria SUA.

Ai fi zis că din întreg Decalogul biblic, strămoşesc, Ringold îşi alesese să se dedice - el, ateul convins - taman poruncii celei mai dificile: Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi. Eşuase din fragedă tinereţe la să nu ucizi. Îşi făcuse şi chip cioplit şi anume, din "progresismul" comunist. De fapt, păstra cu sfinţenie o întreagă galerie de chipuri cioplite cărora li se închina: Marx, Stalin, lideri sindicali locali & Abraham Lincoln. Pe care-l interpreta (imita) fidel şi în mod gratuit pe la diverse festivităţi şcolare sau la adunări populare. Ira se convertise la credinţa sovietică în primul rând fiindcă aceasta era interzisă în Statele Unite. Îl înfuria "principiul" libertăţii cu porţia. Libertatea WASP. Eroul lui Roth e, mai precis, reminiscenţa tristă a trecutelor zile revoluţionare, din zorii secolului al XX-lea, când individul uman mai aspira la schimbare "în chip programatic, naiv, nebunesc şi de neiertat, subestimând capacitatea omenirii de a schilodi cele mai nobile idei, transformându-le într-o farsă tragică."

Mare păcătos, orişicât! Căci (nu voi dezvălui "din casă", dar...) nu trăia cât era ziulica numai mestecând discursuri politice, ruinând sistematic prin combustiile sale instantanee seratele organizate cu migală de pedanta sa nevastă. Era, în acelaşi timp, şi "o mare conştiinţă socială asortată cu un mare apetit sexual. Un comunist cu conştiinţă şi un comunist cu sculă."
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Exit Ghost

0
Autor: Philip Roth
Rating: Exit ghost rating - recenzii carti
Editura: Vintage
Anul apariţiei: 2008
304 pagini
ISBN: 9780099516088

(ediţia în limba engleză)


Cine crede că bătrîneţea nu are farmec nu l-a citit pe Philip Roth, care are luciditatea şi umorul de a expune toate umilinţele şi satisfacţiile pe care declinul biologic le aduce la pachet, inseparabile. Al nouălea roman despre Nathan Zuckerman este o poveste ambivalentă, în care se împletesc renunţarea şi ultimele zvîcniri de pasiune. Exit Ghost este romanul în care Zuckerman spune adio lumii, urîndu-i în acelaşi timp bun găsit.

Retras vreme de 11 ani în New England, naratorul se întoarce în oraşul pierzaniei, New York, pentru o operaţie care, speră el, îi va reda demnitatea pierdută: suferă de incontinenţa urinară, ceea ce îl obligă la ritualuri umilitoare, îi restrînge libertatea şi îi spune neîncetat "Eşti bătrîn şi neputincios". Cuprins de un amestec de uimire, neîncredere şi fascinaţie faţă de noua viaţă a oraşului, el decide brusc să facă schimb de case cu un cuplu necunoscut. Să spunem, un gest imprevizibil pe care şi-l permite...însă e doar începutul unei suite de improvizaţii, parţial reale, parţial închipuite.
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 2 COMENTARII si spune-ti parerea!

Pastorala americană

0Pastorala americană  recenzie
Autor: Philip Roth
Rating: Pastorala americană rating - recenzii carti
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Alexandra Coliban
577 pagini
ISBN:978-973-46-1467-7

(ediţia în limba engleză)

American Beauty

"Trei generaţii. Toate au crescut. Au muncit. Au economisit. Succesul. Trei generaţii extaziate de America. Trei generaţii care au devenit parte a unui popor. Şi acum, cu cea de-a patra, totul se dusese de rîpă. Lumea lor fusese vandalizată complet". Sau: povestea dramatică a căsniciei unui fiu de evrei de-a treia generaţie post-emigrare - care nu-şi mai dorea să fie perceput ca evreu, ci să se confunde ireversibil cu The American Dream - cu o irlandeză, fostă Miss New Jersey, care se săturase să mai fie frumoasă, hotărând să devină cea mai prolifică văcăriţă a ţinutului (de unde şi titlul romanului, Pastorala).

Progeniturile a două familii non-WASP, o "monstruoasă coaliţie" iudeo-irlandeză, îşi unesc destinele, îmbătaţi de perspectiva accederii în anticamera Visului American, eveniment petrecut graţie privaţiunilor, disciplinei şi spetelii părinţilor lor. Prima generaţie de americani recenţi despovărată de pronunţia ridicolă în limba engleză, de obsesia identităţii şi a originii. Prima generaţie care-şi putea permite cu adevărat să venereze, ca unic zeu, Banul (moneyteism, ar glumi amar, poate, P. Roth) şi să îmbrăţişeze, ca unică rasă revendicată - Reuşita!
[Citeste tot Articolul]

Citeste cele 17 COMENTARII si spune-ti parerea!

Indignare

Titlu: Indignare
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2009
Traducere:
Numar pagini: 272
ISBN: 978-973-46-1365-6

Drumul către Carte al lui Philip Roth

Philip Roth pare a-şi fi netezit, la propriu - aşa cum îl cunoaştem dintre alte coperte ale sale: meticulos şi precis - calea către (era să zic nemurire) perfecţiune. Penultima sa lucrare, care - cum drept nota New York Times din 18 aprilie 2009, The Artful Codger - ni-l trădează într-o formă scriitoricească de zile mari, apăsătoare, intimidantă pentru orice confrate încă activ, Indignation, aşadar, are forma şi consistenţa unui diamant. Nici mai mult, nici mai puţin. Cum altfel ar putea sta lucrurile din moment ce Roth scrie, aproximativ, aceeaşi carte, Cartea, de când îl ştim!? Doar mijloacele diferă. Păstrând acest ritm al veşnicei şi stăruitoarei întoarceri la origini (ca şi când, tot revenind, şi-ar putea "rezolva" originile), bijuteria aşteptată îi va încununa de curând seria Opere complete, pe care Library of America i-o trimite sub tipar în aceşti ani.

Respectabila familie evreiască, proprietară a unei discrete prăvălii de cartier, se află mereu acolo, la îndemână, are un loc clar delimitat în imaginarul autorului: aşteaptă cuminte doar să i se solicite "serviciile" pentru un nou roman. [Citeste tot Articolul]

Spune-ti parerea!

Operaţiunea Shylock

Titlu: Operaţiunea Shylock
Autor:
Rating:
Editura:
Anul aparitiei: 2008
Traducere:
Numar pagini: 541
ISBN: 978-973-46-0715-0

Nobelul pentru cinism

De ce nu ia Philip Roth Nobelul pentru literatură? Pentru că nu s-a lipit nicicând, strategic, de o cauză politică "generoasă", "măreaţă" şi "nobilă". Au avut parte din belşug de necruţătorul său cinism literar şi, deopotrivă, "cei mulţi şi amărâţi", şi cei puţini şi avuţi, şi cei din proprie voinţă ghetoizaţi. Cu luciditatea-i sălbatică, Roth a intuit bine (eu împărtăşindu-i credinţa) că mizeria de caracter are prostul obicei de a cunoaşte, din zorii Istoriei, o dimensiune universală. Nu ocoleşte nici o categorie socială, este democratic răspândită - fie că e vorba de bogaţi şi infatuaţi sau de "umiliţi şi obidiţi". Doar gradul de ipocrizie diferă, în funcţie, printre altele, de gradul de urbanizare şi de spuza de educaţie.

P. Roth nu ia Nobelul pentru literatură pentru încă un motiv: este "un evreu care nu s-a temut niciodată să spună adevărul despre evrei. Un evreu independent, care a avut de suferit pentru independenţa lui". Roth a avut mereu un raport critic cu Puterea politică, indiferent de orientarea acesteia. Cred că astfel îi şi şade bine oricărui intelectual: "angajat" doar în măsura în care veghează în mod critic asupra acţiunilor Puterii. În fine, sulfurosul scriitor american, e posibil să nu fi primit "prestigiosul" premiu suedez pentru că nu s-a gudurat nicicând pe lângă vreo "somitate politică" din lumea a III-a pentru a-şi netezi calea către Stockholm, nu s-a tras în poză cu acei lideri mondiali care execută echilibristică pe muchia terorismului, sub masca "feţei umane" a marxismului.

A fi sau a nu fi P. Roth

Nu ştiu câte intelighente minţi occidentale, corecte politic şi nevricoase, s-au văzut în stare a finaliza lectura romanului Operaţiunea Shylock, o scriere explozivă, care-l devoalează pe neîmblânzitul Phil în plină furoare iconoclastă. [Citeste tot Articolul]

Citeste cele 8 COMENTARII si spune-ti parerea!

Copyright ©2011 Bookblog.ro