bookblog.ro

---

Cîştigători şi un nou concurs

Scris de • 5 March 2010 • in categoria Altele

Dan Novac şi Oana Gogioiu sunt cei doi care vor primi cîte un exemplar din Darul lui Mibs. Şi voi puteţi cîştiga o carte de la Editura Gama dacă participaţi la următorul concurs. De data aceasta este vorba despre Poveşti de noapte bună, care conţine şaptesprezece basme din literatura română şi universală. Sunt adaptate pentru a fi citite înainte de culcare. Şi ceva ce mi se pare tare frumos: luna şi stelele de pe copertă sunt fosforescente, luminează în întuneric.
Pentru a cîştiga una din cele două cărţi trebuie să răspundeţi la întrebarea: Care e basmul vostru preferat şi de ce?
Primesc răspunsuri pe mail, la adresa mihaela[at]bookblog[punct]ro, pînă pe 4 aprilie. Răspunsurile vor fi publicate pe bookblog.

Mai jos puteţi citi despre cărţile de aventură, aşa cum le-am primit de la:

Oana Gogioiu
"Trecand peste cartile de "sezon" ca Harry Potter sau Narnia, cartile care mi-au marcat oarecum copilaria ar fi urmatoarele:

Singur pe lume - Hector Mallot (Imi aduc aminte ca este prima carte pe care nu am putut sa o las din mana pana cand am terminat-o, am ras si am plans impreuna cu personajul principal si cu maimutica lui, dar in acelas timp m-a facut sa ma gandesc la cum ar fi daca nu as avea in jurul meu oamenii care au grija de mine, daca as fi eu singura pe lume. Cred si acum ca aceasta care m-a transformat si m-a facut mai buna, ca om)

America - Franz Kafka (Este intr-adevar o carte pentru copilasi ceva mai marisori, poate peste 10 ani, dar ramane pentru mine o carte de aventura pentru adolescenti daca nu pentru copii. Este si un bun punct de inceput pentru a citi Kafka si incet incet pentru a-l intelege. Dar trebuie sa recunosc ca am si fost un pic dezamagita la sfarsitul cartii cand am descoperit ca este neterminata. In acelas timp, America a fost si un punct de plecare in a descoperi viata scriitorilor. A fost prima data cand m-am intrebat oare de ce scriitorul nu si-a trminat cartea, oare de ce a fost totusi publicata, chiar si asa, neterminata si am inceput sa imi pun intrebari despre importanta anumitor personalitati in literatura, despre importanta operei lor, despre aportul acestora la cultura.)

Aventurile lui Hajji Baba din Ispahan - James Morier (Cred ca din pacate aceasta carte inca nu este tradusa in limba romana. Si aceasta a fost pentru mine o prima "experienta". In carte Hajji Baba, personajul principal, povesteste diverse intamplari, toate fantastice, fabuloase, iesite din comun. Partea cea mai interesanta a cartii si care ma face sa o prezint aici este ca Hadjji Baba este musulman si a fost pentru prima data pentru mine cand vedeam o poveste din ochii unui musulman, cand incercam sa inteleg diferentele, cand realizam cat de "ciudati" erau pentru ei europenii, "paganii" din punctul lor de vedere. Cartea expune foarte bine o alta cultura, alte obiceiuri si cred ca te pune pe ganduri si te face sa devii mai tolerant, sa inveti ca in lume suntem toti diferiti faca ca asta sa insemne ceva rau)"

Dan Novac
"Unele carti au pus o amprenta destul de mare peste copilaria mea,iti voi enumera cateva care mi le mai amintesc si m-au impresionat.
Eram fascinat de Jules Verne si de lumile pe care le creea in subconstientul meu si imi placea de fiecare data sa ma pierd prin lumile din paginile lui.
Jules Verne-20.000 de leghe sub mari
Jumes Verne-Ocolul Pamantului in 80 de zile
O carte pe care nu o voi uita niciodata va fi Vrajitorul din OZ-Frank Baum,deoarece am citit-o repede si aveam un fel de traditite in timp ce o citeam,stateam sub luminitile bradului de iarna.
Putin mai tarziu am citit seria Ciresarii si Cei trei muschetari-Alexandre Dumas
A si sa nu uit cartea care m-a impresionat extrem de mult la vremea aceea si tot ma impresioneaza a fost Micul Print-Antione de Saint-Exupery."





Citeste cele 7 COMENTARII si spune-ti parerea!

  1. Pingback: Concursuri luna martie 2010

  2. Pingback: Concurs » Schimb de Carti - un proiect bookblog.ro

  3. roxana spune:

    In fiecare seara ii citesc bebelusului meu povesti si il urmaresc cu mare placere cum adoarme ascultandu-le. Si imi amintesc de mine cand eram mica si ne spunea strabunica (am avut norocul sa o mai prind pana pe la vre-o 15 ani in viata) povesti. Nu stia ea cine le mai scrisese dar povestite de ea aveau un farmec aparte. Primele carti ce mi-au fascinat copilaria au fost cartile de povesti – Ispirescu, Creanga, Fratii Grimm, Andersen.
    Apoi au venit “Ciresarii”, “Cuore”, “Cei trei Muschetari”, “De la pamant la luna”, “Insula misterioasa”, “Mizerabilii”, “Dama cu camelii” de mai tarziu.
    L-am descoperit pe Sorescu cu al sau “Iona” (mai am si acum momente cand ma apuca un dor de “mai naste-ma mama o data :)”), pe Papadat Bengescu cu al ei roman “al uratului” – Concert dn muzica de Bach – pe care l-am citit distrandu-ma copios desi prietenii mei nu intelegeau exact unde era acel comic al “acestui roman absurd si grotesc”.
    Facultatea mi-a oferit si ea o perioada pretioasa in materie de carti interesante si savuroase: “Parfumul”, “Femeia nisipului”, “Portretul lui Dorian Gray”, “Animalul inimii” au fost carti pe care le-am citit cu drag si care si-au pus amprenta profund pe sufletul meu
    Acum am revenit la prima iubire – povestile – si uitandu-ma in urma imi spun ca poate acum este momentul sa merg in Humulestiul lui Creanga si sa vad alaturi de fiul meu acea “Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul” (asta in caz ca se mai pastreaza asa, iar daca nu, imi va ramane doar sa i-o descriu cat mai placut copilului meu).

    raspunde

  4. mar spune:

    Desi varsta mea este trecuta de varsta adolescentei , basmul preferat este inca Greuceanu.

    raspunde

  5. Pingback: Basmul preferat – cîştigători

  6. Pingback: Carte pentru copii-noutăţi - bookblog.ro

Lasa un comentariu

Adresa de email nu va fi facuta publica. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright ©2011 Bookblog.ro