Autor: Sophie Kinsella
Rating:
Editura: Black Swan
Anul apariţiei: 2002
408 pagini
ISBN: 9780552999571
(ediţia în limba engleză)

O mireasă mitomană

Rebecca Bloomwood strikes again! Cam aşa pot descrie sentimentul pe care l-am avut în momentul în care am trecut de primele 20 de pagini ale romanului Shopaholic ties the knot , a treia parte a seriei. Eroina dependentă de cumpărături creată de Sophie Kinsella ajunge într-o nouă etapă a vieţii sale, dar departe de a se fi maturizat, alege să creeze un întreg fiasco din noul ei statut de femeie logodită, căreia trebuie să i se planifice o nuntă.

În stilul obişnuit de chicklit, naraţiunea se construieşte prin amplificarea unor situaţii care frizează absurdul, situaţii aparent banale pe care personajul principal reuşeşte să le complice în maniere destul de improbabile pentru lumea reală. Însă, cum în lumea cărţilor orice este posibil, iar Becky Bloomwood este o maestră în a încurca şi descurca iţele vieţii sale, înflorind de cele mai multe ori realitatea cu scorneli fanteziste, rezultatul este o poveste simpatică, care se citeşte pe nerăsuflate odată ce te-a prins.

Cerută în căsătorie de prietenul ei, Luke Brandon, un important director de PR, Becky reuşeşte să fie prinsă între două nunţi – una planificată de mama ei în Londra, iar cealaltă planificată de soacra ei, Elinor în New York. Deşi şi-o doreşte pe prima, nu poate renunţa nici la cea de-a doua pentru a nu-l răni pe viitorul său soţ. Dacă, în aceeaşi manieră de chicklit, cartea are momente foarte previzibile şi abundă de personaje clişeu, ea poate fi o sursă de inspiraţie pentru ce să faci şi, mai ales, ce să nu faci când planifici o nuntă. De asemenea, deşi la un nivel destul de superficial, povestea prezintă diferenţele de mentalitate dintre britanici şi americani în ceea ce priveşte conceptul de “căsătorie” (a nu uita remarcele de genul “E britanică” din carte, de care, la un moment dat, se foloseşte chiar Becky pentru a scăpa din diverse încurcături).

Pentru cei care gustă stilul, pot spune că este un roman extrem de amuzant, cu accente emoţionante pe alocuri (după cum am mai zis, acest stil este transpunerea în scris a filmelor siropoase hollywoodiene), care deşi poartă amprenta stereotipurilor romantice, are un final destul de imprevizibil – ceea ce era sigur, că eroina va ieşi din toate situaţiile şi că va avea parte de happy-ending-ul mult dorit, rămâne, bineînţeles sigur, dar modul în care se rezolvă totul este unul ingenios şi greu de intuit până aproape de final. Mai mult decât atât, dincolo de dependenţa de cumpărături, de consumerism şi materialitate, romanul mai abordează, la nivel general, snobismul, efectele pe care le poate avea o traumă din copilărie şi relaţia părinţi-copii (sau poate acestea sunt temele pe care aleg eu să le văd, dincolo de aerul superficial al romanului).

În concluzie, dacă vreţi să va relaxaţi pentru câteva ore şi să râdeţi bine, poate fi o alegere inspirată.

Scris de Alice TeodorescuCarti de acelasi autor

• Fata-fantomă
• Goana dupa cumparaturi la New York

Autor:Belinda Cannone
Subtitlu: Mic tratat despre prostia inteligenţei
Rating:
Editura: Nemira
Anul apariţiei: 2008
Traducător Ion Doru Brana
192 pagini
ISBN: 978-973-143-218-2

Care este limita prostiei pentru oamenii inteligenți?

Un prost nu spune multe lucruri inteligente, dar un om inteligent spune multe prostii. (Garabet Ibrăileanu)

De la Triumful prostiei. Mic tratat despre prostia inteligenței nu știam la ce să mă aștept, știam doar că va fi cu siguranță o lectură originală, pe care nu am să o pot lăsa din mână. Și chiar așa a fost.

Amestec amuzant de filosofie, psihologie, istorie și o crudă banalitate, scriitura dezvăluie un umor negru și o ironie fină la adresa prostiei oamenilor inteligenți, care are surse bine definite, după cum realizează cele trei personaje ale cărții: naratorul, cinicul său prieten Gulliver și iubita lui Clara. În incursiunea lor, prin dialectică și meditație, cei trei reușesc să identifice câteva surse clare ale prostiei oamenilor inteligenți: conformismul, spiritul de turmă, reducerea/simplificarea, chiar și egalitarismul prost înțeles. Toate aceste surse au la bază superficialitatea cu care oamenii inteligenți ajung, în timp, să trateze orice subiect, din comoditate sau din nevoia de a se alătura opiniei generale. Este, poate, nevoia celor inteligenți de a fi acceptați în societate, de a adera la grupuri, de a fi văzuți ca ”normali”.

De asemenea, e interesant de observat cum discuția dintre cele trei personaje care construiește o întreagă filosofie a prostiei inteligenței se întoarce adesea în același punct: cel al artei contemporane, care este acceptată de proștii inteligenți din spirit de turmă, nicidecum cu spirit critic. Astfel, exact ceea ce ar trebui să reprezinte punctul culminant al frondei, al rebeliunii față de conformism, devine o nouă formă de conformism, atât de comună în epoca contemporană: arta ce a aparut din nevoia de a deconstrui paradigme și rețete ajunge să se încadreze în altă paradigmă, alta rețetă, atât de previzibilă. Este, de altfel, aceeași situație pentru acest concept abstract, ca și pentru prostia inteligenței, care iși stabilește canoanele și nu le depășește limitele de frică să nu se dezică de ordinea firească a epocii. În cele din urmă, acest roman demonstrează că nu există frondă absolută, pentru că și a fi ”anti” este tot o ideologie.

Triumful prostiei este, fără doar și poate, un bun exercițiu de scriere care îl obligă pe cititor să rămână cu mintea alertă la fiecare pas și să își pună la îndoială crezurile și convingerile, simțindu-se adesea direct vizat de ironia fină a personajelor ce judecă toate aspectele ale vieții moderne.

O lectura revelatoare, romanul demonstrează, în cele din urmă, că toate convingerile noastre nu sunt decât conformism față de “trendurile” vremii și că trebuie să învățăm să ne îndepărtăm de comod, pentru a ne formula propriile păreri, cu riscul de a deranja orânduiala “la moda” într-un moment anume. Mai mult decât atât, trebuie să invățăm să ne autoprovocăm pentru a descoperi cât la sută din ceea ce credem este trecut prin propriul filtru critic și cât la sută este realitate ”preluată” de la cei a căror părere contează, care ne influnețează și pe care nu vrem sa îi dezamăgim, contrazicându-i. Așa cum spuneam, este un bun exercițiu și o lectură ușoară, dar spumoasă pe care vă invit să o descoperiți.

Scris de Alice TeodorescuCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Xiaolu Guo
Rating:
Editura: Rao
Anul apariţiei: 2008
Traducător: Emanuela Șoimaru
285 pagini
ISBN: 978-973-103-877-3
(ediţia în limba engleză)

Limbajul stă la baza cunoașterii

Citind primele capitole din Mic dicționar pentru îndrăgostiți mi-am adus aminte fragmente dintr-o teorie pe care am învățat-o în facultate, care se numea ipoteza Sapir-Whorf și care pornea de la prezumția că nu putem cunoaște lumea în afara limbajului pe care îl folosim de la naștere. Această ipoteză devine cu atât mai interesantă, cu cât implică și dimensiunile majore ale modului în care noi ne raportăm la ”lumea înconjurătoare” – timp, spațiu etc. pe care noi le percepem și definim în conformitate cu structura limbii native.

Romanul lui Xiaolu Guo este fascinant din acest punct de vedere, el putând fi interpretat pe numeroase ”paliere” de lectură – structurat întocmai unui dicționar, fiecare capitol este desemnat printr-un cuvânt a cărei definiție este dată apoi, însă conform limbii engleze. Pentru a înțelege mai bine despre ce ”este vorba” în roman, povestea-bază este aceea a unei chinezoaice care își spune Z (occidentalii nu știu să pronunțe numele asiatice, spune ea), venită în Londra pentru un curs de limbă engleză, care se îndrăgostește de un englez cu 20 de ani mai în vârstă decât ea și care îi deschide noi perspective asupra vieții de-a lungul unui an. De aici, însă, situația se complică, limba engleză devenind pentru Z un termen de comparație între două culturi extrem de diferite – cea britanică și cea chineză, între două regimuri politice opuse – democrație și communism, dar și între două stiluri incompatibile de a percepe și trăi iubirea .

Prin intermediul acestei povești, scriitoarea aduce în discuție diferențe de mentalitate pornind de la cele mai banale aspecte ale cotidianului: modalitatea de a mânca micul dejun sau conceptul de oaspete și ajunge să definească, cu ajutorul cuvintelor ce denumesc capitolele, stereotipuri legate de cultură, dar și neînțelegerile ce pot să apară în cadrul unei relații romantice interculturale. Z, eroina romanului, ajunge să stăpânească limba engleză pe măsură ce ajunge să se cunoască și să înțeleagă modul occidental de a se raporta la sine și la viitorul propriu – scriitoarea se dovedește ingenioasă în a scrie povestea (relatată ca un jurnal-dicționar la persoana I) cu stângăcii de limbă, cu numeroase greșeli gramaticale și jocuri de cuvinte provenite din necunoaștere. Departe de a fi o poveste de dragoste obișnuită, povestea celor doi, prezentată exclusiv din punctul ei de vedere, este, în fapt, o poveste despre descoperire și renunțare – Z învață să fie independentă, liberă și să-și aprecieze intimitatea, idei atât de prețuite de occidentali, dar străine de cultura chinezească. Mai mult decât atât, Z pleacă într-un tur al Europei, călătorie ce definitivează acest proces de ”eliberare” din orice formă de dependență, deși inițial fusese o călătorie forțată (este trimisă cu forța de iubitul ei, care își simte libertatea sugrumată de prezența fetei).

Z înțelege și învață, în cele din urmă, să gândească în ambele limbi: Despre timp ce am învățat cu adevărat studiind engleza este: timpul este diferit după sincronizare. Eu înțeleg așa bine diferența între aceste două cuvinte. Eu înțeleg că să te îndrăgostești de persoana potrivită la momentul nepotrivit poate fi tristețea cea mai mare în viața cuiva. Ea reușește să își nuanțeze mentalitatea tocmai pentru că reușește să stăpânească limba engleză mult mai bine decât colegii ei de curs, pentru că începe să ”trăiască” în limba aceasta și să se detașeze de propriul limbaj – la început mânată de ambiția de a fi cea mai bună din clasă, apoi motivată de dragostea pentru bărbatul străin pe care nu îl poate înțelege.

Mic dicționar pentru îndrăgostiți este un roman despre iubire, limbă și conștiință de sine, este un roman revelator pentru multe aspecte ale culturii chineze, dar este și un roman scris simplu, aproape naiv, devenind o provocare pentru cititor de a înțelege sensurile profunde dincolo de cuvinte stâlcite și fraze greșite. De asemenea, este un roman care demontează numeroase stereotipuri legate de Europa și a sa cultură prin ochii ”inocenți și necunoscători” ai tinerei Z.

Scris de Alice TeodorescuCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Sophie Kinsella
Rating:
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2009
Traducător: Vali Florescu
540 pagini
ISBN:978-973-46-1567-4
(ediţia în limba engleză)

O fantomă diferită

Deşi este un gen care ridică numeroase sprâncene, care reprezintă comercializarea culturii şi care pare corespondentul unor soap-operas pe hârtie, genul chick-lit poate fi o bună metodă de relaxare, cel puţin din punctul meu de vedere. De aceea, m-am gândit să ”încerc” acest roman şi să scriu despre el.

Fata-fantomă este romanul care continuă seria de best-sellers marca Sophie Kinsella, trecând de la un personaj shopaholic, Becky Bloomwood, la o eroină mai excentrică, dotată cu puteri supranaturale, Lara Lington. Lara este clişeul femeii independente şi nefericite, deţine o companie de headhunting, în asociere cu aparent prietena ei cea mai bună care o lasă baltă exact atunci când avea mai multă nevoie de ea, este părăsită de iubit şi se zbate printre meandrele societăţii moderne pentru a “reuşi în viaţă”. Universul ei este dat peste cap în momentul în care este obligată de familie să participe la înmormântarea strămătuşii ei, Sadie, o bătrână de 105 ani care i se înfăţişează Larei ca o tânără stafie de 23 de ani, făcând-o să creadă că şi-a pierdut minţile din cauza stresului.

Scrisă cu mult umor şi multă imaginaţie, chiar dacă uneori situaţiile prezentate frizează absurdul: Lara amână înmormântarea strămătuşii ei pe motiv că ar fi fost ucisă (în realitate, Sadie o implorase să facă asta), intră într-o clădire de birouri şi invită un străin să iasă cu ea în oraş pentru că Sadie îl plăcuse şi avea chef de dans, ia lecţii de charlestone etc., povestea se dovedeşte a fi o “comedie romantică” cu accente poliţiste. Lara devine un mic Sherlock Holmes în căutarea unui colier ce îi aparţinuse lui Sadie, iar găsirea lui se dovedeşte a fi rezolvarea enigmei ce învăluia prezenţa stafiei, dar şi rezolvarea tuturor problemelor cu care se confrunta eroina.

Este o poveste ușor de citit, presărată cu multe răsturnări de situație, plină de clișee facile, defect care, însă, este contrabalansat de momentele pe care nu le poți prezice, tocmai datorită neprevăzutului ce caracterizează personajul principal. Mai mult, dacă Lara are multe coordonate-tip pentru o eroină a literaturii de gen, personajul Sadie este unul reușit – o fantomă cu toane, ironică, supărăcioasă, dar și plină de ”joie de vivre”, care nu vrea să accepte că moartea este sfârșitul. Concluzia? O carte numai bună pentru vacanță sau, pur și simplu, pentru un respiro.

Scris de Alice TeodorescuCarti de acelasi autor

• Shopaholic Ties the Knot
• Goana dupa cumparaturi la New York

Autor: Chuck Palahniuk
Rating:
Editura: Polirom
Anul apariţiei: 2007
Traducător: Rareș Moldovan
439 pagini
ISBN:973-46-0522-4
(ediţia în limba engleză)

Bântuiți de forța creației

Haunted în original, romanul lui Chuck Palahniuk a fost o provocare pentru mine, lansată de o bună prietenă. Mi-a luat ceva timp să intru în lumea diabolic de creativă a lui Palahniuk, dupa cum mi-a luat ceva timp pentru a mă hotărî cum să îmi scriu impresiile despre acest roman. Mărturisesc faptul că, nici acum, pe măsura ce scriu, nu știu exact unde voi ajunge, exact așa cum romanul se construiește paragraf cu paragraf și, oricât de avizat ai fi ca cititor, nu poți prezice nimic din ceea ce urmează.

Până la urmă întrebarea care se naște este: despre ce e vorba? sau, mai bine zis, ce intenție a avut scriitorul? Pentru mine, Bântuiții prezintă mai mult decât o tabără de scriitori care sunt ”sechestrați” de bună voie într-un teatru părăsit de către infamul domn Whittier, pentru mine romanul prezintă modul în care lumea poate evolua către tenebre, poate transforma în forță creativă cele mai mari nenorociri ale vieții și cele mai întunecate gânduri ale ființei umane.

Palahniuk prezintă, prin intermediul povestirii-ramă, 19 personaje care își spun povestea, iar fiecare poveste sondează mai adânc în drama personală a fiecăruia, delimitând cu greu faptele de ficțiune, tocmai pentru a ajunge la ideea că trăim pe o planetă a suferinței și a solitudinii, dar, până la urmă, creația presupune sacrificiu și suferință. Căci, romanul ar putea fi interpretat și așa, ca o mare alegorie pentru traumele pe care fiecare artist le suferă în momentul în care își creează opera, fiind nevoit ță renunșe la o parte din el cu fiecare nouă creație.

Bântuiții este o colecție de tipuri umane, de vicii și tabuuri sociale, care are curajul de a pune degetul pe multe răni sângerânde ale societății contemporane, lucru dezvăluit încă de la început cu ajutorul poreclelor sub care personajele se ascund pentru a-și scrie/spune poveștile – Mama Natură, Contele Calomniei, Veriga Lipsă, Contesa Clarviziune, Sfântul fără Mațe etc.

Estetica grotescului

Palahniuk nu cunoaște limite, iar dacă atinge vreo limită, îndrăznește să meargă mai departe, de multe ori provocându-și cititorii să își depășească sentimentul de repulsie sau să își întărească stomacul. Povestirile se prezintă întotdeauna printr-un capitol ”introductiv” în care este descris decorul, este setată scena pe care va performa ”personajul-narator”, dar setat este și subiectul, cu ajutorul unor ”poeme” aparent de neînțeles. O maseuză ucigașă, aristocrați care se deghizează în cerșetori ca nouă formă de entertainment , asistenți sociali pervertiți de machete-copii din cauciuc, plăceri vinovate în piscină, goana după faimă la TV, coșmaruri strânse într-o cutie și alte forme de degradare umană – toate acestea devin estetica prin care Palahniuk își transmite mesajul către cititori, o estetică a grotescului care îmbracă toate laturile societății moderne, lăsându-te în cele din urmă cu senzația că în orice om zace o doză de urâțenie care așteaptă un pretext pentru a se manifesta public.

Este un roman macabru, dar fascinant, iar experiența citirii lui este una cu totul specială, cum, de altfel, este orice experiență cu unul dintre romanele lui Palahniuk, tocmai pentru că el nu se ”abține” de la a trata teme tabu, despre fața mai puțin plăcută a umanității.

Scris de Alice TeodorescuCarti de acelasi autor

• Fight Club
• Sufocare

Autor: colectiv
Subtitlu: Al doilea sex în 23 de episoade
Rating:
Colecțiile Cotidianul, Editura Univers
Anul apariţiei: 2008
432 pagini
ISBN: 978-1-60257-090-0

De ce sunt femeile, femei?

Poate fi sexul tot un determinat cultural, mai mult decât unul genetic/biologic? Pentru că sunt o partizană a teoriilor antropologice și sociologice, care vorbesc despre determinare culturală și despre relativism de gen, nu pot decât să îmi încep aserțiunea printr-un citat din prima autoare inclusă în această colecție de scrieri nicidecum feministe, ci despre femei: Nu te naști, ci devii femeie. Nici un destin biologic, psihic, economic nu definește înfățișarea pe care și-o asumă în mijlocul societății femela specie umane; ansamblul civilizației elaborează acest produs intermediar între mascul și castrat care este îndeobște calificat drept feminine (…) (Simone de Beauvoir – Al doilea sex).

Femeia este un produs socio-cultural. Se vorbește adesea în sintagme precum ”eternul feminin”, ”misterul feminin”, ”sexul frumos”, ”sexul slab” – toate fiind elaborări ale unei societăți care creează imagini, însă aceste imagini nu sunt general valabile, pentru că ideea de femeie își are propriile traduceri în funcție de popor, regiune, religie. Un singur lucru este cert, este o discuție amplă, un subiect de studiu de câteva zeci de ani, care nu cred că va produce vreodată un adevăr absolut sau un final incontestabil. De aceea, departe de mine intenția de a face un studiu de gen, ci mai degrabă dorința de a prezenta o carte ce ridică multe semne de întrebare, și probabil la fel de multe sprâncene, tocmai pentru că este o colecție de fragmente din scrieri care la vremea la care au fost publicate, au stârnit revoltă și au pus în funcțiune noi prejudecăți în rândul ambelor sexe.

Titlul pe care coordonatorii colecției l-au ales atrage atenția tocmai acestor prejudecăți ce activează mecanismele complexe ale societății prin raportare la sex și la definirea acestuia în termeni culturali – femeile au fost întotdeauna ”cetățene” ale unei mari țări masculine, fapt ce, dincolo de bine și rău, a produs adevărate capodopere literare precum Al doilea sex, Doamna Dellaway, Mândrie și prejudectă etc. De altfel, colecția reunește nume precum Jane Austen, Simone de Beauvoir, George Sand, Mary Shelley, George Elliot, Virginia Woolf ș.a.m.d.

Lectura acestor proze scurte, eseuri, fragmente de roman, scrieri memorialistice este fascinantă, în ansamblu, pentru că surprinde acel ”air de temps” al Occidentului, dar și al Orientului pentru a prezenta o multitudine de perspective asupra ipostazelor feminine – femeia singură, femeia inteligentă, mama, sclava, sora, iubita, femeia independentă, femeia în oglindă, femeia vorbind despre femeie, femeia vorbind despre literatură, femeia creatoare. Spuneam la început că nu este o colecție de feminism concentrat, tocmai pentru că autoarele prezentate aici (ale căror vieți pot fi considerate, de asemenea, literatură), pline de excentricități sau dimpotrivă încercând să se adapteze vremurilor, reușesc să adopte o atitudine ce pune la îndoială însăși condiția lor, reușind de multe ori să analizeze ”la rece”, cu obiectivitate și precizie, conceptul de ”femeie”, chestionându-l, asumându-l sau descotorosindu-se de el. Mai mult decât atât, este interesant faptul că cei ce au compus colecția, au ales să o deschidă cu o introspecție lucidă, aproape clinică asupra celui de-al doilea sex, pentru a o finaliza cu o prelegere despre femei și literatură ce începe prin a statua trei direcții de interpretare ce se pot aplica și pentru colecția în cauză – Titlul ”Femeile și Romanul” ar putea însemna, și poate că exact asta ați avut în minte, femeile și felul lor de-a fi. Sau femeile și genul de roman pe care-l scriu. Sau femeile și genul de roman care se scrie despre ele. Sau ar mai putea însemna că aceste trei idei sunt indisolubil legate (…).

Putem conchide că această colecție reprezintă toate cele trei direcții, fără a fi exhaustivă, ci doar înfățișând părți ale ”misterului” feminin care, până la urmă, nu trebuie nici înțeles, nici deconspirat, ci pur și simplu acceptat ca atare în virtutea complementarității celor două sexe. Iată că nu am dat un răspuns întrebării-subtitlu cu care am început ”analiza” tocmai pentru că, în materie de gen, cred că fiecare ar trebui să își formuleze propriul răspuns, dincolo de prejudecăți și determinări bio-socio-culturale.

Scris de Alice TeodorescuCarti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor

Autor: Philip K. Dick
Rating:
Editura: Nemira
Anul apariţiei: 2006
Traducător: Mircea Ștefancu
312 pagini
ISBN: 978-973-569-910-9

Un Pământ neîncăpător, radiat de ultraviolete, coloniști drogați pentru a supraviețui pe Marte, un nou Zeu – Palmer Eldritch, oameni evoluați și oameni involuați, acesta este universul literar pe care îl propune Philip K. Dick în romanul Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch, un roman science-fiction în care viitorul este pus sub semnul corporatismului și al ”pielicelelor” – noua monedă de schimb a lumii.

P.P. Layouts este compania care guvernează Pământul, dar mai ales coloniile, producând miniaturi ale tuturor obiectelor existente în realitate (pe plan legal) pentru a popula machete Perky Pat, dar și drogul Dul-C (în plan ilegal), un drog care să facă suportabilă viața pe planetele în care oamenii erau exilați forțat (în urma drogării cu Dul-C oamenii își imaginau viața normală, de pe Terra, cu ajutorul machetelor Perky Pat, ”evadând” într-un cotidian pe care nu îl mai puteau trăi); iar Leo Bulero este fondatorul companiei și un homo sapiens evoluensis. Personajul principal este, însă, angajatul lui Leo, un precognitiv (lucrează în divizia pre-Modă, pentru a dezvălui noile ”trenduri” în materie de obiecte miniaturale), Barney Mayerson, care își ”vede” într-o premoniție șeful omorându-l pe Palmer Eldritch, un explorator al spațiului care descoperise un nou drog, Ale-G (Chew-Z în original), ce permitea fiecărei persoane care îl consuma să se insinueze într-o divinitate a propriului univers, fapt ce ar fi distrus complet monopolul P.P.Layouts, căt și controlul deținut de Leo.

Narațiunea este, iată, una complicată, plină de intrigi și răsturnări de situație, ușor neclară în unele cazuri – așa cum sunt, de multe ori, SF-urile datorită invențiilor fanteziste în care scriitorii se erijează – dar al cărei suspans te ține în priză până la final, combinând cadrul SF cu accente de thriller și roman polițist. De asemenea, Philip K. Dick pune în discuție numeroase teme, pornind de la religie, care ajunge să fie guvernată de droguri (după cum în Antichitate practicile religioase presupuneau adesea consumul de plante halucinogene), până la condiția umană sau la conceptul de ”avatar” – Palmer Eldritch ajunge să devină ”parte integrantă” a fiecărui om care consumă noul drog, asumându-și condiția de Zeu și Eliberator al minții umane. Barney descrie, în urma unei experiențe cu drogul Ale-G (a se observa denumirea ce prezintă diferența principală față de Dul-C: cel dintâi drog îți permite să alegi modul în care vrei să ”trăiești” această experiență), modul în care Palmer Eldritch își statuează existența – Este o lume iluzorie, în care Eldritch deține poziția cheie, de Dumnezeu; îți dă șansa de a face tot ceea ce în lumea reală nu poți să faci niciodată – să reconstruiești trecutul așa cum ar fi trebuit să fie. Mai mult decât atât, efectele drogului par a se păstra și în lumea reală, Palmer ”arătându-se” prin intermediul altor persoane prin cele trei stigmate: un braț artificial, dinți ascuțiți de metal și ochi goi, ”morți”.

Cele trei stigmate ale lui Palmer Eldritch este un roman vizionar, care prezintă un viitor mai mult sau mai puțin probabil, speculând asupra modului în care oamenii se adaptează universului, dar revin asupra ”originilor” din nevoia de a da un sens existenței: sunt puse în oglindă două ”religii” – cea consumeristă întreținută de P.P.Layouts și cea a liberului arbitru guvernată de Idolul Eldritch. Dacă sunteți fani ai genului sau pur și simplu curioși să aflați despre o nouă perspectivă asupra viitorului – imaginația nu are limite, nu-i așa? -, este o carte bine scrisă, ce surprinde natura umană și o proiectează într-un timp și spațiu extrem de îndepărtate…sau poate nu.

Scris de Alice Teodorescu
Carti de acelasi autor

• Ubik
• Timpul dezarticulat

Coordonator: Alice Năstase
Rating:
Editura: Cărțile Tango
Anul apariţiei: 2009
324 pagini
ISBN: 978-973-88697-8-3

(Pseudo)Eseuri despre iubire

Niciodată nu știu cum ar trebui să îmi încep expunerile atunci când trebuie să vorbesc (scriu) despre iubire, mai ales atunci când nu este vorba despre o poveste imaginată, ci despre mai multe ”povești” trăite și mărturisite în pagini de pseudo-jurnal. De această dată, începând să aștern pe coli virtuale cuvintele, mi-am adus aminte de ceea ce ne spunea profesorul de comunicare pe când eram studenți – iubim după cărțile pe care le-am citit, in extenso, după filmele pe care le-am văzut, muzica pe care am ascultat-o etc….cu alte cuvinte, iubirea este un sentiment determinat cultural, dincolo de aspectele sale chimico-biologice, ceea ce înseamnă că, așa cum afirmă mentaliștii (a se citi specialiști în istoria mentalităților), ”iubirea” așa cum o înțelegem și descriem azi, este un produs al secolului/perioadei în care ne-am născut.

Dacă ne luăm după toate aceste teorii științifice, atunci această antologie de texte, frânturi, gânduri de iubire, respectă ”definiția”, întrucât toate aduc în discuție timpurile agitate din Bucureștiul contemporan: iubiri împărtășite pentru o vreme, iubiri eșuate din diverse motive – carieră, lipsa timpului, așteptări diferite, iubiri adolescentine sau chiar copilărești sau, dimpotrivă, iubiri din vremuri comuniste, când familiile se întemeiau după alte ”reguli” nescrise de curtare, iubiri de 40,50 de ani, iubiri cu aer desuet, iubiri ”învechite”. Când era mai ușor, cine iubea mai mult, mai loial, mai sincer? Asta este greu de spus, mai ales că, deși admitem că sentimentele sunt determinate social și temporal, oamenii rămân în esență aceeași, au aceleași porniri, suferă cu aceeași intensitate chiar dacă s-au născut mai devreme ori mai târziu.

Cele mai frumoase iubiri prezintă ”tipuri” diverse de iubire, aducând în discuție de asemenea concepte precum ”boală”, ”căsnicie”, ”adulter”, ”copii”, ”maturitate”, ”nebunie”, ”întuneric”, ”suferință”…Textele sunt scrise de femei și bărbați deopotrivă, din amintiri retrăite, cu nostalgie și gust amar, de cele mai multe ori, cu resemnare și împăcare câteodată – scriitura este simplă, dar metaforică și aduce aminte de paginile unui jurnal. Există, de asemenea, un eclectism al stilurilor de a povesti, care oferă farmec antologiei, tocmai pentru că surprinde o multitudine de perspective asupra sufletului uman și a capacității sale de a simți și a suferi.

Nu este nici pe departe o capodoperă beletristică și mulți ar putea spune că este o carte ”ușoară” și ”consumeristă”, dar mie îmi place să las deoparte prejudecățile atunci când citesc un text și să îl trec prin filtrul propriei gândiri și propriilor sentimente – de aceea, pot spune că recomand cu căldură lectura acestei antologii, mai ales în intimidate, cu o cană de ceai alături și o muzică liniștită în fundal, pentru că vreau să cred că și cei mai sceptici se vor regăsi la un moment dat într-una din ipostazele amintite în povestiri. Eu știu că m-am regăsit nu într-una singură, ci într-o multitudine de astfel de ipostaze și mi-au revenit în fața ochilor momente dintre cele mai frumoase sau penibile, fericite sau dureroase… Probabil că de aceea am ales să fac mai degrabă o apreciere personală și nu neapărat o ”recenzie” de această dată.

Scris de Alice Teodorescu

Carti de acelasi autor

• Pe bookblog.ro nu exista deocamdata alte carti de acest autor